O calatorie la Sichevita. Gosti la Iosam Gaina. Spre Timisoara

.


Venind asadar pe Drumul Judetean 571/A Garnic-Sichevita, ce in curand pare ca va fi reparat de o firma privata generoasa, imediat dupa Vad, la Cruce am cotit brusc la stanga si am pornit spre Valea Ravensca. Pe drum – nimeni-nimeni, in jurul caselor pe langa care am trecut nimeni-nimeni, doar la Ilia Buzoni in fata casei, baiatul acestuia, licentiat in silvicultura, repara ceva la unul dintre numeroasele utilaje agricole ce adastau in fata casei inca de la terminarea campaniei agricole de toamna trecuta.

Am trecut prin fata casei unde se nascuse tatal meu si mai tarziu, chiar eu, si am simtit acelasi fior vazand curtea larga, dar pustie. Mai sus de ea, casa lui Damu, prietren din copilarie, pustie si ea. Nu am incetinit, fiul meu se uita intrigat la mine, “Nu opresti?”, m-a intrebat, “Nu!”, i-am raspuns si ne-am angajat pe drumul ce duce la bifurcatia dintre valea Mare si Valea Mica.
In fata cazangitei lui Iosam Gaina am incetinit si am oprit pe dreapta drumului, la marginea raului, la umbra unui anin falnic pe sub a carui coroana se involburau undele raului. Am claxonat scurt de doua ori si dupa un timp, cu gluma de rigoare, a aparut din deal, coborand drumul de la casa sa, Iosam. “Vad ca limuzina ta nu stie sa treaca raul si sa urce dealul ”, “Vad ca ti-ai lasat carul tau chiar in mijlocul drumului, anume ca sa nu pot eu sa urc pana sus…” .

Glumeam, binedispusi ca ne revedeam. Fiul meu cunostea locul, vara trecuta fusese cu mine la cazan la Iosam si spargand lemne pentru pus in foc sub cazan, rupsese mandrete de coada a securii acestuia, de a fost nevoie sa ii aduc in loc, de la Timisoara, nu una, ci doua cozi, una in locul celei rupte si una pentru maistorul Ionica Gruita, tamplar de meserie din tata in fiu, care urma sa faca inlocuirea cozii rupte…

Era o zi insorita, am urcat agale scurtul pripor povestind una si alta si ne-am oprit in fata casei, langa ARO-ul lui Iosam. Se lauda cu aproape un lant de plantatie de cartofi si mai mult de doua lanturi de porumb, se temea ca daca nu ploua in urmatoarele doua saptamani, munca sa si a sotiei lui va fi zadarnica si atunci, iarna viitoare avea sa fie din nou una grea pentru animalele din curte.

Sub supa ne-a intampinat Mileva, care a pus pe fuga cei doi catelusi ce voiau sa ne primeasca in curte in felul lor si ne-a dus inauntru in camera din mijloc, unde era deja pusa masa pentru doua persoane, dupa ce ne-a condus printr-un coridor lung, mobilat aproape ca un living. Era racoare in camera, ne era bine dupa caldura din masina si dupa efortul urcusului de la masina pana la poarta casei.

.

.

Ne-au omenit cum se cuvine, au intretinut conversatia si ne-au tot indemnat sa mancam tot, pana cand am zis “Ho!” si ne-am ridicat cu oarecare greutate, satui pana peste poate.

Am mancat pe saturate toate felurile de mancare cu care Mileva se pregatise, femeia taiase o gaina, supa era galbena si gustoasa, eu am baut doar suc - deh, eram soferul fiului meu – la sfarsit am facut cateva fotografii, mai ales ca sa imi ramana imaginea cuptorului de tuci, vechi cred ca de pe vremea turcilor.
.

.
In fata casei, la iesire, din nou alte poze, apoi am intrat in curtea din spate, la animale si Iosam a dat drumul la iezi ca sa facem fotografii cu ei.
.

.
Am coborat apoi aproape la fel de greu ca la urcare, priporul pana la cazangita. Iosam ducea pachetul pentru fiica lui, iar Mileva mai ducea inca o sacosa, tot pentru ea, cum spusese de la bun inceput.

Am multumit pentru ospetie, ne-am luat ramas bun, am intors masina si am pornit catre casa tatalui meu, am trecut din nou fara sa opresc si am incetinit abia in fata casei lui Ilia Buzoni, unde bunicul, fiul si nepotul, de astadata toti trei, lucrau la acelasi utilaj agricol. Am schimbat cateva vorbe cu cei trei, dintotdeauna ne intelesesem bine cu ei, de cand ii stiam eu erau oameni primitori si placuti. Aveau o firma de transport, cateva masini Iveco sedeau in fata casei lor, alaturi de mai multe camioane Roman de transport. Stiau si ei ca DJ 571/A urma sa fie reparat. Erau interesati de lucrare, ca si transportatori unici in comuna.

Am trecut destul de repede prin Sichevita, apoi prin Gornea, pe malul Dunarii am facut poze cu Baba Caia, a urmat Coronin si Moldova Veche si pe urma satele sarbesti, Oravita si dupa vreo doua ceasuri de goana, intram in Timisoara.

.

.
Lipsisem doar patru zile si orasul parea luxos si curat. Parea, dar nu era asa.

Pana la hypermarket mai aveam de mers, era in cealalta parte a orasului. Era devreme inca, timpul era frumos, asa ca nu ne grabeam. Amanunte despre insusirile si capacitatile profesionale ale Alinei, intr-un nou material.

O calatorie la Sichevita. Carsie si Valea Ravensca. Ionel Jurca. Iosam Gaina.

.

Se spune ca de unde ai baut prima data apa, acolo ai tot vrea sa te intorci!
Asa si eu, m-am intors zilele trecute la Sichevita, impreuna cu fiul meu mai mare si am locuit la Carsie patru zile, in casa bunicilor mei dinspre mama.
Am revazut-o impreuna pe mama si am fotografiat-o impreuna cu nepotul ei in frumosul obor al casei, inundat de verdeata, langa ogasul ce curge prin obor, cu clostile ei cu pui, cateii si pisicile care ii cauta mangaierile, langa straturile cu flori presarate printre pomi si langa gutuii imbracati in haina alba de sarbatoare.

.

.

.

Am revazut oamenii din vecinatati, pe Ionel Jurca, care, de indata ce am intrat la el in obor, mi s-a si laudat cu un dracusor de iezisor ce ii sarea in poala ca un pisoias, dar si cu un godac de porc mistret prins in padure, apoi pe Adam Pleu, nascut odata cu mine, mandru foc de caii lui cei recent cumparati, care a ramas acelasi vecin indatoritor si mi-a adus cu caruta niste scandura de la gater, pe Mileva, verisoara mamei mele, pe Novac sotul ei si pe Avacum, fiul lor, apoi pe Ionica Surlea, pe Lae lu Tina, pe Petrica Strat birtasul si pe mai multi, cu aceeasi placere ca de fiecare data.

La sfarsitul sederii, intrucat i-am promis lui Iosam Gaina ca trec pe la el sa iau un pachet pentru fiica sa, dispecer de securitty la un hypermarket din Timisoara, am mers pe Valea Ravensca.

Impreuna cu Iosam Gaina si alti vechi prieteni din copilarie – Ionica si Efta Gruita, Tonica, Arsene si Efta Cocos, Ilia Buzoni, Damu lu Dragotin si multi altii, bateam mingea in poiana lui Jucu, de venea gospodarul si ne respandea ca pe potarnichi ca ii incalceam fanul. Impreuna cu Iosam Gaina si ceilalti prindeam peste cu mana in raul ce desparteau pamanturile parintilor nostri, ori ne jucam de-a hotii si vardistii, noi botazand acest frumos joc “de-a par-pac-ul”.

In cinstea atator si atator vremuri si amintiri frumoase ale copilariei, de fiecare data cand ajung pe Valea Ravensca, locul in care m-am nascut si revad casa ridicata de parintii mei si de bunici - Deda Gaia si Muma Duca, inima imi bate mai repede si imi vin in fata ochilor primii prieteni, cei din copilarie… Casa este acum goala si pustie, rand pe rand, cei ce au locuit in ea dupa plecarea noastra la oras, fie s-au prapadit, fie au plecat prin alte locuri.

