Dochia, teapa si ochelarii Ray Ban Shooter

In urma cu 40 de ani terminam liceul la CD Loga, esuam la primul examen de admitere la facultate si ma angajam la IAEM Timisoara, pentru a urma un curs de calificare la locul de munca, cu durata de sase luni. Primeam bursa 600 de lei.

Prima teapa a Dochiei

Un var al meu din neamul Dochiilor, mai mare cu trei ani decat mine, lucra deja ca muncitor necalificat la o sectie de plastifianti a CP Solventul Timisoara. Salarul lui cred ca era aproape dublul bursei mele si insul isi rotunjea venitul vinzand din alcoolul produs de combinat. Nu era singurul ce facea asta, aruncatul bidoanelor peste gard fiind un sport practicat la scara larga printre colegii lui, care nu o data au fost prinsi, cercetati si sanctionati.

Cu toate ca isi dubla lunar venitul, castigand probabil cam de patru ori mai mult decat mine, varului asta al meu nu ii ajungeau banii, caci era un risipitor ce nu tinea cont de sfatul bunicului sau cu privire la pastrarea banului.

Batranul Dochia, care in tinerete o talharise de cateva zeci de monezi de aur pe o evreica pe al carei pamant lucra inca de copil si apoi o sugrumase, ingropand-o sub grajdul de lemn, batranul il invatase cum sa bage balcestii albastri in sticla cu dop de pluta, cum sa ingroape sticla cu dopul in jos sub casa, sub grajd ori in vreo supa, neaparat in pamant uscat si cum sa puna semn ca sa nu uite locul.

Asadar, avand nevoie de bani, impreuna cu un coleg de-al lui, aflat astazi prin America sau Canada, probabil si acela in criza de bani la acea vreme, ce locuia pe strada Ivan Turgheniev in apropiere de Piata Balcescu, varul meu, afland ca eu am primit prima bursa, a decis sa ma tapeze de acei bani.

Verisorul si bisnitarul

Cum a reusit asta? Afland ca am primit prima bursa, mi-a povestit ca amicul lui avea o pereche de ochelari americani, cu rama de aur. (!) Ochelari pe care ii vindea cu doar 600 de lei. Dadusem 200 de lei in casa mamei mele, cu alte 200 urma sa imi cumpar o pereche de pantofi, iar ceilalti 200 urma sa ii pun de-o parte, cu titlu de mici economii.

Dar n-a fost sa fie asa cum planuisem, pentru ca varul meu atat a insistat sa cumpar acei ochelari cu rame de aur incat mi-a luat mintile si in final m-am lasat dus pe strada Ivan Turgheniev, unde prietenul sau locuia intr-o casa boiereasca cu 4-5 camere mari, mobilate ca la domni mari! Tin minte ca in sufragerie era o mobila luxoasa cum nu mai vazusem, pe care tronau nenumarate gablonturi chinezesti, la mare cautare in acele vremuri.

De cum am intrat, cei doi m-au lasat singur un minut si cand s-au intors, gazda m-a dus direct la unul din pescarii de pe un scrin lucios si a luat de pe palaria de portelan a acestuia o pereche de ochelari de soare cu rama galbena, spunand ca se grabeste foarte tare si intrebandu-ma imediat daca am toti banii la mine. Am scos la vedere cei 400 de lei, iar el mi-a aratat ca pe rama erau scrise cuvintele „ray” si „ban”, urmate de un sir de cateva cifre, mi-a explicat ca acea inscriptionare era marcajul aurului, mi-a luat banii din mana si repede-repede ne-a condus spre usa, pe mine si pe varul intermediar.

Invatamintele mamei

Dupa cateva zile, vazand ca nu imi cumpar pantofii, mama m-a chestionat banuitoare si m-a intrebat daca nu cumva i-am imprumutat varului meu, caci acesta ii ceruse si ei un imprumut pentru un coleg de la combinat. I-am aratat cu mandrie achizitia mea si mama s-a albit la fata.

Nu mi-a facut nici un repros, dar m-a invatat cateva lucruri pe care si acum le tin minte. Ochelarii de soare nu se fabrica niciodata cu rame aurite. Cand vreau sa cumpar aur, trebuie sa ma duc la Cooperativa „Dinamo”, unde primesc si certificat de autenticitate. Cand vreau sa fac afaceri cu golani, ma consult cu parintii mai intai. De acum incolo varu-meu nu mai vine la noi cu bidoane de alcool, nu are decat sa si le vanda in alta parte, dar la noi nu!

