Munci de primavara-vara la Carsie

.

.
Am fost zilele trecute din nou la Carsie, satul natal al mamei mele, manat de dorinta de a-i ajuta si multumi pe parintii mei ce se ingrijesc de bunul mers al lucrurilor in averea mostenita de la cei batrani, dar cumva, manat si de dorinta de a le economisi energia pe care ei, cu draga inima, o risipesc in investitii pentru munca pamantului, indiferent daca scot sau nu vreun castig din aceasta.


.
Livada cu pomi din fata casei mi-a readus acelasi vechi regret ca de fiecare data cand vin la Carsie, stau prea putin si nu ma satur suficient cu frunmusetea salbateca a locului...

.

.

La fel, pajistea larga si insorita de la Crac, curatata de spini si ciulini de mama in aceasta primavara, m-a indemnat, ca de fiecare data, sa o strabat cu piciorul si sa ma satur de frumusetea peisajului.

.
Apoi, bogatia gradinii de zarzavaturi, a mamei mele si a Chitei si a soacrei sale, Elena, mama lui Ionel, mi-a amintit ca de fiecare data ce bune erau produsele naturiste, bio in sensul adevarat al cuvantului, cand iarna, la Timisoara, le consumam cu mare placere.

.

.

Micuta si cocheta casa a Chitei si a lui Ionel, imbratisata de pomi fructiferi si inconjurata de capite de fan si de paie, mi-a amintit o clipa de Meila, tatal defunct al lui Ionel, care, eu copil mic fiind, a incercat sa ma invete cum se face o groapa pentru stalpul de la gardul casei...
.

.

.

Am regasit ca de fiecare data cu placere, locul unde am crescut, casa batrana pe care incercam de ceva vreme sa o primenim si sa o innoim, fantana ascunsa sub cununa de tei crescuti desi ca peria, curtea larga si inundata cu verdeata, ogasul limpede ce da viata vegetatiei, pomilor si vitei de vie care la randul ei ii umbreste clipocitul jucaus si i-l fereste de razele de soare, pastrandu-i apa proaspata si rece.
.

.

.

.

.

.

.

Am regasit-o pe mama la fel de vioaie si de bine dispusa, cu toata alergatura zilnica - uda si sapa gradina, sapa porumbul, strange fanul si trifoiul, hraneste si ingrijeste cele patru closti cu pui si cele sase gaini cu cocosul mare pintenat, negru cu gatul auriu...

.

.

.

.


I-am revazut cu mare placere pe Adam Pleu, pe Ionica Surlea Suparaciosul, pe Chita si Ionel, cei mai apropiati vecini si mai buni prieteni din Carsie, pe Novac, sotul verisoarei mamei mele si vecin la o aruncatura de bat de casa noastra, apoi pe mama Maria Craciun, mama lui Ionica, prieten din copilarie, de aceeasi varsta cu mine si fost elev al tatalui meu in ciclul primar la Scoala cu patru clase din Carsie (1965-1969), pe urma, cu mare bucurie l-am intalnit pe Iliuta de la Crang, pe tanara lui sotie si pe, in ciuda varstei inaintate, vrednica lui mama, Maria lui Licutu, buni prieteni ai regretatilor mei bunici, Deda Patrut si Muma Stanca...

Toata lumea astepta cu mare nerabdare o ploaie cat de mica, fara de care era compromisa si recolta de porumb din toamna, si cea de grau, secara si orz, dar si gradinile de zarzavat deopotriva. Se bucurau cu totii de cel mai mic norisor care aparea pe cer si se rugau in gand sa dea ploaie cand vedeau ca in jur, la Garnic, la Sichevita, pe Valea Ravemsca, la Brestalnic, Martinovat sau in alte sate ale comunei se vedea ca ploua. Era seceta severa de aproape o luna si sufereau cu totii de caldura excesiva pentru luna mai.

.

.
Impreuna cu parintii mei am inceput sa strangem aproape jumatate de hectar de trifoi cosit de Ionel cu cositoarea in urma cu cateva zile si daca nu ne-ar fi ajutat Chita si mama lui Iliuta de la Crang, ne-ar fi prins noaptea cu el pe jos si poate si un ropot de ploaie ce a venit val-vartej mai pe inserate, fara insa a indestula pamantul avid de multa apa.

.

.

Am ridicat cinci capite nici mici nici mari de trifoi, pentru prima oara am cladit capite urcand odata cu trifoiul gramadit pe langa par. Ii vazusem, cand eram copil, pe cei doi bunici ai mei, de zeci de ori cum cladeau claile de fan si de trifoi, dar pana acum nu ma incumetasem niciodata sa fac eu insumi asa ceva. Nu era greu pentru mine, cel din varf, mai greu era pentru cel de jos, care dadea trifoiul cu furca in sus, pentru tatal meu, si ma intrebam daca, la cei 74 de ani ai sai, tata nu ar mai trebui sa faca astfel de eforturi fizice!
.

.

Nu departe de noi, Ferda, pem de la Garnic, si el foarte bun prieten al bunicilor mei, strangea de asemenea  trifoiul direct in remorca si il transporta cu tractorul acasa.

.

L-am fotografiat cu placere, el singur facea cu relativa usurinta ceea ce noi, cinci cati eram la un loc, faceam cu evidenta greutate.

.AAAAAAAAAAAAAA

A doua zi am sapat porumbul, in ajutorul mamei au venit cativa vecini pe care ea ii ajutase mai inaite sa isi sape propriul lor porumb.

A venit Novac, mama lui Ionica Craciun si Maria, mama lui Iliuta, care in ziua precedenta siruise cu calul intregul lan de porumb, astfel incat sa fie mai usoara sarcina celor care urmau sa primeneasca cu sapa, a doua zi, pamantul de pe langa firele firave de porumb abia iesit din pamant.
Niciunul dintre cei numiti mai sus nu mi-au parut schimbati.

.

Nocvac purta aceeasi palarie cu boruri mici, dar cel mai important era ca purta la palarie o aceeasi floricica de iasomie, asa cum il stiam de cand eram eu copil. Era neschimbat, parea ca nu imbatraneste. S-a minunat de moto-coasa mea cu care faceam curat in tarlaua de trifoi nou, de alaturi, nu intelegea cum un firicel de plastic lung de 15 cm putea sa faca buruienile sa cada ca secerate. I-am aratat cum functioneaza moto-coasa, i-am desfacut caput interschimbabil si a conchis ca atatea si atatea descoperiri se aplica acum in agricultura incat el, cu calul si cu plugul sau, sunt depasiti, dar el tot nu va renunta la cele ce le avea si folosea de cand s-a nascut.


Departe, asezat in fata casei sale, la umbra, l-am vazut cu zoom-ul camerei foto, chiar pe Ionica Craciun, nemultumit ca nu a putut veni si el sa ne ajute la lucru, din cauza durerii la spate, pe care a "contractat-o" in urma cu mai multi ani, cand a decis ca el poate ridica singur, pe umar, o grinda pe acoperisul unei case la a carei reparatie lucra impreuna cu alti oameni. Si-a tasat doua vertebre, discurile intervertebrale s-au inflamat si de atunci a devenit dependent de baston.
.

.
In ultimii ani de viata, Ionica a fost un nedespartit prieten al unchiului meu, Uica Iovica, a carui pierdere si acum o regret nespus de mult, a carui amintire imi revine dureros de fiecare data cand ajung in locul in care el s-a nascut si a crescut.
Am vorbit de putine ori cu Ionica despre Uica Iovica, desi stiu ca pot afla multe lucruri frumoase, amintiri dragi despre unvhiul meu disparut si pe care doresc sa le imortalizez pentru fiicele sale, Gabi si Claudia, ori pentru nepoatele lui.

Imi promit ca voi aloca mai mult timp discutiilor cu Ionica.

Dupa amiaza, lasandu-i pe lucratori cu ale lor, eu si tatal meu plecam cu masina spre Timisoara.
Cateva fotografii facute la iesirea din curtea casei, vor ramane in amintirea a doua zile frumoase petrecute impreuna cu parintii mei, la Carsie!

Voi trimite link-ul lui Sebastian si Andradei, sa isi vada bunicii la treaba, dar si Lenutei, fiica mezina a Chitei si a lui Ionel, care mi-a facut o frumoasa surpriza spunandu-mi ca mi-a vizitat blogul nu demult si a citit despre lauda tatalui ei fata de mine cu vierul de mistret ce-l avea in cocina.
Poate Lenuta, careia ii voi cere sa imi trimita ID-ul sau de Mesenger, va transmite si Rodicai, sora ei mai mare, aflata in Cehia impreuna cu Franta, sotul ei, adresa blogului meu, ca sa se poata delecta si ea cu imagini din locurile natale.
Rodica ii va face bunici pentru a doua oara pe Chita si pe Ionel si va aduce pe lume un baietel care precis va semana leit cu taticul sau, adica va fi mititel-mititel, cu ochi albastri dar hotarat nevoie mare!

Sa creasca mare si sa jucam la botezul lui asa cum am jucat la nunta parintilor lui, tinuta la Garnic, locul de bastina al lui Franta.