Sichevita in trecere

.
Sichevita in trecere


.

Viata unei comunitati rurale UE, situate economic dar mai ales geografic, departe de baricadele economiei de piata, decurge, ca sa folosim un termen din zona demnitatii poporului roman, relativ liniar.

Cu atat mai mult, este liniara viata intr-o localitate din care se vede frontiera cu zona non-UE, asa cum este comuna Sichevita.

Precursorii care au decis fundarea localitatii, in urma cu cateva secole, pe vestigiile preistorice ale asezarilor umane stravechi, nu au banuit in vreun fel ca viitorul va plasa comuna Sichevita la marginea judetului, la marginea tarii si la marginea UE, ca ea se va afla astfel departe de centrele decizionale, ca va fi doar vremelnic vizitata de viitorii reprezentanti in administratia judetului si a tarii, ca in loc sa traiasca din ce in ce mai bine, locuitorii ei se vor confrunta cu dificultati.

Acei inaintasi au ales prima vatra a comunitatii sichevicene la Cracu cu Morminti tinand cont de ratiuni contemporane lor - paduri bogate defrisabile, terenuri pentru destelenit si exploatare agricola, drumuri de piatra in zone miniere inca din vremea incursiunilor legiunilor romane, cale ieftina de transport pe apa. Alti au mutat-o din motive ce tineau de vremurile ce au urmat, la Cracu Lat, iar cei din urma au stabilit actuala vatra pe valea micului rau Sichevita, aproape de afluenta cu fluviul Dunarea.

Urmele descoperite pana acum de catre argeologi, ale civilizatiei antice, se intrepatrund cu cele ale culturii medievale locale si confirma ca pe aici au afluit unitati de avangarda ale legiunilor romane in drum catre Sarmisegetusa, ca in urma lor au ramas colonisti ce au fundat asezaminte – unul fiind adus la lumina de in anul 1967 – “Vila rustica”

Cercetarile arheologice, desi putine la numar, au confirmat de asemenea, prin tezaurul monetar descoperit pe raza comunei, ca mai tarziu, alte armate, cele ungare de aceasta data, conduse de trufasul Carol Robert de Anjou, au afluit pe malul Dunarii inspre infrangerea usturatoare suferita in anul 1330 la Posada in fata micutei ostiri conduse de catre domnitorul Basarab I, victorie ce a consfintit actul de nastere al unui nou stat – Tara Romaneasca.

Dupa 33 de ani de la acea trecere organizata a armatei ungare spre rasarit si mai apoi in fuga, a ramasitelor ei inapoi inspre pusta ungara, avea sa apara prima atestare documentara a asezamantului Sichevita.



In zilele noastre, administratia locala, dependenta de finantarea guvernamentala, incearca sa rezolve macar prioritatile, fara a spera ca va epuiza problemele de fond ce persista de la un mandat la altul.

Oamenii, care in deceniile trecute au renuntat la munca pamantului si au practicat mineritul, ajunsi la varste inaintate dupa ce minele s-au inchis, sunt dependenti de pensia de miner. Cei ce au fost tineri in acele vremuri si au participat la industrializarea urbana, reveniti acum la Sichevita, constituie acum varsta de mijloc. Ei se mandresc cu copiii lor ce urmeaza facultati la oras si asteapta subventiile guvernamentale pentru suprafetele de teren lucrate si pentru animalele crescute.

Un aspect important ce defineste media nazuintelor localnicilor este fenomenul de emigrare spre mediul urban, prin care un numar semnificativ de localnici s-a stabilit fie in Resita, fie in Timisoara.

O mana de cadre didactice sufletiste tin in viata scoala cu opt clase, cateva formatiuni corale si de dansuri populare. Scoala asteapta sa primeasca donatii de calculatoare, asa cum a primit cateva mii de volume in urma cu doi ani de la fiica unui sichevicean, stabilita in Bucuresti. Profesorii se mandresc cu numarul mare al celor ce pleaca la liceu si apoi obtin o licenta si o disertatie.

Dintre tinerii titrati, numarul celor care s-au angrenat in activitati productive este nesemnificativ. O parte a tineretului au reluat vechea indeletnicire a navetei la un loc de munca la oras, precum parintii sau bunicii lor. O alta parte contribuie la edificarea comunitatilor din state UE, acolo unde au primit un loc de munca si probabil ca daca ar gasi aceleasi oportunitati la Sichevita, s-a reintoarce.


Bilunar, comuna este napadita de produsele contrabandei cu haine asiatice ietfine si cu cele occidentale de mana a doua, fapt ce multumeste pe toata lumea – targovetii fac profit bun din asta, cumpara la kilogram si vand la bucata, administratia locala incaseaza niste taxe de la ei, iar oamenii cumpara ieftin fara sa mai fie nevoiti sa mearga la oras la cumparaturi.

O brutarie s-a deschis si s-a inchis, un gater a pornit si s-a oprit, o frizerie, un coafor, o spalatorie auto, vreun sevice auto, vreo vulcanizare sunt greu de gasit. Cateva alimentare functioneaza pe inserate, cand lumea revine de la camp. Cateva cafenele si bodegi difuzeaza muzica comerciala.

Initiativa privata paleste in fata traditiei ce il obliga pe sichevicean sa mearga la muncile campului. Pe alocuri, in mediul celor mai umblati prin lume, unii tineri acceseaza fonduri europene. Incearca sa valorifice licentele obtinute la oras si reveniti la tara, se orienteaza fie inspre albinarit, fie inspre pomicultura, zona de deal fiind propice si uneia si alteia.

O patura subtire de localnici a fundat un cartier rezidential pe malul Dunarii, in jurul unei pensiuni, vizand mai degraba scopuri comerciale decat crearea unui mediu locative.

Locatia se afla in proximitatea amplasamentului antic “Vila Rustica”.

.