Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

luni, 22 februarie 2016

Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici, Mijlocii si Cooperatie Timișoara




Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici, Mijlocii si Cooperatie Timișoara (OTIMMC) a organizat recent o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, în care au fost  abordate diverse probleme cu care se confruntă sectorul IMM-urilor și au fost prezentate doua noi programe de finanțare pe care Guvernul le oferă antreprenorilor.

Totodată a fost prezentată o statistică legată de numărul SRLD-urilor înființate (Societăți cu Răspundere Limitată Debutant). La nivel național au fost înființate 27.218 astfel de firme, cele mai multe fiind înființate în: București – 3.597, Cluj – 3306, Timiș - 1.749,  Maramureș - 1.159 și Dolj – 1.139.

Primul program se adresează firmelor din mediul rural, finanțarea nerambursabilă oferită în acest caz fiind de maxim 125.000 de lei la o intensitate a sprijinului nerambursabil de cel putin 90%. Firmele eligibile trebuie să aibă cel puțin doi ani vechime și să își desfășoare activitatea în mediul rural.

Al doilea program cu finanțare nerambursabilă prezentat, a fost programul de microindustrializare. Prin acest program sunt sprijinite firmele care desfășoară activități de producție și vor să se retehnologizeze. Statul acordă fiecărei firme selectate o finanțare nerambursabilă de 250.000 de lei reprezentând maxim 90% din valoarea eligibilă a proiectului. Prin planurile de afaceri pot fi achiziționate: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, echipamente IT, active necorporale (brevete, marci, soft), mobilier, aparatură birotică, autoutilitare etc.

În cazul ambelor programe planurile de afaceri trebuie sa fie înregistrate on-line pe site-ul www.aippimm.ro, evaluarea făcându-se după câteva criterii care urmăresc: numărul locurilor de muncă nou create, ponderea investițiilor în echipamente din subgrupa 2.1 si 2.2, procentul de cofinanțare pe care antreprenorul este dispus să-l asigure etc.

La fel ca și anii trecuți și acum se așteaptă un număr mare de firme care doresc să acceseze aceste programe, liniile de finanțare urmând a fi deschise în perioada următoare

53 de noutati despre bicarbonatul de sodiu



Care este substanta cea mai benefica omului? Indicii: e o sare, e naturala, economica, nu este vanduta in farmacii si nu este monopolizata de marile corporatii.

Este bicarbonatul de sodiu
In continuare va enunt 53 dintre intrebuintarile lui:

1. Poate fi folosit ca antiacid – calmează arsurile stomacale şi balonările. O linguriţă de bicarbonat de sodiu se amestecă cu un pahar de apă.
2. Un bun antiperspirant. Se aplică sub formă de pudră la subraţ, etc, pentru a evita mirosurile neplăcute.
3. Albeşte dinţii. Este recomandat ca o dată pe săptămână să te speli pe dinţi cu bicarbonat – elimină bacteriile din gură, previne apariţia cariilor, curăţă dinţii pătaţi.
4. Poate fi folosit ca scrub pentru faţă şi corp. Se face o pastă din bicarbonat şi apă, se masează blând pielea. Este de ajutor şi celor cu acnee.
5. Adaugă o ceaşcă de bicarbonat în baie şi vei avea o piele mai catifelată. Este bun şi împotriva psoriazisului.
6. Bicarbonatul de sodiu este un bun remediu împotriva înţepăturilor de insecte sau arsuri solare.
7. Înlătură mirosurile neplăcute de pe mâinile tale.
8. Două linguriţe de bicarbonat de sodiu în cada bebeluşului vor ajuta la dispariţia iritaţiei provocate de pampers.
9. Bicarbonatul în cadă ajută la înlăturarea iritaţiilor pielii şi în cazul unui adult.
10. Gargara cu o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu în apă îţi împrospătează respiraţia, dar şi previne apariţia aftelor bucale şi ajută la vindecarea lor.
11. Pune puţin bicarbonat în şamponul tău şi vei scăpa de problemele pielii sau ale părului gras. Un amestec de apă caldă, puţină lămâie şi bicarbonat de sodiu împrospătează părul celor care au dread-uri.
12. Bun pentru mâinile crăpate de vânt.
13. Este bun şi în cazul în care te-a atins meduza pe piele. Bicarbonatul de sodiu înlătură veninul şi durerea.
14. Ajută la desfundarea nasului. Se pune o linguriţă de bicarbonat de sodiu în picăturile de nas.

Bicarbonatul de sodiu în casă şi maşină
15. Florile din vază se păstrează proaspete dacă adaugi în apă o linguriţă de bicarbonat.
16. Absoarbe mirosurile neplăcute din frigider.
17. Dacă este pus în scrumieră va reduce mirosul neplăcut de ţigară.
18. Presară în încălţăminte şi şosete pentru a elimina eventualele mirosuri deranjante.
19. Pe un burete umed pune puţin bicarbonat de sodiu şi şterge parbrizul maşinii tale.
20. Hainele înmuiate în apă cu bicarbonat vor scăpa de mirosurile neplăcute.
21. Trage-l cu aspiratorul pentru a scoate mirosurile neplăcute din cameră.
22. Poţi face săculeţi parfumaţi de cameră din bicarbonat de sodiu şi sare de baie.
23. Dă viaţă pensulelor întărite – amestecă o ceaşcă de bicarbonat cu 1/4 ceaşcă de oţet şi aproape 2 litri de apă. Pui amestecul pe foc şi fierbi pensulele.
24. Presară pe la colţurile casei,  pentru a scăpa de furnici, gândaci şi alte insecte.
25. Presărat prin grădina de zarzavaturi, bicarbonatul va ţine la distanţă iepuraşii.
26. Presară pe pământul unde cresc roşiile şi le vei da o dulceaţă nemaipomenită.
27. Presară bicarbonat în litiera pisicii pentru a absorbi mirosurile neplăcute.
28. Presărat pe blana animalului tău de casă, îi va conferi strălucire pielii şi blăniţei. 

Bicarbonatul de sodiu în bucătărie
29. Este substituent al prafului de copt. Se amestecă cu oţet.
30. Spală fructele şi legumele cu bicarbonat de sodiu.
31. O linguriţă de bicarbonat adăugat în apa în care fierbe puiul sau găina va grăbi procesul de frăgezire al cărnii.
32. Pentru a fi mai digerabile, pune boabele de fasole în bicarbonat de sodiu.
33. Mirosul de peşte de pe mâinile tale va dispărea dacă te speli cu bicarbonat. La fel poţi presăra şi pe carnea de peşte pentru a mai scoate din mirosul specific.
34. Omleta va ieşi mai pufoasă dacă adaugi jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu la fiecare trei ouă folosite.
35. Reduce aciditatea din preparatele culinare cu roşii. Presară puţin bicarbonat peste.

Bicarbonatul de sodiu, un agent de curăţare
36. Adaugă o ceaşcă de bicarbonat de sodiu în toaletă, lasă-l o oră, apoi clăteşte. 
37. Foloseşte-l la curăţarea chiuvetei, duşului, căzii, obiectelor plastice sau de porţelan.
38. Amestecat cu apă îl poţi pulveriza pe geamuri şi oglinzi, pentru a le curăţa.
39. Bicarbonatul de sodiu înlătură grăsimile de pe farfurii, oale, etc.
40. Presară bicarbonat pe covor, freacă uşor, apoi lasă-l o oră si apoi aspira.
41. Pune puţin bicarbonat şi în maşina de spălat rufe. vei avea rufe mai curate.
42. Fă o pastă din apă şi bicarbonat apoi şterge obiectele din inox sau crom.
43. Înlătură zgârieturile sau urmele de creion de pe pereţi.
44. Bicarbonatul curăţă încălţămintea.
45. Curăţă bine şi frigiderul, cuptorul cu microunde, cutorul aragazului, etc.
46. Spală bine şi sticlele pe care le refoloseşti.
47. Pasta de bicarbonat curăţă bine suprafeţele de marmură.
48. Foloseşte-l  in cuptorul cu microunde, frigider, termos, etc.
49. Combină-l cu apă fierbinte şi spală cu acest amestec biberoanele bebeluşului.
50. Curăţă bine canalizarea. Pune bicarbonat, lasă-l să acţioneze si clăteşte bine cu apă.
51. Curăţă protezele dentare.
52. Pasta de bicarbonat curăţă suprafeţele care au corodat (de la baterie, etc).
53. Curăţă bine bijuteriile.


duminică, 21 februarie 2016

Ce se intampla cu gunoiul de la Sichevita?




In luna noiembrie 2015 toate administratiile locale din judetul Caras Severin au fost notificate cu privire la un fapt care a adus frisoane primarilor – anume, ca dupa inchiderea deponeului de la Vulcan din judetul Hunedoara, vor fi obligati sa isi transporte gunoiul, pe propriii bani, fie tocmai pana la Arad, fie tocmai pana la Horezu, in judetul Valcea!
De fapt, deponeul de la Vulcan nu se inchide, dar in urma unei decizii a Agentiei de Protectie a Mediului Hunedoara, incapand cu data de 18 februarie 2016, operatorului carasean Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara A.D.I. Intercom Deseuri Caras Severin nu i mai permite accesul in cadrul deponeului.


Criza generala a gunoiului 
Criza gunoiului a aparut dupa modificarea legii ce da afara primarii din consiliile de administratie ale companiilor ce opereaza in domeniu, fapt care in Caras Severin a produs rapid modificari in primul rand la nivelul componentei Adunarii Generale, a Consiliului Director si a Directorului “A.D.I. Intercom Deseuri Caras Severin”.
Perioada de criza va dura cateva luni, intrucat deponeul ecologic de la Lupac, ce urmeaza sa preia gunoiul carasean, va fi inaugurat abia in vara sau toamna acestui an, probabil intre cele doua campanii elctorale, ca sa dea bine in ochii electoratului. Proiectul dezvoltat in apropierea Resitei este cofinantat dintr-un fond european si se ridica la suma de 200 de milioane de lei.



Primarul Kramer baga gunoiul sub pres
Fara indoiala ca primariile din judet vor fi puternic afectate, unele de pretul majorat pe care vor trebui sa il achite transportatorilor, altele de riscurile la care se vor supune daca vor decide sa ascunda sub pres gunoiul rezultat, adica sa redeschida pe raza comunei gropi ilegale de gunoi, asa cum probabil se va intampla in comuna Sichevita, localitate limitrofa apelor fluviului Dunarea si frontierei de stat.
De cativa ani de zile, mai precis de cand primar al Sichevitei a fost ales Nicolae Kramer, gunoiul rezultat la Gornea si Sichevita fusese transportat departe de ochii satenilor si ai autoritatii judetene de mediu, tocmai in satul Valea Ravensca, unde era deversat intr-o rapa. Aici, gunoiul era periodic aprins de locuitorii din apropiere, exasperati de mirorurile pestilentiale, in mod evident acestia preferand mirosul de fum celui de gunoi intrat in putrefactie.
Toata lumea stia despre groapa respectiva de gunoi, dar toata lumea tacea, unii din teama sa nu se puna rau cu primarul, altii de dragul banilor, iar altii din nepasare. Nimanui nu i-a pasat daca exista consecinte pe termen lung la adresa calitatii solului si a panzei freatice, daca apele raului ce spala marginile gropii respective sunt astfel contaminate, daca substantele toxice rezultate ajung si in fluviul Dunarea sau daca o ferma de animale din apropiere este afectata sub aspectul intoxicarii animalelor ce urmau sa fie sacrificate pentru productia de lapte si carne. 

Vechi deversari si incendieri de gunaoie
Situatia, care a durat ani de-a randul pana in iulie 2015, a produs mari nemultumiri in randul celor 35 de familii din Valea Ravensca. Pe acest fond, in spatial public au aparut afirmatii potrivit carora primarul Kramer ascunde gunoiul pe raza comunei, dar de fapt ar deconta costurile de transport pana la Vulcan. Nu se stie cat adevar ascund acele afirmatii, dar verificarea documentelor contabile din primarie nu ar trebui sa constituie vreo problema pentru aflarea adevarului.
In vara lui 2015, dupa o seceta si o arsita indelungate, ca urmare a extinderii focului din groapa de gunoi, au fost produse insemnate prejudicii unei intinse plantatii de pomi fructiferi apartinand  unor persoane influente din comuna, care in mod firesc, au amenintat ca reclama totul la Directia de Mediu Caras Severin. Nu se mai cunoaste din ce motive autoritatile nu au mai fost sesizate, astfel ca nimeni nu a mai deschis subiectul gropii de gunoi din apropiere. Iata insa ca aceasta groapa de gunoi revine in atentia comunitatii si nu numai!

Criza gunoiului si campania electorala
Ceea ce este mai rau insa, este faptul ca momentul revenirii in atentie a gropii de gunoi ilegale de pe Valea ravensca se suprapune taman peste etapa de inceput a campaniei electorale pentru alegerea primarului si a consilierilor locali.
Situatia de criza anuntata primarilor de catre consiliul judetean este privita diferit de primarii caraseni. La Resita si in doua-trei comune periurbane se vor mai gasi anumite solutii de compromis. Administratia locala din Oravita mai are la dispozitie statia de transfer a deseurilor, care pentru scurt timp va mai colecta si stoca deseurile din oras si din cateva comune limitrofe.
La Moldova Noua, primarul PSD-ist Matei Lupu ameninta ca isi va bascula gunoaiul in fata Consiliului Judetean si acuza fosta conducerea liberala a consiliului, acum la puscarie, ca neglijand comunitatile locale, a creat pe criteriu politic structuri administrative ce acum isi anunta esecul. El exemplifica cu societatile famimentare Acvabanat, Aqacaras, A.D.I. Intercom Deseuri etc.

Intre gunoaie si electorat 
La Sichevita, situatia colectarii, depozitarii si transportarii gunoaielor este cu atat mai sensibila cu cat comuna se situeaza in intregime in interiorul ariei protejate “Parcul Natural Portile de Fier”, recent intrat in posesia avizului UNESCO pentru a deveni cea de-a doua rezervatie a biosferei din tara, ca marime dupa Delta Dunarii.

Primaria Sichevita pastreaza tacerea si se abtine sa comenteze, mizand probabil pe groapa de gunoi din satul Valea Ravensca. Ceea ce ar putea fi o solutie, la urma urmei. Dar una de-a dreptul exploziva!


Ramane de vazut pe cine va arunca in lupta electorala mogulul politic local Ghita Birtea impotriva actualului primar al comunei. Primar basist de care din ce in ce mai multa lume se leapada, pe masura ce in Romania trece vremea basismului si se apropie ziua alegerilor!

*

vineri, 19 februarie 2016

Sichevita: acelasi primar, alt certificat, alt abuz!

Certificatul initial


Cand tatal meu a depus in martie 2015 o cerere de partaj judiciar ca sa isi separe partea de mostenire de cea a Dochiilor cele lacome, judecatorul a cerut un certificat fiscal ce sa ateste valoarea casei de pe Valea Ravensca, ridicata in 1961 de catre bunicii si parintii mei. In functie de valoarea de impunere, urma sa fie stabilita taxa de timbru judiciar ce trebuia achitata.

Atunci, in martie 2015, Primaria Sichevita eliberase pe loc actul cerut, mentionase valoarea de 31.680 lei, si certificatul a fost depus la dosarul de pe rolul instantei. Nimeni nu a observat insa ca in document se strecurase o eroare, marunta dar totusi remarcata de judecator, care comparand cele scrise in declaratia de impunere depusa de tatal meu in 1999 la primaria din comuna, cu ceea ce scrisese primaria in certificatul sau fiscal, a observat ca locuinta din Valea Ravensca fiind din caramida arsa, tatal meu o declarase ca atare – din caramida arsa, dar in certificat functionara primariei scrisese din greseala ca este construita din caramida nearsa.

Asadar, la 1 februarie 2016, m-am infatisat la autotitatea de administratie locala. Singur! Trebuia ori sa fie corectata eroarea pe vechiul document original, ori sa fie eliberat un alt certificat fiscal. S-a ales varianta unui nou act, care sa corespunda cu cele scrise in declaratia de impunere. Asta a ales functionara din primarie, femeie la locul ei, care a inteles corect cerinta instantei de judecata. M-a trimis la casierie, am platit cei 10 lei, a scris certificatul de fata cu mine, l-a listat la imprimanta in doua exemplare, i-a dat numar din registru, l-a semnat si mi l-a dat sa il duc la semnat la primar si secretar.

Certificatul ulterior

Cei doi lipseau in ziua aia, asa ca am lasat hartiile la casierie ca sa ajunga pe masa unuia dintre cei doi absenti si am plecat la mama la Carsie. Era 1 februarie, zapada se topise, se anuntau cateva zile de primavara, soarele stralucea, iar ursul astepta sa faca prima incursiune afara din barlog ca sa isi vada umbra.

M-am intors dupa patru zile sa iau certificatul fiscal de la primar. 
Surpriza, primarul era la serviciu! Se foia nervos prin cladire si nu voia in ruptul capului sa semneze hartia. El invoca declaratia de impunere ca fiind falsa si concluziona, in vasta sa pregatire scolara, ca si certificatul fiscal care prelua date din declaratie, ar deveni astfel fals (!). Ca suprafata de 60 mp, declarata drept locuinta este prea mare! (!) Ca suprafata de 80 mp declarata drept anexa este si ea prea mare (!). Atat iesise la masuratoare, 60 + 80! Ca pe casa sunt intabulati mai multi proprietari. Stiam, ca de-asta se introdusese cererea de separare de ceilalti. Ca daca el ar semna actul scris de functionara, ar insemna ca el ar recunoaste acele suprafete fals declarate! Ca daca ar semna, ar insemna sa recunoasca faptul ca tata este proprietar pe cei 60 + 80 de mp! 
Ori noaptea mintii, ori culmea prostiei! Pe tipizatul primariei se mentiona in partea de jos ca actul nu constituie si nu acorda titlu de proprietate! Sa nu fi stiut primarul sa citeasca ce scrie pe toate certificatele ce le-a semnat, ca primarul, in ultimii patru ani? Chiar sa fie adevarat ce se vorbeste prin comuna, ca ar avea doar scoala profesionala si un liceu facut la seral? Nu ca ar conta asta, dar putina stire de carte tot ar trebui sa aiba!

Am incercat sa il lamuresc, dar nu aveam cu cine discuta, pe om il apucase isteria, in afara de “fals” si “fals” nu mai stia nimic altceva! Era clar, juca un rol pe care il invatase pe dinafara, cineva ii rasucise cheia si nu putea fi scos dintr-ale lui. “Fals! Fals!”! L-am lasat sa peroreze mai departe “Fals! Fals!” si am plecat spre Timisoara, razand de unul singur la volanul masinii. Probabil ca ii va cere instanta de judecata sa trimita un certificat fiscal eliberat pe ROL-ul tatalui meu.

M-am tot intrebat in drumul spre Timisoara care o fi fost  treaba primarului cu acele suprafete? Despre ce declaratie falsa balmajea el? Fiecare declara la impozit ce doreste si cat pofteste, dar in principal – se declara adevarul, poate uneori un pic mai putin, ca sa se plateasca mai putin. Dar primarul acuza ca s-a declarant mai mult! De ce ar fi declarant tatal meu mai mult? Si de ce i-ar pasa primariei daca tata ar plati mai mult? Obisnuit cu analiza cauza-afect, odata ce am vazut efectul, am decoperit de indata cauza: primarul fusese capacitat sa se implice in procesul de partaj judiciar deschis de tatal meu.
El! Tocmai el, ca sa vezi!

Probabil la judecatorie lucrurile nu mergeau cum isi dorise sora tatalui meu! Probabil ca apele ei s-au tulburat dupa ce s-au descoperit marsaviile imobiliare puse la cale impreuna cu Damu Lazarovici ca sa il pacaleasca pe acel tanar si neexperimentat Pauta Hergane! Probabil baba Dochia se gandise ca primarul o poate salva si l–a transformat intr-un aliat. Teapa! Trebuia sa isi ia un aliat cu ceva mai multa scoala! Probabil ca, sensibil si la frumusetile, dar si la voturile Dochiilor, primarul le-o fi dat asigurari ca daca el nu elibereaza acel certificat fiscal, ele, Dochiile, vor beneficia de un partaj asa cum au cerut: toata mostenirea sa le fie lor atribuita, iar tatal meu sa le dea semnatura de renuntare la partea sa!

Cam asta o fi promis primarul cuiva din sat, fie babei celei surde, fie nurorii ei cea intre-prinzatoare. Ok, cred primarul ca si-a meritat rasplata, caci a castigat un meci mare impotriva mea: mi-a inmanat documentul nesemnat de el, dar semnat de functionara din primarie, odata cu chitanta pentru cei 10 lei! 
Ii multumesc si pentru atata lucru, dar ii cer din nou demisia!

**


marți, 16 februarie 2016

Primarul, certificatul si procurorii



Pe la inceputul lui 2015, un prieten al fiicei mele a dorit sa construiasca o pensiune pe un teren al bunicii ei de la Carsie, intrucat, abia intors din Luxemburg dupa o lunga detasare, voia sa isi investeasca venitul. Ideea mi-a placut si mie, caci pe poiana dreapta ca-n palma dintre casa mamei mele si drumul mare se preta unui asemenea proiect. Aveam suprafata necesara, terenul era deja intabulat,  drumul judetean 571/A ce tranziteaza Sichevita si trece prin fata casei fusese reparat in urma cu cateva luni, iar vadul era bun in perspectiva eficientei investitiei, caci 7-8 luni pe an, turisti straini, in general tineri, cu ranita in spate, pe bicicleta, motocicleta, ATV sau in microbuze, afluiau catre frumusetile naturale de la izvoarele separatiei muntilor vestici ai Locvei de cei rasariteni ai Almajului.

Adversarul familiei
O vreme ne-am informat si documentat cu totii cu privire la ceea ce avea sa fie prima investitie in turism din vatra comunala  a Carsiei. Concluziile au fost favorabile, asa ca pe 23 martie am mers la primarie in Sichevita sa cer un certificat de urbanism.  Nu stiam in acel moment ca primarul avea sa se anunte din start drept un adversar inversunat al acelui proiect.
Inca nu aflasem la acea data ca in urma cu un an, primarul savarsire deja un sir lung de fapte ce adusesera prejudicii patrimoniale mamei mele. Primarul intocmise in primarie documente ce denaturau adevarul si aducand diversi betivi de prin birt (pe un anume Marin Beloia din Lucacevat) sa semneze in fals acte ale primariei, a lipsit-o pe mama mea de proprietatea asupra unui teren si a favorizat intabularea ilegala a unei vecine asupra acelui teren. Credinta sa ca nu i se poate intampla nimic sau ca cineva anume il protejeaza in fata legii l-a impins sa repete aceeasi figura la indigo, in defavoarea tatalui meu, care a pierdut astfel proprietatea asupra a patru parcele de teren ce insumeaza 2,5 hectare de teren. Crezusem ca primarul este un om neutru, care isi face treaba cinstit si ii lasa si pe functionari sa isi vada de treaba asa cum le cere fisa postului. Ma inselasem!

