Nu demult, la inceputul lui mai m-am aflat anul acesta timp de trei saptamani la Carsie (https://www.facebook.com/casamamei/), cand
mi-a sunat telefonul si am aflat ca are nevoie de ajutor o nepoata de-a mea,
fiica unui verisor, om de treaba prematur plecat dintre noi, pe care eu il
pretuisem in mod special pentru sufletul lui curat. Plecata departe de locurile
natale, nepoata mea ma ruga sa ii incasez salariul la fabrica si sa i-l trimit
prin posta. Ceea ce am si facut!
Era un serviciu banal, pe care oricine l-ar face in
favoarea oricui. Banal oriunde in lumea asta, dar la Sichevita, unde exista
mari acumulari de ura la adresa mea, invidie si mai ales de prostie, faptul ca
am dat o mana de ajutor a creat un mic uragan local, de fapt o furtuna intr-un
pahar cu apa.
Ce se intamplase? Functionara de la posta probabil se
laudase pe undeva cu faptul ca statuse de vorba cu mine cand am trimis banii
prin E-mandat, iar aceasta veste a ajuns la o ceica-neica-nimeni a nepoatei
mele, grasa si batrana dar fara prea multa minte.
Afland ca am facut ce am facut, imaginatia ceicai a
luat-o razna. Ea a rasturnat toata casa si toata curtea, a zvarlit, trantit, spart
si zbierat sudalme de toate felurile la adresa mea si a nepoatei. Mai intai, a
dat telefoane peste telefoane, a incitat si manipulat, si-a pus barbatul sa
sune si el, in special la acea nepoata si sa o mustruluiasca pentru ca sta de
vorba cu mine. Respectivul, tractorist in cuget si-n simtiri, si-a ascultat
consoarta si a interzis rudei sale sa mai stea de vorba cu mine si in plus i-a
cerut sa nu cumva sa imi vanda mie casa tatalui ei din Carsie. Oricui sa o
vanda, numai mie – nu! Altora cu care a vorbit le-a cerut sa nu cumva sa imi
semneze de vecinatate cand vor fi chemati de aegntul agricol.
Omul era probabil ori cam dus cu capul, ori inca orbit de
nevasta. El ma acuza ca eu as vrea sa cumpar casa verisorului meu, dar nu stia
ca eu nu am de ce sa cumpar, pentru ca am destule case, ca nu demult am ridicat
una fiicei mele in alta comuna, unde ura lui si a nevesti-si nu ma poate
ajunge. Ca nu imi mai trebuie nimic, in afara de zile de la Dumnezeu.
Ce concluzie a tras ceica-neica de care vorbim? In lipsa
ei de desteptaciune si in imensa ei invidie, auzind ca eu i-am trimis o suma de
bani si ca incerc sa o conving pe nepoata sa revina in comuna, ceica-neica a
concluzionat ca nepoata mi-a vandut averea tatalui ei si ca suma ce i-o trimisesem
ar fi reprezentat pretul acelei tranzactii, iar nu salariul ei. Convenindu-i ca
nepoata sa ramana printre straini, ea nu putea admite deloc sa se instraineze
si averea.
Asa ca, din motive de avere, a inceput acea ceica-neica
sa o barfeasca pe tanara nepoata, ca o judece si sa o condamne, chipurile
pentru ca plecase din Sichevita, dar de fapt convenindu-i de minune acea
plecare. Cand tot satul s-a saturat de vorbele ei inveninate si i s-a uscat
gura de atata trancaneala la adresa fetei, m-a luat pe mine la rand si mi-a
tras toate perdafurile pe care pana atunci nu avusese ocazia sa mi le traga!
Asta, probabil pentru ca ani de zile eu am evitat sa-i trag vreun perdaf, in
pofida dorintei ei vadite de a o incasa si de la mine.
S-a pus apoi ceica-neica din nou pe telefoane si a
otravit toate neamurile si cunostintele ei din tara si din Italia, Austria si
Cehia, mintindu-le ca nepoata mea este inteleasa cu mine de mai multa vreme sa
o ajut sa plece din Sichevita si sa ii asigur spatele, trimitandu-i bani dupa
ce as fi jecmanit-o de avere. Numai minciuni si prostii!
Spre cinstea lor, unele din acele neamuri si cunostinte, ne-asemanatoare
cu ceica-neica, ce ma cunosteau intrucatva, au ramas calme si s-au intrebat ce
poate avea din nou ceica–neica cu mine. Altele au sarit si ele in sus – ca de
ce sa cumpar tocmai eu si sa nu cumpere altcineva, si au tot pronuntat numele
unei verisoare rea de gura a ceicai, care se si instalase cu animalele in casa
fetei. Fireste, fiecare dintre cele doua orientari avea propriile argumente.
