Venind asadar pe Drumul Judetean 571/A Garnic-Sichevita, ce in curand pare ca va fi reparat de o firma privata generoasa, imediat dupa Vad, la Cruce am cotit brusc la stanga si am pornit spre Valea Ravensca. Pe drum – nimeni-nimeni, in jurul caselor pe langa care am trecut nimeni-nimeni, doar la Ilia Buzoni in fata casei, baiatul acestuia, licentiat in silvicultura, repara ceva la unul dintre numeroasele utilaje agricole ce adastau in fata casei inca de la terminarea campaniei agricole de toamna trecuta.
Am trecut prin fata casei unde se nascuse tatal meu si mai tarziu, chiar eu, si am simtit acelasi fior vazand curtea larga, dar pustie. Mai sus de ea, casa lui Damu, prietren din copilarie, pustie si ea. Nu am incetinit, fiul meu se uita intrigat la mine, “Nu opresti?”, m-a intrebat, “Nu!”, i-am raspuns si ne-am angajat pe drumul ce duce la bifurcatia dintre valea Mare si Valea Mica.
In fata cazangitei lui Iosam Gaina am incetinit si am oprit pe dreapta drumului, la marginea raului, la umbra unui anin falnic pe sub a carui coroana se involburau undele raului. Am claxonat scurt de doua ori si dupa un timp, cu gluma de rigoare, a aparut din deal, coborand drumul de la casa sa, Iosam. “Vad ca limuzina ta nu stie sa treaca raul si sa urce dealul ”, “Vad ca ti-ai lasat carul tau chiar in mijlocul drumului, anume ca sa nu pot eu sa urc pana sus…” .
Glumeam, binedispusi ca ne revedeam. Fiul meu cunostea locul, vara trecuta fusese cu mine la cazan la Iosam si spargand lemne pentru pus in foc sub cazan, rupsese mandrete de coada a securii acestuia, de a fost nevoie sa ii aduc in loc, de la Timisoara, nu una, ci doua cozi, una in locul celei rupte si una pentru maistorul Ionica Gruita, tamplar de meserie din tata in fiu, care urma sa faca inlocuirea cozii rupte…
Era o zi insorita, am urcat agale scurtul pripor povestind una si alta si ne-am oprit in fata casei, langa ARO-ul lui Iosam. Se lauda cu aproape un lant de plantatie de cartofi si mai mult de doua lanturi de porumb, se temea ca daca nu ploua in urmatoarele doua saptamani, munca sa si a sotiei lui va fi zadarnica si atunci, iarna viitoare avea sa fie din nou una grea pentru animalele din curte.
Sub supa ne-a intampinat Mileva, care a pus pe fuga cei doi catelusi ce voiau sa ne primeasca in curte in felul lor si ne-a dus inauntru in camera din mijloc, unde era deja pusa masa pentru doua persoane, dupa ce ne-a condus printr-un coridor lung, mobilat aproape ca un living. Era racoare in camera, ne era bine dupa caldura din masina si dupa efortul urcusului de la masina pana la poarta casei.
.
.
Ne-au omenit cum se cuvine, au intretinut conversatia si ne-au tot indemnat sa mancam tot, pana cand am zis “Ho!” si ne-am ridicat cu oarecare greutate, satui pana peste poate.
Am mancat pe saturate toate felurile de mancare cu care Mileva se pregatise, femeia taiase o gaina, supa era galbena si gustoasa, eu am baut doar suc - deh, eram soferul fiului meu – la sfarsit am facut cateva fotografii, mai ales ca sa imi ramana imaginea cuptorului de tuci, vechi cred ca de pe vremea turcilor.
.
.
In fata casei, la iesire, din nou alte poze, apoi am intrat in curtea din spate, la animale si Iosam a dat drumul la iezi ca sa facem fotografii cu ei.
.
.
Am coborat apoi aproape la fel de greu ca la urcare, priporul pana la cazangita. Iosam ducea pachetul pentru fiica lui, iar Mileva mai ducea inca o sacosa, tot pentru ea, cum spusese de la bun inceput.
Am multumit pentru ospetie, ne-am luat ramas bun, am intors masina si am pornit catre casa tatalui meu, am trecut din nou fara sa opresc si am incetinit abia in fata casei lui Ilia Buzoni, unde bunicul, fiul si nepotul, de astadata toti trei, lucrau la acelasi utilaj agricol. Am schimbat cateva vorbe cu cei trei, dintotdeauna ne intelesesem bine cu ei, de cand ii stiam eu erau oameni primitori si placuti. Aveau o firma de transport, cateva masini Iveco sedeau in fata casei lor, alaturi de mai multe camioane Roman de transport. Stiau si ei ca DJ 571/A urma sa fie reparat. Erau interesati de lucrare, ca si transportatori unici in comuna.
Am trecut destul de repede prin Sichevita, apoi prin Gornea, pe malul Dunarii am facut poze cu Baba Caia, a urmat Coronin si Moldova Veche si pe urma satele sarbesti, Oravita si dupa vreo doua ceasuri de goana, intram in Timisoara.
.
.
Lipsisem doar patru zile si orasul parea luxos si curat. Parea, dar nu era asa.
Pana la hypermarket mai aveam de mers, era in cealalta parte a orasului. Era devreme inca, timpul era frumos, asa ca nu ne grabeam. Amanunte despre insusirile si capacitatile profesionale ale Alinei, intr-un nou material.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu