Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

joi, 14 iulie 2016

Omenia, intre un certificat de mostenitor si un contract de donatie




Scriam mai demult ca din cauza abuzurilor in lant prin care baba Nasta (femeie simpla, analfabeta, dar cinstita pana nu demult) a fost intabulata cu o cota parte din locuinta si terenurile tatalui meu, un oficial alarmat de manevrele imobiliare ale fiului ei si ale unuia dintre ginerii lui, granicer pe marginea Dunarii, mi-a furnizat cu discretie documentele intocmite la notar, sugerandu-mi sa le atac in justitie si sa desfiintez si mostenirea si donatia. 
Aflasem mai de mult amanunte despre ceea ce doreste sa faca fiul babei, eram in termenul legal, puteam formula o cerere in anulare, dar nu am facut-o, nici eu si nici tatal meu, caci aveam deja un proces pe rol cu acei imorali (dosarul 277/261/2015), pentru ce sa mai dechidem inca unul?

Eu unul as fi facut asta doar daca pentru mine ar fi avut vreo valoare materiala ceea ce baba Nasta si-a adjudecat printr-un actul ei lipsit de orice moralitate. Dar spre deosebire de baba Nasta si Damu care impreuna au sapte clase si nici un dram de omenie, eu am fost format la o scoala de calitate – cea a securistilor cinstiti si de aceea, latura materiala a lucrurilor conteaza pentru mine prea putin! 
Ca de atatea alte ori, si acum as fi gata sa renunt la bunuri materiale in favoarea celor spirituale, dar-mite sa fur de la altii, asa cum au facut Lazarovicii si Dochiile cand au pus la cale murdaria de care toata comuna stie!
Regretul meu este ca ani de zile in copilaria mea am trait langa oameni ce au demonstrat la maturitate ca demonstrat niste caractere de carpa. 

Singura valoare pe care o are pentru mine casa in care m-am nascut si curtea in care am crescut jucandu-ma cu Damu, este una sentimentala.

Detin cateva fisiere video si cateva foldere cu jpg-uri facute in curtea casei in care am crescut, si pentru mine este mai mult decat suficient. Regret un singur lucru – ca in ultimii patru ani baba Dochia mi-a interzis sa mai intru  in casa si sa filmez, dar oricum am in minte imaginile din copilaria mea cu acele incaperi si cu bunicii si parintii mei, imagini pe care nimeni nu mi le poate sterge din memorie. 
Vad ca acum soba cea mare a casei in care ma jucam cand era frig afara, cu usa ei larga, cu cele trei ferestre mari si luminoase, cu cuptorul de fonta mai inalt decat mine, cu masa mare din mijlocul camerei, cu lada de zestre intre ferestrele de sud, cu armanul cel mare din coltul camerei, cu patul de fier al bunicului meu, cu fotografiile si icoanele vechi de pe pereti! 
Vad ceasul cu cuc de pe perete, pe care il ascultam seara din pat, pana ce adormeam.


De aceea spun, imi este suficient ceea ce tin minte si ceea ce detin pe suporti de memorie. 
Cine va cumpara acea casa si se va instapani peste ea - prea putin conteaza, acela va fi un mercenar imobiliar si-atata tot! 
Valoarea cea mai mare a acelor locuri si lucruri - valoarea lor sentimentala - mie imi va ramane, nu acelui venetic!

.

miercuri, 13 iulie 2016

Dochia. Izgonirea celor vii (urmare)



Dochia, vesnic zambitoare,
vesnic plina de ura

La scurta vreme dupa ce s-a maritat, cu burta la gura, la varsta de 14 ani, tanara Dochie a reusit sa isi izgoneasca din casa cumnata, sora lui Milan Dochia, iar aceasta a fugit si s-a aciuit prin Liubcova. Ajunsa stapana a casei, nora si-a suflecat manecile si a inceput sa faca planuri pentru a doua izgonire.

Asa, pentru a nu se mai impiedica de socrii ei in afacerea cu vopsitoria de textile din grajdul casei, femeia i-a trimis pe Valea Sichevitei, sa traiasca in coliba de pamant ce statea sa cada, acolo unde in tinerete, mos Iova o sugrumase si o ingropase pe Johanna Weiss.

Socru-sau a trait acolo pana cand si-a dat sufletul dupa ce a cazut de pe scara de la podul grajdului in care ii luase zilele acelei biete femei. Se implinea astfel primul dintre blestemele evreicei – „Unde mor eu, Iovo, sa mori si tu!”.

Dupa cativa ani, si soacra tinerei Dochii, baba Elena, complet surda si oarba, subnutrita, murdara si neingrijita, si-a dat sufletul, blestemand-usi nora pentru tratamentul inuman la care o supusese in ultimii ani de viata „Sa dea Dumnezeu - sufletul sa curga din tine, asa cum imi curge mie sangele!”.

Dupa ce si-a rezolvat diferendele cu socrii ei de pe Valea Sichevitei, au venit la rand parintii ei din Valea Ravensca. Acestia o blestemasera si ei, fiecare la randul sau, pentru modul inuman in care ii tratase.

Pentru modul incalificabil in care se comportase cu propria sa mama, si aceasta, aflata pe patul de spital, o predase necuratului cu ultima ei suflare, dorindu-i „Sa se duca dracului de calvina!”. Ar fi vrut sa ii spuna fiicei ei o ultima vorba inainte de a-i iesi sufletul, dar aceasta nu dorise sa o vada ca sa nu auda acea vorba, asa ca batrana a inchis ochii fara sa isi vada fata.

Paladuica a murit la spital, in bratele nurorii ei, intristata ca aceasta nora si fiul ii refuzasera oferta de a-i face acte fiului lor Saulica, pe toata averea din Valea Rvensca.  

Chiar si Gaia Jian, pe care Dochia il lapadase afara din casa pe care o construise si pe care il lasase sa moara fara lumanare in magazia in care erau pastrate lazile cu faina si sacii cu tarate, fara mancare si fara apa, i-a urat fiicei lui sa se usuce sufletul in ea, asa cum si lui i s-a uscat gatul de sete.

Mai tarziu, si sotul Dochiei, care in loc sa fie dus la medic sa fie perfuzat, adica hranit si hidratat, a fost si el lasat sa moara de foame si de sete, a dat-o dracului pe femeie, urandu-i sa o manance viermii de vie, asa cum il mancasera si pe el viermii de viu, murdar, neingrijit si nespalat si sa isi dea sufletul numai dupa ce fratele ei, Pavel, o va ierta de toate relele ce le-a facut impotriva lui si a familiei lui.  (va urma)


marți, 12 iulie 2016

Pataniile Pinochiei


Asadar, ajunsa in fata casei Anei, Pinochia a bagat mana in sac ca sa inventarieze bunatatile ce urma sa le lasa in custodia acesteia. Cotrobaind pofticioasa prin sac, printre calupuri de rahat si pungute cu bomboane de supt, Pinochia a dat de ceva maroniu, lunguiet si frumos curbat, destul de groscior, nici tare nici moale, bun la pipait, dar putin cam rece.

Ce sa fie, ce sa fie, s-a intrebat ea contrariata? A scos din sac acel ceva lunguiet, s-a uitat lung la el, a pus limba la unul din capete, a incercat sa muste din el cu gingiile, ca dinti nu mai avea, apoi sa il indese in gura, si intrucat nu a gasit raspunsul la intrebarea ce o framanta, a dat fuga la magazin sa ceara explicatii. 
Acolo, satencele de la coada inca nu apucasera sa isi faca cumparaturile.

- Iar ai venit, babo, nu ti-a ajuns cat ai cumparat, o intampina de departe una dintre ele, o sugubeata tanara si buna de gura, cunoscuta prin sat pentru istetimea ei!
- Stai cata ca am numa de intrebat, a linistit Pinochia sirul de femei din fata tejghelei si a continuat, radicand banana in sus: auzi, Dino, ce mi-ai pus tu in sac, ca eu nu t-am cerut flostomelnicul asta! La ce e bun, ca am probit sa musc din el si e rau la gust, si abia imi incape in gura ca e tare lung, nu e pentru bagat in gura?
- Oooofff, tineam sub tejghea o banana, am zis ca o mananc eu, dar nu am avut vreme si ti-am bagat-o tie in sac, m-am zuitat sa iti spun, i-a raspuns vanzatoarea.
- Eeee, asta-i o banaaana, s-a mirat Pinochia, rasucind fructul pe o parte si pe alta cu amandoua mainile. Da cum se poate manca banana asta, ca e tare rea la gust, de imi face gura punga, a intrebat ea in continuare.
- Cum, babo, tu n-ai mai pus gura pe banana pana acuma, s-a prefacut a se mira clienta de la coada.
- Nuuu, tucu-ti sufletul tau, n-am mai pus gura pana acuma, ca nu am stiut cum se face. - Daca as fi stiut as fi luat, ca dimineata cand ma scobor din pat mai iau cate ceva in gura pe stomacul gol, dar se vede ca nu a fost sa fie si uite asa, am ajuns batrana fara sa stiu cum se face cu banana. Am luat eu multe in gura de mi-au cazut dintii, dar o banana nu mi-a cazut in mana pana acum! Norocul meu cu Dina, ca ea le stie pe toate, tucu-i gura ei…!
- Pai nu e greu, te invat eu cum sa faci, a continuat sugubeata in timp ce celelalte femei isi duceau mana la gura sa nu Ii se vada zambetele. Mai intai bagi banana in lapte, pe urma presari zahar pudra pe ea sau o tavalesti in zahar pudra, apoi lingi pudra, casti gura mare si la urma o bagi in gura incet, incet, rasucind-o la stanga si la dreapta, pana intra toata.
- Eeee, uite ca nu am stiut, s-a minunat Pinochia. Da cu care capat se baga in gura?
Nu conteaza, rezultatul e acelasi.
- Doamneeee, eee, asa se face? Bine, multam, ca n-am stiut, acuma ma duc iuta  ca am treaba la coliba, ca m-am carat cu masina pana la Bosneag si nu mi-a facut nimeni treaba.  Dino, da-mi si cata zahar pudra, ma rog de tine, sa fug iuta la coliba!

Cu privire la cele petrecute in acea seara, martorii oculari relateaza urmatoarele, sub prestatie de juramant ca au vazut cu ochii lor.

Anume, ca de cum a iesit baba din magazin, a fost vazuta pitindu-se iute-iute dupa o masina parcata langa postul de politie, unde o vreme a tot mosmondit ceva, fara sa fie clar ce tot face acolo.
Altcineva, mai tarziu, a vazut-o in fata la caminul cultural indesandu-se de ceafa cu o mana, in timp ce cu cealalta mana isi astupa gura. Mai apoi, mergand spre casa pe langa zidul bisericii, parea ca se tot inneaca cu ceva, si tusea de sa isi dea sufletul, in timp ce in urma ei ramanea o dara de pudra alba.

Deja se lasase seara si altcineva, care trecea prin fata casei Pinochiei a observat ca sub poarta sedea pe jos o mogaldeata ce a scos urmatoarele cuvinte: mi-s eu batrana, dar nu si proasta, ca uite, pana la urma am reusit sa storc miezul din banana, lucru de care alea tinere de la magazine habar nu au! Eheeee, daca stiam eu inca din tinerete cat is de bune si la ce sunt bune bananele…

De aici incolo, povestirea beneficiaza de surse multiple. 
La relatarile de intregire culese de prin comuna, este posibil sa se fi adaugat si folclorisme cu specific local. Asa de pilda, se zice ca la magazinul unde lucreaza Dina, in perioada urmatoare ar fi scazut brusc vanzarea de mere si ar fi crescut vanzarea de banane, dar nu e sigur ca lucrurile stau chiar asa, caci rulajul de banane a fost tot timpul destul de ridicat in aceasta unitate de comert!

Ba, ca pe raftul Dinei ar fi aparut nu se stie de unde banane speciale, prevazute cu cu ranforsari transversale din plastic, care sa le impiedice sa alunece.


Ca unul din magazinele din comuna a declarant-o pe Pinochia persona non grata si a afisat pe usa un poster sugestiv.


Ba, ca sa vezi cat de rea este gura lumii, in comuna a iesit zvonul ca Pinochia ar fi fost cea care a castigat concursul interctiv “Unde-i banana?”, program de televiziune pentru adulti, difuzat in fiecare sambata dupa miezul noptii.


Ca sa puna capac tuturora, cineva a relatat ca o asociatie de alcoolici anonimi de la Resita ar fi incercat sa o coopteze pe Pinochia in randul membrilor ei ca sa experimenteze cu ea o eventuala cale de a-si determina membrii sa mai suga din sticla si sa se apuce sa suga banana.


Gurile rele din comuna pretind ca au auzit-o pe Pinochia intreband in soapta la magazin daca nu au aparut si banane cu piersici in varf.
Cateva vecine ale Pinochiei, alarmate de cota ridicata de accidentari ca urmare a alunecarilor pe cojile de banana pe care Pinochia le arunca pe fereastra, i-au oferit un job care sa ii mai tempereze avantul bananier. 


Nu se cunoaste inca daca Pinochia are de gand sa renunte la banana si sa o inlocuiasca cu coada sapei, dar este de asteptat ca va da un raspuns cat de curand.

***


luni, 11 iulie 2016

Dupa omul invizibil, loveste si Baba Iglica



Ieri a devenit virala pe internet fotografia femeii cu gura cascata, fenomenul parand ca se datoreaza Omului Invizibil. 
Iata ca dupa o asemenea lovitura de box-office, Baba Iglica cea nu nasul mare, poreclita prin sat Pinochia, da si ea o lovitura fulgeratoare.
Nimeni nu si-ar fi inchipuit ca Pinochia (poreclita astfel dupa celebrul personaj Pinochio al lui Carlo Collodi, caruia i-a crescut nasul dupa ce a mintit) ca Pinochia, pornind de la o banala banana, poate face un gest ce va zgudui internetul. 

Totul a inceput cu o banana
Dar de fapt, cum a inceput totul?
Pai, pe drumul de intoarcere de la judecatorie, unde a turnat minciuni cu mana pe biblie, Pinochia s-a gandit ce ar putea ea sa faca cu millionul cu care l-a inselat pe Pavel, cel ce o pusese martora sa povesteasca cine a ridicat coliba de pe Valea Ravensca.
Pai – sa il dea cuiva din familie – fiului ei cel ce si-a vandut blocul ca sa achite creditul la banca? Sau nurorii ei, cea care tine atat de mult la familie? Sau vreunui nepot? Sau mai bine sa il faca praf la bodega! Doar nu o sa il doneze la biserica, ca nu a innebunit!

As! Nicio varianta nu ii parea potrivita! Mai bine sa isi cumpere ea ceva de la magazin. Ceva cu care sa se desfate, ceva dulce-dulce, sa manance ceva ce isi dorea de multa vreme! Niste rahat! Si niste napolitane! Si niste biscuiti cu crema de cacao! Si niste bombonele din acelea cu miere, ce se topesc cand le bagi in gura! Si cateva acadele, pe care le sugi pana ramai doar cu batul in gura!

Zis si facut! De cum a ajuns in Sichevita si a coborat din Loganul in care a stat cam inghesuita si unde nu a putut sa sloboada vanturile ce ii forfoteau prin burta, Pinochia s-a usurat atat de tare ca s-a auzit pana la Primarie si au zanganit paharele in bodega! Pe urma a ascuns cu grija milionul in san si s-a dus drept la magazinul Imperial din Centrul Civic al comunei Sichevita.

Acolo erau cateva femei la rand ce targuiau una-alta, dar ea a intrat in fata, ca doar o cunostea pe vanzatoare si i-a spus la ureche “Gata, i-am aranjat! Am spus tot ce m-o invatat barbata-tu! Aveti sa castigati coliba lui Ghita! Ce imi dai de un million de lei?”.
Neavand ce sa faca, sora dina a trebuit sa o serveasca pe martora inaintea celorlalte cliente, fara sa o intrebe unde ii este milionul.

Dialogul dintre Pinochia si sora Dina
Pai ce-ai vrea sa iti dau, a sunat intrebarea, conform relatarilor celor ce au fost de fata.
Pai - niste rahat, a venit raspunsul.
Cat vrei?
Cat de mult!
Iti pun juma de chil?
Ba pune un chil intreg, sau doua chile, si niste napolitane cu cacao si niste acadele de supt! Si niste bomboane de supt!
Cumperi pentru nepoti?
Ihi, tot fuga!
Si niste cornuri d-alea groase!
Astea-s franzele.
Au cacao inauntru?
Nu au cacao, dar poate vrei cornuri cu ciocolata.
Vreau. Cat costuie pana acuma?
260.000 de lei.
Eeee, mai pune, mai pune!

Milionul pierdut
Si-asa, Pinochia a tot cumparat si-a tot cumparat, pana a facut jumatate un sac de rafie. Pe urma s-a cautat de bani, dar ce sa vezi, banca de un million nu mai era in buzunar. O pierduse! Si-a intors buzunarul pe dos de cateva ori, sa vada lumea ca pierduse milionul, dar hartia nu voia sa se lase gasita.
Sa vezi ca mi-au picat pe jos dupa ce mi i-a dat Ghita, acolo in judecatorie! I-o fi parut rau zgarcitului ca mi-a dat un million, de-asta i-am pierdut! Of, of, of!
Lasa, ca nu trebuie sa imi platesti ce ai pus in sac. Platesc eu ca ne-ai ajutat astazi!

La o asemenea veste Pinochia s-a bucurat foarte.  Sa spui minciuni, iar pentru asta sa capeti de la unul un milion si de la altul un sac cu dulciuri, asa o pleasca nu iti pica in fiecare zi!
Asa ca repede-repede, a spalat putina si iesind din magazine, a dus sacul cu bunatati sub poarta la mama Dinei, ca nu era sa il duca acasa sa o jefuiasca nesatuii de acolo! Asta, pana se duce ea la coliba, ca acolo stie ea cum sa ascunda dulciurile si sa se desfate pe indelete.

De unde o fi aparut banana?
Uitandu-se mai bine in sac, ca sa stie ce lasa acolo, (doar nu o sa bage Ana mana sa ia din sac), Pinochia a vazut intre dulciuri ceva maroniu, lunguiet si frumos curbat, destul de groscior, nici tare nici moale, dar tare bun la pipait! (Sfarsitul primei parti. Va urma partea a doua).

****

Baba Nasta, pe scurt




Ea nici nu stie ce marsavie a facut fiul ei. Striga sarmana prin sat dupa mine si dupa mama mea ca nu ne mai saturam de pamant si averi, dar asta fara sa stie ca fiu-sau i-a vandut coliba si pamantul, apoi a intabulat-o ilegal cu casa ridicata pe Valea Ravensca de catre parintii mei!

Daca i-ar mai fi trait ginerele, om de afaceri onest, acesta nu i-ar fi aprobat in nici un fel gestul, ba, mai mult, l-ar fi dezavuat si poate ar fi impiedicat-o sa il savarseasca!

Daca ar mai fi trait cuscrul fiului ei, maistru de tamplarie cinstit in comuna, acesta nu ar fi fost de acord cu un asemenea gest, caci el s-ar fi gandit ca nepotii lui au dreptul la un viitor curat si cinstit, fara nicio consecinta!



Daca de asemenea barbatul i-ar mai fi trait, nici el nu ar fi lasat-o sa savarseasca acea marsavie la intelegere cu fiul lor si cu cateva neamuri lacome.

Daca nepotilor si stranepotilor le-ar fi pasat de notiunea de dreptate, ar fi tras-o de maneca.


Dar nimic din toate acestea nu s-au intamplat si baba Nasta si-a incarcat urmasii cu nevoia de a ispasi.  

***

sâmbătă, 9 iulie 2016

Istoria retelelor din clanul Dochia



Chestiunea a luat nastere abia dupa ce in 1940, Iova Dochia, ce lucra pe pamantul evreicei Johanna Weiss, un sarantoc din Valea Sichevitei fara avere, fara pamant si cu o coliba ce statea sa ii cada in cap, care fura dulciuri pentru copiii sai de pe dughenele talciocurilor duminicale din comuna, la intelegere cu alti cativa apropiati a torturat-o si in final a sugrumat-o pe evreica, pentru ca apoi sa ii dezgroape si sa ii ia aurul.

Blestemele victimei
In afara de victima, care si-a dat ultima suflare strigand blesteme la adresa urmasilor Dochiilor, pe Iova Dochia nu a avut cine sa il blesteme. Totusi, parca pentru a plati crima din Valea Sichevitei, dupa cativa ani de la savarsirea faptei, fata familiei Dochia innebuneste si familia o dezmosteneste si alunga din casa, iar fratele acesteia, ramas unic mostenitor al averii luate prin jaf, la scurta vreme baga cutitul intr-un consatean si intra la puscarie.
Pentru a implini blestemul Johannei Weiss, dupa ani si ani, si Ionica, nepotul lui Iova Dochia o face de pomina,  lipsindu-si copilul de sansa de a deveni si el ofiter in SRI. Fost sergent de graniceri pe fasia romano-iugoslava din judetul Timis, dupa ce este lasat la vatra, acesta se gandeste sa faca ceva bani nemunciti si prin 1988  incalca regimul frontierei de stat, aratandu-i unui evazionist cararea pe care acesta putea sa ocoleasca posturile graniceresti de panda si sa treaca nevazut in Yugoslavia. 

In reteaua infractionala
In 1995, dupa doar cativa ani, dorind din nou sa faca bani nemunciti, acelasi nepot al lui Iova Dochia si-a construit o barca metalica, a cumparat din Iugoslavia un motor american marca Johnson si trecand de cateva ori fluviul Dunarea prin fortarea frontierei de stat pe care jurase in armata sa o apere, a traficat ilegal carburantii necesari trupelor sarbe si rusesti, aflate la sud de Dunare in conflict cu fortele aeropurtate ale NATO.
Ca a facut sau nu a facut bani e greu de spus, dar se stie ca a fost urmarit, prins in flagrant, cercetat si trimis in judecata, fiind nevoit sa dea mita 7.000 DM ca sa scape cu o sentinta mai usoara, potrivit celor spuse chiar de el.
Tinand probabil cont de tentativele din anii 80 de a penetra in institutia de securitate nationala dar si de fapta lui de calauzire savarsita in 1988, SRI Caras Severin isi facuse datoria si sesizand institutiile de resort cu privire la faptele fostului sergent de graniceri, iar acesta a fost trimis in judecata, instanta pronuntand astfel o a doua sentinta de condamnare in familia Dochiilor.  
Fireste ca daca Iova si Milan Dochia ar fi avut ceva mai multa minte si nu ar fi omorat si jefuit oameni, toti urmasii lor ar fi putut deveni ofiteri de informatii, asa ca si mine si fara indoiala ca ar fi avut o cu totul alta soarta.

In reteaua penala
Intrucat cazierele penale ale ascendentilor lui erau incarcate cu fapte penale grave,  nepotul lui Iova Dochia, (care ar fi trebuit sa fie respins inca din faza de depunere a dosarului la comisiile de selectie de la IJ Timis al MI  constituite in anii 1978, 1979, 1980 si 1981), desi a fost lasat sa se prezinte de patru ori la examenele de admitere, de fiecare data a fost respins de catre comisiile de examinare si validare de la Bucuresti si trimis la coada vacii in comuna natala, unde ii era locul.
Cineva m-a intrebat candva cum de a reusit totusi, un tanar de la tara, absolvent de liceu agricol, slabut intelectual, cu probleme de dosar dar si de comportament, sa treaca de patru ori prin comisiile de selectie ale Securitatii Judetene Timis, acestea sa inchida ochii de fiecare data la fisele de cazier judiciar si totusi sa il trimita la Scoala 1 de la Baneasa pentru sustinerea examenului de admitere.     
La acea vreme stiam raspunsul la intrebare, dar fiind legat de juramantul militar, m-am ferit sa il divulg. Acum insa, cand informatia este publica, fiind desecretizata de catre CNSAS, pot afirma ca tanarul si slabutul candidat se bucura de o puternica protectie. Adica, tanarul candidat era pila cuiva. A cuiva puternic, capabil sa influenteze decizia loctiitorului politic din acea vreme a inspectorului sef Constantin Nica, politrucul ce superviza dosarele candidatilor pentru examenul de admitere.

In reteaua de pile
Cine ar fi putut sa isi traficheze influenta la nivelul unui inspector sef de Militie – Securitate, in vremea dictaturii partidului unic? Pai ori cineva din interiorul partidului comunist, ori din interiorul securitatii, dar in orice caz - cineva la fel de puternic ca si partidul ori securitatea!
Respectiva pila a cantidatului era un judecator de la Tribunalul Caras Severin din Resita, secretar de partid in bransa sa, fost coleg prin anii 1950 la universitatea muncitoreasca cu loctiitorul politic al sefului inspectoratului de la Timisoara. Pe unul il chema Aslau, pe celalalt -  Mocea. Niciunul nu mai este in viata.
Ca o coincidenta in care eu nu cred, judecatorul secretar de partid ce l-a sprijinit pe Dochia cel tanar sa treaca cu usurinta prin comisiile de selectie in vederea accederii in structurile Securitatii, este unul si acelasi magistrat cu cel care, in urma cu cativa ani, judecandu-l pe tatal cel cutitas al candidatului, i-a schimbat incadrarea juridica din tentativa de omor in vatamare corporala! Astfel, nu se stie din ce motive, acel magistrat l-a  scapat pe Milan Dochia de vreo sapte ani de inchisoare, el executand doar patru sau cinci pentru o fapta mai usoara.

In reteaua de interese
Dar cum au ajuns niste tarani amarati din Sichevita sa influenteze sefia securitatii timisene, folosindu-se de un secretar de partid din justitia caraseana? De multa vreme, multa lume cauta raspunsul la aceasta intrebare, dar nimeni nu il gaseste, cu toate ca el este inclus in intrebare.
Pai, in 1950, Milan Dochia din Valea Sichevitei, ce provenea din cea mai prapadita familie din satul Valea Sichevitei, a tras cu pistolul dupa niste baieti din Valea Ravensca, a fost cercetat de militie, apoi de  Securitate si in cursul cercetarii a fost recrutat ca informator si pus sa furnizeze informatii despre nimeni altul decat socrul sau Gavrila Beloia, ce fusese declarat chiabur cu putin timp inainte, trebuind sa fie urmarit informativ.
Angajamentul de colaborare secreta dat in acea zi avea sa ii aduca lui Milan Dochia si familiei sale avantaje de toate felurile - functionar al statului, detonator de permis de port-arma, scutire de impozite pentru nevasta sa, ba chiar si pozitia de puscas mitralior intr-unul din plutoanele de tragatori ale partidului comunist, structuri ce aveau sarcina sa lupte in spatele liniilor inamice dupa ce regimul socialist din Romania ar fi fost rasturnat, asa cum s-a intamplat in 1989 si inamicul ar fi controlat teritoriul national.
Din acest motiv, potrivit sarcinilor avute, Milan Dochia a plecat la Timisoara de indata ce acolo izbucnisera primele tulburari de strada si s-a intors abia dupa ce Nicolae Ceausescu a fost arestat la Targoviste.

In reteaua informativa
Asadar, in 1950 tanarul o lasase grea pe fata lui Beloia Gavrila, iar cand a aflat ca parintii voiau sa o dea altui june din vecini (ce ar fi luat-o chiar si cu burta la gura pentru averea parintilor ei), a hotarat ca intr-o noapte mai catre zi sa vina in satul fetei si sa o fure.
Zis si facut, insa baiatul din vecini caruia i se promisese mana micutei bortoase, a prins de veste despre planul rapirii si a strans cativa vecini de varsta lui ca sa il surprinda si sa il invete minte pe furacios. Dar si acesta, ca intr-o veritabila rapire din serai, desi a venit singur, avea asupra lui arma tatalui sau si dupa ce a deschis focul asupra agresorilor, i-a pus fuga si a reusit sa ia fata si sa o treaca peste dealul ce le despartea satele.
Fara indoiala ca impuscaturile lui nu au ramas fara ecou si la amiaza aceleiasi zile era luat la cercetari si batut bine la post, sfarsind prin a-si turna tatal. Sub ploaia de bastoane de cauciuc, junele a marturisit de unde avea pistolul – anume  de la Dochia cel batran, care dupa ce a omorat-o pe Johanna Weiss, a dezgropat oala cu bijuterii a acesteia si a gasit in ea si un pistol cu munitie, pe care o vreme l-a tinut ascuns prin casa, apoi l-a zidit sub pragul grajdului in care fusese o ingropata cea moarta.

Primul turnat: tata socru
Declaratia junelui venea ca o manusa unui locotenent de Securitate foc de zelos, care avea nevoie de informatii despre socrul celui anchetat, asa ca a facut pierdut dosarul de urmarire, iar tanarul a trecut pe loc din categoria de faptuitor in cea de informator.
Cert este ca in scurt timp, militia a descins la socrul sau, i-a cautat, i-a gasit si i-a confiscat tuica fripta la cazan, omul fiind declarat chiabur si urmand sa fie deportat in Baragan impreuna cu intreaga familie.     

*