Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

marți, 25 decembrie 2012

Satul mamei mele. Carsie


*


3.  Drumul “de peste Gheorghe”ce lega Sichevita de Sasca Montana

Posturile anterioare despre carsie si oamenii ce vietuiesc aici a atras atentia unora dintre satenii din Sichevita, iar unul dintre ei l-a sunat la telefon pe tatal meu si l-a intrebat ce urmaresc eu prin asta. Nestiind nimic despre cele ce le-am scris eu, tatal meu s-a mirat si l-a intrebat pe interlocutorul telefonic cine l-a pus sa faca asa o intrebare.

Celalalt, sincer, i-a spus ca se tot povesteste de ceva vreme prin Sichevita despre ceea ce fac Beloiestii, se stie ca isi castiga rand pe rand toate averile prin judecata, ca fac reclamatii celor ce le incalca drepturile, ca scriu la ziare si pe internet despre toate acestea. Au atras atentia, cu alte cuvinte si lumea doreste sa stie ce au de gand. Cel mai interesati au fost cei ce au intrebat daca vor face dezvaluiri despre coruptia din politia locala si despre cea de la Moldova Noua.

In fata acestor intrebari, tatal meu m-a sunat de indata si m-a intrebat ce ispravi am facut pe internet, de au sarit schivicenii in sus?

Seara cand a ajuns acasa i-am deschis blogul si l-am lasat sa citeasca mai multe articole  despre reclamatia anonima facuta mie dar in care a cazut fiul surorii sale, Ionica fostul morar din sat, intreaga corespondenta din care se vede ca ancheta politiei a fost una mincinoasa, nu de aflare a adevaratului faptuitor, ci de ascundere a acestuia si mai multe articole insotite de fotografii.

Nu a zis nimic, dar a doua zi dimineata, discutand cu mine despre ceea ce scrisesem in anii trecuti pe blog depre DJ 571/a, despre cele scrise in presa centrala si cele spuse la televiziunile din Timisoara cu privire la calitatea proasta a drumului, la lipsa oricarei semnalizari rutiere, la lipsa interesului autoritatilor fata de viata de zi cu zi a oamenilor de aici, mi-a propus sa deschid o campanie de presa in care sa faca ceva concret in folosul schivicenilor.
.



.
In rezumat, mi-a povestit de fostul drum “de peste Gheorghe”, foarte cunoscut lui inca din copilarie, drum care pe vremuri lega comuna Sichevita de orasul Oravita in mod direct, fara sa se mai faca ocolul pe langa Dunare, prin Moldova Noua, peste varful Piatra Alba.

Atat de multe mi-a povestit in acea dimineata, incat inca mai sistematizez spusele sale si in curand voi posta un material care va interesa deopotriva administratia locala dar si pe platitorii de taxe si impozite la stat.

Poate si pe viitorii candidati la alegerile locale, consilieri si primari!

.

Satul mamei mele. Carsie




2. Satenii

Viata este grea la Carsie si i-a marcat pe oameni in cele mai felurite feluri, au devenit aspri si necomunicativi, au frustrari de tot felul, sunt putin instruiti, traiesc in lipsuri mari, isi reprima sentimentele frumoase si le scot la iveala pe cele neplacute. De mici, copiii lor trebuie sa mearga kilometri intregi pe jos dupa ce microbuzul scolar ii ia de la scoala si ii lasa in drumul spre casa. Iarna, cand drumul este inchis de nameti si copiii nu pot ajunge la scoala, profesorii le motiveaza absentele astfel ca parintii lor sa nu piarda ajutoarele de la stat.

Asprimea vietii si-a pus amprenta pe comportamentul oamenilor si pe relatiile dintre ei. Relatiile sociale pot fara indoiala sa fie explicate psihologic sau sociologic, dar nimeni nu se ocupa de aceasta problema. Putinele familii traitoare aici primesc atentie doar periodic, inainte de alegeri si doar prin prisma eficientei lor electorale. Intre alegeri, cate un satean se mandreste ca este ruda cu primarul, cate un altul - ca a fost ruda cu fostul primar. Si pe acest fond, intrucat primarii nu isi vorbesc intre ei din diverse motive, nici satenii nu tin vreo legatura prea stransa. Unii se bucura cand fostul primar este cercetat de DNA, altii se bucura cand afla ca s-a incercat incendierea autoturismului noului primar. Este o polarizare ce tine de principiile vechi de asociere in colectivitatile primare.

Cele vreo 50 de voturi ce pot fi stranse de la satenii din Carsie nu reprezinta cine stie ce in calculele candidatilor la alegeri. In rest, satenii nu prezinta vreun interes pentru nimeni intrucat lucrand fara exceptie pamantul, nu au obtinut niciodata vreo calificare, nu au invatat si nici practicat meserii cu cautare pe piata muncii. Fiind saraci si fara niciun venit, nu detin utilaje mecanice de niciun fel care sa le inlesneasca angajarea fie la lucrari din domeniul forestier, fie la cele de infrastructura, singurele care in aceasta margine de tara mai misca un pic. Pe vremea lui Ceausescu, barbatii faceau naveta si lucrau in minerit, meserie ce s-a pierdut odata cu preocuparea pentru independenta energetica a tarii.

Cativa dintre locuitori lucreaza la un atelier de bobinaj din Garnic, unde sunt platiti mizerabil cu cate 4-500 de lei pe luna. Nu isi cunosc drepturile si patronii din Cehia profita de asta. Naveteaza pe jos pe drumul bolovanilor, cate 8 kilometri zilnic, indiferent de starea vremii, chiar daca drumul este inchis de ninsoare. Restul de sateni nu au niciun fel de venit, nu au salariu, nu au pensie, unii beneficiaza de ajutoare sociale, iar altii nici nu stiu ca au acest drept.

Cel mai dureros insa, “fiind de la colibe”, unii dintre ei sunt priviti de sus si primesc un tratament de cele mai multe ori discriminatoriu, fapt care mai rau ii izoleaza, le determina si le induce frustrari si nemultumiri si ii impinge catre alcool. Cu totii au livezi de pruni, unii detin instalatii proprii de producere a alcoolului, astfel ca toamna obtin fara nicio cheltuiala propria tuica de pruna.

Carsie pare a fi un loc al uitarii sau al nepasarii. Oamenii au obosit sa mai spere sau sa mai astepte ceva si lasa vremea sa curga pe langa ei. Care vreme ii imputineaza. Potecile inguste de pe marginea drumului judetean au disparut de multi ani, odata cu imputinarea oamenilor care traiesc si circula pe drum. Acum, pe marginea drumului pierdut sub bolovani cresc spini si ciulini. Ca si pe terenurile agricole din parti, odata lucrate de familii numeroase. Vremurile s-au schimbat, oamenii si ei, pamantul ia si el atitudine ca atare.

*

duminică, 23 decembrie 2012

Satul mamei mele. Carsie


1. La marginea tuturor marginilor

Mama mea a implinit 71 de ani si fiecare zi in care pot fi langa ea sau o pot auzi la telefon inseamna o bucurie! Pierderea parintilor si a fratelui, dragii mei bunici si inegalabilul meu unchi, a facut-o sa plece de la oras si din dorinta de a conserva ceea ce apartinuse familiei sale, sa isi duca viata in casa batraneasca de la Carsie, locul in care se nascuse si de unde bause apa prima oara.
E gospodina buna, e vioaie, vesela si prietenoasa, dar e o femeie darza, traieste singura si vorbeste cu o cioarda de pisici, cu cei doi caini si cu cele 20 de gaini, si, cu dorul nepotilor de la oras, lucreaza de dimineata pana seara, starnind admiratia vecinelor.

Satul Carsie este situat intre localitatile Garnic si Sichevita, acopera o suprafata mai mare decat cartierul Primaverii din Bucuresti, dar este slab populat si mai ales, cauza a tuturor relelor, este situat la marginea comunei, care comuna si ea este situata la marginea judetului Caras Severin, care judet si el e situat la marginea Romaniei, care Romanie si ea este situata la marginea Uniunii Europene.
Daca as fi scris in vremurile cand se credea ca lumea este rotunda ca o toba, m-as fi temut ca satenii din Carsie pot cadea de pe marginea lumii daca nu sunt atenti!  

Fiind atat de departe de interesele cotidiene ale administratiei judetene de la Resita si atat de nestiutori ai drepturilor ce le au, putinii locuitori ai satului Carsie nu au incercat niciodata sa isi impuna un reprezentant in Consiliul Local al comunei Sichevita, care sa ridice problema drumului ce trece prin satul lor.

Drumul judetean 571/a taie satul in doua pe o lungime de patru kilometri, de jos in sus dinspre Valea Dunarii inspre vatra comunala din Sichevita, catre comuna Garnic, localitate catolica aflata aproape de cota altitudinii de 700 metri. Pe partea stanga a drumului, de-a lungul a aproape patru kilometri, se ridica unde si unde cate o casuta batrana, sase la numar. Peste drum, trecatorul vede pe partea dreapta, la fel de risipite, alte 8 case asezate in apropierea drumului si inca 9 hat departe, pitite la poalele delului de desparte satul de urmatoarea vale. Doar 23 de familii ce numara in jur de 60 de suflete traiesc la Carsie, din care 8 sunt copii de scoala primara si 10 sunt femei trecute de 70 de ani. Jumatate dintre familii detin atelaje cu cai, alte vreo patru si-au cumparat tractoare, in rest lumea isi traieste saracia si nevoile platindu-i pe cei care le aduc lemne de foc, le cara recolta de pe camp etc etc.
Este un adevar ca satenii din Carsie sunt singurii dintre cele 2700 de suflete cate numara Sichevita, carora le trece prin fata casei un drum judetean. Ei insa nu se mandresc cu asta, caci drumul, mai rau decat unul forestier, le distruge rotile de la carute, nu da voie masinii de salvare sa urce cand este chemata si este impracticabil pe vremea cand, dupa ploaie, se transforma in canal colector al apelor. Satenii se multumesc doar sa inregistreze din patru in patru ani promisiunile unor candidati la alegeri, sa le dea votul si apoi sa isi vada de traiul cotidian, lasand sperantele si asteptarile deoparte pana la urmatoarea campanie electorala.
In anul 2009, unul dintre ei, plecat la oras de mic copil, scolit si reintors, a avut ideea ca in ziua alegerilor prezidentiale oamenii sa inchida drumul si sa atraga astfel atentia autoritatilor asupra acestuia. Cu totii, cei cu care a vorbit s-au scarpinat sub caciula si lucrurile au ramas tot asa.

La Carsie locurile sunt mirifice prin salbaticia lor, motiv pentru care din primavara pana toamna tarziu, drumul judetean este intens batut de turisti straini ce au gasit traseul doar apeland la cautarea pe Google Earth. Asa au procedat si valurile de jurnalisti chemati sa vada un drum de pamant in Romania mileniului trei, drum judetean fara niciun marcaj, neiluminat, fara rigole si mai ales neasfaltat, “drum al bolovanilor” cum scrisese un ziarist de la o publicatie centrala, “drum al deznadejdii” cum scrisese pe blog un component al caravanei “Of the road trophy”, “drum pe care iti aduci masina doar daca o urasti”, cum scrisese altcineva in mediul internet. De ani de zile ninsorile inchid drumul judetean, casele oamenilor se ingroapa in nameti si singurele semne de viata sunt fuioarele de fum ce ies pe cosurile caselor. Zile in sir, drumul e inchis, inghetat, pierdut sub nameti si pustiit, aidoma celor din poeziile lui Vasile Alecsandri.

Iarna, cand drumul judetean se inchide, cele 23 de familii fie traiesc din rezervele acumulate in timpul anului din lucrarea pamantului, fie din cand in cand cate unul evadeaza cu sania trasa de cai si merge la magazin in satele vecine sa cumpere cele trebuincioase gospodariei. Este nevoie de aceste incursiuni pentru ca la Carsie lipseste magazinul, posta, medicul, apa curenta, canalizarea, iluminatul stradal si multe altele, singurul semn de civilizatie ajuns la oamenii de aici fiind curentul electric.

Nu este mult pentru ei, dar curentul electric le-a schimbat viata in ultimii 15 ani de cand li s-a permis sa se lege la reteaua electrica ce oricum trecea prin sat. Nici macar acum insa, dupa atatia ani de functiune, reteaua electrica nu a fost echilibrata conform consumului, fiecare dintre ei simtind cand vecinul de la celalalt capat al satului isi aprinde becul ori porneste circularul sau masina de taiat paie. Nimeni nu ii ajuta, nimanui nu ii pasa de ei, cu toate ca in Sichevita locuieste un responsabil al distribuitorului de electricitate.

Primaria se zbate intre lipsa banilor si blazarea celor responsabili, cu chiu cu vai in anii trecuti s-a introdus apa curenta in vatra comunala, iar acum se lucreaza la canalizare. La Carsie insa, acestea sunt visuri irealizabile, satenii inca au privata in fundul curtii ori, in rare situatii, si-au sapat fosa septica langa gardul casei. 

.