In mare, cei amplasati contra mea erau cam aceiasi cu cei
ce ma acuzasera si in urma cu un an ca as mai fi cumparat o locuinta in Carsie,
in final dovedindu-se ca altcineva este cumparatorul. Grupuletul otravicios vehicula
prostii dupa prostii - ca nu ma mai satur de avere, ca nu imi ajunge cata avere
detin si alte gogomanii de acest fel. Asta, in conditiile in care in comuna
sunt atatia si atatia care cumpara ieftin case, terenuri, cai sau vite tocmai
ca sa le vanda mai scump. In opinia ceicai-neicai insa, oricine poate cumpara
si revinde, cu exceptia mea!
Singur, agentul agricol din Sichevita stie ca eu nu am
nicio avere la Sichevita, dar cand e sa intri in gura prostilor, intri in gura
prostilor si stai acolo pana cand apare alt scandal care sa le abata atentia.
Pornind de la limbarnita sau de la neglijenta in serviciu
a unei functionare postale, lumea din sat care a auzit de mine si ma cunoaste,
si-a vazut de treaba, intuind ca daca pana acum nu am cumparat averi in Sichevita,
nu ma apuc la batranete sa o fac!
Cu toate acestea, un cerc anume de insi, stimulat de pe
margine de betele bagate prin gard de ceica-neica si-al ei consort, a
reactionat la adresa mea pe aceasta tema.
Un cumnat al nepoatei mele, dezinformat fara indoiala, ma
suna la telefon de la Delphi si ma acuza ca as fi pus piciorul pe averea
socrului lui.
Un alt vecin din Carsie este si el sunat de prin judet de
catre un frate de-al ceicai-neica si acuzat ca a trecut la masurarea
terenurilor tatalui sau!
Cativa vecini din Carsie, oameni de buna credinta si cu
frica de Dumnezeu, imi transmit cu voce scazuta amenintarile la adresa vietii
mele si a mamei mele, venite de la niste golani de prin sat. Amenintari lesne
de inteles, mai ales ca in acea perioada doua instante au pronuntat sentinte de
condamnare la inchisoare pentru niste insi care fie ne-au amenintat cu moartea
fie ne-au dat foc sa ardem de vii.
Un verisor de-al meu mai indepartat din Gornea ma suna si
imi spune ca si el ar avea drept la mostenire. (!)
Un tamplar din Valea Ravensca, cu care copilarisem, imi
transmite amenintari cu bataia, pe aceleasi teme imobiliare. (!)
Un alt verisor, scurt si de minte si de picior, imi spune
in fata ca mai bine m-ar fi lasat sa mor in urma cu 18 ani, cand el se suise la
volanul masinii mele si a condus-o de la coliba pana in sat.
O adevarata revolutie locala, ce sa zic! Pornita de la o
banala trimitere postala, a carei confidentialitate mi-era totusi asigurata
prin lege.
Dupa ce lucrurile s-au linistit, se poate pune intrebarea
cine a tras invataminte si ce invataminte s-au putut trage din intamplarea
asta?
Mai intai, eu am inteles din nou ca oricat de mult bine
ai face unor oameni, nu le va ajunge niciodata. M-am referit aici la acea
ceica-neica nimeni, ce a beneficiat de pe urma mea si a familiei mele ani de-a
randul.
De asemenea, am vazut din nou ca daca faci bine cuiva,
cei care il invidiaza vor baga batul prin gard ca sa strice binele si eventual sa
scoata profit din asta. In cauza este aceeasi neica-nimeni.
Mai apoi, am inteles cine este om de calitate si ma refer
aici la sotul nepoatei mele, care desi a fost otravit in fel si chip de catre invidiosii
de pe margine, a stiut tot timpul ca eu nu voi uzurpa mostenirea sotiei lui, ci
doar o voi prezerva. Ceea ce mie, care nu il cunosteam indeajuns, mi-a produs o surpriza placuta si el mi-a castigat
admiratia. In curand va primi dovada concreta ca si eu am respect pentru el. Si nu doar el va vedea acea dovada, ci cam
toata comuna!
Apoi, el a inteles ca daca undeva candva s-a produs vreo
greseala, ca in orice familie, parintii sunt cei ce trebuie sa ramana uniti in
primul rand pentru binele copiilor, in pofida indemnurilor la rele ale celor ce
asculta pe la gard cu batul pregatit.
Mai departe, si nepoata mea a inteles in sfarsit cine o
are la suflet si cine nu! Cine-i este aproape si cine nu, cine ii da un sfat
bun si cine ii da unul otravit. Ea are acum de recucerit propriul copil, tot
timpul mintit de cei ce bantuie pe langa gard.
Intr-un plan mai larg, comunitatea sateasca, ce s-a retinut
de la comentarii fara noima, a inteles ca nimeni nu e perfect, ca familia nu
trebuie infestata cu interese exterioare, ca orice greseala se poate repara, ca
discretia este o calitate de pret si ca barfa la colt de strada, desi
practicata inca de catre unii, nu face bine nimanui, dupa cum nici cinste nu
face cuiva. Lumea din sat a inteles ca barfa face rau si ca nu este decat o
arma infama folosita de cei infami pentru a lovi.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu