Cum pierzi un prieten gresit ales

. Fragment: “...Pe de o parte, nu cred ca fostul primar din Sichevita (ciudat, prieten si el cu mine pana in ziua in care cand s-a vazut ales primar) si-a traficat influenta catre ruda din Moldova Noua a sotiei sale, fosta procuroare aflata in pensie. Nu cred ca acea doamna a mers la fostii sai colegi din parchet sa le ceara sa ucida dosarul penal si sa il salveze de cusurliul faptuitor, asta cu atat mai mult cu cat distinsul ei sot, reputat notar public, mi-a fost dascal in copilarie. Mi-amintesc cu placere ca de la domnia sa am invatat notiunile de cinste, corectitudine, onestitate si altele care mi-au creat profilul necesar pentru a deveni ofiter al Departamentului Securitatii Statului in ultimii sai patru ani de existenta si apoi ofiter fondator al Serviciului Roman de Informatii in primii sai 17 ani de existenta”... ________________ De curand am pierdut un prieten. Sau cel putin, pe cineva pe care-l numeam prieten. Pe cel pe care l-am tratat ca pe un prieten, facandu-i marea concesie de a-l socoti egalul meu, chiar in conditiile in care el nu avea nici profilul necesar unei legaturi de prietenie cu mine, nici pregatirea, nici conduita, nici politetea si nici atitudinea unui prieten, conditii cumulative ce le socoteam obligatorii pentru a-l aduce in pozitia de prieten, in sensul in care de o viata imi cream si intretineam prieteniile. Totusi, asa cum am procedat in ulrtimii cativa ani cu absolut toti locuitorii comunei Sichevita si in special ai satului Carsie, acordandu-le tuturor neconditionat totala mea deschidere inspre a-i ajuta in orice fel, l-am numit prieten si nu i-am calcat niciodata pragul fara a avea ceva dulce pentru nepotica lui, sau ceva de baut pentru el si ginerele sau, ori fara ca, inaintea plecarii din Timisoara, sa il anunt ca vin la Sichevita si ii pot aduce una-alta de la oras. Aveam un istoric de cca 6 ani in aceasta prietenie. Ma ridicasem din pat ca sa il ajut cand a avut nevoie. Se ridicase de la masa cand am avut eu nevoie de ajutor. Ne facusem servicii reciproce fara sa ne cerem bani pentru ele. Cand l-am angajat sa imi lucreze ceva, l-am platit atat cat imi ceruse. Ani de zile, familia sa avusese cheia de la locuinta noastra, eram vecini gard in gard, chiar daca nu aveam garduri intre noi. Sotia lui ne aprindea focul in dimineata zilei cand soseam, pentru a se incalzi locuinta. In cei cativa ani in care locuinta statuse goala, familia lui folosise gratuit, fara nicio restrictie toate cele cateva hectare de terenuri agricole mostenite de catre noi, transformandu-le in pasuni pentru armasarii si vitele care ii populau grajdul. Nu i-am pretins sa si intretina terenurile, sa le curete de spini, sa ingrijeasca pomii sau alte alea. Cand situatia ne-a permis, ne-am mutat si am curatat noi, timp de trei ani, padurile de ciulini si arbusti ce napadisera proprietatea, am refacut livezile de pomi fructiferi, am inchis paienjenisul de scurtaturi de drumuri facute abuziv prin pamanturile noastre de catre diversi lenesi, am ridicat garduri, am renovat locuinta, i-am adus un minim de confort si cam din acea perioada relatia a inceput sa scartaie dinspre familia prietenului meu. El era un om deschis la suflet, dar dupa un timp ceva s-a intamplat, caci a incetat sa mai vina in curtea noastra. Era un semn, dar nu i-am acordat importanta. Consoarta lui incepuse sa ne barfeasca prin vecini si nu numai. Aparuse o nemultumire la adresa noastra. Grajdul lor se golise de armasari, vaci, vitei si juninci, fara sa ne gandim ca noi eram cauza. Nu mai cresteau animale pentru ca nu aveau teren sa le pasuneze, ei avand foarte putin pamant, pe care il foloseau doar in scop agricol. Consoarta crease in familia lor sentimentul de respingere si il alimenta permanent. Era o fire ambitioasa si orgolioasa in opinia mea, dar rea, dusmanoasa si ranchiunoasa in opinia altora, permanent certata cu cineva de cele mai multe ori cu femeile din sat, pe teme ce le priveau personal. Puteam sa ne rupem prietenia in modul clasic, in care in general se cearta doi barbati – de la o femeie. Eu puteam sa pretind ca sotia sa este blonda iar el ca este roscata, eu sa o tin mortis pe-a mea ca ea e blonda, iar el pe-a lui, ca e roscata. Si tot asa, pana cand o scanteie urma sa se produca si sa arda legatura de prietenie. Dar nu a fost sa fie asa. El ne-a sacrificat prietenia pentru ca parintii mei au intrat in litigiu judecatoresc pe o tema imobiliara cu socrul sau. Din cand in cand, nemultumirile si frustarile intregii lor familii ieseau la iveala si rabufneau prin vocala sa consoarta, cunoscuta ca, de cand fusese tanara, pe langa cresterea de armasari ii placea sa isi strige peste gard nemultumirile si imputarile. Mama mea, sarmana, devenise tinta ei predilecta. De la simplele strigate si insulte se ajunsese, dupa proces, chiar la amenintari cu “crima de om”, blestemari la biserica si manastiri, ba chiar la o acerba propaganda in comuna si catre cei ce doreau sa asculte barfele si catre cei satui deja de ele, la chemari imperative la gard si la solicitari amenintatoare de sume de bani pentru diverse probleme, la acte de abuzare directa si la violare de proprietate. Toate acestea fara a mai aminti de actele violente savarsite sub protectia intunericului - otravirea cainelui din curte si furtul de produse din curte, lovirea cu securea si distrugerea portii de la curtea casei, distrugerea gardului de la gradina etc, etc. Brusc apoi, strategia a fost schimbata si aproape toata familia lor ne-a condamnat la tacere. Treceau pe langa noi fara sa dea binete, se intorceau cu spatele la noi cand treceam prin fata casei lor. Insa ce a durut cel mai mult a fost faptul ca au invatat-o pe nepotica lor de cinci-sase ani sa se comporte cu noi in acelasi mod. Am gandit atunci si gandesc si acum ca cine seamana vant, va culege furtuna, mai ales cand este vorba de educatia unui copil. Apoi, catre sfarsitul litigiului imobiliar cu socrul prietenului meu, care chemase in garantie pe cei trei copii ai sai, printre care si pe blonda sa consoarta, familia mea avea sa suporte toate consecintele negative generate de punerea in executare a sentintei judecatoresti, de punerea in posesie cu terenurile atribuite noua de catre instanta si mai apoi la executarea silita prin poprirea veniturilor salariale pana la convergenta sumei care le revenise drept taxe procentuale catre stat, in urma separarii terenurilor lor de ale noastre. Erau separati si ei de noi, nu doar noi de ei si aveau obligatia uneor plati proportionale. Pe care le-au refuzat prosteste. Ca lucrurile sa fie oprite din evolutia lor si faptele sa nu escaladeze, ca acestea sa fie cercetate de organele de cercetare penala a trebuit sa se mai intample un episod scurt si violent care a limpezit apele in modul cel mai tare cu putinta: in disputa a fost adus un ins cusurliu, un bataus notoriu, care trebuia sa joace cartea intimidarii mamei mele prin intrarea in forta pe proprietatea noastra, cu urlete, strigate si amenintari cu moartea, odata cu vanturarea unei furci de fier. Insul respectiv, a carui familie ani de zile traise, se hranise si se imbracase pe seama familiei mele, fara niciun alt venit decat alocatia celor trei copii si ajutorul social primit de la primarie, lipsit de toate cele, dar si de cheful de a munci undeva, capacitat cine stie de cine si prin ce mijloace, si-a intrat in rol, a savarsit infractiunea de fata cu martori si acum are un dosar penal pe rolul instantei de judecata. La aproape un an de la savarsire afaptei penale, el inca pretinde ca si-a rezolvat sa nu fie condamnat, ca politia si procuratura nu ii vor face nimic, continuand inca si acum, dupa aproape un an de zile de la petrecerea faptei, sa profereze amenintari la adresa familiei noastre. De ce a fost ales acest jalnic ins, care isi tine caii in pivnita dupa ce i-a cazut grajdul, si unde se va muta si el dupa ce acoperisul de deasupra capului va cadea si acela? Simplu de tot – si el, ani de zile, traise in pamanturile familiei mele, si el folosise scurtaturile de drumuri croite prin mijlocul terenurilor noastre, si el era nemultumit de gardurile ridicate si de disciplina impusa in relatiile cu vecinii. Anumite voci amintesc si despre o legatura a acestuia cu consoarta prietenului pierdut, dar eu nu cred asta si chiar asa sa fie, nu ma priveste. Bietul om, impreuna cu care eu, de buna credinta, in anii trecuti am umblat pe la medici in Timisoara, sa isi ingrijeasca o afectiune schizofrenoida, (ulterior am aflat ca voia sa se declare nebun pentru a scapa de consecintele unor alte fapte penale savarsite cu violenta in timpul ultimilor ani impotriva unor numerosi consateni), acel sarman, dupa ce a invatat pe de rost cateva replici ce luau apararea vecinilor mei fata de prevederile sentintei judecatoresti, a pus mana pe arma alba si repetand mecanic propozitiile una dupa alta a trecut la savarsirea faptei penale. Dupa aceea, timp de saptamani de zile, pana ce dosarul sau avea sa fie retrimis de la judecatorie la parchet pentru refacerea cercetarilor, omul a stat in curtea vecinilor nostri, implorand interventii la fostul primar al comunei si salvari pentru ceea ce facuse, caci ceea ce facuse – la indemnul lor facuse. Toata lumea vedea si intelegea prestatia sa, inclusiv cei ce il reclamasera anterior la politie si parchet pentru vatamarile corporale suferite in urma agresiunilor lui. Mai intai, nu cred zvonul potrivit caruia pierdutul meu prieten, la insistenta cusurliului ins faptuitor, si-a traficat influenta sa catre fostul primar din Sichevita, actual consilier local, chiar daca legaturile dintre ei, de rudenie dar mai ales cele din ultimele campanii electorala locale si din ziua ultimelor alegeri ar fi putut motiva un atare gest. Pe de o parte, nu cred ca fostul primar din Sichevita (ciudat, prieten si el cu mine pana in ziua in care cand s-a vazut ales primar) si-a traficat influenta catre ruda din Moldova Noua a sotiei sale, fosta procuroare aflata in pensie. Nu cred ca acea doamna a mers la fostii sai colegi din parchet sa le ceara sa ucida dosarul penal si sa il salveze de cusurliul faptuitor, asta cu atat mai mult cu cat distinsul ei sot, reputat notar public, mi-a fost dascal in copilarie. Mi-amintesc cu placere ca de la domnia sa am invatat notiunile de cinste, corectitudine, onestitate si altele care mi-au creat profilul necesar pentru a deveni ofiter al Departamentului Securitatii Statului in ultimii sai patru ani de existenta si apoi ofiter fondator al Serviciului Roman de Informatii in primii sai 17 ani de existenta. Pe de alta parte, nu cred nici zvonurile potrivit carora cusurliul ins faptuitor a mers sa curete timp de doua luni balegarul din grajdurile nemtesti pentru a-si plati obligatiile, chiar daca rezolutia favorabila lui a fost data imediat dupa intoarcerea sa acasa, la opt luni dupa savarsirea faptei. Mai apoi, nu cred ca cineva din administratia locala din Sichevita risca sa puna mana pe bani cu miros de substante fluorescente, iar cineva din politia oraseneasca sau din Parchetul de pe langa Judecatoria Moldova Noua – cu atat mai putin. Am convingerea ferma ca acolo lucreaza oameni ce cunosc legea, cinstiti si onesti, care, la recenta cerere imperativa a judecatoriei, vor relua cu profesionalism cercetarile in lumina plangerilor formulate in dosar si a faptelor existente.