.
Achim Nica
http://www.youtube.com/watch?v=0klSF6_-hRQ Lasai pusca ruginita
http://www.youtube.com/watch?v=u135KSY8hDc Sara buna, Bade Ioane
http://www.youtube.com/watch?v=0PgzO7IqhCI Patru boi leagana caru
http://www.youtube.com/watch?v=na7oPQhQYwU Tot m-as duce si n-am unde
http://www.youtube.com/watch?v=xyXMxcPGAUA Saraca copilarie
http://www.youtube.com/watch?v=cVs93cNKmR4 Murgulet cu coama rara
http://www.youtube.com/watch?v=2OWRAjCncGk Marie, Marie!
http://www.youtube.com/watch?v=jb6MX-6LrCg I-auzi, mandro, cucu canta!
http://www.youtube.com/watch?v=YPEExQSEOBQ Mai Achime, mai Achime!
http://www.youtube.com/watch?v=pN2sK5Tvmag La Obreja-ntr-o gradina
http://www.youtube.com/watch?v=iF9YhaIuRas La livezile lui Ion
http://www.youtube.com/watch?v=_cR4L-RDA48 Trandafirul rau tanjeste
http://www.youtube.com/watch?v=ZnnFnTRO2r8 Si-am plecat cu coasa noua
http://www.youtube.com/watch?v=YndEUVcac5s Frica mi-i ca mor ca maine
http://www.youtube.com/watch?v=ZwgWzm3Pxgs Mandruta, de dorul tau
http://www.youtube.com/watch?v=b2m5O4j4LT0 Mor, murgule, de necaz
http://www.youtube.com/watch?v=fmgwSaYfc6o Ce mi-a fost pe lume drag
http://www.youtube.com/watch?v=QfqLt39ZMNg&NR=1 Mai Ileana, mai Ileana!
duminică, 27 martie 2011
vineri, 25 martie 2011
Sichevita pe www.banaterra.eu
.
Sicheviţa - localitate în componenţa comunei Sicheviţa din judeţul Caraş - Severin, România
"Situată în partea de sud a Banatului şi, deopotrivă, a judeţului Caraş-Severin, pe DJ 571 A, localitatea Sicheviţa, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de cca 29 km de oraşul Moldova Nouă şi la 201 km de municipiul Timişoara.
Comuna Sicheviţa se întinde pe o suprafaţă de 12621 ha, din care 5304 reprezintă terenul agricol.
În componenţa acestui teritoriu administrativ intră localităţile: Sicheviţa, Brestelnic, Cameniţa, Cârşie, Cracul Almăj, Cruşoviţa, Frăsiniş, Gornea, Liborajdea, Lucacevăţ, Ogaşu Podului, Streneac, Valea Oraviţa, Valea Ravensca, Valea Sicheviţei şi Zăsloane.
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei face parte din marea unitate de orogen Carpaţii Occidentali, fiind situată în sudul Munţilor Banatului, încadrându-se în Defileul Dunării, la întrepătrunderea a trei unităţi distincte de relief: Munţii Locvei, Munţii Almăjului şi Depresiunea Liubcova.
Ca forme principale de relief se disting: relieful montan, reprezentat de bordura carpatică a Munţilor Locvei, cel deluros, reprezentat de terasele superioare ale Dunării, cel de terase, constituit de terasele inferioare ale Dunării şi ale Cameniţei şi cel de luncă, reprezentat, cu precădere, de Lunca Cameniţei.
Culmile principale sunt Dealul Coţului (579 m), Grosanăţ (578 m), Straineacul Mare (575 m), Dl. Poenilor (498m), Băinul Mare (481 m). Altitudinea cea mai coborâtă este înregistrată la nivelul luncilor, oscilând între 92-95 m, în cazul Luncii înalte neinundabile, şi 85-87 m, în cazul celei inundabile des şi foarte des.
Reţeaua hidrografică, încadrată în marele Bazin al Dunării, este reprezentată, desigur, în primul rând de Dunăre, ca şi de o reţea densă de cursuri de apă, precum pârâurile Cameniţa, Cruşoviţa, Liborajdea, Vrela, Granviesca, Ravensca, Sicheviţa, cursul superior al Brestelnicului şi Oreviţei şi o serie de ogaşe.
În ansamblu, teritoriul comunei se încadrează în provincia climatică C.f.b.x. (după Köppen), climă caracterizată prin veri nu prea călduroase şi ierni mai blânde, cu temperatura medie anuală cuprinsă între 9,5 şi 11,50C, cu precipitaţii abundente, oscilând între 701 şi 900 mm (Atlasul climatologic, 1966), dar repartizate neuniform în cursul anului şi de-alungul anilor, în perioada estivală a anilor secetoşi semnalându-se mari deficite de apă în sol, compensate, parţial, prin umezeala relativ ridicată a aerului, datorită vecinătăţii cu Dunărea. În fapt, în funcţie de relief şi altitudine, sunt perceptibile o climă a zonei montane, caracterizată printr-un climat moderat-călduros şi foarte umed, şi o climă a zonei depresionare, caracterizată printr-un climat călduros-umed, cu o frecvenţă mai ridicată a fenomenelor hidrometeorologice precum ceaţa, roua sau bruma.
Vegetaţia este alcătuită din păduri de foioase, tufărişuri, pajişti şi grupări ruderale, fiind dispusă în etaje specifice, condiţionate de cadrul natural, în care litologia variată şi relieful diversificat (munte, deal, terase, lunci) şi cu altitudini mai scăzute faţă de zona limitrofă, cu un climat călduros-umed, au avut un rol determinant.
Pădurile prezintă o întrepătrundere a elementelor continentale cu cele termofile sudice şi o accentuată varietate fitocenologică, atât prin caracterul mozaicat al asociaţiilor, cât şi prin frecventele schimbări ale etajării, condiţionate de orientarea văilor şi interfluviilor, de prezenţa abrupturilor petrografice şi structurale, de relieful depresionar şi de microclimatele specifice.
În general,se disting: Etajul făgetelor (300-400 m), cu făgete acidofile în care predomină fagul montan (Fagus silvatica), cu observaţia că local, printr-o tendinţă de înlocuire a gorunului, fagul coboară până la 85-100m, constituind un subetaj al făgeto-gorunetelor; Etajul gorunetelor (200-300 m), unde Quercus petraea, Q. polycarpa, Q. dalechampii fac trecerea spre pădurile termofile, la limita altitudinală inferioară alternând cu acestea, păduri care pe versanţii nordici prezintă un amestec între goruni, în asociaţie cu arborete de fag balcanic, carpen (Carpinus betulus) şi ghimpe (Ruscus aculeatus), pe versanţii sudici arborete de fag cu tei (Tilia tomentosa) şi ghimpe (Ruscus hypoglossum) iar în fundul vâlcelelor, goruneto-făgete cu scradă (Festuca drymeia); Etajul pădurilor termofile, situat în condiţii de relief, climă şi soluri similare celui precedent, ocupă, în plus, versanţii mai însoriţi şi atinge altitudini mai joase, de până la 130 m, fiind alcătuit din cereto-gorunete, gârniţete cu stejari pufoşi şi cărpiniţă, păduri de carpen (Carpinus orientalis). Caracteristicile acestor păduri termofile este convieţuirea, în stratul arbustic şi ierbos, a numeroase elemente sudice, submediteraneene, precum şi dispunerea altitudinală, în benzi subţiri, fragmentate, a stejarilor semixerofili şi mezofili, suscesiune ce începe cu Quercus pubescens (stejar pufos), Q. cerris (cer), Q. frainetto (gârniţă) şi se termină cu Q. robur (gorun).
În locul pădurilor termofile defrişate se instalează tufărişurile termofile, alcătuite în mare parte din specii submediteraneene, saxicole şi calcicole, între care: Cotinus coggygria (scumpie), Quercus pubescens, Fraxinus ornus (mojdrean), Carpinus orientalis, Syringa vulgaris (liliac), Padus mahaleb (vişin turcesc), Rhamnus cathartica (verigariu), Rh. Frangula (cruşân); Etajul pădurilor higrofile (zăvoaiele): aceste formaţiuni sunt sporadice, situate în lunci şi pe fundul văilor de eroziune sau de-alungul Dunării şi sunt constituite, în principal, din salcete (Salix alba, S. fragilis, S. triandra, S. purpurea), plop alb şi negru (Populus alba, P. nigra) şi mai ales plopul tremurător (P. tremula), iar spre obârşia văilor, în zona montană, sunt frecvente zăvoaiele de arini (Alnus glutinosa şi A. incana).
Vegetaţia cultivată este reprezentată prin grâu, orz, secară, porumb, cartof, lucernă, trifoi, leguminoase, viţă de vie şi pomi fructiferi - măr, păr, prun, cireş, vişin, cais, piersic, corcoduş şi nuc, acesta apărând şi spontan, pe versanţii însoriţi.
