La Sichevita, caii gospodarilor concureaza marile padocuri

La Sichevita, caii gospodarilor concureaza marile padocuri

Am copilarit in Sichevita anilor 65-70 alaturi de caii bunicului meu de la Carsie si in viata m-a insotit un puternic sentiment de atasament fata de aceste minunate fiinte ce impart cu omul greutatile vietii din aceste locuri.

De aceea, cand prietenul meu, Petrica Dragomir, zis Petrica Iedu din Carsie, vecin si apropiat al bunicilor mei, m-a rugat sa ii fotografiez cei doi minunati armasari si sa le postez fotografiile pe Internet, nu am mai stat pe ganduri.

In curtea casei sale din Carsie, alaturi de o familie numeroasa si harnica, formata din bunica sa octogenara, sotia, fiica, fiul, si fiica cumnatei sale, atrag atentia anexele gospodaresti, printre care un grajd plin ochi cu animale care mai de care mai bine hranite si intretinute, in care salasluiesc cai, manji, vaci, vitei, iar dinspre soproane se aud glascioarele capritelor si ale iezisorilor fatati in aceasta primavara.

Am fotografiat cu placere perechea de cai a lui Petrica – un armasar si o iapa cu care intreaga familie se mandreste in comuna, iar de acum incolo - in fata intregii lumi.

Iata fotoreportajul!

In fata imaginilor, cuvintele sunt de prisos!

 

Unul calare, unul pe jos, asa-i in viata

In stanga, fiica surorii sotiei lui petrica

Fiica si fiul lui Petrica si al Floricai

Fireste, Petrica se mandreste ca armasarul ce-l tine de capastru, vrea sa o pupe pe iapa ce o tine sotia sa!

Fiica si nepoata lui Petrica si a Floricai

Fiica lui Petrica, mandria mamei sale!

Comuna Sichevita - 650 de ani de atestare documentara

.
Comuna Sichevita - 650 de ani de atestare documentara
.

.


Iata ca mi se ofera prilejul sa scriu din nou lucruri frumoase si emotionante despre locul de bastina al tuturor inaintasilor mei, incepand de la Pavel Beloia, gospodar roman de dincolo de Dunare care in anul 1877 trecea Dunarea si se stabilea la Straneac pentru a exploata lemnul din padurile invecinate si de la Pavel Jian, jandarm imperial care in anul 1882 se refugia de asemenea de la Salcita dincoace de Dunare, dupa ce familia ii fusese impuscata de nationalistii sarbi in tulburarile acelor vremuri.
Ma mandream cu cei aproape 150 de ani de atestare documentara a istoriei familiei mele.

.

.

Spre placuta mea surprindere, Primaria Sichevita avea sa imi demonstreze ca la nivelul sau se opereaza cu istoria la o cu totul alta scara.

Localitatea aniverseaza 650 de ani de la prima sa atestare documentara in hrisoavele vremii.

Cade in onoranta sarcina a actualului primar – Nicolae Kramer si a Consiliului Local pe care il prezideaza de aproape un an de zile, sa intre in istoria comunitatii sichevicene drept cei dintai care anunta vechimea seculara a localitatii lor!


Va fi unul dintre subiectele de mandrie ale satenilor si alesilor lor, in timp, sa anunte ca cetatea Sichevitei este doar cu putin mai tanara decat cetatea Timisoarei. Ca diferenta adusa intre ele de veacurile din urma si evolutiile in ritmuri diferite le-au facut in primul si in primul rand drumurile comerciale ce treceau prin smarcurile Campiei de Vest, dar si rolul de fortificatie militara a Timisoarei, in contradictie cu cel de localitate pasnica a Sichevitei asezata la doar cativa kilometri, dar in afara vechilor drumuri romane ce serpuiau pe malul stang al Dunarii.


Ridicandu-si ziduri intre mlastinile dintre raurile Timis si Bega, cetatea Timisoarei a atras secole de-a randul, atentia invidia, dar si canonadele gurilor de tun ale armatelor cand otomane cand austriece, cand sarbesti.


Cetatea Sichevitei, pastrandu-si specificul local pasnic, nu a intrat in conflict nici cu legiunile romane, nici cu trupele regulate austriece sau ungare ce cautau galceava inspre rasaritul tinutului romanesc si nici cu cele titoiste de pe malul celalalt.

Aspectul ma bucura cel putin pe mine, care inca mai sper sa pot ajunge la Salcita, Vrsac, Novi Sad sau Belgrad si sa imi intalnesc rudele.


Iata ca dupa ce s-a scris istoria zbuciumata a primelor sale veacuri de existenta, la Sichevita se scrie istoria atestarii documentare a localitatii.

Evenimentul, ce va fi pus in opera in conditii totusi dificile, prin resursele exclusive ale unei administratii locale modeste, se va desfasura la 25 iunie 2013 sub semnul culturii, ale carei faclii la Sichevita nu au incetat niciodata sa arda.
Bisericii si Scolii, Preotului si Invatatorului, institutii ce au tinut satul unit si in lumina, li se alatura cu acest prilej, in acte de cultura distincte, Cercetatorul si Omul de stiinta marca Made in Sichevita.
Comuna Sichevita intra in circuitul muzeografic national. Fiii sai isi fac loc in galeria autorilor de carte monografica. Viitorul va spune mai multe despre fiii Sichevitei.


Sfintirea Muzeului “Ion Dragomir” la Gornea, dar si lansarea Monografiei Comunei Sichevita, vast si important document realizat de catre un fiu al acesteia – prof. dr. ing. Gheorghe Popovici, coleg de clasa cu mine in ciclul primar, sunt dovada ca la Sichevita faclia arde si va lumina indelung si departe de acum incolo.

Scoala, prezenta prin initiative unei inimoase directoare si a cadrelor didactice ce o sprijina, va organiza un program artistic si va da semn ca la Sichevita se va invata carte si se vor forma oameni si de acum inainte.


Actiunilor prinse in programul manifestarii le vor urma cele campenesti, prilejuite de Ruga de Nedeie, va canta fanfara, se vor produce interpreti vocali – Bebe Dragomir si altii, instrumentisti precum Gligore Moza si Saulica al lui Ghita lui Cuzma, rachia va curge cum numai la Sichevita se poate - pana si pe sant, veselia va deborda, iar hora se va incinge in centru ca pe vremea cand eram copil fara griji!


Fii si fiice ai satului, ori pe unde-ati fi, aveti prilejul sa veniti la locul unde ati baut prima oara apa!

.

Sichevita in trecere

.
Sichevita in trecere


.

Viata unei comunitati rurale UE, situate economic dar mai ales geografic, departe de baricadele economiei de piata, decurge, ca sa folosim un termen din zona demnitatii poporului roman, relativ liniar.

Cu atat mai mult, este liniara viata intr-o localitate din care se vede frontiera cu zona non-UE, asa cum este comuna Sichevita.

Precursorii care au decis fundarea localitatii, in urma cu cateva secole, pe vestigiile preistorice ale asezarilor umane stravechi, nu au banuit in vreun fel ca viitorul va plasa comuna Sichevita la marginea judetului, la marginea tarii si la marginea UE, ca ea se va afla astfel departe de centrele decizionale, ca va fi doar vremelnic vizitata de viitorii reprezentanti in administratia judetului si a tarii, ca in loc sa traiasca din ce in ce mai bine, locuitorii ei se vor confrunta cu dificultati.

Acei inaintasi au ales prima vatra a comunitatii sichevicene la Cracu cu Morminti tinand cont de ratiuni contemporane lor - paduri bogate defrisabile, terenuri pentru destelenit si exploatare agricola, drumuri de piatra in zone miniere inca din vremea incursiunilor legiunilor romane, cale ieftina de transport pe apa. Alti au mutat-o din motive ce tineau de vremurile ce au urmat, la Cracu Lat, iar cei din urma au stabilit actuala vatra pe valea micului rau Sichevita, aproape de afluenta cu fluviul Dunarea.

Urmele descoperite pana acum de catre argeologi, ale civilizatiei antice, se intrepatrund cu cele ale culturii medievale locale si confirma ca pe aici au afluit unitati de avangarda ale legiunilor romane in drum catre Sarmisegetusa, ca in urma lor au ramas colonisti ce au fundat asezaminte – unul fiind adus la lumina de in anul 1967 – “Vila rustica”

Cercetarile arheologice, desi putine la numar, au confirmat de asemenea, prin tezaurul monetar descoperit pe raza comunei, ca mai tarziu, alte armate, cele ungare de aceasta data, conduse de trufasul Carol Robert de Anjou, au afluit pe malul Dunarii inspre infrangerea usturatoare suferita in anul 1330 la Posada in fata micutei ostiri conduse de catre domnitorul Basarab I, victorie ce a consfintit actul de nastere al unui nou stat – Tara Romaneasca.

Dupa 33 de ani de la acea trecere organizata a armatei ungare spre rasarit si mai apoi in fuga, a ramasitelor ei inapoi inspre pusta ungara, avea sa apara prima atestare documentara a asezamantului Sichevita.



In zilele noastre, administratia locala, dependenta de finantarea guvernamentala, incearca sa rezolve macar prioritatile, fara a spera ca va epuiza problemele de fond ce persista de la un mandat la altul.

Oamenii, care in deceniile trecute au renuntat la munca pamantului si au practicat mineritul, ajunsi la varste inaintate dupa ce minele s-au inchis, sunt dependenti de pensia de miner. Cei ce au fost tineri in acele vremuri si au participat la industrializarea urbana, reveniti acum la Sichevita, constituie acum varsta de mijloc. Ei se mandresc cu copiii lor ce urmeaza facultati la oras si asteapta subventiile guvernamentale pentru suprafetele de teren lucrate si pentru animalele crescute.

Un aspect important ce defineste media nazuintelor localnicilor este fenomenul de emigrare spre mediul urban, prin care un numar semnificativ de localnici s-a stabilit fie in Resita, fie in Timisoara.

O mana de cadre didactice sufletiste tin in viata scoala cu opt clase, cateva formatiuni corale si de dansuri populare. Scoala asteapta sa primeasca donatii de calculatoare, asa cum a primit cateva mii de volume in urma cu doi ani de la fiica unui sichevicean, stabilita in Bucuresti. Profesorii se mandresc cu numarul mare al celor ce pleaca la liceu si apoi obtin o licenta si o disertatie.

Dintre tinerii titrati, numarul celor care s-au angrenat in activitati productive este nesemnificativ. O parte a tineretului au reluat vechea indeletnicire a navetei la un loc de munca la oras, precum parintii sau bunicii lor. O alta parte contribuie la edificarea comunitatilor din state UE, acolo unde au primit un loc de munca si probabil ca daca ar gasi aceleasi oportunitati la Sichevita, s-a reintoarce.


Bilunar, comuna este napadita de produsele contrabandei cu haine asiatice ietfine si cu cele occidentale de mana a doua, fapt ce multumeste pe toata lumea – targovetii fac profit bun din asta, cumpara la kilogram si vand la bucata, administratia locala incaseaza niste taxe de la ei, iar oamenii cumpara ieftin fara sa mai fie nevoiti sa mearga la oras la cumparaturi.

O brutarie s-a deschis si s-a inchis, un gater a pornit si s-a oprit, o frizerie, un coafor, o spalatorie auto, vreun sevice auto, vreo vulcanizare sunt greu de gasit. Cateva alimentare functioneaza pe inserate, cand lumea revine de la camp. Cateva cafenele si bodegi difuzeaza muzica comerciala.

Initiativa privata paleste in fata traditiei ce il obliga pe sichevicean sa mearga la muncile campului. Pe alocuri, in mediul celor mai umblati prin lume, unii tineri acceseaza fonduri europene. Incearca sa valorifice licentele obtinute la oras si reveniti la tara, se orienteaza fie inspre albinarit, fie inspre pomicultura, zona de deal fiind propice si uneia si alteia.

O patura subtire de localnici a fundat un cartier rezidential pe malul Dunarii, in jurul unei pensiuni, vizand mai degraba scopuri comerciale decat crearea unui mediu locative.

Locatia se afla in proximitatea amplasamentului antic “Vila Rustica”.

.