2. Satenii
Viata
este grea la Carsie si i-a marcat pe oameni in cele mai felurite feluri, au
devenit aspri si necomunicativi, au frustrari de tot felul, sunt putin
instruiti, traiesc in lipsuri mari, isi reprima sentimentele frumoase si le
scot la iveala pe cele neplacute. De mici, copiii lor trebuie sa mearga
kilometri intregi pe jos dupa ce microbuzul scolar ii ia de la scoala si ii lasa
in drumul spre casa. Iarna, cand drumul este inchis de nameti si copiii nu pot
ajunge la scoala, profesorii le motiveaza absentele astfel ca parintii lor sa
nu piarda ajutoarele de la stat.
Asprimea
vietii si-a pus amprenta pe comportamentul oamenilor si pe relatiile dintre ei.
Relatiile sociale pot fara indoiala sa fie explicate psihologic sau sociologic,
dar nimeni nu se ocupa de aceasta problema. Putinele familii traitoare aici
primesc atentie doar periodic, inainte de alegeri si doar prin prisma
eficientei lor electorale. Intre alegeri, cate un satean se mandreste ca este
ruda cu primarul, cate un altul - ca a fost ruda cu fostul primar. Si pe acest
fond, intrucat primarii nu isi vorbesc intre ei din diverse motive, nici
satenii nu tin vreo legatura prea stransa. Unii se bucura cand fostul primar
este cercetat de DNA, altii se bucura cand afla ca s-a incercat incendierea
autoturismului noului primar. Este o polarizare ce tine de principiile vechi de
asociere in colectivitatile primare.
Cele vreo
50 de voturi ce pot fi stranse de la satenii din Carsie nu reprezinta cine stie
ce in calculele candidatilor la alegeri. In rest, satenii nu prezinta vreun
interes pentru nimeni intrucat lucrand fara exceptie pamantul, nu au obtinut
niciodata vreo calificare, nu au invatat si nici practicat meserii cu cautare
pe piata muncii. Fiind saraci si fara niciun venit, nu detin utilaje mecanice
de niciun fel care sa le inlesneasca angajarea fie la lucrari din domeniul forestier,
fie la cele de infrastructura, singurele care in aceasta margine de tara mai
misca un pic. Pe vremea lui Ceausescu, barbatii faceau naveta si lucrau in
minerit, meserie ce s-a pierdut odata cu preocuparea pentru independenta
energetica a tarii.
Cativa dintre
locuitori lucreaza la un atelier de bobinaj din Garnic, unde sunt platiti
mizerabil cu cate 4-500 de lei pe luna. Nu isi cunosc drepturile si patronii
din Cehia profita de asta. Naveteaza pe jos pe drumul bolovanilor, cate 8
kilometri zilnic, indiferent de starea vremii, chiar daca drumul este inchis de
ninsoare. Restul de sateni nu au niciun fel de venit, nu au salariu, nu au
pensie, unii beneficiaza de ajutoare sociale, iar altii nici nu stiu ca au
acest drept.
Cel mai
dureros insa, “fiind de la colibe”, unii dintre ei sunt priviti de sus si primesc
un tratament de cele mai multe ori discriminatoriu, fapt care mai rau ii
izoleaza, le determina si le induce frustrari si nemultumiri si ii impinge
catre alcool. Cu totii au livezi de pruni, unii detin instalatii proprii de
producere a alcoolului, astfel ca toamna obtin fara nicio cheltuiala propria tuica
de pruna.
Carsie
pare a fi un loc al uitarii sau al nepasarii. Oamenii au obosit sa mai spere sau
sa mai astepte ceva si lasa vremea sa curga pe langa ei. Care vreme ii
imputineaza. Potecile inguste de pe marginea drumului judetean au disparut de
multi ani, odata cu imputinarea oamenilor care traiesc si circula pe drum. Acum,
pe marginea drumului pierdut sub bolovani cresc spini si ciulini. Ca si pe
terenurile agricole din parti, odata lucrate de familii numeroase. Vremurile
s-au schimbat, oamenii si ei, pamantul ia si el atitudine ca atare.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu