1.Ce
înseamna PSYOPS ?
Divizia operatiuni sub acoperire a CIA si Pentagonul, prin Directia Operatii si
Comandamentul Fortelor Speciale, au remarcat ca aparitia noilor tehnologii, cu
impact asupra unor mase mari de oameni, ar fi adaptate la domeniul militar.
Ceea ce a extins sfera confruntarii militare, în alte medii neconventionale (
informational, psihologic, etc), a condus la aparitia de noi procedee de
actiune, specifice acestor medii de confruntare si la crearea de forte
neconventionale.
În
cazul confruntarilor armate efectul urmarit este decesul luptatorilor si rani
fizice care pot fi tratate în sistemul sanitar si pentru care exista mijloace
de recuperare. Campaniile secolului XXI au depasit faza în care soldatii se
ucideau între ei. În cazul operatiilor informationale PSYOPS nu se
urmareste nimicirea fizica adversarului, ci influentarea si controlul gîndirii
lui. Distrugerile provocate prin PSYOPS se recunosc prin schimbari la nivel
cognitiv, mental. Operatiile informationale nu au ca tinta individul, ci o
zonala geografica cît mai mare. Cele mai elaborate agresiuni informationale
sunt cele de generatia a doua care monitorizeaza timp îndelungat infrastructura
informationala a statului tinta, urmarind momentul potrivit pentru
destabilizarea si blocare acesteia. Chiar daca statul tinta aplica masuri de
protectie psihologica, acestea nu sunt îndeajuns de eficiente pentru
contracararea agresiunii PSYOPS.
2. PSYOPS
ca instrument de declansare a revoltelor sociale.
Pe
timpul contra manifestatiei ordonate de Ceausescu, din 21.12.1989, din fata
Comitetului Central, care a precedat lovitura de stat din România, structurile
specializate în razboi psihologic ale armatei române au reusit spargerea
mitingului. Prin inducerea în multime a unei stari de agitatie si panica,
create cu boxe de amplificare de mare putere. Sonorizarea mitingului a fost
asigurata de armata, prin 10 vehicule, dispuse astfel încît sa nu fie vizibile
dar si într-un anumit unghi, încat prin ecoul din piata, sa produca acel sunet.
Transportoarele blindate si camioanele autospeciale ale armatei, dotate cu
aparatura PSYOPS, au emis un zgomot de joasa frecventa, perceput ca o vibratie
puternica. Structura de PSYOPS a armatei române care detinea acel vehicule se
numea ”Sectia Asigurare Tehnica pentru Propaganda Speciala”.
Între
timp, costurile tot mai reduse ale microprocesoarelor a permis ca tehnologia
informatiei sa înregistreze salturi spectaculoase, mai ales în aplicatiile sale
precum televiziunea prin cablu, telefonia mobila si retelele internet. Una din
consecintele utilizarii acestui tip de tehnologie a fost aceea ca a permis
constituirea si organizarea instant a unor grupuri numeroase si virtuale,
membrii lor avînd ca pretext acelasi hobby, unii dintre ei aflîndu-se la
distante mari fata de ceilalti.
Fenomenul
în sine a luat amploare în tarile occidentale si a fost denumit ”Smart Mobs”.
Utilizind structura si tehnologia derivata din Smart Mobs, anumite grupuri si-au
propus sa subordoneze acest proces de comunicare, unuia care sa implice si
actiuni de tip fulger (Flash Mobs). Adica grupul sa se adune la un moment bine
precizat, într-un loc public, unde urma sa comita ceva neobisnuit pentru o
scurta perioada de timp, dupa care sa se disperseze rapid.
Reteaua
de internet Twitter sau Facebook sunt canale publice de transmitere de date,
nimic mai mult. Cum este utilizat Twitter sau Facebook pentru a produce efectul
scontat e deja o arta a profesionistilor PSYOPS. Care pleaca de la experienta
în utilizarea canalele militare dedicate. Numai ca în armata mai trebuie
tinut cont în plus si de posibilitatea de bruiaj si mai rau, de „deceiving”.
Ceea ce nu este valabil în ceea ce priveste canalului Twitter sau Facebook.
3. Aplicatie
PSYOPS în Piata Victoriei ?
Exista
voci avizate care spun ca protestele din România din 2017 ar fi fost opera
structurilor PSYOPS nationale. Totul s-a derulat prin retelele de socializare
si prin contagiune, s-a reusit sa se adune peste 600 000 de români, în
principalele zece mari orase ale tarii. Reteta folosita pare a fi mitingul de
protest a peste 100.0000 de locuitori ai Capitalei, din 21 august 1968, care
condamnau invazia sovietica asupra Cehoslovaciei. Decizia de organizare a
mitingului pleca de la ideea ca un act de opozitie fata de Moscova, avea nevoie
de suportul populatiei. Securitatea a utilizat canalele existente atunci,
radiodifuziunea, televiziunea româna si retelele informative pentru a pregati
psihologic populatia si a asigura prezenta la adunarea din Piata Palatului, în
fata Comitetului Central.
Ironia
sortii, aceste proteste din România anului 2017, fara un motiv clar si
justificat, au angrenat cu precadere oameni bogati, într-o tara care are peste
cinci milioane de saraci. Bogatii au manifestat pasnic, proiectînd sloganuri cu
raze laser pe cladiri, într-o atmosfera de carnaval. Ceea ce contrasteaza
flagrant cu un protest real, în care oamenii sunt nevoiti sa iasa în strada si
devin violenti pentru ca nu îsi mai pot satisface nevoile primare ( hrana,
îmbracaminte, etc ).
Asadar,
spre deosebire de ”primaverile arabe” protestele din România, par a fi fost
planificate astfel încît sa nu existe interferente exerne, sa nu scape de sub
control si din ele sa nu rezulte nicio finalitate. Pentru ca cel mai probabil
au fost controlate nonstop de structurile PSYOPS românesti si ele nu si-au
propus rasturnarea guvernului Grindeanu. Pare a fi fost doar o
aplicatie la scara larga, cu scopul verificarii gradului de penetrare în
populatia româneasca, în cazul unei PSYOPS derulata de o putere straina.
Verificîndu-se totodata si capacitatea de mobilizare a populatiei, prin noile
canale social-media aparute, în cazul repetarii situatiei din 1968, din
Cehoslovacia. Daca se confirma aceasta ipoteza, singura întrebare interesanta
ar fi : PSD a fost parte în aceasta operatiune ? Pentru ca PSD este
partidul care gurverneaza România si are ministrii, secretari de stat, inclusiv
la ministerul Apararii.
Un fapt
extrem de relevant a fost prezenta unor echipe ale CNN, Al Jazeera, CCTV (
Televiziunea Chinenza ) si BBC News care au transmis imagini live de la
proteste. Totusi Russia Today a fost si ea prezenta dar si veteranul Nikolay
Morozov care a relatat si evenimentele din decembrie 1989. Nu se mai
îndoieste nimeni ca aceste echipe au avut în compunere si specialisti în PSYOPS
care au urmarit si pastrat pentru ei, detaliile PSYOPS. Acestea fiind
cele care i-au interesat cu adevarat. Ce anume i-a interesat pe acestia ?
În
cazul planificarii si executarii PSYOPS iese în evidenta un termen consacrat
din arta militara care este cunoscut drept structura conducerii si care este de
tip ierarhic. Pentru a-si exercita actul de comanda în derularea operatiei,
dupa un algoritm prestabilit, conducerea dispune de retele de transmitere a
ordinelor si dispozitiilor. În sens invers vin informatiile legate de dinamica
situatiei din teren (rapoartele de lupta), necesare pentru evaluarea
consecintelor survenite prin aparitia variabilelor aleatorii.
Pe baza
acestora se iau deciziile oportune pentru modificarea Hotarîrii initiale pentru
atingerea scopurilor si obiectivelor pentru care a fost declansata operatia.
Toate aceste elemente de baza ale luptei armate au fost transferate si adaptate
celui mai nou tip de confruntare, cea care are ca obiect mintea oamenilor,
adica razboiul psihologic. Cine a analizat în profunzime mesajele vehiculate
prin reteaua Twitter si Facebook, a descoperit si ceea ce se numeste „nodurile
retelei” PSYOPS, adica statele majore, angrenate în operatiune. Ele sunt cele
instruite cu privire la procedeele de control ale multimilor, în formularea
mesajelor psihologice de tip actional, menite sa creeze contagiunea indivizilor
disparati.
Tot
specialistii PSYOPS au putut sa precizeze, în timp si spatiu, fiecare etapa a
protestelor, sa colecteze si sa prelucreze instant fotografia situatiei din
teren etc.Asadar “Statele majore” au fost usor de localizat de ”cunoscatori”,
motiv pentru care unele canale media românesti au ocolit detaliile PSYOPS sau
le-au interpretat voit eronat, cu scopul de a-i camufla pe autorii ei.
4. În
România, SUA a creat cea mai puternica structura PSYOPS din NATO.
Au
institutiile românesti capacitatea de a organiza asa ceva ? În România, stat
membru, aflat la granita de est a NATO, Pentagonul a creat cea mai performanta
structura PSYOPS din cadrul aliantei. Comandamentul pentru Operatiuni Speciale
(COS) al Trupelor de Uscat al armatei romane, detine gama completa de structuri
capabile sa execute orice misiuni neconventionale în Romania si în afara
granitelor. Directia Actiuni Psihologice (PSYOPS) este cel mai important
element subordonat COS si functioneaza în cadrul Directiei Operatii a Statului
Major General. Ea este fiind compusa din Serviciul Analiza a Tintelor si
Evaluare, din Serviciul Planificare si Conducere a Operatiilor
Psihologice si din Serviciul de Influentare Psihologica a Inamicului.
A fost
creat un Centru de Operatii Psihologice, încadrat cu cei mai buni profesori
universitari în domeniul sociologiei, cercetatori în sfera psihologiei,
experimentati realizatori de televiziune, experti în relatii publice,
instructori PSYOPS americani, etc. În Afganistan, militarii romani din
structura PSYOPS, sunt de fapt trupe de ocupatie. Ei tiparesc si difuzeaza
revista „Sada e azadi” („Vocea Libertatii”), cu un tiraj de 400.000 de
exemplare, cu articole în trei limbi: engleza, dari si pashtu si este destinata
localnicilor. Exista si un post de radio cu acelasi nume care emite non-stop.
5. Fortele
pentru Operatiuni Speciale, o prelungire a PSYOPS.
Conceptul
de trupe pentru operatiuni speciale a fost inventat din nevoia de a executa
misiuni considerate neconventionale de catre armata americana. Dupa experienta
din Vietnam, armata SUA si-a creat pe lânga cele patru categorii de forte
armate si un comandament pentru operatiuni speciale (US Special Operations
Command). Cunoscuti ca “beretele verzi”, militarii acestui comandament sunt
repartizati pe cinci Grupuri pentru operatiuni speciale (SF), fiecare grup
fiind repartizat unui comandament continental (USEUCOM-Europa, USCENTCOM-Asia,
USAFRICOM-Africa, USPACOM-Pacific, USSOUTHCOM-America de sud) care opereaza
într-o zona geografica bine delimitata de pe glob. Membrii subunitatilor fiecarui
grup cunosc limbile vorbite si sunt antrenati în cunoasterea obiceiurilor
popoarelor în aria geografica de responsabilitate.
6. PSYOPS
si Fortele pentru Operatiuni Speciale sunt folosite pentru loviturile de stat.
Ghidul
„Luptei nonviolente în 50 de puncte” elaborat de col. Robert Helveya, veteran
al beretelor Verzi, a stat la baza tuturor ”revolutiilor” din spatiul
ex-sovietic. Ghidul descrie metodele utilizate de profesionistii actiunilor de
protest, cu scopul de a învinge frica si de a subordona afectiv multimile. Prin
intermediul fundatiei Freedom House a lui George Soros si a institutului
International Republican, finantat de Departamentul de Stat american si de
USAID, trupele pentru operatiuni speciale ale SUA au format „reformatori
politici si sociali”, specializati în razboiul de guerila urbana în statele
foste socialiste din Europa.
Unul
din exemple ar fi miscarea Otpor de nesupunere civila si rezistenta pasnica,
fondat în 1998 la Belgrad, pentru rasturnarea de la putere a presedintelui
iugoslav Slobodan Milosevici. Ulterior, „Revolutia trandafirilor” din Georgia
din 2003, cea „Portocalie” din Ucraina din 2004, cea a „Lalelelor” din
Kârgâzstan din 2005, cea din R. Moldova din 2009 si Euromaidanul din 2014 de la
Kiev, toate au beneficiat de serviciile specialistilor în operatiuni speciale.
Fortele
pentru Operatiuni Speciale executa misiuni considerate antiteroriste de statul
care le detine. Numai ca ofensiva si apararea sînt doua forme ale luptei,
cunoscute în stiinta militara si uneori, situatia impune unui comandant
adoptarea unui dispozitiv de aparare, pentru ca, dupa un interval scurt de
timp, sa fie create conditiile pentru trecerea la ofensiva. Asa cum de multe
ori s-a dovedit ca fortele antiteroriste ale unui serviciu de informatii al
unui stat, au planificat si executat o lovitura de stat pe teritoriul altei
tari. Adica o operatiune terorista.
Pe 7
aprilie 2009, Chisinaul, capitala Republica Moldova a fost confruntat cu
o tentativa de lovitura de stat care a avut drept rezultat caderea guvernului
comunist, initierea de alegeri anticipate si instalarea unei guvernari
pro-occidentale. În afara PSYOPS, la Chisinau s-a recurs si la metodele
violente, verificate în razboiul de guerila urbana, deoarce pentru a se
legitima, organizatorii externi ai loviturii de stat si executantii interni ai
acesteia, aveau nevoie, cu orice pret, de distrugeri, victime si de forte de
ordine care sa riposteze.
7. Concluzii
În
situatia ca ipoteza se confirma, ce pericol iminent ar fi determinat
institutiile din România sa recurga la aplicatia PSYOPS din Piata Victoriei ?
Pentru România, vecinatatea Rusiei reprezinta cel mai mare risc. Daca dupa
destramarea Uniunii Sovietice, PSYOPS ( operatii psihologice ) ajunsese
cenusareasa armatei ruse, dupa Euromaidanul de la Kiev, din 2014, importanta
acesteia a crescut exponential. Audiat în Duma de stat, pe 21 februarie 2017,
Sergey Shoygu ministrul rus al Apararii, a recunoscut ca a multiplicat de
cîteva ori numarul structurilor specializate în desfasurarea de operatiuni
informationale. Acestea au de acum si caracter ofensiv dupa modelul PSYOPS (
Psychological Operations ) existent în armata americana. Aceste structuri
sunt mult mai eficiente si mai puternice, decât vechile structuri responsabile
de contrapropaganda.
Functionarea
noilor structuri PSYOPS a fost testata pe durata exercitiilor militare Kavkaz (
Caucasus) -2016, desfasurate în perioada 5-10 septembrie 2016. Un rol important
în aceste exercitii l-au avut Directia Operatii a Statului Major, structurile
PSYOPS, Spetsnaz si unitati de lupta cibernetica si radioelectronica ale
armatei ruse. Armata rusa dispune de mai multe grupuri PSYOPS, repartizate
celor patru Comandamente strategice ( Vest, Sud, Centru si Est ). Grupurile
PSYOPS avînd diviziuni specializate pentru toate tarile din vecinatatea
apropiata sau îndepartata a Rusiei.
Structurile
PSYOPS coopereaza cu cele sapte brigazi ale Fortelor pentru Operatiuni Speciale
( Spetsnaz ), ambele structuri fiind subordonate GRU. Prin integrarea
PSYOPS la tehnologiile moderne de care dispune armata rusa, Moscova este
capabila sa execute operatii globale din generatia a patra. Care vizeaza
distrugerea, extenuarea si paralizarea organelor puterii oricarui stat inamic.
În
Crimeea si Donbass, Rusia a recurs la razboiului hibrid care a însemnat
aplicarea într-un mod planificat, a tipului de conflict militar, conceput în
laboratoarele strategice militare rusesti. Razboiul hibrid se duce adesea prin
intermediari, adica utilizeaza militari echipati în civil sau fara însemne, neasumati
oficial, care sunt disimulati în actori nestatali, de tipul „omuletilor verzi”.
Componenta militara este utilizata atît cît este necesar sa se sugereze o
invazie. Dar neimplicînd prea multe din capabilitatile armatei ruse.
În
spatele acestor simulari ale actiunilor militare, exista o imensa desfasurare
de forte si masuri care asigura în proportie de 75 % solutionarea conflictului
( cibernetice, informationale, de propaganda, economice, insurectionale, etc ).
Potrivit generalului Philip Breedlove, fostul comandant militar al NATO, Rusia
este capabila sa crezee oriunde, zone de excludere, impenetrabile pentru toate
mijloacele NATO (Anti-Access/Area Denial -A2/AD bubble ). Sistemele
automatizate C4I ( Comanda, Control, Comunicatii, Computere, Informatii si
Interoperabilitate ) rusesti au în compunere echipamente de razboi cibernetic
de tip ELINT ( Electronic Intelligence ) care monitorireaza din spatiul cosmic,
canalele de comunicatii ( telefonie mobila, internet, radio via satelit, etc )
ale institutiilor de securitate nationala ( armata, servicii de informatii,
jandarmerie, politie, etc ) ale unei tari NATO sau non NATO din vecinatatea
Rusiei.
Echipamentele
Borisoglebsk-2 conectat la satelitii rusi, scaneaza si înregistreaza traficul
de informatii ( pe toate canalele ) al institutiilor de securitate nationala,
din orice stat. Echipamentul lanseaza si masuri de tip razboi electronic pentru
suprimarea traficului sau pentru saturarea lui cu informatii false. Un alt
echipament de razboi electronic, Krasukha-4, bruiaza toate radarele de sol,
navale, aeriene precum si satelitii militari si civili ( printre care si cei
care asigura retanslatia comunicatiilor sau cei pentru transmisia canalelor TV
).
Elementul
esential al razboiului hybrid este acela ca pleaca de la identificarea
slabiciunilor si vulnerabilitatilor inamicului , la el acasa. Si le exploateaza
prin crearea de realitati alternative, difuzate prin intermediul televiziunii,
internetului si în special prin retelele de socializare. Astfel razboiul
hibrid poate fi extins de la sistemul militar la sistemului social, economic si
politic al statului tinta. Inoculîndu-i acestuia o perceptie predefinita care
înseamna propria viziune a Rusiei si propria perceptie, asupra derularii
evenimentelor si faptelor. Rezultatul initial fiind slabirea vointei si
sprijinului populatiei, institutiilor sau a conducatorilor statului tinta.
Dupa ce
a creat conditiile bulversarii sistemului social si a paralizarii posibilitatii
de a comunica între ele, a institutiilor de securitate nationala, Rusia poate
trece la PSYOPS. Sub forma declansarii de proteste pasnice precum cele de
la Bucuresti din 2017. Sau proteste violente, prin implicarea Fortelor sale
pentru Operatiuni Speciale ( Spetsnz ), aidoma ”primaverilor arabe” sau a celor
de la Chisinau din 2009. Care au drept obiectiv rasturnarea guvernelor
pro-occidentale si instalarea unora pro-ruse.
Rusia
transmite lumii întregi ca este pregatita sa declanseze operatiuni psihologice
( PSYOPS ) la scara mondiala. Si ca PSYOPS ca instrument de modificare a
sferelor de influenta, fara invazii militare, nu mai constituie monopolul SUA.
Simultan cu transmiterea acestui mesaj, în presa internationala a aparut o
adevarata isterie legata de ”fake news” care a atins proportii apocaliptice în
România. Ceea ce înseamna ca responsabilii majoritatii statelor NATO, recunosc
nivelul ridicat de vulnerabilitate, la PSYOPS-ul rusesc.
Autor: Valentin
Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni