Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

luni, 30 decembrie 2013

Moldovan, Mihai - biografie

Cine poate da referinte?

Moldovan, Mihai
biografie


Nascut la 31 mai 1950, Sicheviţa, jud. Caraş-Severin.
Studii: Facultatea de Construcţii din Timişoara. Din 1990 este director la Casa de Cultură „Mihai Eminescu" din Oraviţa, redactor-şef al revistei „Confluenţe". 
Colaborări în periodice: „Reflex", „Orient Latin", „Luceafărul", „Steaua", „Interferenţe", „Banatul", TV locală etc. 
Volume publicateMărturisirea de pe munte,povestiri, Timişoara, Editura Hestia, 1995; Statuia din Valea Tăcerii, povestire, Oraviţa, Editura Tipo-Art, 1998; Aruna şi cartea obsesiei, proză scurtă, Timişoara, Editura Eubeea, 2000; Tronul, roman, Timişoara, Editura Marineasa, 2002; Minune sau fascinaţia plăsmuirii,jurnal, Oraviţa, Editura Tipo-Art. 
Volume colective: De 3 x vara (jurnal orăviţean), Arad, Editura Mirador, 2003; Ipostaze, antologie, Reşiţa, Editura Modus PH, 1997; Drumul către piatra scrisă, Timişoara, Editura Marineasa, 2005; Tabăra de literatură de la Oraviţa -2003, antologie, Arad, Editura Mirador. 
Premii literare: Premiul Concursului Naţional de proză „Damian Izverniceanu", Oraviţa 1995; Premiul Bibliotecii Judeţene Caraş-Severin, Reşiţa (2000).
Referinţe critice
În volume: Călin Chincea, Cronici de la Berzovia, Timişoara, Editura Eubeea, 2001; Nicolae Berlovan, Escapade critice, Timişoara, Editura Marineasa, 2005; Maria Niţu, Lecturi la fileu, Timişoara, Editura Eubeea, 2007.
În periodice: Constantin Zărnescu, „Semenicul", nr. 4, 1996; Constantin Zărnescu, „Orient Latin", nr. 10, 1996; Costantin Buiciuc, „Convorbiri literare", nr. 3, 1999; Călin Chincea, „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", 26 octombrie 1999; Al. Florin Ţene, „Interferenţe", nr. 4, 2002; Doru Timofte, „Calende", nr. 3, 4, 5, 2002; Mircea Bârsilă, „Viaţa Românească", nr. 10, 2003; Gheorghe Secheşan, „Orient Latin", nr. 4, 2003; Costel Stancu, „Informaţia" Cluj, nr. 29, 2007 ş.a.

TIMIŞOARA LITERARĂ - Dicţionar biobibliografic - Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Editura Marineasa, Timişoara, 2007

Sursa: http://www.banaterra.eu/romana/ 

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Amintiri de la Scoala Mica. Invatatorul si Prima Carte




Invatatorul si Prima Carte 

In anul 1966 eram elev in clasa a doua la Scoala mica din Sichevita, venea vacanta (“cu trenul din Franta!”, ce vremuri minunate!). Era ultima zi de scoala, avusese loc serbarea, se spusesera poezii, se dadusera diplome, din clase se auzeau cantece, vacanta deja era prezenta in curtea scolii alaturi de elevi!

In cancelarie, batranul meu invatator Sava Megheles, ce urma sa iasa la pensie, isi lua ramas bun de la directorul Blagoe Novacescu, de d-na Zoe si de la Milevuta Rusu, iar langa fereastra Saulica Moalnaru facea poze premiantilor pentru a fi puse la panoul de onoare al scolii. Eu facusem deja poza, o mai am si acum, undeva intr-un album, dar intrasem sa sterg tabla din cancelarie si atunci batranul meu invatator m-a chemat langa el, m-a mangaiat pe cap si din mapa lui de vinilin maro a scos o carte. 

Mi-a dat-o zicandu-mi ca dupa ce o citesc sa o dau si celorlalte doua premiante – Lencuta Megheles si Ghita Munea, apoi sa ma ingrijesc ca lucrarea sa ajunga inapoi in cancelaria scolii.  Mi-a aratat unde sa o pun - pe dulapul din colt pe care se aflau asezate una peste alta – vad ca acuma – 14 carti din care primele doua de jos erau scrise de Mihail Sadoveanu.

Cartea aceea, primita de la primul meu invatator, o mai am si acum in biblioteca mea!

Se intituleaza “Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb”. Nu stiu daca am dat-o sau nu si celorlalte doua premiante, dar stiu ca am dat-o prietenilor mei de pe Valea Ravensca, unde mergeam cu nesat in toate vacantele. Astfel, cartea a fost citita si de Damu cu sora sa Marioara si de Ionica Gruita cu Efta, si de Milan cu Lazuca, si de Ilie cu sora sa Iulca. De ce nu am dus-o inapoi la scoala, nu imi pot explica nici acum. Cert este faptul ca acea prima carte a mea a strans langa ea, in decursul vietii, alte cateva mii de volume care si acum imi tapeteaza peretii locuintei.

Invatatorul Sava Megheles imi daduse o carte memorabila, despre calatorii si aventura cunoasterii si descoperirii, care in mod cert mi-a influentat destinul si mi-a organizat viata!


Dupa 45 de ani de la gestul sau, ma inclin cu respect in memoria sa, a Invatatorului! 

vineri, 27 decembrie 2013

REPERE ISTORICE DACO-ROMANE ÎN CLISURA DUNĂRII


Motto: "Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii" (Nicolae Iorga)

Clisura Dunării un teritoriu plin de famec natural dar şi de istorie se întinde oficial de la intrarea Dunării pe teritoriul României la Baziaş până la Gura Văii după unii sau până la ieşirea Dunării din aşa-zisele Cazane. Însuşi marele istoric grec Herodot descrie că aici trăiau albocensii una din cele 15 seminţii ale dacilor.  
Acesta ar defileul Dunării, cunoscut în scrierile geografice ca un complex de bazinete şi alte defilee în sectorul transversal al văii Dunării. Clisura devenită toponim, se subînţelege Valea Dunării începând de la vărsarea râului Nera în Dunăre până la Orşova.  
Având caractere geografice distincte în defileul Dunării dar şi o importanţă strategică deosebită, oamenii de ştiinţă au fost atraşi în mod insistent şi variat în cercetarea acestei zone. Întâmplător sau nu, zona a fost denumită ,,mina de aur'' a arheologiei.  

Descoperirile arheologice de statuete antropomorfe în localitatea Liubcova cu înălţimi de 4cm. la 8cm. sau alte statuete stilizate. Vase cu picioare zoomorfe, diverse capace stilizate cu diverse incizii curbilinii sau în mănunchi.  
Toate aceste descoperiri arată că în zonă au locuit din cele mai vechi timpuri oameni şi se poate demonstra cu certitudine că aceştia au fost strămoşii noştri geto-dacii.  
Comunităţile geto-dacice s-au stabilit aici datorită bogăţiilor din zonă, dar şi însemnătăţii strategice. În localităţile riverane începând cu Baziaşul, Divici, Pojejena, Coronini, Gornea şi Liubcova au fost găsite urmele unor aşezări dacice.  
Dovada cea mai certă sunt aşezarea dacică de la Berzasca şi o aşezare dacică întărită la Coronini, pe fundamentul căreia ulterior s-au clădit altă cetate medievală.  
Într-o lucrare de prezentare a Dunării se spune: Lângă localitatea Dubova unde există peştera Veterani, aceasta are o importanţă religioasă pentru dacii liberi, deoarece a ajuns până la noi legenda şi o tradiţie precum că aici ar fi fost sanctuarul lui Zamolxis, zeul naţional al dacilor (Gino Lupi) .  
Cercetări despre Clisura Dunării s-au făcut din cele mai vechi timpuri. Însuşi marele istoric grec Herodot descrie că aici trăiau albocensii una din cele 15 seminţii ale dacilor.  

Unul din cei mai apropiaţi cercetători ai Clisurii trebuie amintit învăţătorul Alexandru MOISI, care în ,,Monografia ţinutului Clisura" tipărită la Oraviţa în 1934 aduce unele argumente prin care menţionează continuitatea dacilor în acest spaţiu dunărean. Domnia sa arată că în Clisură au rămas urmele multor cetăţi dacice, dar numeroasele cuceriri ce au survenit de a lungul timpului, au făcut ca istoria adevărată să fie deturnată în favoarea noilor cuceritori. Exemplifică vechea cetate dacică de la Coronini, un punct strategic foarte important pentru daci cât şi pentru viitorii cuceritori romani, dar şi alte cetăţi din zonă, cărora li s-au atribuit numele unor sfinţi inexistenţi la acea vreme. Descoperirile arheologice arată că au fost găsite armamente, obiecte casnice, monede care atestă că aceste locuri au fost locuite cu peste 700 ani î.d.Cr. şi chiar mai mult. Aceste monede fiind emise pe timpul lui Filip şi Alexandru cel Mare. Distinsul nostru înaintaş arată că piesele ce atestă istoria noastră, se regăsesc în muzee din Europa şi nu în cele româneşti unde ar trebui să le fie locul.  

Precizările istorice despre romani arată că aceştia au cucerit unele zone temporar, dar la primele contacte cu băştinaşii au avut surpriza să constate că se înţelegeau ca şi cum ar fi vorbit aceeaşi limbă. Încet şi ordonat romanii au început să construiască pe malul stâng al Dunării drumul încă de pe vremea împăratului Tiberius anul 33 d.Cr. terminat de Traian în anii 101-103. Se poate constata că la terminarea drumului romanii nu deţineau controlul asupra malului stâng al Dunării şi din acest motiv nu s-a putut monta acea faimoasă TABULA TRAIANA pe malul stâng, pentru a consemna evenimentul, destul de important pentru pretenţiile împăratului Traian. După cucerirea Daciei s-au mai construit şi numeroasele cetăţi la; Şviniţa, Liubcova, Drencova, Coronini şi Baziaş, cetăţi ce au fost dărâmate după cucerirea zonei de către turci.  

Dunărea era legată cu interiorul ţării prin alte drumuri secundare construite în timpul domniei lui Septimiu Severus 193-211.  
Construcţiile din epoca romană sunt evidenţiate şi prin impunătorul castru roman de la Pojejena (Sitarniţa), villa rustica de la Gornea (Căuniţa de sus).  
Despre istoria zonei voi continua şi cu alte articole, prezentând alţi cercetători şi invit pe alţii mai avizaţi să vină cu noi precizări, descoperiri şi documente necesare multor lămuriri privind istoria vechii Dacii.  

Zona Clisurii Dunării a fost cercetată în timp de mai mulţi istorici, mai mari sau mai mici. Voi aminti pe istoricul veneţian Francesco GRISELINI(1717-1783) care a făcut între anii 1774-1777 o călătorie în Banatul Montan, descriind amănunţit foarte multe aspecte istorice ignorate până atunci, fiind primul se pare, ce a atras atenţia asupra plecării vestigiilor descoperite în zonă, către alte muzee ale Europei.  

Profesorul de istorie Voin STANCOVICI, din Pojejena, pasionat cercetător a istoriei locale, a publicat o mică Hartă arheologică a Clisurii Dunării în anul 1999. Anterior acestei publicări domnia-sa având contribuţii în conservarea unor vestigii descoperite pe plan local în localitatea Pojejena, cum ar fi un relief în marmură a CAVALERULUI TRAC, emblemă istorică a acestor locuri, dar şi predarea către Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a multor cărămizi purtând inscripţia legiunilor romane: a-I-a-MINERVA; a-IV-a-FLAVIA FELIX; a-VII-a-CLAUDIA PIA FIDELIS, cât şi monede diverse descoperite în zonă. De prin anii 1985 cercetările din Clisura Dunării s-au sistat din motive lesne de înţeles, lipsa fondurilor alocate cercetărilor istorice oficiale.  



Un mare istoric şi arheolog recunoscut a fost şi va rămâne distinsul profesor Vasile BORONEANŢ (n.28-decembrie 1930), a avut mari contribuţii la cercetările efectuate în Clisura Dunării în perioada anilor 1970 şi chiar mai târziu, făcând diverse comunicări despre această zonă. Voi încerca în continuare să prezint mai multe date despre acest ierarh al arheologiei româneşti, pe care am avut onoarea să-l cunosc personal în anii când, cu bastonul în mână, cerceta peşterile din zona Coronini.  

Recenzie realizată de poetul Mihai LEONTE din Moldova Noua  


.

miercuri, 25 decembrie 2013

Top 25 Cele mai populare cântece de Crăciun



Top 25 Cele mai populare cântece de Crăciun




1. "The Christmas Song", Mel Tormé, Robert Wells, 1944 
2. "Have Yourself a Merry Little Christmas", Ralph Blane, Hugh Martin, 1944
3. "Winter Wonderland", Felix Bernard, Richard B. Smith, 1934
4. "Santa Claus Is Coming to Town", J. Fred Coots, Haven Gillespie, 1934
5. "White Christmas", Irving Berlin, 1940

6. "Let It Snow! Let It Snow! Let It Snow!", Sammy Cahn, Jule Styne, 1945
7. "Jingle Bell Rock", Joseph Carleton Beal, James Ross Boothe, 1957
8. "The Little Drummer Boy", Katherine K. Davis, Harry Simeone, 1941
9. "Sleigh Ride", Leroy Anderson, Mitchell Parish, 1948
10. "Rudolph the Red-Nosed Reindeer", Johnny Marks, 1939/1949

11. "It's the Most Wonderful Time of the Year", Edward Pola, George Wyle, 1963
12. "I'll Be Home for Christmas", Walter Kent, Kim Gannon, Buck Ram, 1943
13. "Silver Bells", Jay Livingston, Ray Evans, 1950
14. "Rockin' Around the Christmas Tree", Johnny Marks, 1958
15. "Feliz Navidad", José Feliciano, 1970

16. "Blue Christmas", Billy Hayes, Jay W. Johnson, 1957
17. "Frosty the Snowman", Steve Nelson, Walter E. Rollins, 1950
18. "A Holly Jolly Christmas", Johnny Marks, 1964/5
19. "It's Beginning to Look a Lot Like Christmas", Meredith Willson, 1951
20. "I Saw Mommy Kissing Santa Claus", Tommie Connor, 1952

21. "Here Comes Santa Claus", Gene Autry, Oakley Haldeman, 1947
22. "Carol of the Bells", Peter J. Wilhousky, Mykola D. Leontovych, 1921/47
23. "Do They Know It's Christmas?", Midge Ure, Bob Geldof, 1984
24. "(There's No Place Like) Home for the Holidays", Bob Allen, Al Stillman, 1954
25. "Santa Baby", Joan Ellen Javits, Philip Springer, Tony Springer, and Fred Ebb, 1953


.

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Isprava de pomina la pomana porcului



Isprava de pomina la pomana porcului
-    
-     -    In grai banaţan         -



Într-o dzî d-alu dăţămbăr,
în postu Crăşiunului,

ni-o chemat moş Nicolae
la pomana porcului.

- Să viniţî copii la moşu.
Tai o scroafă d-ale mari,
arie tri suce dă chilie,
dar şî vr-o patru ani. 

Mânie dzî dă gimineaţă
tăţî la moşu am vinit,

s-o băut rachie caldă
şî la lucru s-o pornit.

Cu ştrianguri şî cu topor
patru oamini ş-un căsap
or tras scroafa dân obor
şî i-or dat o muchie-n cap.

Căsapu cu un cuţât
drumu la sânjie i-o dat
şî or tras-o pră beton
la pârlit şî la spălat.

Când or dat să o pârlească,
sări scroafa zăbunită,
că n-o fost binie tăiată -
o fost numai ameţâtă.

Dar căsapu iucican
luasă brenăru în mână,
l-o băgat la scroafă-n gură
ş-o dat drumu la butan.

Biata marvă otrăvită
o cădzut iar la pământ -
căsapu dân nou cu focu
s-o prins iară dă pârlit.

O explozie n-aşceptată
ca o granată dă top
în bucăţî o aruncat scroafa
prâ-n amvlie, prăstă tot.

- Ieşâţî odată afară,
strâgă moşu dă pră pat
or fi aruncat vr-o boambă,
vigeţî şie s-o întâmplat.

Or avut şî şie să vadă
căsapu lipit dă zâd,
tăt dă sânjie şî pişat -
jiumătacie amieţât.

Dân scroafă numa dărăpuri
prâ-n amvlie aruncacie,
să lie strângă-n cotăriţă -
bunie ar fi şî măşinacie.

Şî aşa până la urmă
iară s-or înbucurat,
binie o fost că o fost niauă,
n-or avut mult dă spălat.

Dân năcazu şie o fost
toţî or fost feriţî dă rălie,
cu toace că n-or avut
clisă să pună-n murielie.

***

miercuri, 18 decembrie 2013

Sichevita. Ecouri la un act de cultura





http://2.bp.blogspot.com/-yDj9NRN4Xgc/UrFj2rujXfI/AAAAAAAABog/cTR_otK8nQ0/s1600/sic.png

Un eveniment cultural deosebit s-a derulat la Sichevita pe data de 14 decembrie 2013, ce a marcat existenta, dar si pretuirea fata de traditiile folclorice locale. Setul de fotografii de la eveniment face inconjurul grupului de socializare si atrage aprecierile celor ce le vizualizeaza. Ceea ce este foarte bine!

Dar nu si suficient! Si acest fapt ridica o serie de justificate remarci. De ce insa nu sunt amintiti organizatorii institutionali si inimosii persoane fizice ce isi rup, pentru asemenea evenimente, din timpul alocat familiei. De ce nu se anunta, alaturi de fotografii, si numele copiilor implicati in formatiile artistice ce s-au produs pe scena. De ce nu sunt numiti participantii. De ce nu apare numele invitatilor.

Acestea sunt simple remarci. Nu sunt intrebari si nu necesita raspunsuri. Ele necesita doar simple solutii care sa reunifice comunitatea locala, nemeritat dezbinata. E vremea sa dispara presiunea reciproca a grupurilor locale si comunitatea sa isi recastige imaginea unificata.

Din acele fotografii pare ca cel putin doua sute de persoane au fost prezente in Caminul Cultural din Sichevita.  Inca cincizeci au luat la cunostinta pe grup si cam atat! Gresesc, au mai auzit despre eveniment, din gura satului, inca 200 de sateni. Este foarte putin si eforturile celor implicati nu sunt rasplatite asa cum ar trebui!   

Simpla si comoda postare a unor fotografii pe internet nu aduce foloase notabile nici traditiilor culturale locale, nici inimosilor care practicandu-le, le conserva, le imbogatesc si le transmit mai departe! Nu ii stimuleaza si nu ii incurajeaza, ba dimpotriva! Energiile creatoare ce salasluiesc in sateni sunt consumate, iar actiunile constructive au de suferit. Cei ce au vorbit cu mine despre toate acestea ma vor aproba cu siguranta si vor explica prin viu grai!

Intr-o cu totul alta abordare, era imperios necesar ca evenimentul sa fie anuntat, mai intai pe toate grupurile retelelor de socializare de pe Clisura Dunarii, apoi pe cele carasene, pe cele banatene si pe cele nationale cu profil cultural din sfera traditiilor rurale romanesti. 

Asta pe de o parte! Pe de alta parte, toate mass media scrise si audio-vizuale, vesnic in criza de informatii culturale (pentru ca actul cultural este din ce in ce mai scump), ar fi preluat stirea evenimentului de la Sichevita si l-ar fi redifuzat agentiilor de stiri, de unde intreaga diaspora romaneasca isi hraneste cu dorul de acasa.

Ar fi fost un mare motiv de fala si recunoastere pentru toti cei implicati ca, peste tot in lume unde numele SICHEVITA spune sau nu ceva anume, sa se dea un click, sa se faca o vizualizare ori o distribuire, sa produca o emotie, o amintire, un zambet sau o lacrima. Acest moment insa a fost ratat, intrucat doar cinci sute de sicheviceni au vazut sau aflat ca la ei in sat a fost o serbare frumoasa. Puteau sa afle despre asta si sa vada fotografiile si sa se bucure ori sa lacrimeze, zeci de mii de oameni aflati departe de casa, in strainataturi, uscati de dorul familiei, al casei parintesti sau al cantecului si costumului popular banatean.


Nu voi intreba acum si aici de ce nu s-au intamplat toate acestea si de ce Sichevita rateaza rand pe rand toate oportunitatile ce ii vin in fata, pentru ca si eu si o mare parte dintre membrii grupului cunosc raspunsul la intrebarea nepusa. 

Voi intreba doar de ce o atat de frumoasa sarbatorire a primit atat de putine aplauze!


.

miercuri, 11 decembrie 2013

Sichevita 1965. Amintiri de la Scoala Mica. I.







Sichevita 1965. Amintiri de la Scoala Mica. I.


Intamplarea ce o voi relata s-a petrecut cu aproape jumatate de secol in urma, in indepartatul an 1965 si reamintirea ei ma emotioneaza, imi abureste ochii si imi pune un nod in gat. S-a petrecut in curtea Scolii Generale Sichevita, singura unitate locala de invatamant din acea vreme, scoala cu patru clase, mai tarziu denumita si Scoala Mica. Amintirile copilariei mele fericite la Sichevita se leaga nemijlocit de Scoala Mica si de invatatorii ei de atunci, dar mai ales, se leaga de multimea de copii ce pareau ca vin la scoala mai mult pentru a se juca in curtea ei. Se vede astazi ca acea impresie a mea de atunci a fost eronata, intrucat multora dintre elevii de atunci ai scolii le-a placut cartea, au continuat sa studieze si au ajuns oameni mari, cu care comuna se mandreste astazi, numindu-i fiii ei.


Incepuse scoala de aproape o luna, iar toamna lunga si frumoasa zapacise salcamii, care dadusera in floare a doua oara! Micuta curte a scolii, de forma literei L, era dominata de un nuc mare si batran, crescut langa zidul de piatra ce o despartea de gradina vecinului de alaturi, iar in apropierea usii de intrare in clasa gradinitei fusese ridicat un portic de gimnastica ce noua, piticilor dintr-a-ntaia, ni se parea inalt pana la cer. La mijlocul barei sale transversale, pana la aproape de pamant, atarna o franghie ce avea la capat un inel metalic. Nu se stia daca pe acel portic existasera vreodata doua inele sau doar acesta singur, de care copiii tindeau sa se agate, sarind care cat de sus putea. Cu atat mai putin se stia daca cineva evoluase vreodata pe portic in “proba de inele”.




Cert este faptul ca acel nuc batran si acel portic erau martori cum, din ora in ora, intr-o larma de nedescris, provocata de frenezia sosirii celor 10 minute de recreatie, elevii dadeau buzna in curte pentru a-si consuma energia acumulata in timpul sederii in banci. De indata ce cineva agita clopotelul in usa cancelariei din capatul coridorului, usile celor patru sali de clasa zburau in laturi si curtea se umplea ochi de copii si de mare larma. Unii se grupau sub portic, pentru a-si exersa abilitatile atletice, in timp ce altii foloseau pauza pentru alergat. Fetitele stateau grupate pe margini si ii urmareau pe micii sportivi ce se produceau in fata lor. Pe atunci, la 20 de ani dupa razboi, in comuna nu existau mingi de niciun fel, sau cel putin copiii nu aveau asa ceva, asa ca fara exceptie, ei fie se alergau unii pe altii simuland atelajele de cai, fie jucau cacica, turca, prinsa, capra ori lapte gros.  Cat de frumoase si de fericite erau acele vremuri, lipsite de griji, cand joaca, invatarea si scrierea erau singurele obligatii ce le aveam!



In recreatia mare a acelei zile, in curtea scolii era plin de frunze de nuc, noaptea fusese friguroasa, dar acum soarele o lumina si o incalzea la fel de bine cum o animau puzderia de copii ce dezertasem din clase pentru a ne bucura de frumusetea acelei zile de toamna.

Cei dintai dintre baietii care ocupasera curtea stransesera de pe jos nucile cazute in ultima ora si acum le consumau satisfacuti ori le schimbau pe te miri ce cu altii. Primele atelaje de caluti, organizate la poarta de intrare in curte, dadusera deja navala intr-un iures de strigate si intorceau in fata gradinitei, in trombe de praf, cu strigate aprige de victorie. O parte din fetite erau deja grupate pe capacul insorit de deasupra intrarii in beciul cu lemne de foc, de unde urmareau intrecerea.
Cativa dintre elevi, care veneam de la colibele din Valea Ravensca, Zasloane, Curmatura sau Gramansca eram stingheri, nu ne cunosteam foarte bine nici intre noi, darmite cu ceialti copii din sat ce crescusera impreuna si se mai jucasera impreuna, asa ca stateam stingheri mai deoparte, langa usa de la coridorul claselor. Nu fuseseram dati la gradinita, vedeam pentru prima oara cum arata o scoala, astfel ca pentru noi era o mare noutate faptul ca aici vin atatia copii sa se joace impreuna.



Langa mine statea Tomita Belovici, colegul meu cu care imparteam prima banca de pe randul de la fereastra. Tomita aducea de acasa felii mari de gutui, iar eu avea prin buzunare samburi de nuca, astfel ca faceam schimb si degustam fructele toamnei, uitandu-ne la galagiosii din curte. Ceva mai devreme, il remarcasem in zona porticului pe verisorul meu, Ionica al lui Dochia, mai mare decat mine cu trei ani, ce nu imi prea dadea atentie, eu fiind abia in clasa intai. Discuta ceva cu Icoana Munea, colega sa de clasa si importanta fiica a militianului din comuna. Dintotdeauna fusese mare crai si aud ca si acum este la fel!

La un moment dat l-am vazut pe varutu Ionica cum, la indemnul dracilor de Ilia lu Tisu si de Puiu Preda, alti doi colegi de-ai sai ce numai de dracovenii erau buni, dar mai degraba pentru a se da zglobiu in fata fiicei militianului, se agatase de inelul metalic de la portic si incepuse sa se ridice pe franghia acestuia. Prea mic pentru o vitejie atat de mare si neavand destula putere sa se tina la inaltime, mainile il tradeaza si i se desprind, iar el cade rau de tot, lovindu-se la coaste, la coate si genunchi, zgariindu-se si umplandu-se de cucuie si de praf.  Atat m-a emotionat cazatura rudei mele ca am vrut sa fug spre el sa il ajut sa se ridice.

M-a oprit insa o aparitie fara seaman in curtea scolii! Nu se stie cum s-a nimerit, probabil ca trecea chiar atunci prin fata scolii, dar chiar in acea clipa in care varutul meu lua contact cu solul terestru, in curte a intrat tatal acestuia, Uica Milan Dochia, cumnatul tatalui meu. Uica Milan lucra la Consiliul Local, era perceptor respectat in comuna si toata lumea se temea de gura lui. El umbla prin sat cu palarie si cu haina pe el, ca domnii de la oras, asa ca la intrarea sa in curtea scolii s-a facut liniste deplina si toti copiii s-au retras pe langa pereti si au incremenit, asteptand siderati sa vada ce avea sa urmeze.

Varutul meu, procupat de cucuiele si durerile sale la coate si genunchi, smiorcaia si plangea plin de obida, reprosandu-le celor doi instigatori ca din cauza lor a cazut. Din cand in cand isi stergea mainile de turul pantalonilor murdariti ca vai de ei, dupa care isi stergea obrajii de lacrimi, mazgalindu-se din ce in ce mai rau, astfel ca nu l-a vazut pe domnul perceptor intrand in curte.
Ilia lu Tisu in schimb, iute la minte de felul lui, intuind ca poate scapa basma curata din incurcatura in care era pe cale sa intre in calitate de instigator la alpinism neautorizat, a speculat momentul si iesind inaintea unchiului meu, l-a parat de urgenta pe varutul, descriindu-i in amanunt modul cum acesta se cocotase pe porticul de gimnastica si cum cazuse de acolo.



Cand si-a vazut fiul in starea in care era, plin de praf, ca vai de el, murdar pe fata si pe haine, plans si obidit, unchiului meu parea ca i s-a facut mila de odrasla lui si s-a dus catre el, dar inainte ca cineva sa inteleaga ce se intampla, vreo trei rapaituri strasnice au spart linistea ce se asternuse peste curtea scolii si  toata lumea a vazut ca victima cazaturii nu fusese rasplatita cu o mangaiere sau cu vreo vorba buna, ci cu niste strasnice palme, incasate la fund. Ca si cum acele trei atingeri i-au insuflat o mare viteza, in secunda urmatoare varutul meu a zbughit-o de langa amenintarea ce-l pastea, a intrat val-vartej in coridorul ce ducea la clase si abia dupa ce a trantit dupa el usa clasei, la cei din curte au ajuns hohotele lui de plans.

Prin intamplarea varutului meu se demonstra o data in plus faptul ca de la extaz la agonie este doar un pas, iar el parcursese acel pas cu o viteza de nedescris. Cu doar o clipa mai inainte, fusese in varful gloriei, admirat de frumoasa Icoana, iar acum fugea cu coada intre picioare, de teama unor noi pedepse, din fata intregii scoli...


Cine poate sti daca eroii acestei frumoase intamplari a copilariei mele, petrecuta la Scoala Mica din Sichevita, isi mai amintesc despre ea cu aceeasi placere ca si mine! 



.

miercuri, 4 decembrie 2013

Sichevita – port la Dunare. Comuna ce asteapta o noua diviziune a muncii.



1       1. Summit-ul China - Europa centrala si rasariteana



Dupa ce s-a consumat summit-ul economic China - Europa Centrala si Rasariteana, eveniment ce a concentrat la Bucuresti o impresionanta delegatie de oameni de afaceri chinezi, un numeros corp de premieri europeni, dar si foarte multe categorii de reactii, cand parea ca s-a asternut uitarea peste toate, iata ca eu doresc sa scriu un articol in care sa motivez necesitatea amplasarii comunei mele natale, Sichevita din judetul Caras Severin, pe harta anuntatelor intentii investitionale chineze in Romania.

Trebuie spus ca Sichevita facand parte integrala din zona protejata a Parcului Natural Portile de Fier, la sugestiile autoritatilor judetene, invocandu-se protectia mediului si pozitia marginala a localitatii, pe raza comunei s-a evitat efectuarea de investitii care ar fi condus neindoielnic la cresterea nivelului de confort si civilizatie al locuitorilor din zona, fond pe care inclusiv infrastructura de drumuri a fost lasata in paragina. Singura dovada de civilizatie adusa de catre stat in localitate a fost curentul electric. Cu incepere din anul 1969 a fost electrificata vatra comunala, iar ulterior si celelalte localitati apartinatoare. De mentionat ca inclusiv in anul anul 2009, un primar al comunei inca mai strangea bani de la locuitorii unor catune indepartate, pentru a le introduce curentul electric in case, iar in prezent inca mai exista locuinte neconectate la sistemul energetic national.

Intentia mea este aceea de a semnala mediatic situatia de la fata locului si fara indoiala ca, atrasa fiind atentia prin acest neinsemnat demers de bloggering, informatia va fi culeasa si livrata, prin fluxurile abilitate, centrelor de analiza interesate, unde va fi supusa coroborarii, integrarii si valorificarii la beneficiarii decizionali guvernamentali, iar de acolo fara indoiala ca va fi plasata in pachetele de oferte din fluxul recent deschis al negocierilor romano-chineze.

Pare pretios spus, dar cei avizati stiu ca fara o asemenea procesare nimic nu misca in societatea moderna. Pe de alta parte, a incerca insertia in fluxul investitional printr-o cerere, scrisoare de intentie, memoriu sau orice alt document initiat din plan local ar insemna un esec total, datorat modului defectuos si selectiv in care personalul secretarial, puternic polarizat politic, al institutiilor centrale, solutioneaza petitiile din provincie.  



Cred cu tarie ca in procesul selectarii oportunitatilor de ofertare pentru selectia de proiecte investitionale ale Chinei in Romania, nimeni nu va avea vreun interes de a taia de pe lista localitatea Sichevita pentru a pune in loc o alta comuna potrivit jenantului model romanesc de promovare si dezvoltare rurala. Cred cu egala tarie ca semnalul lansat aici, fidel doar intereselor locuitorilor comunei, va atrage atentia si ca informatia nu va fi strangulata, ci promovata si integrata  analizelor competente.

.
           2. Mediatizarea evenimentului, vazuta la televizor


La data de 25 noiembrie 2013, cand a debutat evenimentul, ma aflam la Sichevita si terminasem munca de toamna in livada de pomi fructiferi a mamei mele chiar inainte ca prima zapada sa ma izgoneasca inauntru, astfel ca am putut urmari indeaproape feluritele abordari in care cele trei-patru televiziuni romanesti de stiri au tratat tema summit-ului din capitala Romaniei.

Modul previzibil in care factorii politici antagonici s-au pozitionat fata de eveniment are prea putina importanta, cel putin pentru mine, cel ce tot vorbesc in vant de ani buni despre acerba batalie economica pentru primirea de felii din tortul mare, gustos si frumos mirositor care este Romania.

Presa neconditionat favorabila de la Antena 3 si Romania TV mi-a parut fireasca si ma si asteptam la ea, fiecare bazandu-si atitudinea pe motive proprii, deschis sau voalat exprimate. Firesti mi-au parut si atitudinile ironice si atent studiate, puse in platou si distribuite spre receptor de catre postul TV detinut de Cosmin Gusa sau chiar de catre acesta personal.

            3. Bobby Paunescu si vanarea de vant



Surprinzatoare au fost pentru mine atitudinile ponderate ale postului B1 TV detinut de Bobby Paunescu, insa doar pana in momentul in care am remarcat pe micul ecran aparitia patronului postului, care facand parte din delegatia partii romane, a si semnat la Palatul Victoria, alaturi de Zhang Chuanwei, presedintele  Mingyang Wind Power Group din China, singurul acord economic in domeniul energiei eoliene, dosar ulterior amplasat in portofoliul primului ministru chinez Li Keqiang.  B1TV parea de nerecunoscut, prins intre ciocanul aparatului de sustinere a lui Basescu si nicovala intereselor economice al lui Paunescu.

Stirea privind contractul pe energia eoliana are o oarecare valoare doar conexata cu cea privind investitia de aproape jumatate de miliard de euro pe care chinezii si compania Romanian Paunescu Corporation o fac intr-un parc eolian din judetul Vaslui, judet la fel de sarac ca si Caras Severin. Iar daca societatea romaneasca, devenita partener al celei chineze, este interesata sa investeasca in domeniul centralelor si producerii energiei eoliene, in context capata pondere faptul ca Sichevita a fost amplasata de catre precursorii sai de acum 650 de ani pe DJ 571/A.  Adica exact pe drumul pe care echipamentele si instalatiile eoliene pot fi transportate catre localitatea Granic, locatie in care firma timisoreana CS Wind Project, de culoare portocalie, a abandonat proiectul unui parc eolian, in urma cu doi ani, cam pe cand Sorin Frunzaverde executa din mers saltul ce ar trebui sa ii poarte numele. (In aceeasi perioada, Consiliul Judetean Caras Severin facea o mare nedreptate comunei Sichevita, revocandu-si propriile sale hotarari ce ar fi putut imbunatati viata locuitorilor din Sichevita.)


La momentul acesta se poate pune in mod indreptatit intrebarea daca Bobby Paunescu si partenera sa din China au in vedere sa reinvie proiectul eolian din Caras Severin si sa realizeze o investitie majora in proximitatea comnei Sichevita?  Ar fi o buna vanare de vant, cu reciproc avantaj pentru investitorul strain, populatia locala si executantul autohton. 

In plus, pentru Bobby Paunescu ar fi a treia nota buna primita, dupa cucerirea celei mai frumoase femei din Romania si infiintarea B1 TV!