Mama mi-a dat inapoi cei 200 ce ii dadusem in ziua de salariu, ca sa am de cheltuiala pana la urmatoarea bursa si pentru a-si arata dispretul fata de achizitia mea, a trantit de pamant acei ochelari si i-a calcat cu piciorul, ca sa ii sparga. Nu a reusit decat sa ovalizeze inelul (shooter-ul) ce unea ramale deasupra nasului si sa zgarie o lentila in forma literei v.

21 de ani netulburati cu Ray Ban

Am purtat cu placere acei ochelari mai bine de 20 de ani, fara sa le repar defectiunile. Erau dovada unei lectii de viata ce o primisem de la mama mea. Dintre cunoscutii mei ce detineau ochelari Ray Ban, niciunul nu avea Ray Ban Shooter, serie foarte scurta, si asta imi dadea mie o oarecare distinctie fata de ei! Una prieteneasca.

Buuun! Invatasem pe pielea mea ca nu e bine sa nu ai de-a face cu tepari, chiar daca ti-s neamuri! Dupa nici 5 ani, varul meu avea sa se revanseze intr-un fel, prezentandu-ma ofiterului de securitate ce il avusese in legatura pe tatal sau, ofiter ce acum lucra la biroul de personal si care mi-a intocmit dosarul de candidat la scoala de ofiteri de securitate. Neavand resurse sa duca  de unul singur stafeta intelligence-lui, varul meu a ramas in urma si mi-a dat-o mie sa o duc pana la linia de finish, ceea ce am si facut, spre invidia lui si a mamei lui, asa cum aveam sa aflu dupa doar cativa ani. 

Aveau sa treaca doar cateva decenii si varul acela avea sa se inhaiteze din nou cu niste golani, rurali de data asta,  pentru a delapida impreuna cu ei parti din averea tatalui meu.

Nu despre inselatoriile lui imobiliare vreau insa sa scriu acum, acestea fiind arhicunoscute si cred ca lumea s-a cam plictisit sa auda aceleasi vechi teme.

Nemaiauzita intamplare: prima parte - intoarcerea la mine

Altceva vreau sa spun, despre o alta nemaiauzita intamplare: anume, ca dupa ce am purtat acei ochelari defecti vreme de 21 de ani fara sa ma satur de ei, i-am pierdut  in 1998, in ziua cand m-am recasatorit. S-a intamplat sa imi cada din buzunarul de la piept al sacoului, cand ieseam de la ofiterul starii civile cu haina pe mana.

In mod straniu insa, dupa ce am divortat de a doua sotie, dupa 13 ani, acei ochelari s-au intors la mine: destinul nu ma pierduse din vedere si mi i-a adus din nou in cale, intr-o zi din primavara lui 2012, cand cautam o piesa second de masina prin piata de vechituri din Mehala.

I-am recunoscut imediat si i-am cumparat pe loc, de data asta nu de la un bisnitar, ci de la o batranica ce abia vorbea. Mi-a cerut pe ei 10 lei, i-am dat dublul sumei si am plecat repede, in timp ce batranica isi facea cruce in urma mea, uluita. 

Ochelarii ma cautasera ani in sir si iata ca in sfarsit m-au intalnit!

Partea a doua - intoarcerea pe Ivan Turgheniev

Mai vreau sa spun ceva - veritabila bomboana pe coliva, ce sugereaza ca in acei ochelari salasluieste un duh bun!

Dupa ce i-am cumparat de la piata, defecti exact asa cum ii pierdusem, dupa o vreme i-am dat unei prietene sa ii duca la un atelier de reparat, sa fie curatati in baie cu ultrasunete, sa le fie inlocuite lentilele gri-verzi, sa li se ajusteze inelul shooter si sa li se inlocuiasca piesele din plastic la contactul cu pielea. Prietena mea i-a dus, mi-a dat bonul si dupa catava luni am cautat strada Protopop  George Dragomir pe google maps, ca sa ii ridic.

Cand am gasit strada, degetul a refuzat sa se mai ridice de pe mouse. Unde credeti ca ajunsesera ochelarii? Nu veti ghici in veci! Chiar pe fosta strada Ivan Turgheniev, ce intre timp isi schimbase numele.

In modul cel mai inexplicabil cu putinta, ochelarii isi cautasera si isi gasisera din nou originile: atelierul era situat intre fabrica de oglinzi si casa in care intrasem in urma cu 40 de ani impreuna cu varul cel tepar!

********