Satul mamei mele. Carsie

1. La marginea tuturor marginilor

Mama mea a implinit 71 de ani si fiecare zi in care pot fi langa ea sau o pot auzi la telefon inseamna o bucurie! Pierderea parintilor si a fratelui, dragii mei bunici si inegalabilul meu unchi, a facut-o sa plece de la oras si din dorinta de a conserva ceea ce apartinuse familiei sale, sa isi duca viata in casa batraneasca de la Carsie, locul in care se nascuse si de unde bause apa prima oara.

E gospodina buna, e vioaie, vesela si prietenoasa, dar e o femeie darza, traieste singura si vorbeste cu o cioarda de pisici, cu cei doi caini si cu cele 20 de gaini, si, cu dorul nepotilor de la oras, lucreaza de dimineata pana seara, starnind admiratia vecinelor.

Satul Carsie este situat intre localitatile Garnic si Sichevita, acopera o suprafata mai mare decat cartierul Primaverii din Bucuresti, dar este slab populat si mai ales, cauza a tuturor relelor, este situat la marginea comunei, care comuna si ea este situata la marginea judetului Caras Severin, care judet si el e situat la marginea Romaniei, care Romanie si ea este situata la marginea Uniunii Europene.

Daca as fi scris in vremurile cand se credea ca lumea este rotunda ca o toba, m-as fi temut ca satenii din Carsie pot cadea de pe marginea lumii daca nu sunt atenti!  

Fiind atat de departe de interesele cotidiene ale administratiei judetene de la Resita si atat de nestiutori ai drepturilor ce le au, putinii locuitori ai satului Carsie nu au incercat niciodata sa isi impuna un reprezentant in Consiliul Local al comunei Sichevita, care sa ridice problema drumului ce trece prin satul lor.

Drumul judetean 571/a taie satul in doua pe o lungime de patru kilometri, de jos in sus dinspre Valea Dunarii inspre vatra comunala din Sichevita, catre comuna Garnic, localitate catolica aflata aproape de cota altitudinii de 700 metri. Pe partea stanga a drumului, de-a lungul a aproape patru kilometri, se ridica unde si unde cate o casuta batrana, sase la numar. Peste drum, trecatorul vede pe partea dreapta, la fel de risipite, alte 8 case asezate in apropierea drumului si inca 9 hat departe, pitite la poalele delului de desparte satul de urmatoarea vale. Doar 23 de familii ce numara in jur de 60 de suflete traiesc la Carsie, din care 8 sunt copii de scoala primara si 10 sunt femei trecute de 70 de ani. Jumatate dintre familii detin atelaje cu cai, alte vreo patru si-au cumparat tractoare, in rest lumea isi traieste saracia si nevoile platindu-i pe cei care le aduc lemne de foc, le cara recolta de pe camp etc etc.

Este un adevar ca satenii din Carsie sunt singurii dintre cele 2700 de suflete cate numara Sichevita, carora le trece prin fata casei un drum judetean. Ei insa nu se mandresc cu asta, caci drumul, mai rau decat unul forestier, le distruge rotile de la carute, nu da voie masinii de salvare sa urce cand este chemata si este impracticabil pe vremea cand, dupa ploaie, se transforma in canal colector al apelor. Satenii se multumesc doar sa inregistreze din patru in patru ani promisiunile unor candidati la alegeri, sa le dea votul si apoi sa isi vada de traiul cotidian, lasand sperantele si asteptarile deoparte pana la urmatoarea campanie electorala.

In anul 2009, unul dintre ei, plecat la oras de mic copil, scolit si reintors, a avut ideea ca in ziua alegerilor prezidentiale oamenii sa inchida drumul si sa atraga astfel atentia autoritatilor asupra acestuia. Cu totii, cei cu care a vorbit s-au scarpinat sub caciula si lucrurile au ramas tot asa.

La Carsie locurile sunt mirifice prin salbaticia lor, motiv pentru care din primavara pana toamna tarziu, drumul judetean este intens batut de turisti straini ce au gasit traseul doar apeland la cautarea pe Google Earth. Asa au procedat si valurile de jurnalisti chemati sa vada un drum de pamant in Romania mileniului trei, drum judetean fara niciun marcaj, neiluminat, fara rigole si mai ales neasfaltat, “drum al bolovanilor” cum scrisese un ziarist de la o publicatie centrala, “drum al deznadejdii” cum scrisese pe blog un component al caravanei “Of the road trophy”, “drum pe care iti aduci masina doar daca o urasti”, cum scrisese altcineva in mediul internet. De ani de zile ninsorile inchid drumul judetean, casele oamenilor se ingroapa in nameti si singurele semne de viata sunt fuioarele de fum ce ies pe cosurile caselor. Zile in sir, drumul e inchis, inghetat, pierdut sub nameti si pustiit, aidoma celor din poeziile lui Vasile Alecsandri.

Iarna, cand drumul judetean se inchide, cele 23 de familii fie traiesc din rezervele acumulate in timpul anului din lucrarea pamantului, fie din cand in cand cate unul evadeaza cu sania trasa de cai si merge la magazin in satele vecine sa cumpere cele trebuincioase gospodariei. Este nevoie de aceste incursiuni pentru ca la Carsie lipseste magazinul, posta, medicul, apa curenta, canalizarea, iluminatul stradal si multe altele, singurul semn de civilizatie ajuns la oamenii de aici fiind curentul electric.

Nu este mult pentru ei, dar curentul electric le-a schimbat viata in ultimii 15 ani de cand li s-a permis sa se lege la reteaua electrica ce oricum trecea prin sat. Nici macar acum insa, dupa atatia ani de functiune, reteaua electrica nu a fost echilibrata conform consumului, fiecare dintre ei simtind cand vecinul de la celalalt capat al satului isi aprinde becul ori porneste circularul sau masina de taiat paie. Nimeni nu ii ajuta, nimanui nu ii pasa de ei, cu toate ca in Sichevita locuieste un responsabil al distribuitorului de electricitate.

Primaria se zbate intre lipsa banilor si blazarea celor responsabili, cu chiu cu vai in anii trecuti s-a introdus apa curenta in vatra comunala, iar acum se lucreaza la canalizare. La Carsie insa, acestea sunt visuri irealizabile, satenii inca au privata in fundul curtii ori, in rare situatii, si-au sapat fosa septica langa gardul casei. 

.