COLIBA ( 6 )

.
Moşul Pavel, Baba Ana, Gaia, Pălăduica şi cei doi copii fugiseră de la colibă înspre pădurea de pe Valea Mică, o vreme merseseră pe valea răului şi cotiseră brusc la dreapta pe o potecă ce urca pieptiş pe Glocina, mult deasupra de coliba lui Iosăm Găină, iar într-o poiană se opriseră să se sfătuiască. Mâncaseră ceva pe fugă, de cu seară nimeni nu apucase să pună ceva în gură, si mai ales copiilor le era foame.

Cele doua femei şi copiii se aciuiră în podul plin cu fân al unui grajd părăsit. Gaia şi socrul său se întorseseră apoi, pe furiş, mergând pe firul apei şi ajunşi lângă colibă, se puseseră la pândă în zăvoiul de lângă râu. Nu era târziu, dar pe drum nu mai trecea nimeni, oamenii se culcaseră devreme, osteniţi de lucrul câmpului. Câte un câine lătra somnoros prin vreo curte şi cei ai vecinilor răspundeau fără prea multă convingere.

Cerul se mai spălase şi o lună palidă ieşi de după Glocina, albind valea râului Ravensca de la un capăt la altul. Coliba bătrână stătea posomorâtă lângă părul cu miezul roşu, iar coliba lui moşu Vilimir, puţin mai sus, işi iţea coşul de fum proaspăt văruit.

După o vreme, cei doi vâzuseră la vale trei siluete venind ferit pe drum, care se la crucea drumului înspre Ion Moza, făcură sfat şi apoi se desparţiră, fiecare luând-o pe câte o altă cărare dintre cele ce împrejmuiau coliba lui Pavel Jian.

Cei doi ascunşi în zăvoi mai stătuseră aşa o vreme bună, apoi, după ce cocoşii au început să cânte, undeva departe la vale, dinspre sat, auziră un duduit de motor.

După un timp, la cotul drumului, în faţa colibei lui Ion Buzoni, se făcură văzute farurile unei maşini mici, apoi încă ale uneia. În lătrăturile câinilor, acestea opriră, din ele săriră jos vreo şase soldati conduşi de un gradat, care o luară la fugă pe drum la deal. La crucea drumului îi astepta unul din cei trei ce veniseră mai devreme, vorbiră preţ de o clipă, apoi se desparţiră şi în timp ce o grupă ocoli grădina colibei pe din deal şi dispăru în porumbul din josul colibei lui Moşu Vilimir, cealaltă se postă la poarta colibei lui Pavel Jian. Câinii ambelor colibe începură să latre.

În scurt timp, la poartă ajunseră şi cele două GAZ-uri, din ele mai coborâră doi civili şi doi subofiţeri, unul de miliţie şi unul de armată. Un soldat dădu un picior porţii de la intrarea în curte, lovi cu patul armei un câine ce se apropise prea mult şi la uşa colibei se opriră, aşteptând cealaltă grupă.

.

COLIBA ( 5 )

.
Imediat după ce venise din război, tatăl ei îşi cumpărase două perechi de boi, vacă cu viţel, treierătoare, plug şi car de fier, socrul său avea pământ suficient familiei sale, aproape şase hectare, moştenit de la primele două femei cu care se însurase după ce se refugiase din Banatul sârbesc. În plus, avea pensie bună, fusese jandarm toată viaţa şi dincolo şi dincoace de Dunăre, grajdurile erau pline de animale, vecinii veneau la lucru la ei cu ziua, îi plăteau în natură, căci banii erau puţini în acele vremuri, perioada era grea pentru toată lumea, dar la ei în casă nu se simţeau lipsurile atât de rău.

Fiind mai răsărit în sat, a atras atenţia activiştilor comunişti veniţi la putere şi întrucât în sat nu erau alţii mai bogaţi, dar chiaburi trebuiau să fie declaraţi pentru a se motiva confiscările şi deportările ce aveau să urmeze, a fost trecut şi el pe o listă de la primăria comunei.

Asa se face ca intr-o noapte, după ce cântaseră cocoşii prima oară, curtea colibei se umpluse de soldaţi înarmaţi şi câţiva civili coborâţi din GAZ-uri, au spart uşa, au năvălit înăuntru, au scotocit şi când au văzut că nu e nimeni, au mers la grajduri şi la şupe, unde au început să facă înventarul animalelor şi lucrurilor.

Coliba era goală, doar câinii lătrau cu înverşunare la străini. La vecini nu se aprisese nici o lampă, toţi ştiau ce se petrecea, dar nimeni nu avea curajul să iasă afară.

Câţiva dintre vecini văzuseră de cu seară cum toată familia plecase pe Valea Mică, cu traiste cu mâncare pe umăr. Nimeni nu scotea o vorbă, noaptea era neagra, nici o steluţă nu licarea, iar nori joşi ameninţau cu ploaia.

.

Coliba ( 4 )

.
Se lăcomiseră atunci, şi ea şi bărbatul ei! Acum ştia că lăcomia înaintaşilor ei fusese cea care le stricase relaţiile cu cei ce le urmau. Lăcomia îi adusese în situaţia să îmbătrânească urât, în certuri şi tensiuni cu cei tineri şi de multe ori să închidă ochii fără să aibe o lumânare aprinsă. Tinerii cereau să primească de la cei bătrâni pământ sau case, averea, iar aceştia nu le dădeau nimic anume ca să îi oblige să îi întreţină la bătrâneţe.
Aşa se întâmplase şi cu părinţii, bunicii şi străbunicii ei.

Coliba lor bătrână de pe Valea Sicheviţii se dărâmase de multă vreme, şi locuiau cu copiii în sat, în casa ce le rămăsese de la Maria Weis, o evreică fără copii despre care pe vremuri se şuşotea prin sat că ar fi fost omorâtă de socrul ei, moşul Iova, inainte de război, pentru a-i rămâne lui acea casa.

După scurt timp, însă, din cauză că nora ce le-o adusese fiul lor în casă se convertise la un cult neoprotestant, lucru pe care nu îl suportau nici ea nici bărbatu-su şi ajungeau adeseori la certuri cu fiul lor, ei se mutaseră la colibă şi locuiau cu tatăl ei. În plus, crezuseră că dacă vor reuşi să agonisească bani din creşterea porcilor, situaţia avea să li se îmbunătăţească. Aveau fâina şi tărâţele asigurate gratuit, fiul lor îşi dăduse la schimb apartamentul de la Timişoara pe o moară de făină, o montase în sat şi părea că le va merge bine.

După o oarece cumpăneală - credea şi acum că doar din lăcomie - hotărâse împreună cu soţul sa îl lase pe fratele ei fără partea lui de moştenire, el şi aşa era plecat la oraş, îi mergea bine acolo, avea firmă, bani şi vreo trei apartamente, aşa că nu mai avea nevoie de alte averi.

Dorinţa lor depindea însă exclusiv de cel bătrân şi ei ajunseseră la concluzia că într-un singur mod îl puteau determina să îşi dezmoştenească fiul: să alimenteze şi să amplifice aversiunea bătrânului faţă de cariera intelectuală a fiului său, ce refuzase să rămână si să lucreze la ţară, precum şi faţă de cariera în Securitate pe care nepotul său o începuse la Timişoara.

Bătrânul avusese de-a face în tinereţe cu Securitatea anilor 50 şi cu comuniştii de atunci şi îi rămăseseră puternice sentimente potrivnice puterii instalate în 1945 în România.

.

Coliba ( 3 )

.
Se ridică încet şi cu mare greutate de la pământ, în patru labe mai întâi, ca şi copiii mici, se uită în trăistuţă sa vadă dacă nu îi căzuse cheia colibei şi porni din nou înspre poarta de la obor.

Fără niciun motiv, se opri şi se întoarse către colibă.
Construcţia i se păru mai urâtă şi mai bătrână ca niciodată. Netencuită niciodată, cărămida era decolorată de soare, fundamentul din piatră era spălat de ploi, iar acoperişul de tiglă era acoperit de muşchi. Locurile ferestrelor, umplute cu cărămidă încă de la construire, arătau acum mai rău ca niciodată.

Cănd ea se măritase cu nemernicul ei de soţ, pe la 16 ani, părinţii şi fratele ei rămăseseră în coliba bătrână, mai mica, din lemn, situată undeva în actuala gradină de zarzavaturi. Vorba vine actuala grădină, de câţiva ani nu mai sădise nimic acolo.

Tatăl ei abia venise din război, a luat bani de la bănci şi în câţiva ani ridicase ditamai căsoaia cu patru camere de mergeai cu carul cu boi prin ea, iar în apropiere anexe cu cinci incăperi, mai mari decât camerele de locuit ale multora din vecini. Săpase podrum mare sub una din camere, ridicase planul înalt şi trufaş, adusese ţiglă de la Orşova, doar el cu soţia şi cu fiul lor mai mic, fratele ei, care implinise 14 ani la plecarea ei.

Socrii ei nu voiseră sub nici o formă să le dea vreo mână de ajutor, iar bărbatul ei nici atât, erau supăraţi cu toţii pe cuscri că ii dăduseră ca zestre doar o bucată de pământ la Mos Damian, două vaci cu viţei şi un singur rând de mobilă, fără să ţină cont de cererea lor de a mai da şi pământul de la Gavrănea.

Aşa cum se opriseră lucrările atunci, la câţiva ani de la război, aşa rămăsese coliba până în zi de astăzi: netencuită, cu podul deschis, cu pământ pe jos, fără verandă, cu doar două camere date în folosinţă iar restul rămase netencuite şi nepardosite cu pământ.

Pentru coliba asta, acum avusese discuţii cu fratele ei. Ştia că dreptatea era de partea lui, dar nu voia cu nici un preţ să cedeze şi să recunoască acest lucru. Îl manipulase şi pe băiatul ei să adopte aceeaşi poziţie faţă de mostenirea colibei, şi vedea cu satisfacţie că acesta se răţoia cu toată nădejdea la unchiul lui şi la verişorul lui, ofiţerul, de fiecare dată când avea ocazia.

Ea ştia că în justiţie, fratele ei avea să căştige întreaga colibă, dar voia măcar să se răzbune pe el pentru toate reuşitele lui din viaţă. Îi plăcuse cartea, făcuse şcoală, se însurase cu o fată destoinică, se mutaseră la oraş, el prinsese posturi bune, işi angajase şi soţia la loc bun, copilul şi-l dăduseră la şcoală la oraş, îşi cumpăraseră apartament mare, le mergea bine.

Pe când ea, rămăsese în sat copiii făcuseră şcoală dar nu cine ştie ce, strânsese bani aproape zece ani şi îi cumpărase un apartament la oraş băiatului, fata se măritase tot în sat, părea că le va merge şi lor destul de bine. Dar nu avea să fie aşa!

Închise poarta în urma ei şi porni incet la vale pe drum, şchiopătând atentă la lătratul acelui câine de lângă ogaş.

.

In CARAS SEVERIN, Drumul judetean DJ 571/A, drum de pamant preferat pentru antrenamentele Oftheroadtrophy ( 7 )

.
Mai putin de o suta de familii, care nu au legaturi zilnice cu resedinta de comuna, nu au magazin, nu au scoala, nu au dispensar, nu au multe institutii care le-ar prinde bine. Nu au nici macar drum.

Intrebare care s-ar putea pune: De ce se trezesc abia acum carsienii si doresc un drum omenesc?

Raspuns simplu: pentru ca in sat, de cca trei ani, a intrat telefonia celulara, cablul TV, internetul si antena via satelit. Oamenii vad ce se intampla in lume, realizeaza ca au drepturi ca si platitori de taxe, vorbesc in strainatate cu rudele plecate la munca si afla multe lucruri noi, care ii emancipeaza.

Urmatorul pas al emanciparii carsienilor va fi sa desemneze si sa voteze un candidat in Consiliul Local al comunei Sichevita, care sa le reprezinte, sa le promoveze si sa le apere interesele. Unul de-al lor, dintre ei, chiar cu putine clase, dar bun gospodar.

.

In CARAS SEVERIN, Drumul judetean DJ 571/A, drum de pamant preferat pentru antrenamentele Oftheroadtrophy ( 6 )

.
Drumul comunal dintre localitatile Coronini si Sfanta Elena (localitate populata cu pemi, enoriasi catolici), derivat din DN 57 Moldova Noua-Orsova, pe malul fluviului Dunarea, a fost recent asfaltat si bituminat, se merge pe el ca in Piata Unirii din Bucuresti. Nota de plata a lucrarii a fost achitata de Guvernul Republicii Cehia. A fost un act de binefacere, de care comunitatea din Carsie nu se va bucura.
Drumul judetean 571/A pare uitat de cei raspunzatori.

Satenii din Carsie se simt discriminati. Nimeni nu le acorda atentie decat in campaniile electorale, cand li se promite repararea drumului si dotarea lui cu cele necesare unui traseu de rang judetean.

Trec insa alegerile si ei sunt din nou uitati pana la cele urmatoare.
Satul Carsie nu a dat nici un deputat, nici un reprezentant in consiliul local sau in cel judetean, de aceea nimeni nu ii reprezinta interesele.
Si totusi, cineva are obligatii fata de ei: cei carora ei le-au dat votul, indiferent ca lupta politica i-a adus sau nu la butoane!

Locuitorii nu sunt foarte apropiati unii de altii, distantele sunt mari intre locuintele lor, intre casele acestora sunt kilometri intregi de padure, pajisti, terenuri agricole, ori pur si simplu piscuri stancoase sau prapastii fara fund.

Ceva va trebui sa ii uneasca!
Ceva ii va uni: comunicarea intre ei si constientizarea situatiei in care se afla, aceeasi in care s-au aflat parintii, bunicii si stramosii lor, cu un drum de pamant plin de bolovani, fara santuri colectoare de apa pluviala, fara indicatoare, fara parapeti de protectie la marginea dinspre prapastie.

.

In CARAS SEVERIN, Drumul judetean DJ 571/A, drum de pamant preferat pentru antrenamentele Oftheroadtrophy ( 5 )

.
Drumul este comentat, evident, in registru negativ, de catre strainii, in general cehi, care vin in judet si viziteaza comunitatile catolice de pemi din Garnic, Sfanta Elena si Ravensca.

Ei spun ca circuland prin judetul Caras Severin, au vazut drumuri comunale ori satesti de calitate mai buna decat drumul judetean care trece prin satul Carsie.

Cel mai mult ii intriga faptul ca autoritatea responsabila, Consiliul Judetean Caras Severin, nu face nimic pentru a semnaliza pericolele ce se ivesc la tot pasul la adresa celor ce se aventureaza pe acest drum, fara sa il cunoasca: nici un indicator de circulatie, nici o borna kilometrica sau hectometrica, nici un indicator ce sa anunte curbele deosebit de periculoase, prapastiile de sute de metri, denivelarile provocate de bolovani de sute de kilograme ce troneaza in mijlocul drumului, pe jumatate ingropate in pamant...

.

In CARAS SEVERIN, Drumul judetean DJ 571/A, drum de pamant preferat pentru antrenamentele Oftheroadtrophy ( 4 )

.
Drumul este cautat de catre cei amatori de senzatii tari. Motobikeri, ciclobikeri. Chiar si cei de la Oftheroadtrophy fac filmari si isi testeaza puntile de la masinile de teren pe acest drum...

Cine vrea adrenalina, vine pe acest drum cu ATV-ul, vara este plin de amatori...
Acum o saptamana, o caravana de patru jeep-uri de la Oftheroadtrophy a facut incercari de materiale pe acest drum...
Satenii nu au masini. Au doar tractoare si carute cu cai de munte. Unul singur, are doua autoturisme Aro, dar are si tractor.

Masinile se rup una-doua. Dau de pietroaie cu baia de ulei si se opresc pe dreapta. Uneori si turistii isi avariaza motocicletele sau masinile si apeleaza la tractoarele satenilor ca sa fie tractati.
Drumul de pamant nu are rigole, apa de ploaie curge pe drum in lipsa santurilor laterale, distrugandu-l si mai mult.

.

In CARAS SEVERIN, Drumul judetean DJ 571/A, drum de pamant preferat pentru antrenamentele Oftheroadtrophy ( 3 )

.
Sorin Frunzaverde a stiut din luna septembrie 2009 ca drumul va fi inchis, a fost informat oficial de catre un apropiat, prin intermediul Cameliei Susco, sefa sa de cabinet, dar cineva din comuna il dezinformeaza, mintindu-l ca drumul nu se va inchide, ca nu sunt nemultumiri intre sateni... Acela face asta anume ca sa determine explozia de nemultumire a satenilor si compriomiterea presedintelui CJ Caras Severin.

Dar, efectiv, nu doar despre starea drumului vorbim!
Vorbim ca acesta nu are indicatoare de avertizare si semnalizare, nu are parapeti de beton sau metal inspre prapastiile in care daca ai ghinionul sa cazi cu masina, te mai opresti dupa 100 sau doua de metri...

Drumul arata efectic ca in evul mediu! Acolo se pot filma fara probleme filme cu rascoale taranesti, sau cu haiduci...

.

In CARAS SEVERIN, Drumul judetean DJ 571/A, drum de pamant preferat pentru antrenamentele Oftheroadtrophy ( 2 )

.
Drumul se inchide in fiecare iarna din cauza caderilor de zapada si nimanui nu ii pasa. Salvare nu se vede pe acolo. Pompieri nu se vad pe acolo. Medic nu se vede pe acolo. Dar locuitorii din zona platesc taxe si impozite ca si cei ce locuiesc in Piata Unirii din Bucuresti sau in Piata Victoriei din Timisoara.

Copiii merg la scoala cei patru km pe jos, pentru ca microbuzul anume destinat lor nu ii aduce pana in sat, ci ii debarca la marginea satului, exact de unde incepe panta, urcusul...
Iara trecuta, drumul a fost inchis doua saptamani, zapada - de un metru. Nimeni nu a iesit din sat, nimeni nu a intrat in sat. Pana a dat ploaia si s-a subtiat zapada...
Anul acesta, lucrurile s-au repetat.

E atat de rau drumul, ca utilajul de dezapazit, neputand urca pe panta drumului, a mers roata din Sichevita, pe la Gornea, pe la Coronini, pe la Moldova Noua, a urcat pe la Padina Matei, pe la Garnic si a coborat pe Drumul Bolovanilor prin Carsie, inapoi pana in Sichevita, dar drumul era deja spalat de apa de la zapada topita, torente de apa spalau drumul si il treansformau in torente, asa ca efortul cu utilajul respectiv, dupa ce ca a fost tardiv, a mai fost si inutil...

.

In CARAS SEVERIN, Drumul judetean DJ 571/A, drum de pamant preferat pentru antrenamentele Oftheroadtrophy ( 1 )

.
Drumul Judetean DJ 571/A, care leaga orasul Moldova Noua de comunele Padina Matei, Garnic, satul Carsie, comuna Sichevita si satul Gornea, urma sa fie inchis de catre locuitorii satului Carsie, chiar pe timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale din 2009.
Din cauza calitatii proaste a acestui drum, satenii din satul Carsie au intentionat sa il inchida pe un segment de 4 km, cat masoara acesta in trecerea lui prin sat.

Ei sunt nemultumiti ca acestui drum nu i se acorda de catre autoritati nici cea mai mica grija si prin protestul lor incearca sa atraga atentia asupra modului in care ei traiesc, de o parte si de alta a DJ 571/A.
Ca artera leaga intre ele cele cateva localitati de la marginea judetului si a tarii, e un fel de a spune. Cine doreste sa il parcurga, trebuie sa dispuna insa de masina de teren cu dubla tractiune, de tractor sau de caruta trasa de cai. Asa cum sunt dotati locuitorii satului.

Satenii sunt nemultumiti de faptul ca de cand exista el ca drum judetean, nimeni nu a infipt niciodata in marginea lui un tarus, iar in acesta - o tabla pe care sa scrie: "Atentie! Drum de pamant! Drum periculos! Drum fara borne kilometrice! Drum fara semnalizare! Drum fara iluminare! Drum in panta de 45 de grade! Drum cu prapastie de 300 metri in stanga! Drum fara rigole!”. Nimeni, niciodata, nu a fost curios sa intrebe vreo autoritate de ce arata acest drum ca unul din evul mediu.

.

Tractorul-puzzle duduie in Banat

.


.
Iliuta Jurca, un barbat fara prea multa scoala din satul Carsie, judetul Caras-Severin, in cearca sa treaca peste criza la volanul unei masinarii pe care si-a facut-o singur.


I s-ar putea spune tractorul-puzzle, fiindca masinaria aduce cu un tractor si fiindca a facut-o luand piese de ici, de colo.

Povestea tractorului-puzzle a inceput in urma cu noua ani. Chiar daca era sarac, i se parea absurd sa bata cinci kilometri zilnic, pe jos, din sat pana la magazinul din comuna. Apoi, mai erau si muncile agricole, caci, vorba lui, "cine mai lucra pamantul cu caii in secolul XXI?!”.

Asa ca, impins de saracie, Iliuta Jurca a adunat diverse componente de masini de prin sat si s-a pus pe ciocanit si surubarit pana cand, dupa patru ani de mestereala, a construit minunea la care mai repara cate ceva si acum.

A lucrat patru ani la el

Iliuta Jurca are cum 35 de ani si isi conduce mandru tractorul unicat. In urma cu noua ani, pe cand era prea sarac ca sa-si permita o masina sau macar un tractor adevarat, i-a venit o idee. Cum toata copilaria s-a invartit in jurul tatalui sau, Iosif, fost mecanic la IAS, ideile s-au legat cu usurinta. Astfel, de la proiect pana la masinaria care duduie pe drumul de tara n-a trecut mult timp.

Era prin anul 2000 cand Iliuta a cumparat, cu cativa lei, o semanatoare nemteasca Fariman, veche de 50 de ani. Fusese parasita intr-o gospodarie de un neamt plecat in Germania. "Aveam vreo 26-27 de ani cand m-am apucat de construit tractorul. Nu lucram atunci niciunde, asa ca de unde sa fi avut bani sa-mi iau unul nou? In patru ani lam terminat si merge si acum fara probleme. Fac peste 100 de kilometri cu el, saptamanal, la camp si pe drumuri. Acum trebuie sa aflu lant pentru transmisie si cauciucuri pentru rotile motrice”, zice barbatul.

In acte, figureaza ca sasiu

Tractorul-puzzle consuma o jumatate de litru de motorina ca sa parcurga 25 de kilometri de "drum intins”. "La teren accidentat, problema se pune altfel, masinaria consuma. Oricum, merge foarte bine si ca jeep, e o adevarata masina de teren”, se lauda constructorul tractorului-puzzle.

"Tractorul nu e omologat, figureaza ca sasiu, ceea ce inseamna ca nu poate merge pe drumurile publice, dar pe camp e numai bun”, spune Iliuta. In urma cu doi ani, niste ingineri din Cehia au vrut sai cumpere masinaria, ca s-o expuna ca piesa de muzeu, zice Iliuta. Pana la urma, au abandonat ideea din cauza complicatiilor vamale. Dar au fost impresionati de piesele "stravechi” din corpul tractorului. Nici consatenii lui Iliuta nu prididesc cu mirarea ori de cate ori il vad pe drum sau pe camp. In afara de sotia Tincuta, cel mai mandru de ispravile lui este insa bunicul sau, Ilie Jurca, de 94 de ani.

"Copilul asta de mic a vrut sa mestereasca. Cand era scolar, ne repara ceasurile de perete, mai tarziu a facut incalzire centrala in toata casa, ne-a facut o centrala pe lemne, a pus calorifere in toate sobele din casa, iar acum repara televizoarele vecinilor. Daca putea sa faca scoala, cine stie unde ajungea”, spune batranul Jurca.

Iliuta primeste laudele zambind si are planuri pe mai departe. Recent, si-a cumparat un tractor adevarat, e drept defect, caruia vrea sa-i puna un motor de Skoda Felicia. Mai planuieste sa faca si un tractor cu motor in doi timpi, dar cu tractiune 4x4. Ce s-ar alege de tractorul-puzzle? "L-as da, dar numai dupa ce imi construiesc altul. Nu pot ramane fara. Ma ajuta prea mult in gospodarie si la camp, nu ma pot lipsi de el”, zice Iliuta.

RETETA ILIUTA: Marci celebre, intr-o combinatie originala

FARYMANN. De la semanatoarea Farymann, veche de aproape 60 de ani, Iliuta Jurca a facut rost de motor si sistem de suspensii. Motorul are un singur cilindru si, atunci cand nu vrea "sa plece” la buton, e pornit cu manivela (foloseste si "vechiul” demaror al semanatorii). Tot de aici a luat si puntea fata. Si sistemul de franare provine tot de la vechea semanatoare. Pe acesta insa l-a imbunatatit: atunci cand are nevoie sa-ntoarca tractorul pe loc, poate bloca roata motoare de pe partea dorita. De aceea, tractorul-puzzle are doua pedale de frana, ca la masinile de curse. Una este pentru stanga si una pentru dreapta, situate una langa cealalta, ca sa poata fi actionate si simultan, cu un singur picior, la nevoie.

TALBOT. De pe un autoturism Talbot a luat volanta si placa de presiune de la ambreiaj. Discul de ambreiaj l-a facut dintr-un disc mare de frana luat de la un tractor obisnuit.

OPEL. Cutia de viteze a fost luata de la un autoturism Opel Rekord, model 1980. A modificat-o si a adaptat-o la intregul angrenaj.

ARO. Reductorul este de pe o masina de teren Aro 32 fabricata in anul 1983. Tot de la un Aro, model ceva mai vechi, a luat volanul.

DACIA. Farurile au fost luate de la un autoturism Dacia 1310.

ILIUTA 100%. Iliuta Jurca a facut osiile singur, dintr-un profil metalic "U”. Piesa de rezistenta este "caroseria” motorului, de asemenea o inventie 100% Iliuta. Tanarul banatean a facut caroseria dintr-o bucata de tabla indoita pe care a vopsit-o apoi, frumos, in rosu.

ALTE COMPONENTE. Rotile motorii, cele din spate, sunt de pe un tractor nemtesc care avea si el mai bine de jumatate de veac vechime in momentul in care l-a "deposedat” de ele. Rotile din fata, de directie, le-a cumparat dintr-un magazin. Demarorul a fost achizitionat din piata de vechituri.

ALTE DATE TEHNICE. Alimentarea cu motorina este facuta prin cadere, dintr-un rezervor de noua litri, lucru care-i confera motorului de 14 CP o autonomie de functionare de 18 ore.

ADAPTAT. Motorul are un singur piston, dar trage tare


Sursa: stiriROL.ro
Romania on-line

.

Drumul bolovanilor, „judeţean” pentru căruţe

.

 

Autor: Ciprian Iancu,

Sursa: Evenimentul zilei

Pe hartă, DJ 571 din Caraş-Severin e o cale rutieră decentă. În realitate, e un drum de ţară pe care duci maşina doar dacă o urăşti.

Un drum judeţean din Caraş- Severin face bucăţi maşinile localnicilor din satul Cârşie, comuna Sicheviţa. Primarul spune că nu-i treaba lui să-l repare, iar preşedintele consiliului judeţean promite că problema se va rezolva, până la toamnă. DJ 571 este încă unul din drumurile care trăiesc doar pe hartă.

În ciuda automobilelor

DJ 571 pleacă din DN 57 (cel care urmăreşte cea mai spectaculoasă parte a malului românesc al Dunării, cuprinsă între Moldova Nouă şi Orşova), dintr-un loc aflat la 25 de kilometri în aval de Moldova Nouă. În comuna Sicheviţa e asfaltat doar cale de vreo 5 kilometri, până în centrul comunei, apoi mai merge, pietruit şi prăfuit, un kilometru, până la baza dealului pe al cărui versant sudic se află satul Cârşie. Aici încep problemele.

La început timizi, apoi tot mai tupeişti, bolovani de mari dimensiuni ies din „carosabil”. Se bagă sub roată, se lasă aruncaţi în podeaua maşinii, izbind-o fără milă. Zgomotul este greu de suportat. Ca să poţi urca pe drum, trebuie să-ţi urăşti maşina sau măcar să-ţi fie total indiferentă. Altfel, te opreşti după primii 50 de metri şi faci cale-ntoarsă ori abandonezi vehiculul şi urci pe jos, aşa cum fac mai toţi localnicii din Cârşie.

Albie săpată în mijlocul drumului judeţean

Drumul începe să urce şi mai abrupt. Ca să-ţi pună nervii la încercare, tocmai pe porţiunile a brupte sunt şi mai mulţi bolovani. Aderenţa e aproape de zero, iar numărul de bolovani care izbesc maşina creşte simţitor, ajungându- se la un adevărat concert de percuţie în podeaua metalică.

Pe porţiuni de sute de metri încă se mai vede albia săpată de apă pe mijlocul drumului: „Oho! Acum arată foarte bine, că un vecin care lucrează la o firmă de drumuri a venit şi l-a reparat el. Altfel nu se mai putea merge. Când plouă, apa se adună de pe versanţi şi o apucă pe drum, la vale, săpând şanţuri, unele adânci de 70 de centimetri. N-a mai fost reabilitat serios de vreo 50 de ani. E păcat de astea 20-30 de familii din Cârşie că se chinuiesc cu el”, spune Saul Beloia, un timişorean care vine în satul natal de două ori pe lună.

Localnicii sunt resemnaţi

În Cârşie locuiesc aproximativ 40 de familii. Iarna, numărul lor scade spre 20. Cei care au „colibe” în sat (localnicii le numesc aşa, cu toate că sunt case în toată regula) se retrag jos, în Sicheviţa. În zonă, ninsorile sunt tot timpul abundente. Nu există iarnă fără ca drumul să fie blocat cel puţin o săptămână. Iarna trecută, satul Cârşie a fost izolat aproape o lună.

Tractorul cu plug al Primăriei Sicheviţa nu poate urca să deschidă drumul. Numai după ce vremea se mai îmbunează, utilajul face un ocol de vreo 40 de kilometri prin Moldova Nouă, urcă pe la Padina - Matei şi Gârnic, după care coboară înspre Cârşie. Doar aşa se poate deszăpezi Drumul Judeţean 571.

Unii dintre localnici sunt deja resemnaţi. Ştiu că, mai ales iarna, nimeni nu-i poate ajuta, din cauza drumului ocupat de nămeţi, aşa că-şi fac din timp provizii şi se roagă ca în caz de boală să nu fie nevoie să meargă la doctor, ci să se poată trata cu medicamentele pe care şi le pun în stocul de iarnă.

Mai ales bătrânii sunt obişnuiţi cu greutăţile provocate de drumul imposibil. „Soţul şi fiul meu au câte un Aro şi ne mai descurcăm, dar nici nu mai ştiu câte maşini au rupt pe drumu’ ăsta. Nima nu face nimica pă drumu’ ăsta. Nima, nimica!”, spune Elena Jurca (64 de ani).

Sâmbăta seara, bătrânele din Cârşie coboară cinci kilometri pe jos până în Sicheviţa şi înnoptează pe la rude, doar ca să poată merge la slujba de la biserică. Aşa fac de zeci de ani. Copiii nu sunt obişnuiţi cu greutăţile, dar se obişnuiesc. Primăria are un microbuz şcolar, însă acesta-i lasă la vreo patru kilometri de sat, pentru că edilii spun că nu-şi permit să-l distrugă pe drumul plin de bolovani.

Frunzăverde: se rezolvă la toamnă

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, spune că drumurile judeţene au fost reabilitate în ordinea importanţei dată de valorile de trafic înregistrate pe fiecare în parte. Drumul Judeţean 571 nu se află în planul de investiţii pentru modernizare şi asfaltare întocmit de CJ pe acest an, însă, conform lui Frunzăverde, el va deveni practicabil până la toamnă.

„În perioada următoare, drumul va fi reparat şi pietruit. Nu avem destui bani şi pentru a-l asfalta. Acum încă plătim datoriile pentru celelalte drumuri modernizate şi mai avem alte zeci de kilometri de drum de rezolvat. Între 2005 şi 2007 am reabilitat, modernizat şi asfaltat peste 600 de kilometri de drumuri judeţene, dar probleme mai sunt, mai ales în zonele montane şi submontane ale judeţului”.