.
            4. Vantul versus apa (Wind vs Water)




Trecand peste feluritele mediatizari, pare dificil de acceptat ca evenimentul de la Bucuresti va ramane o simpla declaratie de intentie sau o doar activitate bifata in agendele internationale ale mai multor guverne. Aceasta cu atat mai mult cu cat, precedandu-l pe cel de la Vilnius, summit-ul de la Bucuresti a complicat si asa deloc simpla ecuatie a extinderii economice si politice a UE inspre rasarit. Si mai ales pare dificil sa discutam despre bagatelizarea evenimentului in conditiile in care acesta este precedat de un foarte bine dirijat bombardament informational privind remarcabilele reusite ale economiei chineze, dincolo, dar si dincoace de ocean.

Stirile privind investitiile chineze de pe pamant american, francez, sau german mi-au sugerat ca acestea ar putea fi aduse si pe pamant sichevicean, astfel incat geografia economica a locului sa fie modificata in sfarsit! Eu continui sa cred ca sichevicenilor le-a fost dorita dintotdeauna, prin inteleciunea conducatorilor ei, o soarta mai buna, dovada fiind amplasarea vetrei comunale intr-un anume bazin hidrografic, dar mai ales in proximitatea unui fluviu care pe unde a trecut a adus doar bogatie, din Muntii Padurea Neagra pana in delta.

Tocmai din dorinta relevarii conditiilor prielnice dezvoltarii Sichevitei, intr-un material de pe blogul meu comparam nu demult soarta comunei Sichevita, din punct de vedere al oportunitatilor amplasamentului sau, cu cetatea Timisorii si planuiam sa extind studiul in raport cu Aradul, Sibiul, Brasovul, Bucurestiul, Giurgiul, Braila si Constanta, localitati de vechime comparabila cu cea a comunei mele natale, dar cu o cu totul si cu totul diferita evolutie sociala si economico-militara.

Intr-o prima analiza comparativa insa, fata de localitatile invecinate – Coronini in amonte si Libcova si Berzasca in aval, Sichevita denota insusiri ce o pot aduce deopotriva in atentia investitorilor in energie genarata deopotriva de vant si de apa.


Pierderea de nivel a cursurilor de apa, de fapt diferenta de nivel - de la 500-600 metri altitudine (Bainul Mare, Grosanat, Straneacul Mare etc) la 90 de metri altitudine (oglinda apei din lacul de acumulare al Complexului Hidroenergetic Portile de Fier) - pe o lungime de doar 8-10 kilometri, poate face atractiva investitia in salbe de microhidrocentrale, aspect sustinut inclusiv de ingustimea vailor sapate in munti de cursurile de apa. Investitia colaterala trebuie facuta doar in refacerea unui segment de 8 din cei 22 de kilometri ai Drumului judetean 571/A.



.
            5. O altfel de incursiune in istoria comunei Sichevita



Cine urmareste cursurile de apa ce dau viata arealului comunal de peste 12000 de hectare al Sichevitei, udandu-l, adapandu-l si astfel hranindu-l, constata ca fiecare dintre acestea curge prin cate unul din cele 18 sate ce constituie unitatea administrativa comunala Sichevita. Nu exista niciun sat al comunei care sa nu fie udat de cel putin un parau, dupa cum nu exista niciun curs de apa care sa nu treaca cel putin print-unul dintre satele comunei. Pe raza unora dintre satele constitutive ale comunei exista chiar confluente ce sustin ideea potrivit careia sichevicenii originari au cautat fara exceptie apropierea cursurilor de apa si in functie de acestea au sapat fundatiile propriilor gospodarii.

Faptul nu este intamplator, comuniunea dintre asezarile umane si cursurile de apa dovedeste, dincolo de intelepciunea folosirii vailor de rau drept adapost impotriva stihiilor naturii dar si impotriva navalirilor omenesti de orice natura, dovedeste specificitatea matritei in care precursorii au turnat aluatul viitoarei comunitati ce avea sa dainuie aproape  sapte secole in amplasamentul sau de la poalele Muntilor Almajului sub numele de Sichevita.  

Acea comuniune intre asezarile umane si cursurile de apa denota ca de la bun inceput, cei ce au decis asezarea comunei in actualul amplasament, dupa ce au parasit Cracul cu morminti si apoi Cracul Lat, cunoscusera un fapt deosebit de important – acela ca principalele indeletniciri locale ce pot asigura propasirea oamenilor sunt lucratul pamantului si cresterea animalelor.

Cele doua ocupatii complementare au dainuit pana in zilele noastre, ele fiind practicate si in ziua de astazi, cand nu odata, dupa peripluri prin lumea larga, fii reintorsi ai comunei nu aduc cu ei nicio ocupatie noua ci se angreneaza in cele ale parintilor, bunicilor si strabunicilor lor – lucratul pamantului si cresterea animalelor.

Temeinicia alegerii este confirmata prin faptul ca niciodata, nimeni altcineva nu a putut produce o noua diviziune a muncii si sa aduca in comuna o noua ocupatie de baza, chiar daca, odata cu trecerea timpurilor, localnicii au navetat in josul sau in susul malurilor Dunarii, catre zonele instarite prin practicarea mineritului, ori catre industriile moderne in continua cautare de forta de lucru ieftina.

           6. Bazinul hidrografic al raului Sichevita



Raul Sichevita izvoraste la extremitatea nord-estica a poalelor sudice ale Muntilor Locvei, acolo unde acestia se impreuna cu Muntii Almajului, la rasarit de satul Valea Ravensca, si strange din partea dreapta toti afluentii ce sectioneaza, in vai adanci, lantul muntos almajean dinspre nord. Izvorul sau se iveste la poalele masivului pe care se inalta comuna de Ravensca, dupa care spala Valea Mare, primeste din dreapta un mic afluent fara nume de pe Valea Mica, impreuna cu care alearga la intalnirea cu primul afluent notabil – Ogasul Sparturilor. 
Acesta, care de ani buni seaca in anotimpul cald, ramane singurul curs de apa care, in urma ploilor de primavara si a topirii zapezilor se umfla, devine torential si aduce pagube importante gospodariilor din Valea Ravensca si terenurilor agricole de pe malurile sale, aceasta mai ales dupa defrisarile discutabile facute in zona de catre Romsilva cu incepere din anul 1968.