Un pic mai sus de casa noastra, pe Valea Mare, sub dealul Glocina, mare, impunatoare, cu patru camere la fatada, casa lui Iosam Gaina domina peisajul si pune in planul doi grajdurile, cocinile si cotetele ce adapostesc gaini fara de numar, rate, gaste si curci nenumarate, vacile cu vitei, scroafele cu purcei, caprele cu iezi si cate si mai cate, ce ii populeaza curtea si imprejurimile casei! Casa de gospodar, asta simti de cum te apropii de ea, trecand printre plantatiile de trifoi, porumb, secara, grau si cartofi ori pe langa livezile cu pruni, meri, peri si piersici care inconjoara casa.

Scrisesem cu placere cu ceva vreme in urma despre vizita pe care mi-o facuse Iosam Gaina, de Paste, la Timisoara. Il numisem in acel material, simplu, prietenul meu. Acum, imboldit de comentariile vizitatorilor de pe blog, dau detalii in plus despre Iosam.

Tentat initial sa il descriu simplu prin calitatea de prieten, trebuie sa aduc adevarul in drepturile sale. Astfel, spun ca Iosam a facut armata la Spitalul militar din Timisoara, i-a placut haina militara si a fost cat pe ce sa o imbrace pentru tot restul vietii, dar a trebuit sa se intoarca in Sichevita, unde Tata Gheorghe si Mama Lina, parintii sai, tineau avere, casa mare, cazan de tuica si pamant mult ce trebuia lucrat. Cine altcineva putea sa faca asta decat singurul lor copil? Asa ca uniforma militara a ramas un vis neimplinit pentru Iosam, dar el a stat mereu in apropierea acesteia. Astfel, rand pe rand, a imbracat vremelnic mandra dar aspra uniforma de pompier, apoi pe cea de gardian public. De fiecare data insa, averea mostenita l-au adus inapoi pe Valea Ravensca, unde o mana de barbat trebuia sa ia haturile si sa faca pamantul sa rodeasca si sa dea roadele necesare traiului.

Tot timpul insa, Iosam s-a gandit ca poate Alina, fiica lui si a Milevei, ar putea sa isi valorifice capacitatile si aptitudinile personale si sa intre in structurile militare ale tarii. Deocamdata, fata lui Iosam si a Milevei se pregateste pentru o cariera in domeniul protectiei mediului si urmeaza studii academice, dar in paralel urmeaza si cursuri de pregatire profesionala pentru adulti in domeniul securitatii private, si pentru a se intretine si a usura sarcina parintilor ei, lucreaza la dispecerizarea supravegherii video la unul din cele mai mari hypermarket-uri din Timisoara.
Desi nespus de tanara - abia a implinit 19 ani, Alina denota o destoinicie asemanatoare cu cea a bunicului ei, Gheorghe Gaina, care a ridicat averea de pe Valea Ravensca cu mainile goale, dar cu multa munca. In gesturile si intreprinderile Alinei se vede deopotriva harnicia mamei ei, dar si energia si puterea de munca a lui Iosam.

Intr-un material viitor voi povesti cum s-a petrecut vizita mea si a fiului meu cel mare acasa la Iosam Gaina si voi posta si cateva fotografii facute cu acea ocazie. Voi aminti cum verisorii sai, copii lui Stefan Gaina, unchiul lui Iosam, au facut cariera in Sichevita, unul in adminsitratia publica locala, unde a ajuns viceprimar, iar celalalt pe piata serviciilor, unde a ajuns tamplar.
Voi povesti cum, abia ajuns la bariera parcarii de la hypermarket, numarul masinii mele si fotografia mea si a fiului au si ajuns in sistemele informatice ale societatii de securitate, iar Alina a si transmis prin statie colegilor din dispozitivul exterior sarcina sa preia de la mine coletul trimis de parinti.

.