Capra
cu doi tapi. Poveste adevarata de la Sichevita
*
Cica era odata la Sichevita o capra. Si pe cat era capra
asta de buna de lapte, pe atat era ea de rea de musca. Mai avea capra ceva ce o
facea nesuferita in randul lumi – pe langa musca, era rea si de gura. Fiind
mare in gura, capra toata ziua zbiera si barfea pe toata lumea din vecini, isi jignea soacra
si pe toti din casa cei de care nu ii convenea ei, socotind pesemne ca doar ea si marele ei tap sunt
cei mai mandri patrupezi de pe fata pamantului. El intr-adevar, s-ar putea sa
fi avut cea mai mandra pereche de coarne, care atat erau de mari, ca mai intai
apareau ele dupa cotul drumului si apoi ajungea si el!
Cica intr-o zi, mergand capra la serviciu, s-a
intalnit cu o caprita tinerica si jucausa, ce pastea singurica pe marginea
drumului. Din vorba in vorba, caprei ii placu de cealalta si se gandi sa i-o
duca acasa tapului ei, sa mai vada si el cum e cu altele, sarmanul. Pentru inceput,
capra o inchise pe cealalta in grajdul unui satean, cu gandul sa o ia cand se
intorcea de la serviciu. Pe drum, capra dadu cateva telefoane unor sateni si ii
intreba daca nu cumva si-au pierdut ei vreo capra in ultimele zile, ceea ce nu
se imtamplase, caci toti isi grijeau de dobitoace ca niste buni gospodari ce
erau.
Ducandu-se vorba in sat despre o caprita ratacita,
afla despre ea si un alt tap de la capul satului, pricajit si sarantoc, care se
gandi ca pe langa capra ce-o avea in curtea sa, nu i-ar mai strica inca una,
asa ca se duse, lua caprita de unde era pusa la pastrat si porni cu ea de funie
inspre casa lui.
Ce sa vezi, insa, la cotul drumului se intalni cu
coarnele cele mandre ale tapului cel mare, care venea si el sa isi ia acasa
capra cea noua.
Pe marginea drumului, lumea astepta cu sufletul la
gura sa vada deznodamantul telenovelei caprine, iar cativa deja scriau deja
primele catrene ale unei fabule plina de invataminte.
Pe loc, cei doi vajnici tapi uitara de vremurile
cand se vizitau unul pe celalalt ori isi vizitau caprele, uitara subit de
planurile ce le avusesera impreuna cand pusesera la cale amenintarea si intimidarea altor sateni, si incepura sa se ciorovaiasca
pe seama caprei celei fara de stapan.
Intrucat niciunul nu ceda dreptul
intaiului gasitor asupra capritei fara de stapan, mai intai se incruntara unul la
altul, se privira chiondaras, isi scoasera limba unul la altul, isi dadura aere rand pe rand si se scuipara
in fata, dar vazand ca niciunul nu izbandeste in acest fel, trecura la alta
etapa a razboiului fraticid.
Isi dadura cap in cap, ca atata stiau
ei, apoi se impunsera cu coarnele, sarira in doua picioare si se izbira din nou
cap in cap, pana cand cel mai mic si pricajit cel mai mic o lua la sanatoasa
prin desisul de pe marginea drumului, impuns rau de tot in partea din spate de
lungile coarne ale rivalului sau.
Castigand lupta, victoriosul se intoarse la locul
bataliei sa isi ia trofeul si sa il duca acasa, dar ce ii vazura
ochii?
In locul unde mai devreme se razboise el cu celalalt
tap, era strans puhoi de lume, batalia pariurilor era in toi, iar in mijlocul
multimii, in praful din mijlocul drumului se luptau pe viata si pe moarte doua fapturi
pe care cu greu reusi sa le recunoasca: una din ele era capra sa, care intorcandu-se
de la serviciu cu gandul la caprita, a avut neplacuta surpriza sa nu o mai
gaseasca in grajdul consateanului, iar cealalta era capra celui ce tocmai mancase
bataie mai devreme si scapase doar tulind-o prin maracinisuri.
Intreband in stanga si in dreapta, tapul cel cu
coarne impunatoare afla ca dupa ce batalia sa cu celalalt se mutase in
tufisuri, caprita incapuse pe mana consoartei invinsului sau, si aia o sfrijita
ce manca toata ziua rabdari prajite si vorbea la telefon. Aceea venise in urma barbatului ei ca sa
il ajute pe acesta si sa ii mane capra de la spate, cu nuielusa, cum si ei ii
placea sa fie manata.
Numai ca, cei doi masculi fiind inclestati pe viata
si pe moarte prin tufe, ea gasise caprita singurica in drumul mare si cand sa o
apuce de funie, cine credeti ca a aparut, venind de la serviciu cu o falca in
cer si cu una in pamant, precum muma zmeilor? Nimeni alta decat capra cea rea
de musca si de gura, care vazand-o pe sfrijita ca deja tine caprita de funie,
nu doar ca a vazut rosu inaintea ochilor, dar fara a mai scoate strigatul ei specific
de lupta, a trecut direct la razboi, infigandu-si copitele date cu lac verde,
in coama celeilalte si tarnosind-o de mai mare mila, in strigatele multimii
adunate ca la circ!
Credeti ca tapul cel greu s-a implicat in
batalie? As! Puse si el cateva pariuri, cand pe una dintre competitoare cand pe
cealalta, castiga de cateva ori, pierdu o data, isi lua banii si merse la o pensiune
din apropiere, sa se racoreasca cu un binemeritat si autentic tap.
*