Urmatorul sau afluent, tot din partea dreapta venind, este raul Gramensca, ce aduce ape de la poalele Zanoului, urmat de raul Camenita se aduce ape de la Garnic, Carsie si Zasloane. Ultimul sau afluent, venind de data asta dinspre malul stang, este raul Valea Sichevitei. Acesta, provenind din culmile joase de la sudul comunei, trece domol prin Sichevita, pe langa fosta Scoala mica si se varsa in rau in apropierea targului de animale.

De aici si pana la varsarea in Dunare, tot dispre partea dreapta, raul mai primeste cativa afluenti micuti ce vin dinspre dealurile Cioaca si Greda, dupa care, urmand drumul judetean 571/A ce coboara lin inspre intalnirea cu drumul national 57, trece pe langa satul Gornea si la capatul a 12 kilometri de drum, dupa ce trece pe sub Podul Gornii, se varsa linistit, printr-un mic estuar, in fluviul Dunarea.


Mai trebuie spus ca arealul comunal mai este udat si de raurile ce trec prin satele Crusovita, Vrela, Martinovat, Lucacevat, Straneac si Liborajdea, care insa se varsa direct in Dunare, vaile taiate in versanti fiind orientate inspre sud-vest, aproape perpendicular pe fluviu.

.
       7. Apa de pe 12000 de hectare-capturata in salbe de turbine, vis de investitor in productia de energie



Un bazin hidrografic intins pe suprafata unui patrat de 12000 de hectare, cu o diferenta de nivel de 400-500 metri de-a lungul a doar 8-10 km, poate suscita interesul oricarui inginer hidrotehnist, a oricarui investitor cu bani, dar si pe cea a oricarui constructor de microhidrocentrale conforme noilor norme ale UE.

Este posibil ca Sichevita aflandu-se la marginea judetului si a tarii, aceste realitati sa fi scapat atentiei hidrotehnistilor, atentie orientata neindoielnic prioritar catre cursurile de ape din centrul tarii ori de pe langa marile orase. Este la fel de neindoielnic insa ca printre cei cativa zeci de mii de cititori ce intra pe blogul meu se va gasi unul singur la care sa se produca acea scanteie care in decursul istoriei a schimbat destine de oameni, de state si de comunitati tehnico-stiintifice! Iar eu cred ca asa se va intampla!

Eu cred ca scanteia asteptata se va produce! Ca in Sichevita exista suficiete acumulari volitive, motivationale, intelectuale si financiare! 

Cred ca senalul aproape plan, lung de 2 - 3 kilometri al raului Sichevita, dintre satul Gornea si estuarul prin care se varsa in Dunare, neregularizat in prezent, plin de salcii si poluat cu PET-uri, poate fi curatat si amenajat astfel incat sa concureze cu aspectul, adancimea si utilitatea canalului de suprafata al Dambovitei sau cu aspectul Canalului Dunare-Marea Neagra, cred ca poate fi taluzat si placat pe margini, ca se pot construi doua esplanade pe malurile sale, ca pot fi construite de-o parte si de alta casute de vacanta ori campinguri care sa dezvolte initiativa de la Caunita. 



Cred ca pe suprafata lui se va putea circula cu barca sau vaporasul asa cum se calatoreste cu gondola pe canalele venetiene! Si ca oglinda lacului de acumulare al Complexului Hidroenergetic Portile de Fier poate fi adusa pana in spatele Primariei Sichevita. 



Pentru ca toate acestea sa nu ramana vise frumoase, cred ca afluentii raului Sichevita, ce vin prin vaile inguste ale Muntilor Almajului, adevarate chei sapate in stanca de calcar, pot fi evaluate in viitorul apropiat prin prisma specialistului in producerea de energie hidro! 

Ca relieful salbatec din zona, ce a produs cascada Bigar, apreciata a fi cea mai frumoasa din lume, va putea gazdui micutele hidrocentrale ce ar permite locuitorilor sa foloseasca gratuit energia electrica, sa renunte la poluarea aerului prin arderea lemnului si la defrisarile inutile de paduri! Ca energia apei poate fi solutia salvarii padurilor din Sichevita! Ca noi suntem la fel de intelepti ca si inaintasii nostri ce au construit atatea si atatea agregate manate de puterea apei - gatere, mori si vaiale, cu ajutorul carora si-au imbunatatit traiul!  Eu cred in toate acestea!


Cred acestea pentru ca imi doresc ca sicheviceanul sa se poata urca pe vapor fie in portul de la Sichevita, fie in cel din Gornea fie in cel de la estuarul de la Pazariste! Iar de acolo sa mearga incotro doreste – spre Constanta si Marea Neagra sau spre Viena si Marea Nordului! Eu cred ca sicheviceanul poate strabate Europa de la est la vest doar asezendu-se pe scaun in portul local. Pentru a deveni realitate, trebuie doar ca sichevicenii sa creada si ei asta!

Mai mult, atunci cand Administratia Dunarii de Jos si Comisia Dunarii, ultima fiind mostenitoarea realizarilor Comisiei Europene a Dunarii, (organism infiintat in urma cu 150 de ani la Galati, preluata in prezent in portofoliul Comisiei Europene), va incepe proiectul amenajarii fluviale alaturi de cele 11 state riverane – Austria, Bulgaria, Croatia, Federatia Rusa, Germania, Moldova, Romania, Serbia, Slovacia, Ucraina si Ungaria, este cert ca  Sichevita va fi pregatita cu o infrastructura portuara adecvata, favorizata in primul rand de amplasamentul in aval de portul Moldova Veche si in amonte de Orsova. Oricine gandeste in perspectiva imi va da dreptate!

Si, pentru ca atentia cu privire la acest proiect sa fie pe deplin atrasa, folosesc un instrument specific unei aplicatii informatice la moda pentru a aprecia prezenta in Romania a Primului Ministru al Chinei! Stiu ca micul meu calambur ii va parveni gratie paginii sale de Facebook si ca ii va placea!


                                       Like Li Keqiang!




.