Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 iunie 2014

Tineretea inamicului poporului




In timpul serviciului militar, satisfacut la marina fluviala – port Giurgiu, prin metodele specifice activitatii informative secrete, fireste fara sa stie, Pavel Beloia fusese etichetat de catre structurile de contrainformatii militare, drept inamic public, un “obiectiv” ca atatea altele ale DSS, care prin simpla existenta punea in primejdie cuceririle revolutionare ale socialismului. 
Tatal sau, Gavrila, declarat chiabur in urma cu sapte-opt ani, devenise de drept dusman al poporului si pe cale de consecinta, potrivit regulilor aduse pe tancurile armatei rosii, si fiul sau urma sa poarte aceasi stigmat - descendent de chiabur.
Toata viata urma sa se afle in atentia organului de securitate, oriunde s-ar fi dus, reteaua informativa urma sa il semnaleze si de urmare, sa primeasca sarcini pentru a-i semnala activitatile, contactele facute, atitudinile fata de politica partidului si fata de realizarile socialismuluii etc etc.

Era oprit de la ascensiune profesionala, cand, in mod cu totul si cu totul ciudat, dupa o lunga activitate obsteasca in sindicat fusese recomandat sa fie primit in partid. De fapt, ii era testata loialitatea fata de popor si se verifica daca si in calitate de membru al partidului va manifesta aceeasi intransigenta fata de delapidarile de la tot pasul din economia socialista.
Fara sa stie, a trecut proba, dar liber la ascensiune profesionala tot nu a primit. Organul de securitate nu il stergea din evidentele sale.

Pe cale de consecinta, Pavel fusese inlaturat, fara nicio explicatie, de la exercitarea drepturilor civile cu care se nascuse. Viata lui avea sa devina un lung sir de esecuri in incercarea de a-si construi o cariera profesionala asa cum si-ar fi dorit – in domeniul intelectual, departe de greutatile prin care in copilarie trecuse alaturi de familia sa de agricultori individuali, necolectivizati.

Nerealizarile ce il intampinau la tot pasul i-au modificat structura sufleteasca, el a devenit intransigent, ferm si aspru in raport cu neregula sau ilegalitatea, acolo unde le intalnea. Aducea acasa incrancenarea cu care se impotrivea hotiei si furtului. Familia sa era cea care ii atenua tensiunile interioare, atat cat putea.

Simplu contabil, revizor contabil sau sef de birou de contabilitate, devenise un fel de zbir al corectitudinii, un paznic habotnic al averii poporului si adversar al jecmanirilor de la toate nivelurile, care ii ingrozea pe contabilii sefi predispusi sa masluiasca cifre in contabilitate ca sa se poata organiza revelioane, petreceri si mese tovarasesti cu produse alcoolice luate de pe banda de imbuteliere si aduse ulterior din condei de catre contabili.

Cand a aflat ca fiul sau vrea sa plece din fabrica si sa isi faca dosar de admitere la scoala de ofiteri de securitate, Pavel nu a vorbit cu acesta luni de zile.Inca de atunci, a presupus ca si fiul sau va face in viitoarea activitate ceea ce facea un anume Ghita Balint, ofiter de securitate ce raspundea de fabrica de bere in care lucra si el – sa dea telefoane sa se aprobe cutare si cutare comenzi, sa vina la director in birou si dupa plecarea sa acesta sa cheme la el si sa ii mustruluiasca pe diversi angajati cu privire la ceea ce il informase ofiterul etc, etc. Erau presupunerile sale de contabil, la acea veme nu avea de unde sa stie ca in fisetul de otel al fiului sau avea sa se produca ceea ce avea sa duca la caderea socialismului in Romania.


Pavel descoperise si aplicase cu succes metoda identificarii furturilor de apa minerala si de bere prin inventarierea periodica si sistematica a stocurilor de ambalaje, metoda ce a lasat pe uscat afaceri veroase ce traiau din furturi. 
El descoperise ca cine fura bere, fura cu tot cu ambalaj. Numarand ambalajele din stoc, descoperea cat si cand s-a furat. Fireste ca a produs multe nemultumiri, din furturi se traia bine in regimul anterior. Toata lumea traia de la locul de munca, iar unii traiau bine de tot! El a refuzat asta. Si avea sa suporte consecintele. 

Un lung sir de consemne date peste generatii de catre retelele de hotie din avutul obstesc devenit avut public dupa 1989 a lasat in urma un lung sir de abuzuri impotriva sa, a sotiei, a fiului si poate si a nepotilor lui Pavel.
.

miercuri, 25 iunie 2014

Inamicul clasei muncitoare



Destinul contabilului Pavel Beloia de la Sichevita avea sa fie in mod substantial si dramatic marcat de adversitatea institutionalizata a regimurilor prin care si-a dus existenta.
Pavel Beloia se nascuse in 1937 pe vremea capitalismului, dar a invatat si trait in socialism, iar acum isi duce traiul din nou in capilatism. 
El a sperat toata viata ca nedreptatile suferite la un moment dat apartin si poarta marca exclusiv a regimului ce i le-a pricinuit.

Pentru asta, dorind sa cada socialismul, asculta Radio Europa Libera la fel ca si tatal sau Gavrila. Cand regimul reprezentat de Nicolae Ceausescu a cazut, a sperat ca noile structuri ii vor face drepate. Acestea insa, uzand de evidentele si metodele celor anterioare, aveau sa ii produca rele si mai mari.

In 1993 lucrand la Timisoara, nu a acceptat sa semneze documente de evaluare contabila pentru diminuarea valorii activelor fabricii la care lucra ca si sef de birou contabilitate. Urma o privatizare MEBO, decidentii din fabrica doreau sa faca subscriptii cu bani putini, insa el a refuzat sa semneze devalorizarea. Gestul sau l-a costat locul de munca. A fost aruncat din Timisoara la o fabrica de imbuteliere a apei minerale si dupa cativa ani avea sa priveasca cu uimire vilele si masinile pe care si le cumparau atat sefii sai cat si fostii sai subordonati.

Acea destituire nu era prima sicana pe care o suporta in fabrica.

Prin 1975 cand venise prin transfer in interesul serviciului in intreprindere, locuise la Casa Tineretului din Timisoara, fapt ce il costa aproape un sfert din salariu. Era inscris la sindicat pe lista de prioritati, urma sa se stabileasca in oras si sotia cu fiul lor. Abia in septembrie anul viitor avea sa primeasca, pe strada Mangalia, o locuinta alcatuita dintr-o camera si un hol ce avea sa il transforme in bucatarie si in acelasi timp in dormitor al baiatului, elev in ultimul an de liceu. Nu ca nu ar fi fost locuinte, in fiecare luna se dadeau 5-6 apartamente, doar ca repartitiile dictate de Comitetul Oamenilor Muncii il ocoleau sistematic pe Pavel.

Dupa patru ani de locuit pe Mangalia, Pavel a inteles ca nu i se va rezolva niciodata problema locativa si a incheiat cu CEC-ul un contract de construire, astfel ca in nici sase luni se muta cu familia sa intr-un apartament cu patru camere pe care avea sa il plateasca in rate in urmatorii 25 de ani. Avea 40 de ani.


Habar nu avea ca pentru statul roman el era un inamic. 
.

duminică, 8 iunie 2014

Emotii la Sichevita (partea a doua)



Intr-o sambata fierbinte dintr-un sfarsit de vara secetoasa, o caruta tiganeasca cu coviltir, trasa de un singur cal alb costeliv, cobora de la Garnic inspre Sichevita, urmand drumul abrupt si pietruit al Carsiei. Era la aproape 20 ani de la terminarea razboiului, cand monumentul celor ce platisera cu viata lor victoria eliberarii abia fusese ridicat in curtea bisericii din Sichevita.

Familia de tigani venea tocmai de la Oravita, vanduse oale prin sate, la Sasca vanduse bine intrucat fusese zi de targ, apoi trecuse prin Carbunari si Stinapari si a incercat sa vanda si la Garnic dar aici tiganul a fost dus la postul de militie, unde a fost batut crunt cu pulanul, pana si-a pierdut constiinta si l-a tocit sangele pe nas si pe gura.

“Gasi-te-ar mort in mijlocul drumului pe care am venit noi acuma!”, il blestemase tiganca pe militian cu voce scazuta cand si-a vazut barbatul venind spre caruta schiopatand plin de sange. 
Cu sau fara stirea ei, cu sau fara contributia ei, dupa ceva vreme, subofiterul de militie avea sa fie gasit mort in mijlocul drumului undeva intre Sasca si Carbunari, cu gatul taiat. Multa lume avea sa rasufle usurata. Cineva scapase lumea de o fiara ce nu stia sa glasuiasca cum stia sa dea cu bastonul de cauciuc, cu pumnul si cu cizma.

Acum, cei doi impreuna cu puradeii lor si cu toata agoniseala pusa in caruta, incercau sa ajunga la targul de-a doua zi de la Sichevita, cu speranta ca vor mai da din marfa. El purta o legatura peste unul din ochi, umflaturi mari ii deformau fata si pe buza de jos avea sange inchegat.

Sub panza coviltirului cinci puradei aproape goi se inghesuiau in paie unul in altul, iar mama lor alapta de la ambii sani pe alti doi, probabil ultimii nascuti. In umbra carutei, o catelusa amarata ca vai de ea privea cu ingrijorare in stanga si indreapta, intimidata de latraturile dulailor ce se auzeau prin curtile caselor.

- Bree, omule, sa opresti la vreo balta sa le dam apa la copii, ca mor de sete, spuse in tiganeste femeia catre barbatul ei, ce parea ca motaie pe un brat de fan in partea din fata a carutei, cu haturile in mana.
- Pa de ce n-o baut destula cand am iesit din Garnic, fomeie, se ratoi barbatul. Bine, bine, opresc iar, sa le dam apa.

Pe vremea aceea, satul Carsie era relativ populat, erau in picioare case care acum nu mai sunt, tapsanele erau pline de copii ce pazeau oile, caprele si vacile. Pe langa ogas, porci priponiti se lafaiau in apa racoroasa, rate si gaste macaiau in apropierea lor. Din Prislop pana la Priod si la Rugina se vedeau atelaje cu cai, dealurile erau pline de capite cu fan si trifoi, stupi din coceni de porumb punctau locurile de pe care recolta fusese stransa, carstasii de paioase se aliniau si ei pe alte loturi si asteptau sa fie dusi la treierat.

-Oaleeeeee, oaleeeeee,! striga tiganul din toti rarunchii, dupa ce opri caruta la umbra unui palc de anini de la marginea drumului si astepta sa vada daca ii raspunde vreunul dintre satenii ce se vedeau lucrand pe Dealul Ciucarului.
- Oaleeeee, oaleeeee, racni el din nou dupa o vreme, vazand ca prima oara nu a avut succes.
- Da’ lasa-i in plata domnului pe sarantocii astia, esti chior, nu vezi ca nu le trebuie oale, nu iti mai strica vocea degeaba, il apostrofa tiganca. Hai mai iute la apa, ca si mie mi sete de nu mai pot dupa slanina aia cu branza.
- Ho, fomeie, s-a cascat hala si in tine acuma. Hai, ca in crangul din vale, langa coliba lui Milan Iedu este izvor, va las sa va adapati la un loc cu calul, incerca omul sa o linisteasca, indemnand usor animalul cu o nuielusa. Va dau apa cata vreti, numai sa ajungem la izvor.

Tiganul se cam temea de vrajile nevestii-si, asteia nu ii trebuia mult si ii sarea tandara una-doua. Isi aminti cum l-a luat o durere de masea crunta doar dupa ce ea i-a aruncat o privire urata, la o cearta din urma cu doua zile. Sau mai demult, cum se pomenise cu o umflatura dureroasa la testicule doar pentru ca intr-o noapte, cand ea voia sa il ademeasca, dezbracata sub caruta, el se prefacuse ca doarme.”Umfla-ti-s-ar amandoua sa ti se umfle!” o auzise blestemandu-l si a doua zi el isi tinea comprese cu apa rece in pantaloni, gemand de durere.

La scurt timp, caruta trecu pe sub umbra unui nuc tanar, iesi din drum spre dreapta si coti pe un drumeag de pamant, coborand alene pe sub cativa ciresi, inspre o surpatura de pamant unde de sub un stei urias de piatra tasnea un fir stralucitor de apa gros ca mana. Cateva sute de metri in jos, apa Camenitei vuia, pravalindu-se si spargandu-se in zagazurile din albia sa.

Trei puradei mai mari sarira primii din caruta si se bulucira inspre izvor, dar cel mai mare se intoarse repede si striga in tiganeste la tatal lui.
 – Ma tato, aicea-i o fata langa apa!
Tiganca tresari, isi numara repede, pe degete, odraslele ramase langa ea, aduna cu cei ce fugisera la apa, ii puse la socoata si pe cei doi sugari si se linisti.
- Care fata bre blegomane, ca sunteti toti la socoata, se ratoi ea, convinsa ca fiul ei are vedenii. Care fata, barbate, ce zice prostu ala mare?
Barbatul isi arunca palaria in iarba, se dadu anevoie jos din caruta si cobori pe poteca inspre izvor tinandu-se de sale. Acolo ii gasi pe copii holbandu-se la o fetita de vreo doi ani, imbracata doar cu o camasuta, ce ii privea si ea la fel de curioasa.
Ramase si el cu gura cascata, copila avea parul lung, stralucitor de alb, avea ochii vanati, era fata de romani. Statea pe o piatra langa izvor si se juca cu o papusa de carpa.

- Breee, ce, esti surd, surzi-re-ai, o auzi pe nevasta-sa din caruta. Ce fata, ma? Voi sa isi mai alduiasca sotul cu inca una, dar amuti cand il vazu ca acesta iese pe potecuta cu o fetita alba in brate.
- Maaaa, sa vezi ca rumanii si-o pierdut fata! Ad-o iute in caruta, barbate, mai zise ea. Ada o galeata de apa sa bea astia din caruta si hai degraba sa plecam. Lasa-l boalelor pe cal, ca nu moare el fara apa. Hai mai repede, miscati-va si voi, mormolocilor, fugiti dupa caruta sa o prindeti, zbiera ea mai departe la fiii ei ce se intorsesera la apa sa bea.

Cat ai clipi, caruta intra din nou pe drumul mare si din mers, cate un puradel cate un puradel se urcau prin spate sub coviltir, ca sa se zgaiasca la puiul de om cu parul alb. Tiganca invelise fetita intr-o broboada, o luase in poala si in timp ce o alapta ii rostea descantece la ureche, fracand-o usor cu degetul mare pe frunte.


Parea ca pentru familia de tigani se ivise un moment de cotitura in viata. Nici unul dintre ei nu stia insa cate alte cotituri avea sa aduca, in viata atator si atator alti oameni, aparitia acelei fetite blonde din Carsie sub coviltirul carutei de tigani!

.

sâmbătă, 7 iunie 2014

Emotii la Sichevita (partea I)





Micuta comunitate sicheviceana, plictisita de promisiunile politicianiste din campania electorala contand pentru desemnarea viitorilor europarlamentari ai Romaniei, astepta cu mare speranta sa vina in sfarsit vara si sa inceteze ploile cu care primavara napadise frumosul tinut intins intre poalele Muntilor Almajului la rasarit si cele ale Muntilor Locvei - la apus.

Din cand in cand, cate un botez, cate o nunta, uneori serbarea cate unui majorat a vreunui tanar, cate un deces, intoarcerea unuia sau altuia dintre capsunari, de la munca din strainatate, erau noutati ce mai animau cate un pic, din cand in cand, plictisul unei comune parca prea departata de lumea dezlantuita ce se vedea la televizor.

Situata la doar 7-8 km de DN 57 Orsova-Moravita, de care se lega prin drumeagul judetean 571/A, Sichevita ducea lipsa de evenimente, astfel ca toata lumea astepta Rusaliile, Nedeia locala si sosirea acelorasi negutatori cu stralucitoare marfuri turcesti, ucrainene ori sarbesti, etalate pe stelaje de sarma sau pe mese pliante, ce ii concurau periodic pe cei cativa intreprinzatori locali cu magazine de textile-incaltaminte.

Pe acest fond general de apatie, parea ca decesul unei femei de la Carsie era gata sa treaca aproape neobservat, mai ales ca de ani buni, biata batrana, imobilizata in casa de boala si de batraneti, fusese aproape uitata de consatenii ei.

Pregatirile pentru inhumare se derulau in liniste, se facusera cele de cuviinta la starea civila de la primarie, vecinii se intrebau daca nepotii defunctei vor putea veni la timp din Cehia, unde erau plecati la munca.

In ziua hotarata pentru inmormantare, patru apropiati ai celui ce isi pierduse mama, sapau groapa in cimitir, potrivit datinei.

Zorii zilei ii prinsesera pe cei patru la poarta cimitirului cu uneltele pe umar, cu merinde si cu apa de baut – ei stiau ca urmau sa aiba de lucru aproape sase ore pana sa scoata din pamant ramasitele unei alte consatence din Carsie, decedata in urma cu aproape 10 ani, ca sa faca loc sicriului proaspetei defuncte.
O pasare de noapte cu tipat cobitor le starnise fiori celor patru barbati pe sira spinarii cand zburatacise in negurile diminetii de pe poarta de fier a cimitirului chiar cand unul dintre ei intinsese mana sa o deschida. Zambisera destul de stramb si glumisera cei patru, insa desi nu era prima oara cand scoteau din pamant si puneau in saci oasele unor cunoscuti, acum parca era altfel, ca o prevestire rea, mai ales ca zburatoarea, refuzand sa se indeparteze, se oprise pe creanga unui pom din apropiere si de acolo isi arunca tipetele datatoare de fiori. Dupa ce unul zvarli cu o piatra in directia pomului din care se auzea pasarea, barbatii se apucasera de sapat in liniste, dar de indata strigatele rasunara din nou, ceva mai departe, ca si cum biata vietate, speriata de piatra aruncata spre ea, dorea sa cante prohodul unei lumi intregi.
Saparea pamantului era mai usoara ca in alte dati, caci dupa atatea si atatea ploi cate se revarsasera de-o vreme, solul se muiase pana si pe dealul pe care se intindea cimitirul. Barbatii sapau cu randul, ca sa isi poata trage sufletul ori sa ia cate o inghititura de apa. Se luminase bine de ziua intre timp.

Odata cu rasaritul soarelui, jos in comuna incepusera sa se auda clopotele din turla bisericii, cand deodata cei patru se oprisera din lucru: clopotul se oprise brusc, fara sa isi duca dangatul pana la capat. Intr-un tarziu, cand gandurile lor negre se mai listira, sunetele clopotului se facura auzite din nou. Mai tarziu, cei patru aveau sa afle si motivul – anume, ca se rupsese funia de care tragea clopotarul.
Cand aveau sa afle insa acest detaliu, evenimentele deja o luasera razna si aceasta stire nu avea decat sa intregeasca un tablou de adevarata apocalipsa locala.

Unul dintre cei patru barbati, om in toata firea, tare ca ursul, trecuse recent pe langa moarte ca prin urechile acului, dar scapase cu bine, medicii il vindecasera si era in curs de intremare. Acesta isi sunase nevasta la telefon si o chemase sa coboare de la Carsie in mare urgenta si sa vina la cimitir. Nevasta lui, si ea o fire bolnavicioasa, de ani de zile ducea pe picioare o boala femeiasca pe care medicii nu o puteau vindeca. Desi nu vorbeau despre asta, amandoi erau necajiti ca fiul lor, ajuns bine la vremea insuratorii, nu avea noroc la fete si de multe ori se intrebasera daca nu fusese legat de vreo vrajitoare. Femeia plecase degraba si se afla pe drum spre comuna.

Unul dintre ceialalti sunase acasa la preotul comunei si povestindu-i cele descoperite in sicriu, il chemase sa pofteasca sa vada cu ochii lui si sa ia o hotarare duhovniceasca. Dupa aceea, oamenii  se despartisera si fiecare mersese in treaba lui, fiind opriti la tot pasul pentru a povesti celor ce ii intrebau, despre cele ce vazusera cu ochii lor in sicriul dezgropat in cimitir.

Dezgroparea moartei de acum 10 ani si cele descoperite dupa ridicarea capacului de la sicriu avea sa devina un subiect infricosator ce avea sa arunce in aer intr-o clipita linistea patriarhala a micutei comune de la poalele muntilor.

Nu doar pentru cei ce sapau, dar si pentru preotul comunei, pentru membrii corului bisericii, pentru femeile si barbatii din sat, schitarea unei simple cruci nu avea cum sa fie suficienta pentru a le aduce vreo senzatie de liniste ori sa le linisteasca emotiile. Stirea privind descoperirea facuta in vechiul sicriu facuse ocolul satului din gura in gura ca fulgerul, telefonul o dusese cu repiziciune dincolo de granitele localitatii, sms-ul o scosese din tara in randurile firavei diaspore sichevicene, raspandita pe toata intinderea continentului. Ca niciodata, legatirile telematice dintre strainatate si comuna se revigorasera brusc, toata lumea suna la rude sau la familie sa afle detalii despre cele petrecute.


Se apropia ora slujbei de pomenire pentru proaspata defuncta, preotul insa inca era in cimitir in incercarea de a gasi o solutie pentru cele ce aveau sa tulbure pentru multa vreme linistea micutei comunitati rurale. Rudele defunctei, profund tulburate de cele despre care toata lumea vorbea, se intrebau daca nu ar fi cazul sa sape o alta groapa in care sa coboare ramasitele pamantesti ale recentei defuncte, iar familia celeiallte defuncte sa isi rezolve problema osemintelor si a dezhumarii. (Va urma)

Rusalii 2014



Rusalii 2014 - traditii, obiceiuri si superstitii
Provenita de la latinescul Rosalia, Rusaliile s-au suprapus peste praznicul cres­tin postpascal al Cincizecimii, al Pogorarii Sfantului Duh. 
Sarbatoarea Rusaliilor sau Pogararea Sfantului Duh este o sarbatoare crestina care se praznuieste in duminica de dupa 50 de zile de la Sarbatoarea de Paste. In aceasta zi Sfanta se comemoreaza coborarea Sfantului Spirit asupra ucenicilor lui Isus Hristos. Dupa pogorarea Sa asupra Apostolilor, Sfantul Duh a ramas pentru totdeauna prezent, viu si activ in Biserica crestina.
Crestinii sarbatoresc Rusaliile timp de 3 zile, in zona Moldovei (vezi aici Pensiuni Moldova) si a Transilvaniei (vezi aici Pensiuni Transilvania), 7 zile in zona Munteniei (vezi aici Pensiuni Muntenia) si a Olteniei (vezi aici Pensiuni Oltenia), iar in zona Banatului (vezi aici Pensiuni Banat), timp de 8 zile, fiind un prilej bun pentru o mica vacanta intr-o zona in care traditiile ne pot oferi un spectacol unic.
In mitologia romaneasca, Rusaliile sau Ielele sunt considerate fiinte fantastice, considerandu-se a fi fiicele lui Rusalim Imparat. Nu se cunoaste originea acestui mit, “iele“ nefiind un nume, ci pronumele personal feminin “ele“, rostit popular. Rusaliile, de altfel inzestrate cu puteri magice, indeosebi de seductie,  pot fi adeseori malefice, umbla in acele zile prin vazduh si pot provoca multe suferinte oamenilor: ii schimonosesc sau innebunesc pe toti cei ce nu le respecta zilele.
http://www.lapensiuni.ro/imgs/extra_content/rusaliile.jpg