Adversarul proiectului
Acel certificat de urbanism, care costa 18 lei si se elibereaza pe loc potrivit legii, urma sa contina lista de documente si avize (enel, mediu, ISU, politia de frontiera, parcul natural Portile de Fier etc etc,) ce ii trebuiau primariei locale ca sa elibereze autorizatia de construire. Asadar, contra chitantei de 18 lei urma sa aflu – pe loc – ce fel de avize trebuie sa obtin ca sa le depun odata cu proiectul de arhitectura,  rezistenta si de cele patru proiecte de instalatii – curent, apa, canalizare si incalzire.
Precizez, cu oarecare malitiozitate: toate acestea se petreceau in primavara lui 2015 si primar in functie era Kramer Nicolae, cel care si acum sade in functie.
Fac aceasta precizare, pentru ca la final ii voi cere lui Kramer Nicolae sa demisioneze din functia de primar, sa lase in pace comuna si oamenii ei si sa se duca la afacerile lui private, poate acolo reuseste sa isi faca o cariera, caci in administratie a esuat lamentabil!

60 de zile de asteptare
Asadar – certificatul de urbanism! Credeti ca l-am primit pe loc? Sau macar dupa o zi sau doua, ori poate noua? As! Hartia respectiva, scrisa de inspectorul de specialitate din primarie chiar in ziua in care am cerut-o, a stat timp de o luna de zile pe masa primarului, fara ca el sa o semneze, iar mie mi se spunea ca este defect calculatorul pe care se redacteaza acel certificat. Neavand habar de informatica sau crezandu-ma pe mine prost, primarul incerca sa ma duca cu zaharelul ca pe un copil de gradinita: s-a  defectat calculatorul si nu se poate scrie un certificat, caci doar in acel calculator se afla modelul de certificat de urbanism…!

Bete in roate!
Sigur ca nu am asteptat la usa primarului dupa acel certificat, am plecat la Timisoara cu treburi, m-am intors, am plecat din nou si cand am revenit, dupa nenumarate discutii telefonice si mesaje pe facebook cu inspectorul de la urbanism, am aflat ca se reparase calculatorul! Si am primit actul respectiv! Era 20 aprilie 2015. Dar certificatul era gresit redactat, avand prea putine cerinte, asa ca l-am dat inapoi si am cerut sa fie scris corect. Daca as fi satisfacut doar acel minim de cerinte, dupa efectuarea receptiei nu as fi reusit sa intabulez constructia.
Asadar, vazand ca nu ma poate amana mai mult de o luna de zile, ce a zis el functionarei din subordine? Pune-i mai putine cerinte, sa nu il pui pe drumuri, ca si-asa va avea destul de alergat, saracul! Ca atare, primaria mi-a cerut doar trei avize din cele opt sau noua ce erau obligatorii la momentul intabularii constructiei.
Daca nu as fi cunoscut dinainte toate acele cerinte din alta sursa, intregul proiect ar fi esuat lamentabil chiar la sfarsit, dupa ce constructia, ce urma sa aiba  12 camere, 12 bai, doua sali de mese, o sala de conferinte, patru terase, parcare, loc de joaca etc etc, ar fi fost deja ridicata si finalizata.   
Dar eu am evitat capcana primarului si dupa inca o luna de zile, am primit al doilea certificat, redactat conform cerintelor mele, care de fapt era primul certificat, modificat sub acelasi numar de inregistrare din 20 aprilie. 
Obtinerea sa durase 60 de zile! Primarul imi pusese talpi cum stia el mai bine. Crezand ca ma grabesc foarte tare, probabil a incercat sa ma aduca la o discutie in doi, pentru urgentarea documentului. Dar eu nu ma mai grabeam. Fara ca el sa o stie, constructia mergea incet, conform planului, dar in alta localitate decat Sichevita, iar eu pistonam pentru certificat doar ca sa ii intind nervii.

Plangerea
Cunoscutii din comuna si de la Timisoara, care auzeau intamplarea cu calculatorul de la Sichevita, isi faceau cruce si ma intrebau daca am dat dreptul primarului. Ce drept, intrebam eu, spaga? Cum sa dau spaga pentru un banal certificat, cum sa ia primarul spaga, ce, a innebunit? Nuuu, ziceau prietenii mei, nu pentru certificat dai spaga, ci pentru pensiune, ma lamureau ei! 10 la suta, atat se da! Vrei sa faci pensiune in comuna primarului? 10 procente, badie! Au dat si aia din Gorj ce vor sa exploateze filonul de apa de pe Camenita, si cei ce exploateaza piatra pe Gramensca si caolinul de pe Camenita, au dat si cei ce isi fac pensiuni pe malul Dunarii, iar tu vrei sa strici regula, radeau ei de mine! Lasa ca ii arat eu 10 la suta, ii trimit un procuror acoperit odata cu arhitectul, sa ii faca un flagrant ca sa vada el zece la suta.

 „Arhitectii”
Zis si facut! Intr-o buna zi, la Sichevita a descins o intreaga echipa de „ingineri si arhitecti”, de fapt politisti si procurori, (politia locala nu fusese implicata deloc, intrucat se stia ca seful de post, poreclit „10 litre” de catre sateni, juca pe mana cu primarul), unii ramasesera pe ascultare in microbuzul oprit la pod, altii intrasera si asteptau semnalul in farmacia din centru, unul era la birt, toti cu scoica bluetooth in ureche. In primarie intrasera trei „ahitecti”, dotati cu microfoane si camere de filmat disimulate pentru a inregistra audio-video cererea de mita si darea de mita.

Dar, printr-un joc al intamplarii, in acea zi el nu a cerut mita, mita nu i s-a dat, discutiile „arhitectilor”au fost purtate cu secretarul primariei, caruia probabil nici prin cap nu i-a trecut sa se gandeasca la ce spectacol a fost cat pe ce sa asiste si ce eveniment se putea intampla in biroul de vis-a-vis de al sau. Cu siguranta ca toti cei implicati afla abia acum ce operatiune era pregatita sa se deruleze sub nasul lor, in plin centrul comunal! Nu aveau de unde sa stie ce se intampla, caci intreaga echipa de „gosti” se purtase ca la carte, doar ca in ziua aceea primarului nu ii ardea sa ceara spaga, avand altceva de facut! Vorba unui intelept insa, nu au intrat zilele in sac si uneori nu aduce anul ce aduce ceasul!

Demisia!
De aceea, acum ca prin cele scrise am captat intrucatva atentia sichevicenilor, ii cer demisia lui Kramer Nicolae din functia de primar.
Ii cer demisia nu pentru ca mi-a intarziat cu 60 de zile eliberarea unui banal certificat si a intarziat debutul acelui proiect.  Proiectul nu a intarziat deloc, caci vazand cu cine am de-a face si cat ii poate pielea, am materializat proiectul in alta localitate si in acesta primavara, inainte de Pasti, la „Pensiunea Stanca” se va taia panglica inaugurala.

Ii cer demisia nu pentru ca a esuat flagrantul in care ar fi fost prins cerand mita.
Ii cer demisia din cu totul alt motiv: prin atitudinea sa vascoasa si incleiata, prin modul invechit, morocanos si incetinit de a vedea evolutia comunei Sichevita, prin punerea inainte de toate doar a propriilor sale interese sau ale celor ce ii dau dreptul sub diverse forme, primarul a ratat ridicarea in vatra comunala a primului stabiliment turistic.

Daca acea pensiune s-ar fi ridicat la Carsie si nu in alta parte, (tot sub numele de „Pensiunea Stanca”), ar fi semnificat oprirea in Sichevita, in fiecare an, a cateva sute sau cateva mii de turisti, dornici sa cumpere de la sateni produsele „bio” atat de apreciate, sa se odihneasca in conditii decente, sa bata potecile din jurul satului, sa urce pe Greda, pe Cioaca sau pe Glocina, sa scrie lucruri frumoase pe internet despre Sichevita, sa isi cheme prietenii sa vina si ei si sa se bucure si sa cheltuie niste bani.


De-asta ii cer demisia. Si-ar face si lui un bine si mai ales ar face un bine si satenilor si functionarilor din primarie. Viceprimarul ar putea foarte bine sa conduca fraiele comunei pana la alegerile din vara, caci, martor la toate esecurile primarului, a invatat foarte bine despre cum nu trebuie condusa comuna!

*

joi, 11 februarie 2016

La Sichevita se cauta alt primar !




Nu am incercat si nu intentionez sa produc vreo revolutie la Sichevita prin articolul anterior despre primarul Kramer, dar ma bucur ca publicistica mea produce schimbari benefice in constiinta oamenilor si le dezvaluie adevarul, in primul rand celor peste 300 care au deschis si citit acest prim articol, dar si celorlati cateva sute care au aflat despre articol si asteapta ca eu sa continui dezvaluirile.  



I-am intins mana si el a intors spatele
In anii trecuti, asa cum am omagiat prin articolele mele dascali, preoti si oameni de cultura din Sichevita, mai scrisesem si despre primar, lucruri in general neutre, iar unele chiar favorabile, asa cum a fost proiectul local de transport de persoane direct Sichevita-Timisoara, via Coronini. Facand publica acea stire si atribundu-i lui initiativa ca sa ii fac imagine buna in comuna, mi-am atras dusmania celor ce fac curse ilegale de persoane la Timisoara, care ar fi pierdut bani frumosi daca primaria ar fi cerut extinderea traseului de la Coronini pana in Sichevita. Sichevicenii merg acum la Timisoara platind 200 de lei paxi-parilor locali, dus-intors. Daca primarul ar fi intreprins ceea ce ar fi fost normal pentru comunitatea locala, o cursa directa la Timisoara ar fi costat doar 70 lei dus-intors. Am facut toate acele mediatizari pe blog fara vreun scop anume si fara sa ii cer ceva in schimb, doar din placerea de a face bine, ca in atatea alte cazuri!

Invidia si abuzul si-au dat mana
De dragul adevarului, trebuie sa spun ca si el a fost neutru fata de mine si de familia mea, pana la Rusaliile din 2013, cand, invitandu-ma la festivitati ca si fiu al satului, iar eu participand si expunandu-ma, aparitia mea a atras atentia si primarul de indata a fost asaltat de oameni cu doua fete si determinat sa adopte fata de noi pozitia in care se afla acum. Acei fatarnici ce i-au turnat otrava in ureche, ori i-au bagat altele, in cap sau altundeva, toata lumea stie deja, sunt chiar aceia care, dupa ce si-au vandut sufletele ca sa dezgroape aurul Johannei Weiss, doresc sa vanda si partea de mostenire de pe Valea Ravensca a tatalui meu. Este doar treaba primarului ce alege ca sa obtina voturi sau alte avantaje si cu cine se inhaiteaza pentru atingerea scopurior sale. Treaba mea este sa indrept ceea ce, fara nici un discernamant, primarul a savarsit in ultimii cativa ani,  transformand familia mea intr-o tinta a unui lung sir de ilegalitati, numai si numai pentru a da satisfactie unui grup local de conspiratori, ale caror nume toata lumea le cunoaste. Este urat ce s-a intamplat, dar asta e, bucurosi le-om duce toate! Daca primarul socoteste ca merita sa isi puna pielea la saramura doar ca sa dea satisfactie unora si altora, este treaba lui, caci aceia se vor lepada de el dupa ce isi vor vedea realizate scopurile.

Sichevicenii isi cauta un alt primar
Nu am in intentie sa ii fac vreun rau anume, dimpotriva, doresc sa ii fac un bine si lui si oamenilor din comuna, determinandu-l sa elibereze scaunul pe care il ocupa prin impostura. Funia s-a apropiat prea mult de par si am convingerea ca primarul se va da singur la o parte din administrarea comunei, intrucat de multa vreme a inteles ca este depasit de situatie, ca prin actele si faptele reprobabile, abuzive si ilegale savarsite impotriva drepturilor mele legitime si ale parintilor mei nu mai poate ocupa scaunul de primar. Asta, cu atat mia mult cu cat exista in comuna suficienti oameni ce pot face multe lucruri bune pentru comunitate, lucru din ce in ce mai vizibil. Cei ce hotarasc de la centru soarta alegerilor din Sichevita si-au dat si ei seama de realitate si de mai multa vreme au deja in portofoliu alti candidati care sa participe la alegerile pentru primarie, iar Kramer nu este printre acestia.
Chiar si fostul lider local care a negociat alegerea sa si apoi a dat dispozitie sa fie votat si de catre electoratul PSD, chiar si acela a pornit deja cautarile pentru a identifica un candidat care sa il invinga in optiunile alegatorilor si sa il trimita acasa pe actualul primar. In acest moment este evident faptul ca oricare alta solutie va fi cu siguranta mai buna, oricine altcineva fiind mai bun sa fie primar in locul lui Kramer.

Slaba riposta a primarului!
Dupa publicarea articolului, primarul Kramer a inteles bine ca ii voi face praf imaginea publica in prag de alegeri, pentru a-l indeparta de electorat si a-l lipsi de voturi. A inteles ca eu arat lumii din Sichevita cum s-a lasat manipulata si a dat votul cuiva nepriceput in administrarea comunei, nepotrivit postului de primar. Dar desi facand pe prostul si simuland ca nu a inteles ce rost are acel articol, primarul a zis ca riposteaza si in particular, a incercat sa acrediteze fata de colegii si sefii sai de la partid ideea potrivit careia eu de fapt vreau sa lovesc in partidul din care face parte. Nimic mai fals!
Nu stiu la aceasta ora cine este seful sau nemijlocit de la partid si nici nu ma intereseaza, dar cu siguranta oricine ar fi, a aflat inaintea mea cat valoreaza Kramer prin prisma cerintelor postului de primar. Eu abia in toamna anului trecut am aflat in ce partid este el inscris, ca a facut cariera in USL si ca la origini a fost alaturi de Traian Basescu si de Emil Boc in perioada cand acestia taiau un sfert din salariile tuturor bugetarilor si o treime din pensiile militarilor. Asa stand lucrurile, ma astept ca si la viitoarele alegeri, Kramer sa treaca la o alta formatiune politica, numai si numai pentru a-si asigura al doilea mandat la Primaria Sichevita. Asta, in cazul in care vreun decident de pe esichierul politic va mai avea incredere in el si il va propune pentru cursa electorala la Sichevita.

Slabele rezultate ale primarului
Se prea poate ca pe langa multele sale lipsuri in ocupatia ce o practica, primarul sa aiba si anumite calitati personale - intr-ale conexiunilor electrice, el fiind electrician de meserie. Sau poate se pricepe sa produca bani in afacerile sale personale, poate este abil in legaturile si intalnirile amoroase, poate stie sa incuie si sa descuie, sa faca trafic – de internet, de influenta si de altele, poate se pricepe sa organizeze si sa participe la distractii, petreceri campenesti cu miei fripti, la jocuri de noroc, la excursii la targuri de turism la Berlin pe banii contribuabililor locali, poate este un bun vanzator de lemn de foc sau de piatra de cariera, dar pe astea nu le mai stiu!
Dar el trebuie sa stie ca toate acestea le poate face mai bine de acasa, lasand scaunul de primar interimar altcuiva mai priceput, poate chiar viceprimarului, care a tot invatat in ultimii ani despre cum nu trebuie sa procedezi cand ai in mana vietile si destinele, proprietatea si viitorul locuitorilor comunei.

Dupa el – potopul!
Se stie in comuna ca primarul a facut praf aparatul functionaresc si performanta profesionala a angajatilor din primarie. Ca le-a dat ordine ilegale ce au adus grave prejudicii patrimoniale familiei mele. Ca a distrus si bruma de organizare care exista in comunitate la data cocotarii sale pe scaunul de primar. Ca a ratat sistematic toate, dar absolut toate proiectele mari si de interes obstesc din care sichevicenii ar fi putut sa beneficieze in ultimii patru ani.
Ca la Sichevita a scazut calitatea vietii in primul rand datorita nepricererii si proastei organizari pe care a insistat sa o impuna, stricand lucrurile bune facute in comuna pana atunci. Ca a crescut numarul familiilor si persoanelor asistate social, ca la Sichevita se aprind pe rupte si ard casele oamenilor pana ajung pompierii tocmai de la Moldova Noua, iar drept solutie, primarul a gasit de cuviinta sa trimita consilierii cu caciula in mana pe la portile oamenilor sa doneze bani familiilor ramase fara acoperis deasupra capului.
Ca tine ascuns faptul ca a pierdut de sub control o serie de domenii ale vietii in special sociale din comuna, ce au un impact negativ asupra marii majoritati a satenilor nevoiasi. Ca in loc sa stranga legaturile cu bisericile locale si sa concure la rezolvarea onesta a cazurilor sociale si de protectia copiluluii din comuna, a creat tensiuni si a promovat adversitati cu deserventii cultici locali. Ca s-a indepartat de oamenii de rand si a cultivat insistent doar mediul local de afaceri, pe spinarea caruia spera sa isi finanteze campania electorala ce se apropie cu repeziciune.
Ca in loc sa recunoasca meritele staff-ului didactic de la scoala din localitate, a deschis campanii de denigrare a cadrelor didactice, a incurajat nepotismul si a semanat discordia in mediul profesoral. Ca a pus la pamant activitatea culturala a comunei prin marginalizarea celor ce aveau priceperea si caderea sa se ocupe de revigorarea acesteia.
Ca a neglijat functionarea unui serviciu public de exploatare a patrimoniului comunei Sichevita, ca nu a acordat nicio atentie indicatorilor de performanta si de evaluare a activitatii in primarie, ca nu l-a interesat cu cat a scazut pe durata mandatului sau gradul de exploatare a patrimoniului comunal si cat de mic a fost gradul de indeplinire a planurilor anuale de investitii aprobate prin bugetele locale.

Dupa 2008, primarul a pierdut masiv sustinerea in comuna
Nu stiu doar eu toate aceste neajunsuri ale primarului Kramer, le stie fiecare consilier local, le stiu functionarii primariei, le vad si o mare parte dintre locuitorii comunei. Sigur, articolul anterior a starnit mila in sufletele unor consateni care inca il apreciaza pe primar, vreo 10 chiar s-au exprimat in sustinerea sa prin comment-uri pe Facebook. E de la sine inteles sa fie sustinut, la urma urmei, primarul are in comuna familie, rude, vecini, prieteni, colegi de partid, simpli consateni pe care i-a ajutat cu diverse chestiuni, fiind normal la urma urmei ca acestia sa ii ia apararea.
Problema actuala, mare si grava a primarului Kramer, acutizata dureros cu doua luni inaintea intrarii in campania electorala este aceea ca i-a scazut drastic numarul votantilor, de la 765 in 2008, la 684 in 2012 si la doar cateva zeci de persoane in prezent. Oricine poate vedea ca pe durata mandatului sau, primarul si-a pierdut aderentii, ceea ce deja i-a pecetluit soarta la viitoarele alegeri, daca cumva va mai candida.

Atacul cu scrisori din 2015
Mai multa lume din comuna stie ca principala cauza a pierderii masive de audienta in propria sa comuna de catre primarul Kramer este fara indoiala atacul lansat la adresa sa cu scrisori trimise prin posta sau puse pe sub portile caselor sichevicenilor, in primavara lui 2015, cand comuna a fost inundata  de dezvaluirile privind legaturile si afacerile sale oneroase facute de la adapostul functiei de primar.

Care e solutia?
Demisia si retragerea onorifica, pe motive de sanatate, ar fi una dintre solutii, lasand viceprimarul sa organizeze alegerile impreuna cu consiliul local.
O alta solutie ar fi simularea unei suparari violente pe motiv ca a fost lasat singur si de catre sateni si de catre sefii sai de la partid. Acestea doua – in varianta ca ar trebui sa plece de urgenta din primarie, de teama lungilor socoteli pe care va trebui  sa le dea organelor in drept sa il audieze.
Daca nu este nicio urgenta, atunci cand se va intra in campania pentru localele din vara, solutia optima ar fi ca primarul sa se prefaca si sa spuna ca vine ploaia, sa se duca acasa, sa isi deschida umbrela si sa stea sub ea. Si sa ii lase pe altii sa ceara votul sichevicenilor.
Probabil nu il va acuza nimeni daca va proceda astfel!

*


miercuri, 10 februarie 2016

10 NOUTATI despre subventiile APIA in 2016





Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca fermierii pentru a primi subventii in 2016

Ministerul Agriculturii a lansat in dezbatere publica o serie demodificari privind subventiile agricole pentru anul de cerere 2016. Se incearca o simplificare a procedurilor, respectand insa mai departe cateva reguli stricte impuse de Comisia Europeana care doreste ca banii sa fie acordati producatorilor care fac agricultura si, implicit, performanta.

1. Identificarea fara echivoc ramane de baza, deocamdata, asteptandu-se un raspuns de la Bruxelles privind eliminarea tolerantei la declarare de doar 75 de centimetri. Totodata, Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania a cerut ca anul acesta sa nu mai aiba batai de cap cu un tabel interminabil in care trebuia sa treaca fiecare parcela identificata in sistemul informatic furnizat de APIA. Astfel, fermierii nu mai trebuie sa aduca la APIA copia filelor cu datele din Registrul Agricol. Fiecare parcela, conform inscrisurile din Registrul agricol va fi trecuta de autoritatile locale intr-un tabel inclus in adeverinta pe care fermierii o vor ridica de la Primarie si o vor depune la APIA o data cu documentele ramase obligatorii – cele prin care se face dovada utilizarii suprafetei agricole.
2. Pentru prima data, fermierii vor fi notificati din timp daca exista nereguli la declararea suprafetelor prin asa-numitele controale preliminare. Este vorba despre rezultatele controalelor incrucisate preliminare care, din acest an, se notifica fermierului de catre APIA in termen de 26 de zile calendaristice de la data limita de depunere a cererii unice de plata. In termen de maxim 35 de zile calendaristice dupa data limita a depunerii cererii unice de plata fermierul notificat de APIA poate modifica cererea unica de plata in aplicatia IPA online.
3. Crescatorii de bovine care au infiintat exploatatii dupa 31 ianuarie 2013 intra, de anul aceasta, la plata Ajutorului National Tranzitoriu. Mai exact, pentru anul 2016, prin exceptie, este vorba despre exploatatiile noi infiintate in perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2015 si ultima zi inainte de data inceperii depunerii cererii unice in anul 2016. Pentru a intra la plata, acesti fermieri trebuie sa detina un efectiv minimum de 3 capete bovine cu varsta de minimum 16 luni la data ultimei zile inainte de data inceperii depunerii cererii unice pentru anul in curs inregistrate in RNE. Totodata, la data solicitarii ANTZ exploatatia sa fie inregistrata in RNE in care exista cel putin un animal identificat si inregistrat in conformitate cu legislatia sanitara veterinara in vigoare din speciile bovine, ovine, caprine si/sau suine.
4. Toti fermierii care solicita Ajutorul National Tranzitoriu pentru Zootehnie (ANTZ) trebuie sa prezinte adeverinta emisa de catre medicul veterinar de libera practica imputernicit, care atesta ca efectivul de animale existent in exploatatia cu cod ANSVSA, la data emiterii adeverintei, identificat si inregistrat in RNE, este cuprins in Programul actiunilor de supraveghere, prevenire, control si eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului, de identificare si inregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor si caprinelor.
5. Dreptul de a incasa ANTZ pentru vaci poate fi transferat. Dreptul la prima obtinut in anii anteriori, pentru schema decuplata de productie, specia bovine poate fi cedat pe baza unei declaratii notariale, cu conditia ca cesionarul sa detina o exploatatie cu cod ANSVSA, la data solicitarii, in care sa existe cel putin un animal identificat si inregistrat, in conformitate cu legislatia sanitar-veterinara in vigoare, din speciile bovine, ovine, caprine si/sau suine.
6. Fermierii al caror teren face obiectul suprapunerilor au un termen clar de 30 de zile de la notificarea primita de la APIA pentru a rezolva amiabil cine va incasa subventia. In cazul in care agricultorii nu ajung la o intelegere si nu exista o decizie judecatoreasca in acest sens, acea bucata de teren se va considera ca nu este eligibila pentru plata.
7. Incepand din acest an, pentru a beneficia de sprijinul cuplat, fermierii sunt obligati sa faca dovada ca au folosit samanta certificata la infiintarea culturilor.
8. Asociatiile crescatorilor de animale vor fi obligate sa se transforme in grupuri de producatori sau cooperative agricole pentru a incasa anula cesta subventiile pentru pajisti si pasuni. „Consider ca va avea un impact ce nu trebuie neglijat si ma refer concret la prevederile care mentioneaza faptul ca Asociatiile Crescatorilor de Animale infiintate in baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 26/2000 se vor transforma in grupuri de producatori sau cooperative agricole, in cazul concesionarii sau inchirierii de pajisti permanente. Cooperativele Agricole, conform Legii 566/2004, se inregistreaza la Registrul Comertului”, declara la inceputul acestui an directorul executiv al APIA Mures, Ovidiu Savasca, pentru publicatia Zi de Zi. Tot in aceasta categorie de modificare a cererii unice este aceea ca formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, pasuni etc nu mai trebuie sa prezinte hotararea adunarii generale a asociatiilor privind utilizarea fondurilor. Motivatia? Formele asociative au un statut bine determinat prin care asociatiile au desemnat in consiliul de administratie si un presedinte cu atributii legale clare.

9. Crescatorii de bovine si de ovine sunt eligibili de anul acesta la sprijinul cuplat doar pentru animalele inscrise in Registrul Genealogic. Cum bugetul alocat pentru acest sprijin cuplat de productie este fix, aceasta modificare ar putea conduce, cu acordul Comisiei Europene, la o plata mai mare pe cap de animal, avand in vedere ca nu toti crescatorii si-au inscris animalele. Sprijinul cuplat ramane sa fie platit crescatorilor de bovine cu cel putin 10 capete si un efectiv de cel mult 250 de animale eligibile, in timp ce la oieri, se iau in calcul minim 150 de ovine si cel mult 600. De precizat ca Federatia Romovis a cerut MADR ca pragul de jos sa fie actualizat la 100 de capete de ovine pentru sprijinul cuplat.
10. Depunerea cererilor unice de plata va incepe anul acesta din data de 1 martie, asa cum prevede Regulamentul european. Romania nu mai poate amana deschiderea sesiunii si, mai important, inchiderea campaniei de depunere fara penalizari in termenul legal, adica pana pe 15 mai. Cererile se vor mai putea depune apoi, in termen de 25 de zile, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucratoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul daca cererea unica de plata s-ar fi depus pana la 15 mai. Sursa: www.agrointel.ro


duminică, 7 februarie 2016

Un primar nepriceput si abuziv







Primarul liberal Nicolae Kramer de la Sichevita isi exercita atributiile fara nicio pricepere. Ramane de vazut daca nu cumva savarseste abuzuri, ilegalitati, sau chiar infractiuni. Spun asta, pentru ca in raport cu familia mea, primarul deja a savarsit un lung sir de abuzuri, pentru care in mod evident va fi tras la raspundere la votul din vara viitoare. Nu voi enumera acum abuzurile sale fata de mine si de parintii mei, pentru ca voi reveni cu detalii asupra subiectului. Dupa ce voi face referiri la acele abuzuri, toti membrii comunitatii locale vor putea sa afle si sa verifice daca nu cumva si ei au fost pusi in situatii similare, anume - de a fi abuzati in drepturile ce le au in raport cu administratia locala.

Tragerea la raspundere este posibila
La sfarsitul celor patru ani de mandat, toata lumea din sat a vazut lipsa de pricepere a primarului in exercitarea atributiilor sale, si asta nu doar o singura data. Multa lume a avut de suferit ca urmare a actelor abuzive ale primarului. Zeci de familii au fost lipsite de ceea ce li se cuvenea numai si numai pentru ca primarul nu s-a priceput sa aplice legea in favoarea consatenilor lui. Pentru cate a facut rau, pentru cate nu a facut deloc, primarul Kramer ar trebui demis din postul pe care il ocupa. Sute de turisti ce tranziteaza comuna inspre garnic au fost lipsiti de minimul confort pe care il cautau pe raza comunei. Mii de turisti care tranziteaza comuna pe DN 57 au fost indepartati de Sichevita din cauza nepasarii si nepriceperii primarului de a-i atrage pe raza comunei.

Numai ca lumea din comuna, care l-a ales in baza unei intelegeri intre sefii locali ai PNL si PSD, se teme sa il traga la raspundere pentru nepasarile si nepriceperile lui. Macar de-ar fi vorba doar de nepriceperi! Lumea nu stie cum sa procedeze, sau se teme sa initieze un referendum local in baza caruia primarul sa fie suspendat si revocat. Consilierii locali de asemenea se codesc si se tem sa propuna si sa ii voteze revocarea din functie, desi ar avea suficiente argumente legale sa o faca, iar noua administratie judeteana le-ar aviza favorabil initiativa.

Simplii contribuabili se tem ca daca ridica vocea la adresa primarului si vocifereaza, cand vor solicita de la primarie vreo adeverinta sau vreun certificat, necesare la APIA, la notar, prin justitie sau te miri pe unde, primarul ii va refuza si ei nu isi vor putea exercita drepturile pe care le au fata de acele institutii. Oamenii se tem de refuzuri, ca si cum primarul ar avea vreun drept de refuz.

Conducerea comunei prin teama
In Sichevita, oamenii inca sunt tributari atitudinii de teama fata de autoritatea locala de administratie, aproape la fel ca pe vremea lui Ceausescu, cand primarul era si ordonator de credite, si perceptor de taxe, dari si cote in natura, si legiuitor si sef al garzilor patriotice si comandant militar al efectivului local de rezervisti, si gestionar al stocului local de armament si munitie. Nu mai este asa! Vremurile s-au schimbat! Primarul este investit sa serveasca comunitatea locala, nu sa o terorizeze, sa o ameninte si sa ii refuze drepturi legale! Din pacate, s-a perpetuat in Sichevita un fel de teama fata de autoritatile locale, ca si cum legislatia comunista inca ar fi in vigoare!

