Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 12 aprilie 2015

Sichevita 1941. Crima din Sambata Mare



Sichevita 1941. Crima din Sambata Mare


La marginea lumilor
Comuna mea natala este Sichevita. Ea are o atestare documentara ce dateaza din urma cu 650 de ani. In cele aproape sapte secole de existenta, oamenii ei au savarsit multe si au vazut multe.
Sichevita este amplasata pe malul Dunarii, la marginea sudica a judetului Caras Severin, la marginea sud-vestica a Romaniei si la marginea rasariteana a Uniunii Europene.

Segregarea
Privit prin optica geostrategica, acest amplasament este de trei ori nefavorabil, caci in istorie tarile sudice si cele rasaritene nu au fost niciodata  considerate demne de valorile nordului si ale vestului si de fapt, ele nu au avut niciodata forta economica a celor de la antipozi.
Exista explicatii pentru aceasta segregare pe axa nord-sud si vest-est, insa nimeni nu pare dispus sa o remarce si cu atat mai putin sa ii evidentieze cauzele si originile. Este sigur ca invecinarea statelor vestice si a celor nordice cu oceanul le-a permis sa descopere lumi noi, sa le invete propria limba si propria religie, sa le transforme in colonii si sa isi umple trezoreriile cu asa zisele lor mirodenii. In timp, dupa cum se stie, s-a renuntat la culegerea de mirodenii si s-a trecut la pomparea resurselor subsolului.
A fost un aport de resurse de care tarile de la antipozi nu s-au bucurat. Ele, in loc sa imbrace haina de pelerin, de conchistador sau de cruciat, s-au multumit sa ramana pe loc si sa isi apere saracia si nevoile si neamul, cum plastic a spus-o Mihai Eminescu, ceva mai tarziu.

Sichevita
Dupa ce prima vatra a Sichevitei, cea de la Cracu cu Morminti, a fost mutata la Cracu Lat din motive ce nu au razbatut prin secole, actuala asezare comunala pe valea raului Sichevita, a treia si poate cea din urma, pare sa fie un optima si sub aspectul calitatii solului, al resurselor de materiale de constructie, dar si al surselor de apa si al accesului facil la infrastructura de transport rutier si fluvial de pe Clisura Dunarii.
Cu toate acestea, comuna pare ca este uitata de administratia judeteana si – mai grav, de catre o mare parte a fiilor sai, plecati de acasa prin anii 1970-1980-1990 mai intai catre locurile de munca din orasele banatene puternic industrializate si dupa prabusirea acestora, catre vestul bogat, doritor de servicii ieftine.

Istoria zbuciumata a Sichevitei
Cronologic, teritoriul actual al Sichevitei s-a aflat mai intai sub stapanire ungara (dupa anul 896, cand Arpad a atacat Banatul si l-a inlaturat pe Glad), apoi turceasca (incepand cu 1389, cand Suleiman Magnificul a cucerit intregul teritoriu din sud-estul Europei), pe urma habsburgica (cu incepere din 1718, dupa pacea de la Passarowitz, cand intregul Banat a fost anexat  imperiului).

In anul 1859,  dupa ce Moldova si Tara Romaneasca s-au unit sub Alexandru Ioan Cuza, Partida liberala din acele vremuri a dat lovitura de palat din 1866, in urma careia primul domn al Romaniei moderne a fost silit sa semneze un act de abdicare, fiind inlocuit cu un exponent al coroanei germane.

Dupa nici un an, in 1867, prin decizia cancelariilor occidentale interesate, de teama unei posibile uniri a celor doua provincii cu tanarul stat roman, Banatul si Transilvania sunt repede anexate Regatului Ungariei. 

Dupa anexare si pana in 1918, cand romanii s-au unit totusi intr-o singura tara, populatia romaneasca din Banat si Ardeal avea sa fie supusa unui regim crunt de saracire, marginalizare si maghiarizare din partea autoritatilor ungare, cu singurul scop de a impiedica coagularea constiintei nationale romanesti, de a contracara ideea de unitate a romanismului pe teritoriul vechii Dacii, ce incepuse sa castige teren dupa revolutiile din 1848.

Mai ales insa, aveau rolul de a asigura conditii optime pentru exploatarea resurselor naturale din Banat si Transilvania.

In scurta perioada de doi ani dintre 1918 si 1919, comuna Sichevita, ca de altfel intregul Banat, a avut parte de o succesiune de patru administratii diferite, civile si militare – una ungara, una sarba, alta militara franceza si in sfarsit cea civila romaneasca.

Dupa Actul Unirii de la Alba Iulia, la finele lui 1918 administratia ungara se retrage, urmeaza un vid de putere, iar comuna Sichevita este ocupata de forte militare sarbe neregulate, ce s-au dedat, sub comanda unor comandanti cu apucaturi de partizani, la actiuni armate impotriva locuitorilor. In primavara anului urmator, trupele sarbe sunt izgonite de formatiuni militare apartinand armatei franceze, care aveau sa predea localitatea, la inceputul verii lui 1919, administratiei romanesti, oficial instalate abia in luna august a aceluiasi an. 

Etniile din Sichevita
Desi invecinata cu localitati populate daca nu exclusiv cel putin majoritar cu etnici sarbi – Berzasca, Liubcova, Mudava, Macesti, Pojejena etc si mai ales in pofida multiplelor peripluri ale vetrei comunale, comuna Sichevita si-a pastrat o respectabila puritate etnica romaneasca.

Sichevita nu a fost niciodata locuita de alte natii decat de romani si tigani, in pofida faptului ca dupa ce Maria Tereza a urcat pe tronul Austriei, a inceput o intensa colonizare a sudului Banatului, dand privilegii mari colonistilor nemti, sarbi, austrieci, cehi si unguri, in detrimentul romanilor autohtoni. Chiar daca aceste natii au ramas pe loc, analele nu ii amintesc decat ca si romani.

In doar doua cazuri, analele amintesc doua nume de evrei, ce au fost locuitori ai comunei - Antal Grosz si Joanna Weisz. Cei doi nu au fost rude, insa amandoi au avut un sfarsit tragic, in 1918 si in 1941.

Evreul Antal Grosz
Antal Grosz, comerciant local si camatar, a suferit acte de razbunare din partea satenilor deconcentrati si intorsi din razboi in 1919-1920, care si-au gasit familiile aruncate din casele lor din cauza datoriilor acumulate la consateanul lor.

Evreica Joanna Weisz
Joanna Weisz, evreica de origine ungara nascuta cu numele de fata de Engel, a trait singura in Sichevita pana in jurul anului 1941, cand brusc a disparut fara urma. Se vorbea in acele vremuri despre ea ca ar fi ingropat in pamant bijuteriile familiei ei, undeva pe Valea Sichevitei, unde avea o casa din chirpici si un grajd de lemn.

Mai tarziu, dupa disparitia ei, se povestea prin sat ca in vremea razboiului, un barbat ce ii lucra pamanturile, impreuna cu alti trei, atrasi de miracolul imbogatirii, s-au dus la ea acasa in Sambata Mare ca sa o oblige sa marturiseasca locul comorii. Cei patru au legat-o pe la amiaza de protapul carului si au schingiuit-o pana spre seara tarziu. Intrucat femeia a refuzat sa vorbeasca, cei patru i-au taiat mai intai nasul si urechile, dupa care doi dintre ei, nesuportand scenele la care participau, ar fi fugit la casele lor, inspaimantati de ceea ce savarsisera dar mai ales - de blestemele ce le rostea evreica.

In continuare, la locul faptei ar mai fi ramas doi barbati ce au continuat tortura, i-au taiat degetele de la maini, apoi de la picioare si in cele din urma, sanii, dupa care femeia si-ar fi dat sufletul blestemandu-i pe tortionari si pe copiii lor. O alta versiune povesteste ca moartea Joannei Weisz a survenit nu din cauza pierderilor de sange, ci ca urmare a faptului ca unul dintre barbati a gatuit-o, ea murind de fapt sufocata. Mai tarziu, chiar in aceeasi toamna, cei doi ce ramasesera pana la sfarsit si-au cumparat mai multe pamanturi de pe la vecini, pe intelegeri verbale, fara acte notariale. Prin sat s-a raspandit stirea ca femeia nu se mai putuse impotrivi schingiuirilor si le-a marturisit celor doi despre o oala cu galbeni ingropata in fantana din apropierea casei.

In Sichevita inca mai traiesc oameni ce relateaza povestirea asa cum au aflat-o chiar din gura celor ce au dat bir cu fugitii si care credeau ca Joanna Weisz zace si acum ingropata sub toblele de lemn din grajdul de langa casa ei de pe Valea Sichevitei.


De aici, folclorul local a trecut la dezvoltari si se spune ca in noptile de inviere, pe locul fostei case, acum daramate, dar si din grajdul de lemn, se aud tanguirile, plansetele si blestemele Joannei Weisz. 

.

vineri, 10 aprilie 2015

Cele şapte fraze rostite de Iisus pe cruce



Cele şapte fraze rostite de Iisus pe cruce. Fiecare are o semnificaţie aparte.



1. "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii lui, din toate locurile şi din toate timpurile.

2. "Femeie, iată fiul tău". Apoi a zis lui Ioan: "Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19, 26-27) sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, în timp ce se afla pe cruce. Ele se referă la faptul că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească după moarte lui.

3. "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Iisus când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu el îl hulea, îar celălalt îl certa zicând: "Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?". Cuvintele rostite de Iisus spun că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre.

4. "Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit" ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Iisus vine înaintea Tatălui Său ca "Fiu al Omului". Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Îşi are, deci, echivalentul în unitatea treimică a lui Dumnezeu. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. "Dătătorul de viaţă" îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit. Duhul Sfânt devine suferinţa de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatăl se lipseşte de Fiul şi Acesta trece, ca într-o clipă de eternitate, prin nemărginirea dumnezeiască a singurătăţii. Duhul Sfânt, dragostea reciprocă a Tatălui şi Fiului, se oferă ca jertfă, îşi însuşeşte într-un mod specific Crucea, pentru a deveni "puterea de nebiruit a Crucii".

5. "Mi-e sete", rosteşte Isus pe Cruce, cuvintele care au fost consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.

6. "Săvârşitu-s-a", zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30), cuvinte care arată că Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Iisus şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, dorind să îi dezrobească de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.

7. "Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu". Şi aceasta zicând "Şi-a dat duhul" (Luca 23, 46). Iisus Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, el întotdeauna a fost una cu Tatăl.

.

joi, 9 aprilie 2015

Trasee turistice pe Clisura Dunarii. Moldova Noua. Amintirea uitata a mineritului



Trasee turistice pe Clisura Dunarii. 



Moldova Noua. Amintirea uitata a mineritului


Stema orasului Moldova Nouă, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie undată, compusă din sase fascii mici, trei de argint si trei albastre, care se intercalează. În câmpul superior, pe fond albastru, se află o ancoră cu vârful în jos, de argint, cu funie serpuită de aur; ancora este flancată, dreapta-stânga, de câte un peste înotând, de aur. În câmpul inferior, zidit, rosu, se află o gură de mină cu zidărie de argint, brosată de două ciocane mineresti încrucisate, de argint. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate.
Brâul undat reprezintă fluviul Dunărea, iar ancora semnifică faptul că localitatea este port. Pestele reprezintă bogătia piscicolă a zonei si una dintre ocupatiile traditionale ale locuitorilor. Gura de mină relevă fosta si uitata pondere a activitătii miniere în economia localitătii, predominantă fiind exploatarea de cupru. Câmpul zidit simbolizează trecutul istoric al localitătii, încă de pe vremea romanilor. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oras.

În Moldova Nouă nu este trafic intens, iar rangul de oras i-a venit gratie portului la Dunăre, port de care a rămas mai mult numele. Îti stau la dispozitie două pensiuni în oras: Cabana Dunărea si Kenik.

La Dunărea, o cabană în stil vânătoresc, ai ocazia să servesti una dintre cele mai bune ciorbe de peste, care costă 7 lei, sau chiar un meniu care ajunge la cel mult 25-30 de lei pentru o persoană. 

La Kenik, situată chiar vizavi de port, cazarea este 100 de lei, însă cu mic dejun inclus, iar un prânz aici costă 15 lei dacă alegi meniul zilei. 
Dacă te plimbi pe malul Dunării in zona de blocuri din Orasu Nou, amenajat cu băncute, alee si iluminat, dup ace treci de portul commercial, ajungi în portul de pasageri. 
Din păcate nu sunt curse regulate, dar dacă ai un iaht sau barcă, aici poti acosta în sigurantă.   

miercuri, 8 aprilie 2015

Clisura vazuta de oraseni. Pojejena



Pojejena



Următorul pas în periplul nostru prin Clisură este comuna Pojejena, o localitate mixtă, în care trăiesc etnici sârbi şi români. Aici primăria a reuşit, printr-un proiect transfrontalier cu finanţare europeană, să amenajeze un complex de turism, chiar
pe malul Dunării.


La nici 500 de metri de drumul naţional te aşteaptă un loc superb, cu teren de minifotbal sau volei de plajă, cu umbreluţe din stuf şi centru de informare turistică, două piscine, dintre care una cu tobogan, bărci şi hidrobiciclete, dar şi sute de şezlonguri pentru plajă. O bere la halbă nu te costă mai mult de 3 lei, iar un suc costă, în medie, 2,5 lei. Restul serviciilor (măsuţă, umbreluţe, piscină, hidrobiciclete, centrul de informare turistică) sunt gratuite. 

Şi aici Guvernul urmează să deschidă un punct de trecere a frontierei cu bacul, iar Consiliul Judeţean Caraş-Severin a şi achiziţionat bacul cu ajutorul căruia turiştii vor putea ajunge pe malul sârbesc al Dunării (adevarul.ro). 


.

marți, 7 aprilie 2015

Clisura Dunarii vazuta de oraseni. Bazias



Baziaş – farmecul Dunării liniştite   


La Baziaş au apărut mai multe pensiuni, iar altele sunt încă în construcţie. În ceea ce priveşte costul unei camere, cam pe toată Clisura preţul este acelaşi: 80 de lei pe zi, însă dacă ştii să negociezi şi nu stai numai două zile, reuşeşti să te cazezi şi cu 50 de lei pe zi. Pensiunile se mândresc cu ciorba de peşte, dar oferă un meniu diversificat şi amestecă tradiţia culinară românească cu cea sârbească. 
Şi, dacă tot rămâi la Baziaş, aici mai poţi vizita cele trei mânăstiri sârbeşti ortodoxe din zonă (Baziaş, Zlatiţa, Socol).



Caută şi ruinele Cetăţii Dacice şi ale Castrului de la Divici. Tot la Divici, sat vecin Baziaşului, chiar pe malul Dunării, vei descoperi rezervaţia naturală „Râpa cu lăstuni“. Este vorba despre sute de găuri pe care le vei observa în malurile de pământ care servesc drept cuiburi pentru una dintre cele mai speciale păsări: lăstunul. 



Mai poţi vizita ruinele cazinoului de pe vremea stăpânirii austro-ungare, unde au fost cazate diferite personalităţi ale vremii, printre care şi Regele Carol al II-lea şi, tot aici, vei vedea terasamentul primei căi ferate din România (Oraviţa-Baziaş), rezervorul de apă cu lift pentru locomotivele cu abur, dar şi gara Baziaş, la rândul său prima gară din România, alături de cea de la Oraviţa.


Toate mai păstrează şi astăzi splendoarea barocului vienez. Guvernul României a aprobat deja deschiderea unui punct de trecere a frontierei între Socol şi Vracev Gaj (Serbia) prin intermediul unui pod pe râul Nera. 
Aşa că, dacă ai buletinul la tine şi alegi să faci excursia peste câteva săptămâni, vei putea vizita şi partea sârbească a Clisurii Dunării. 


.
  

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Clisura Dunarii vazuta de oraseni. 1.




Intrarea Dunării în ţară este una lină, dar, în aceeaşi măsură, plină de un spectacol al culorilor, începând cu Golful Baziaş, apoi continuând cu rezervaţia naturală Nera Moartă, practic o deltă în miniatură făcută de râul Nera la vărsarea sa în Dunăre, rezervaţie ce adună sute de exemplare rare de floră şi faună. 

Dacă reuşeşti să vezi apusul de soare sau clarul de lună de la Baziaş vâslind într-o barcă, iar apoi, a doua zi dimineaţă să te trezeşti în fânul din podul vreunui sălaş din poienile Munţilor Locvei, înseamnă că eşti cu adevărat în lumea aproape magică a Clisurii Dunării.

Ai două posibilităţi de a ajunge aici: fie naval, cu iahtul sau vaporul, la Moldova Nouă existând un port pentru pasageri, fie rutier, pe DN 57.


Daca vii din nord, de la Timişoara ori Reşiţa, traseul este acelaşi, pe DN 57 până la Oraviţa, apoi spre Moldova Nouă. La Naidăş, chiar înainte de podul rutier peste raul Nera, este o bifurcatie spre dreapta care te duce spre Zlatiţa, Socol şi Baziaş. 

Dacă nu vrei să mergi direct, poţi ajunge mai intai la Moldova Nouă, unde îţi face ceva provizii de la supermarketurile din fostul oras minier, apoi intorci si mergi inapoi pe DN 57 până la Pojejena iar din centrul comunei faci stanga catre malul fluviului si continui catre Socol-Baziaş-Zlatiţa.



Dacă vii din sud, dinspre Orsova, poţi ajunge tot pe DN 57 pana la Moldova Nouă, ori prin Băile Herculane-Iablaniţa-Bozovici-Moldova Nouă, caz în care te atenţionăm că drumul are gropi!  sursa Adevarul.ro 


DN 57 - segmentul Orsova-Moldova Noua - va fi reparat


DN 57 - segmentul Orsova-Moldova Noua - va fi reparat


Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și prefectul județului, Nicolae Miu Ciobanu, au semnat, vineri, Proiectul de Hotărâre de Guvern, prin care se solicită finanțarea consolidării Drumului Național 57, Moldova Nouă – Orșova, din fondul de rezervă al Guvernului.

  ”Situația a fost impusă de calamitățile generate de căderile masive de stânci și grohotiș pe carosabil, pe teritoriul județului Caraș-Severin.  În zonă există în continuare pericolul căderii de stânci, punând în pericol inclusiv viețile celor care vor interveni pe acest drum”, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. 

Intervenția a fost făcută în baza unui memoriu al Direcției Regionale de Drumuri Timișoara, din cauza faptului că nu se poate interveni, în prezent, la deblocarea Drumului Național 57.  Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunțat utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că circulația rutieră a fost închisă încă din seara zilei de 1 aprilie, până la o dată ce va fi comunicată ulterior, pe DN 57, km 65+600, între localitățile Svinița și Berzasca. 

Închiderea temporară a circulației rutiere pe acest sector de drum are ca scop  prevenirea situațiilor potențial periculoase generate de căderile masive de stânci pe carosabil. Pentru ruta Orșova – Moldova Nouă și retur se recomandă ca variantă de ocolire, DN 57 Orșova – DN 6 Iablanița – DN 57 B Oravița – DN 57 Moldova Nouă.

Scris de Mădălina Cotoc   

Clisura Dunării – cel mai frumos defileu din Europa!



Clisura Dunării – cel mai frumos defileu din Europa! FOTO

Clisura Dunării (sârbă Banatska Klisura) este o regiune geografică situată de-a lungul malului nordic al Dunării, în sudul Banatului. Regiunea este limitată de râul Nera la vest și de Cazanele Dunării la est.
Clisura Dunarii Romania Banat 06
Clisura Dunării un teritoriu plin de famec natural dar și de istorie se întinde oficial de la intrarea Dunării pe teritoriul României la Bazias până la Gura Văii după unii sau până la ieșirea Dunării din așa-zisele Cazanele Dunării.
Oriunde, pe teritoriul Clisurii Dunării, te poți opri să admiri paradisul. Pe o parte, dealuri stâncoase, cu parcurile și rezervațiile naturale, cu pădurile seculare protejate cu soiuri de plante și păsări unice în lume. Iar pe cealaltă, firul leneș al Dunării. Iubitorii naturii vor fi încântați de copacii și arbuștii rari, de coloniile de lăstuni.
Cele mai mari așezări din Clisură Dunării sunt municipiul Orșova și orașul Moldova Nouă. Tot din Clisură Dunării fac parte și comunele Socol, Pojejena, Coronini, Garnic, Sichevita, Berzasca din județul Caraș-Severin, precum și Svinita, Dubova, Eselnita, Ilovita și Breznita-Ocol din județul Mehedinți.
Regiunea este locuită de români și de sârbi, unele localități având o majoritate sârbă. Aceștia sunt majoritari în Socol, Pojejena și Svinita. Mai există și o comunitate de cehi, mai ales în jurul localității Garnic, mai precis în localitățile Bigar și Eibenthal. Un număr important de germani putem întâlni și în Orvova.
Istoric, regiunea a apartiunt Frontierei militare bănățene și era împărțită în sectorul a€œvlahilor” (români) și cel al ilirilor (sârbi).
“Clisura Dunării un teritoriu plin de famec natural dar și de istorie se întinde oficial de la intrarea Dunării pe teritoriul României la Bazias până la Gura Văii după unii sau până la ieșirea Dunării din așa-zisele Cazane “. Însuși marele istoric grec Herodot descrie că aici trăiau albocensii una din cele 15 seminții ale dacilor.