In Banat, pentru a gonii Rusaliile, se organizeaza chiar si azi, in unele localitati, un ritual la care participa fecioare cu varste cuprinse intre opt si paisprezece ani. Dupa ce depun un juramant: „Am sa indeplinesc goana Rusaliilor pana voi iesi la hora si nimeni decat mine si ai mei sa nu stie, altfel Rusaliile sa ma pedepseasca”, acestea merg pe camp in vinerea dinaintea Rusaliilor si culeg flori din care impletesc cununi.
In noaptea de sambata, fetele se imbraca in alb si, fara sa scoata un cuvant, merg pe campul de unde au adunat florile si, dupa rostirea unui descantec ritualic: „Gonim lucrurile necurate, ca sa ne ramana vetrele curate, ca roadele de roua din cer picate”, isi pun cununile pe cap si danseaza vesele in hora.
In Ardeal, un obicei unic in tara de Rusalii se tine in localitatea clujeana Batin. Aici se organizeaza “Impanatul boului“, eveniment ce consta intr-o procesiune care se desfasoara pe ulitele satului, personajul principal fiind un bou impodobit cu ghirlande de flori. 
 In fata parohiei, preotul satului il sfinteste, apoi da de baut participantilor. Boul este, la un moment dat, eliberat si, conform traditiei, o fecioara “il stapaneste”, apoi face de trei ori cu el ocolul unei mese, in incurajarile asistentei. Potrivit datinii, fata se va marita intr-un an.
Pe Valea Gurghiului (vezi aici Pensiuni Mures) satenii sarbatoresc in fiecare an, dupa Rusalii, obiceiul numit “udatul nevestelor”. Conform traditiei, numai femeile care vor fi udate vor fi mai sanatoase si mai frumoase.
In zona Brasovului, in satul Sona, ceata tinerilor ii colinda pe batrani.
In Oltenia, legat de Rusalii este si faimosul  joc al Calusarilor, dans ritual specific oltenesc ce vine de la saritul peste foc pentru a scapa de iele.  Luni, in a doua zi de Rusalii, calusarii se duc la casele unde exista bolnavi in sat.  Dansul Calusarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit "Dansul Ielelor" ce i-a luat mintile, acesta fiind singurul leac. Dansul Calusarilor este un dans pastrat din vechimi care urmareste sa indeparteze vraja picurata peste cel sedus si sa puna pe fuga ielele.
In vremuri vechi, barbatii care umblau singuri noaptea, drumetii care riscau sa fie prinsi de magia noptii de Rusalii de catre Iele, purtau la brau usturoi, frunze de tei, pelin sau nuc, fire de busuioc, pentru indepartarea puterii misterioase a Ielelor .
In Bucovina, unde traditia se pastreaza mai bine, oamenii se duc la biserica pentru a sfinti crengi de tei si nuc, acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli. Crengutele se agata apoi la streasina caselor sau la icoane. Ramurile de tei sfintite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinei.
In varietatea obiceiurilor romanesti, Rusaliile ofera un spectacol aparte, cu manifestatii diferite de la o regiune la alta, putand fi observat cu ocazia minivacantei de Rusalii