In ziua de astazi, autoritatea locala nu mai are drepturi asupra cetatenilor, cetateanul fiind liber! El nu se supune decat legii! Primaria, adica executivul local si consiliul local, au doar investirea legii ca sa conduca activitatile, sa conduca doar activitatile administrative, sociale si fiscale in folosul numai si numai al oamenilor, in mod egal, echidistant, nepartinitor si nediscriminatoriu! In nici un caz angajatii primariei nu conduc oamenii din comuna!

Originile dictaturii
Cand va citi toate astea, primarul Kramer va ridica din umeri a nepricepere, caci in mod cert nu va intelege nimic din ce am scris mai sus. Cum adica, se va intreba el, eu nu sunt seful comunei? S-o creada el, ziaristul! Eu sunt cel ales primar in Sichevita si eu fac si desfac in Sichevita! Asta sa o afle si cel ce scrie, ca altfel pun pe cineva pe el! S-au mai vazut ziaristi batuti mar, dupa ce si-au bagat nasul in treburile celor puternici!

Poftim cultura! Ce spun eu si ce zice el! A uitat cum a ajuns primar si ce intelegere a facut inaintea turului al doilea? A uitat cine a negociat cu el, cine a impus viceprimarul, cine l-a ales de fapt pe el primar? A uitat ca si-a incalcat promisiunea privind atribuirea lucrarilor de modernizarea a drumului judetean ce trece prin comuna? A uitat de promisiunea privind atribuirea lucrarilor la canalizarea locala? A uitat de atatea si atatea alte promisiuni facute si neonorate dupa ce a fost ales primar?

Ce naste din Basescu…
A uitat, dar i se vor aduce aminte toate astea in curand, la alegerile din vara viitoare, caci primarul Kramer adopta o atitudine dictatoriala. Atitudinea lui Kramer este nascuta dupa anul 2004 din conduita lui Traian Basescu si a sustinatorilor din care a facut parte si actualul primar pana cand Basescu a fost tradat de catre Sorin Frunzaverde. Dupa cum se stie, in 2012 PDL-istul Frunzaverde si acolitii sai din primariile carasene, printre care si PDL-istul Kramer Nicolae de la Sichevita, au tradat echipa Basescu – Boc - Udrea si au sarit in barca liberala.

Frunzaverde a stiut foarte bine de ce a tradat, el a avut numai de castigat din acea tradare, dar bietul Kramer nici acum nu a aflat de ce a acceptat sa devina traseist politic. El doar a pierdut prin trecerea la liberali, dar pierderea sa de imagine a fost neinsemnata in raport cu imensa pierdere suferita de comunitatea locala din Sichevita.

Ce a pierdut Sichevita in urma tradarii
Kramer si acum inca se mai intreaba de ce o fi emigrat el la liberali, pierzand astfel finantarile pentru comuna deja angajate de Elena Udrea si Sorin Frunzaverde! Prin caciuleala lui de atunci si de mai tarziu fata de Frunzaverde, prin copierea fara niciun discernamant a conduitei sefului sau, Kramer a adus cu seninatate mari prejudicii comunei si oamenilor.
Tradandu-si partidul, primarul a spus adio fondurilor de realizarea infrastructurii de drumuri si poduri de pe DJ 571/A, (drumul mare din Sichevita), a spus adio fondurilor cu care urma sa se faca finantarea lucrarilor de canalizare a comunei, de construire a statiei de epurare a apelor uzate colectate din canalizare si alte lucrari adiacente ce ar fi semnificat un mare salt calitativ in viata comunitatii sichevicene.

Primarului nu i-a pasat de toate astea, el si-a urmat seful de la Resita cu ochii inchisi, fara a sti ca mai devreme sau mai tarziu, acesta va imbraca zeghea dimpreuna cu intreaga grupare ce i-a stat alaturi. Acum, primarul tresare de fiecare data cand ii suna telefonul sau cand vede masina procuraturii resitene. L-au ocolit pana acum arestarile efectuate in Caras Severin de DNA si DIICOT, dar se intreaba tot mai des pana cand va mai beneficia de protectie. Si, mai ales, se intreaba cine il va mai proteja, acum, dupa ce sustinatorii sai de la Resita sunt amandoi trimisi la inchisoare. 

Lumea din comuna nu poate fi invinuita ca a ales un asemenea primar. Sichevita l-a votat pe Kramer pentru ca sefii acestuia reusisera sa compromita imaginea contracandidatului sau, iar electoratul a fost manipulat si determinat sa ii acorde un vot negativ lui Kramer, un vot de natura vadit emotionala.

Complicii dictaturii
Dar lumii din Sichevita trebuie sa i se aminteasca fapte, pentru ca a uitat ca un consatean al lor si-a riscat libertatea, viata si cariera de ofiter, precum si viitorul celor doi copii ai lui, cand s-a situat in punctul zero al rascoalei populare din Timisoara si a lasat evenimentele sa curga si sa ia amploare pana la fuga lui Ceausescu. 

S-a intamplat astfel nu doar pentru ca sichevicenilor sa nu le mai fie teama de autoritatea locala, dar si de asta. Dar din pacate ei inca se tem de primar, pe care il socotesc un fel de sef al lor. Se intampla asta intrucat niciodata, nimeni nu le-a explicat care sunt atributiile, puterile si limitele puterilor primarului, care ii sunt obligatiile si care sunt drepturile sale, prevazute prin lege in mod expres.
Satenii se tem de primar ca si cum el ar avea dreptul sa le refuze vreo cerere de eliberare a vreunui act. Bine, ei nu se pun cu autoritatea, ei se tem si de politist, pe care il apreciaza de asemenea in mod eronat un fel de sef al lor, intrucat oricand acesta ii poate ameninta ca le ia 10 milioane de lei drept amenda sau 10 litri de tuica. Locuitorii inca mai cred ca politistul rural are autoritatea militara, pentru ca are pe umar niste trese albe si poarta uniforma ca si militienii militari de pe vremuri. Cand de fapt, politistul rural este un angajat civil, platit tot de catre contribuabilii locali, angajat sa apere drepturile si avutia locuitorilor comunei. El semneaza un contract de munca cu angajatorul, asa ca toti civilii, nu depune un juramant militar, asa ca cum am facut eu, bunaoara!
Oamenii se tem de primar si chiar il cred cand acesta ridica vocea la ei si se erijeaza in sef al comunitatii locale, el, care de fapt este un slujitor platit de lumea din comuna ca sa execute deciziile consilierilor locali, adevaratii conducatori ai comunei. Oamenii nu stiu faptul ca consilierii locali sunt cei ce decid mersul lucrurilor in comuna. Fiind legislativ local, ei sunt cei ce iau hotarari privind viata comunitatii locale.

Cum ar trebui sa fie un primar
Asa cum la Bucuresti parlamentarii sunt cei care dau legi pentru a fi puse in executare de catre guvern si celelalte institutii ale administratiei centrale si locale, tot asa si la Sichevita - consilierii dau hotarari iar primarul le executa! Primarul, vicele si secretarul nu fac parte din consiliul local, ei constituie executivul local, adica ei sunt cei care pun in executare hotararile luate de consilieri. Asta, daca legea se aplica si in Sichevita.

Daca la Sichevita nu se aplica legea, ci liberul arbitru,  inseamna ca administrarea comunei se face dupa principiul „care da mai mult” sau „care da mai des”, iar primarul ia hotarari de capul lui, taie si spanzura, ameninta in stanga si in dreapta, savarseste abuzuri, favorizeaza si discrimineaza pe cine vrea el, primeste si executa ordine de la vanzatoarea de la magazin, de la orice baba surda sau de la te miri cine. Toate astea se intampla insa doar pana cand vine cel ce aplica legea, ii pune catusele, il duce la ancheta si il trimite sa respunda in fata unui judecator.
Asa cum a patit Frunzaverde si sleahta lui! Asa cum vor pati si altii ce isi fac feude pe domeniul public!

****