Din motive obiective, investigaţia pedologică nu s-a realizat decât pe o suprafaţă de 828 ha din terenul agricol, aparţinând, la data efectuării studiului, patrimoniului fostei C.A.P. Gornea.
Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
1. Cernoziomuri tipice şi cambice, 1-6: 2,8%;
2. Rendzine şi pseudorendzine, 7-9: 3,6%;
3. Soluri brun-roşcate şi brune argiloiluviale, 10-17: 5,1%;
4. Soluri brun-roşcate luvice şi brune luvice, 18-24: 13,3%;
5. Luvisoluri, 25-27: 9,7%;
6. Soluri brune eumezobazice, 28-31: 4,9%;
7. Soluri gleice şi pseudogleice, 32-35: 2,4%;
8. Vertisoluri, 36-41: 3,7%;
9. Litosoluri şi regosoluri, 42-44: 6,1%;
10. Soluri aluviale şi aluviuni recente, 45-53: 8,5%;
11. Erodisoluri, 54-61: 35,4%;
12. Coluvisoluri, 62: 1,2%;
13. Pietrişuri şi roci la zi, 63-65: 2,4%;
14. Lacuri şi bălţi, 66: 0,9%.
Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 1986 ha (37,4%), păşuni 936 ha (18,2%), fâneţe 2234 ha (42,1%), vii 30 ha (0,6%) şi livezi 91 ha (1,7%).
Terenul agricol cercetat din punct de vedere pedologic, în suprafaţă totală de 828 ha, însumează următoarele folosinţe: arabil 347 ha (41,8%), păşuni 240 ha (29,0%), fâneţe 163 ha (19,7%), vii 3 ha (0,4%) livezi 13 ha (1,6%) şi neproductiv 62 ha (7,5).
Referitor la încadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", a terenurilor agricole se prezintă astfel: cl. I 18 ha (2,2%), cl. a II-a 45 ha (5,4%), cl. a III-a 167 ha (20,2%), cl. a IV-a 412 ha (49,7%) şi cl. a V-a 186 ha (22,5%).
Factorii limitativi care influenţează semnificativ calitatea pământului sunt determinaţi de volumul edafic util, mic şi extrem de mic (pe 29% din suprafaţa cercetată), compactitatea solului, moderat-puternică (51%), aciditatea solului, moderată şi puternică (30%), panta şi eroziunea la suprafaţă, moderat-excesivă (53%), alunecările şi prăbuşirile semistabilizate (7,6%), excesul de umiditate freatică, moderat-excesiv (5,7%), excesul de umiditate stagnantă, moderat-foarte puternic (31%), inundaţii frecvente (4,8%).
Asupra acestor elemente restrictive ce afectează potenţialul de producţie al învelişului de sol se impun, de la caz la caz, măsuri de corectare a reacţiei acide prin amendare calcică periodică, îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie a plantelor prin fertilizări ameliorative, eliminarea excesului de umiditate prin lucrări de prevenire şi combatere a acestuia (canale, şanţuri, rigole, drenuri etc.), prevenirea şi combaterea eroziunii solului (valuri de pământ, brazde, canale de coastă, perdele antierozionale) etc."
Text din volumul „Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică" - Dorin Ţărău şi Marcel Luca. Editura Marineasa, Timişoara, 2002.
Sursa: www.banaterra.eu
Sicheviţa - localitate în componenţa comunei Sicheviţa din judeţul Caraş - Severin, România
"Situată în partea de sud a Banatului şi, deopotrivă, a judeţului Caraş-Severin, pe DJ 571 A, localitatea Sicheviţa, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de cca 29 km de oraşul Moldova Nouă şi la 201 km de municipiul Timişoara.
Comuna Sicheviţa se întinde pe o suprafaţă de 12621 ha, din care 5304 reprezintă terenul agricol.
În componenţa acestui teritoriu administrativ intră localităţile: Sicheviţa, Brestelnic, Cameniţa, Cârşie, Cracul Almăj, Cruşoviţa, Frăsiniş, Gornea, Liborajdea, Lucacevăţ, Ogaşu Podului, Streneac, Valea Oraviţa, Valea Ravensca, Valea Sicheviţei şi Zăsloane.
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei face parte din marea unitate de orogen Carpaţii Occidentali, fiind situată în sudul Munţilor Banatului, încadrându-se în Defileul Dunării, la întrepătrunderea a trei unităţi distincte de relief: Munţii Locvei, Munţii Almăjului şi Depresiunea Liubcova.
Ca forme principale de relief se disting: relieful montan, reprezentat de bordura carpatică a Munţilor Locvei, cel deluros, reprezentat de terasele superioare ale Dunării, cel de terase, constituit de terasele inferioare ale Dunării şi ale Cameniţei şi cel de luncă, reprezentat, cu precădere, de Lunca Cameniţei.
Culmile principale sunt Dealul Coţului (579 m), Grosanăţ (578 m), Straineacul Mare (575 m), Dl. Poenilor (498m), Băinul Mare (481 m). Altitudinea cea mai coborâtă este înregistrată la nivelul luncilor, oscilând între 92-95 m, în cazul Luncii înalte neinundabile, şi 85-87 m, în cazul celei inundabile des şi foarte des.
Reţeaua hidrografică, încadrată în marele Bazin al Dunării, este reprezentată, desigur, în primul rând de Dunăre, ca şi de o reţea densă de cursuri de apă, precum pârâurile Cameniţa, Cruşoviţa, Liborajdea, Vrela, Granviesca, Ravensca, Sicheviţa, cursul superior al Brestelnicului şi Oreviţei şi o serie de ogaşe.
În ansamblu, teritoriul comunei se încadrează în provincia climatică C.f.b.x. (după Köppen), climă caracterizată prin veri nu prea călduroase şi ierni mai blânde, cu temperatura medie anuală cuprinsă între 9,5 şi 11,50C, cu precipitaţii abundente, oscilând între 701 şi 900 mm (Atlasul climatologic, 1966), dar repartizate neuniform în cursul anului şi de-alungul anilor, în perioada estivală a anilor secetoşi semnalându-se mari deficite de apă în sol, compensate, parţial, prin umezeala relativ ridicată a aerului, datorită vecinătăţii cu Dunărea. În fapt, în funcţie de relief şi altitudine, sunt perceptibile o climă a zonei montane, caracterizată printr-un climat moderat-călduros şi foarte umed, şi o climă a zonei depresionare, caracterizată printr-un climat călduros-umed, cu o frecvenţă mai ridicată a fenomenelor hidrometeorologice precum ceaţa, roua sau bruma.
Vegetaţia este alcătuită din păduri de foioase, tufărişuri, pajişti şi grupări ruderale, fiind dispusă în etaje specifice, condiţionate de cadrul natural, în care litologia variată şi relieful diversificat (munte, deal, terase, lunci) şi cu altitudini mai scăzute faţă de zona limitrofă, cu un climat călduros-umed, au avut un rol determinant.
Pădurile prezintă o întrepătrundere a elementelor continentale cu cele termofile sudice şi o accentuată varietate fitocenologică, atât prin caracterul mozaicat al asociaţiilor, cât şi prin frecventele schimbări ale etajării, condiţionate de orientarea văilor şi interfluviilor, de prezenţa abrupturilor petrografice şi structurale, de relieful depresionar şi de microclimatele specifice.
În general,se disting: Etajul făgetelor (300-400 m), cu făgete acidofile în care predomină fagul montan (Fagus silvatica), cu observaţia că local, printr-o tendinţă de înlocuire a gorunului, fagul coboară până la 85-100m, constituind un subetaj al făgeto-gorunetelor; Etajul gorunetelor (200-300 m), unde Quercus petraea, Q. polycarpa, Q. dalechampii fac trecerea spre pădurile termofile, la limita altitudinală inferioară alternând cu acestea, păduri care pe versanţii nordici prezintă un amestec între goruni, în asociaţie cu arborete de fag balcanic, carpen (Carpinus betulus) şi ghimpe (Ruscus aculeatus), pe versanţii sudici arborete de fag cu tei (Tilia tomentosa) şi ghimpe (Ruscus hypoglossum) iar în fundul vâlcelelor, goruneto-făgete cu scradă (Festuca drymeia); Etajul pădurilor termofile, situat în condiţii de relief, climă şi soluri similare celui precedent, ocupă, în plus, versanţii mai însoriţi şi atinge altitudini mai joase, de până la 130 m, fiind alcătuit din cereto-gorunete, gârniţete cu stejari pufoşi şi cărpiniţă, păduri de carpen (Carpinus orientalis). Caracteristicile acestor păduri termofile este convieţuirea, în stratul arbustic şi ierbos, a numeroase elemente sudice, submediteraneene, precum şi dispunerea altitudinală, în benzi subţiri, fragmentate, a stejarilor semixerofili şi mezofili, suscesiune ce începe cu Quercus pubescens (stejar pufos), Q. cerris (cer), Q. frainetto (gârniţă) şi se termină cu Q. robur (gorun).
În locul pădurilor termofile defrişate se instalează tufărişurile termofile, alcătuite în mare parte din specii submediteraneene, saxicole şi calcicole, între care: Cotinus coggygria (scumpie), Quercus pubescens, Fraxinus ornus (mojdrean), Carpinus orientalis, Syringa vulgaris (liliac), Padus mahaleb (vişin turcesc), Rhamnus cathartica (verigariu), Rh. Frangula (cruşân); Etajul pădurilor higrofile (zăvoaiele): aceste formaţiuni sunt sporadice, situate în lunci şi pe fundul văilor de eroziune sau de-alungul Dunării şi sunt constituite, în principal, din salcete (Salix alba, S. fragilis, S. triandra, S. purpurea), plop alb şi negru (Populus alba, P. nigra) şi mai ales plopul tremurător (P. tremula), iar spre obârşia văilor, în zona montană, sunt frecvente zăvoaiele de arini (Alnus glutinosa şi A. incana).
Vegetaţia cultivată este reprezentată prin grâu, orz, secară, porumb, cartof, lucernă, trifoi, leguminoase, viţă de vie şi pomi fructiferi - măr, păr, prun, cireş, vişin, cais, piersic, corcoduş şi nuc, acesta apărând şi spontan, pe versanţii însoriţi.
Din motive obiective, investigaţia pedologică nu s-a realizat decât pe o suprafaţă de 828 ha din terenul agricol, aparţinând, la data efectuării studiului, patrimoniului fostei C.A.P. Gornea.
Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri:
1. Cernoziomuri tipice şi cambice, 1-6: 2,8%;
2. Rendzine şi pseudorendzine, 7-9: 3,6%;
3. Soluri brun-roşcate şi brune argiloiluviale, 10-17: 5,1%;
4. Soluri brun-roşcate luvice şi brune luvice, 18-24: 13,3%;
5. Luvisoluri, 25-27: 9,7%;
6. Soluri brune eumezobazice, 28-31: 4,9%;
7. Soluri gleice şi pseudogleice, 32-35: 2,4%;
8. Vertisoluri, 36-41: 3,7%;
9. Litosoluri şi regosoluri, 42-44: 6,1%;
10. Soluri aluviale şi aluviuni recente, 45-53: 8,5%;
11. Erodisoluri, 54-61: 35,4%;
12. Coluvisoluri, 62: 1,2%;
13. Pietrişuri şi roci la zi, 63-65: 2,4%;
14. Lacuri şi bălţi, 66: 0,9%.
Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 1986 ha (37,4%), păşuni 936 ha (18,2%), fâneţe 2234 ha (42,1%), vii 30 ha (0,6%) şi livezi 91 ha (1,7%).
Terenul agricol cercetat din punct de vedere pedologic, în suprafaţă totală de 828 ha, însumează următoarele folosinţe: arabil 347 ha (41,8%), păşuni 240 ha (29,0%), fâneţe 163 ha (19,7%), vii 3 ha (0,4%) livezi 13 ha (1,6%) şi neproductiv 62 ha (7,5).
Referitor la încadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil", a terenurilor agricole se prezintă astfel: cl. I 18 ha (2,2%), cl. a II-a 45 ha (5,4%), cl. a III-a 167 ha (20,2%), cl. a IV-a 412 ha (49,7%) şi cl. a V-a 186 ha (22,5%).
Factorii limitativi care influenţează semnificativ calitatea pământului sunt determinaţi de volumul edafic util, mic şi extrem de mic (pe 29% din suprafaţa cercetată), compactitatea solului, moderat-puternică (51%), aciditatea solului, moderată şi puternică (30%), panta şi eroziunea la suprafaţă, moderat-excesivă (53%), alunecările şi prăbuşirile semistabilizate (7,6%), excesul de umiditate freatică, moderat-excesiv (5,7%), excesul de umiditate stagnantă, moderat-foarte puternic (31%), inundaţii frecvente (4,8%).
Asupra acestor elemente restrictive ce afectează potenţialul de producţie al învelişului de sol se impun, de la caz la caz, măsuri de corectare a reacţiei acide prin amendare calcică periodică, îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie a plantelor prin fertilizări ameliorative, eliminarea excesului de umiditate prin lucrări de prevenire şi combatere a acestuia (canale, şanţuri, rigole, drenuri etc.), prevenirea şi combaterea eroziunii solului (valuri de pământ, brazde, canale de coastă, perdele antierozionale) etc."
Text din volumul „Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică" - Dorin Ţărău şi Marcel Luca. Editura Marineasa, Timişoara, 2002.
Sursa: www.banaterra.eu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)