JUSTIFICARE

„Nu e de competenţa noastră”

Primarul comunei Sicheviţa, Petrică Jurca (PNL), spune că, fiind vorba de un drum judeţean, instituţia pe care o conduce nu poate face mare lucru: „Noi, cu utilajele noastre, rezolvăm drumurile comunale, dar pe cel judeţean, dacă încercăm să intervenim, primim amenzi de la consiliul judeţean. Fiind drum judeţean, nu e de competenţa primăriei. Eu, unul, numai că nu m-am pus în genunchi în faţa celor de la consiliul judeţean să repare drumul dar, până acum,
nu au făcut mai nimic”.

 

 

Tractorul "Made in Carsie"

Tractorul puzzle

Editorial de Vali Popovici

Un sudor fără şcoli înalte din comuna cărăşeană Sicheviţa a reuşit să îşi construiască un tractor în propria gospodărie. Maşinăria a ajuns în scurt timp vedeta comunei şi toată lumea o numeşte tractorul puzzle. Asta pentru că utilajul este construit din piesele adunate de la cel puţin 10 vehicule.
Tractorul de fabricaţie proprie îl ajută pe cărăşean nu doar la muncile agricole, dar îi este şi cel mai la îndemână mijloc de transport.

Iliuţă Jurcă trăieşte în cătunul Cârsia din judeţul Caraş- Severin. Pâna la cea mai apropiată comună, Sicheviţa, omul are de mers pe jos cel puţin 2 ore.

Aşa a apărut nevoia unui mijloc de transport şi aşa a început şi povestea tractorului puzzle. Ani la rând bărbatul a adunat în gospodăria sa piese de la tot felul de utilaje. De la o semănătoarea veche de 80 de ani, motorul, de la un autoturism, cutia de viteze, iar de la un Aro volanul şi lista poate continua.

Caroseria însă este de fabricaţie proprie, dintr-o bucată de tablă îndoită, vopsită apoi în roşu, iar în loc de cabină, tractorul are o umbrelă. După trei ani de meştereală, din mâinile lui Iliuţă a ieşit un tractor, care mai are nevoie de ceva reparaţii, dar merge şnur.
Vecinii lui Iliuţă se opresc din drum şi admiră invenţia ori de cate ori bărbatul scoate tractorul din curte.

Visul lui Iliuţă este acum să construiască un tractor similar, dar 4×4. Până una alta, bărbatul îşi duce fiica la şcoală în fiecare duminică seara, a rezolvat problema muncilor la câmp, iar de mersul pe jos până în Sicheviţa a şi uitat.

Sursa: Analog TV Timisoara

Inceput de monografie a comunei Sichevita

.

Comuna Sichevita este asezata in partea de sud a judetului Caras Severin, intinzandu-se de pe malul fluviului Dunarea pana la Muntii Almajului.

Conform Google Earth, unitatea administrativa Sichevita se intinde intre longitudinea nordica de 44°39’35.02” si cea de 44°43’33.44”, adica de pa malul Dunarii pana la limita sudica a comunei Garnic.
In latitudine, comuna Sichevita se intinde de-a lungul cursului fluviului Dunarea, intre 21°47’19.46” si 21°54’54.60” latitudine estica, adica de la limita cu Comuna Coronini pana la cea cu comuna Liubcova.

O unitate administrativa care se intinde pe o suprafata de 15x15 km, adica pe o intindere de peste doua sute de milioane de metri patrati sau 10.500 de hectare, este greu de traversat cu piciorul intr-o singura zi, in conditiile in care forma predominanta de relief este dealul abrupt ca si un munte si valea adanca precum cheia sau canionul.

„La urma urmei, de-asta exista dealurile, ca sa se poata pune in valoare muntii”, mi-a spus intr-o zi de toamna aurie un hatru din comuna, pompier de meserie, tare mandru de uniforma sa. Acelasi, intr-o alta discutie, mi-a confiat faptul ca sichivicenilor le place sa declare ca localitatea lor este mai mare chiar decat capitala Bucuresti. Si, la urma urmei, daca iei la picior cele doua localitati, de-a lungul si de-a latul, e greu de spus pe care o inconjori cel mai repede...

Comuna Sichevita este unicat nu doar prin intinderea sa neobisnuita, ci si prin numarul de localitati care o compun: 19 sate si catune, rasfirate pe vai, culmi, curmaturi, zanouri si ogase sunt populate cu sateni care vin in fiecare duminica la slujba divina de la biserica din sat. Ei spun ca vin in sat de la colibe, fara sa le pese ca prin coliba oricine din tara asta intelege trei crengi infipte in pamant si legate cu sfoara sa nu te bata ploaia sau soarele. Adica un adapost precar, temporar si fara trainicie deosebita.

Colibele insa, sunt case adevarat, ridicate din caramida sau piatra, avand pivnite pietruite, verande acoperite, ele insele fiind acoperite cu tigla, avand cel mai putin doua camere mobilate, anexe constand in grajduri, cocini pentru porci si coteturi pentru gaini, garaje pentru tractoare, utilaje agricole si autoturisme, gatere in curte, curent electric trifazic, curti cimentate, hambare pentru produsele agricole etc.
Pot sa jur cu mana pe inima ca am vazut o coliba cu baie, apa curenta, canalizare si geamuri termopan, coliba-coliba in care locuieste o localnica destoinica de 70 de ani.


.

Coliba (2)

.

Napadita de ganduri si uscata de durerea loviturii de la picior, femeia inca stetea pe pamant. Se vazu moarta, intinsa pe masa, cu lume cernita stransa in jurul ei, dar oricat de mult se stradui sa recunoasca vreuna din fetele acestora, nu reusi defel. Oricat de insistent cauta cu privirile sa o vada pe fiica ei intre cei stransi, ori pe ginere, sau pe fiul ei si pe nora sa, nu o putea vedea decat pe cumnata sa, plangand linistit, cu o lumanare aprinsa intre degete. Aceeasi imagine pe care, demult, o vazuse la moartea mamei sale la spital. Nu vorbise nimanui niciodata despre vedeniile sale, de rusine.

Ii veni in minte cearta de anul trecut, pe care o provocase cu cumnata sa anume ca sa o puna pe fuga din avere, inciudata ca toata lumea lauda modul cum lucrase pamantul si urma sa obtina o recolta cum rar se mai vazuse in sat.
Ii spusese cuvinte urate atunci, o jignise, o insultase, proferase blesteme grele, dar cealalta nu i-a raspuns in acelasi fel, se ferea cu seninatate din calea cuvintelor ei otravite, riposta cu jumatati de intrebari, iar catre sfarsit a prevenit-o ca daca nu renunta la ura si dusmanie, va ajunge sa se chinuie si sa nu isi poata da ultima suflare decat in bratele ei.
Atunci, cumnata i-a reprodus ultimele cuvinte rostite de mama sa inainte de a-i iesi sufletul, cuvinte ce o infiorau atat de rau incat se temea sa si le reaminteasca.

Cumnata ei ii mai spusese atunci, si stia ca nu mintise, ca toti cei ce au dusmanit-o pe ea nu au putut inchide ochii decat dupa ce a venit la capataiul lor si s-a aplecat asupra-le sa le dea iertarea. Asa se va intampla si cu tine, atata de mult ma urasti si pe mine si pe barbatu-meu si pe copilul nostru, ca tu in bratele mele iti vei da sufletul, de atata dusmanie, tu vei inchide ochii in bratele mele, ii spusese cumnata ei si plecase fara a mai intoarce capul.

Asa o fi randuit acolo sus, gandi ea, rezemata cu spinarea de piatra rece a fundamentului colibei, cu laba piciorului arzand inca dupa durerea loviturii. In sat se vazusera situatii in care muribunzii nu inchideau ochii decat dupa ce isi primeau iertarea de la cei pe care ii prigonisera dintr-un motiv sau altul in timpul vietii. Ea stia ca sotia fratelui sau, pe cat fusese de indragita de o parte dintre neamuri, pe atat de mult fusese urata si dusmanita de cealalta parte.
Din acest motiv, spunea lumea in sat, in bratele ei murisera rand pe rand matusi si bunice ale sotului, sau verisoare ale acestuia ce o urasera din tot sufletul, din te miri ce motive - fie pentru ca nu fusesera atat de vrednice ca si ea si lumea le barfea pentru asta, fie pentru ca ea invatase singura meserie si facuse bani din croitorie iar ele nu, fie pentru ca avea o casnicie fara despartiri, scandaluri, si alte cele. Ca la sat!

COLIBA (1)

.

Baba Veta incuie usa colibei, slobozi cheia in borcanul de sticla cu capac, pe acesta il puse in traistuta de pe mana si porni cu pasi repezi spre poarta de la drumul mare fara sa se mai uite inapoi, desi nu se grabea nicicum. Undeva in livada de pruni, dincolo de ogas, un caine latra aprig la cine stie ce, ea intoarse capul si in clipa urmatoare se impiedica de o piatra ce iesea din pamant la coltul colibei si simti pana in suflet durerea degetelor zdrobite. Sa fie de sufletul cui a pus piatra aia acolo, blestema ea cu voce tare, strangandu-si laba piciorului cu mana in incercarea de a domoli arsura durerii.

Asa o durere mai traise numai in urma cu aproape treizeci de ani, cand se lovise de coltul unui calorifer de fonta la spitalul oncologic din Timisoara. Mersese sa o vada pe mama sa ce fusese internata de cateva saptamani si la intrare aflase ca batrana nu o mai asteptase si isi daduse sufletul de cateva ceasuri bune, in vreme ce ea haladuia prin oras sa cumpere farburi de la neamtul de pe strada Porumbescu.
Ar fi ajuns la vreme atunci, ar fi prins-o in viata pe mama ei, dar neamtul avea gosti si ea a asteptat in fata casei pana cand aceia au plecat. Intre timp, batrana isi daduse sufletul in bratele norei sale, prorocind cu ultima suflare doua lucruri ce acum, dupa 30 de ani, deja incepeau sa se implineasca. Atunci, repezindu-se sa puna jos plasa cu farburi, daduse cu genunchiul de coltul caloriferului si cazuse jos de durere.

Se aseza si acum jos langa zidul colibei, pe pamant, mai mult cazu, simtind acut si durerea de acum si cea de atunci, cumva amestecate. Incerca sa nu se gandeasca la nimic, dar o vedea pe mama ei, moarta pe patul de la spital si pe cumnata sa, Maria, plangand cu sughituri la capataiul acesteia, cu o lumanare aprinsa in mana.
De-atunci, ani de zile la rand, ii revenea in fata ochilor acea imagine, de fiecare data cand se lovea prin casa isi amintea de lovitura de la spital, o vedea pe  moarta, pe cumnata ei plangand si de fiecare data se intreba cine ii va aprinde si ei o lumanare cand va pune mainile in piept.
Ramase jos vreme indelungata, potopita de ganduri. Avea 80 de ani si se intreba daca ii va aprinde cineva o lumanare.

.