Ciclova Romana, dragoste la prima vedere

Ciclova Romana, dragoste la prima vedere

de prof. dr. Mihai Gheorghe

În vara anului 2000 revenisem din Franța, unde fusesem câteva luni cu o bursă de studii. Aveam o rezervă de mărci și am hotărât împreună cu soția să ne cumpărăm la sat „o căsuță cu grădiniță și fântâniță". Era și moda caselor „de vacanță". Bănățenii cu venituri spornice cumpărau sau construiau frenetic vile care mai de care mai fițoase în satele din apropierea Timișoarei, Lugojului, Reșiței, în munții Semenicului. După căutări insistente în județele Timiș și Caraș am găsit ceva pe gustul și la banii pe care îi aveam, undeva în zona submontană din preajma Oraviței, la 120 km distanță de orașul de pe Bega, că la salariile noastre de dascăli universitari nu ne permiteam prea multe. A fost dragoste la prima vedere faţă de „locația" aceea.

Om fi petrecut noi în copilărie verile în livezile și grădinile țărănești ale bunicilor, dar urbani până-n vârful unghiilor, gândeam satul în chipul cel mai deplin naiv, hrăniţi cu poveștile lui Creangă, ale paginilor lui Turgheniev și Alecu Russo, cât am surprins dindărătul geamurilor trenului și ale automobilului. Visam desfătările focului în vatră fără să-l știm aprinde; nu mânuisem vreodată toporul, ciocanul, hârlețul și sapa, cu atâta mai puțin nu ştiam să cultivăm legume și flori, să creștem păsări și porc.

Căsuța cumpărată cu șapte mii de mărci, din piatră, este cât se poate de țărănească; pe un teren de 385 metri pătrați, înconjurat de ziduri de piatră, așișderi, avea trei cămăruțe cu podele aprig scârțâitoare, o tindă, o bucătărie cu sobă de prin alte veacuri, o camară. Ne-a fascinat „locația": sub o stâncă semeață, parcă gata-gata să se prăbușească peste noi, pe vârful căreia fusese înălțată o mănăstire romano-catolică închinată Sfintei Marii de Ciclova.

Se numește așa deoarece prin apropiere curge cristalin râul Ciclova, în lungul căruia se înșiră gospodăriile satului Ciclova Montană, preț de vreo trei chilometri, spre munte. Izvoarele râului se află sus, hăt, aproape de culmile muntelui Călugăra, pe un plai pe care călugării creștin ortodoxi au chivernisit o mănăstire numită chiar așa - Călugăra, la care se ajunge urcând un drumeag pe cât de poetic, pe atâta de obositor, prin pădure de foioase.


Izvoarele se adună la poalele plaiului devenind pârâu vesel, apoi râul care năvălește în valea lată de vreo două sute de metri, străjuită de dealuri împădurite și lungă de vreo cinci chilometri. În cuprinsul văii se înșiră gospodăriile a două sate cu destine diferite, separate de un podeț: în sus Ciclova Montană, în jos Ciclova Română.

Pe vremuri, austroungarii au descoperit dulceața apei râului și au construit la intrarea în Ciclova Montană dinspre Călugăra o fabrică de bere.

E-he-he, berea de Ciclova avea atâta reputație că se vindea și la Viena! Ba tăiară nemții și un drum pietruit peste deal care să scurteze transportul ei la Oravița, de unde o trimeteau pe trei șleauri - spre Bozovici și Herculane, spre Reșița, spre Timișoara. Inteligenți și întreprinzători, austriecii aceia! Mai ales că descoperiră în dealul din apropierea fabricii un bogat zăcământ de cupru și au deschis o mină la care țăranii cicloveni lucrau ca mineri, iar satul deveni administrativ cartier al orașului Oravița, locuitorii săi - mineri sau muncitori la Fabrica de bere. Treaba mergea strună!

Între timp, prin 1918, Banatul fu alipit României; nu-i nimic, fabrica a funcționat în continuare, mina la fel.

Da, dar în 1945 sosiră trupele sovietice eliberatoare și comunismul - dimpreună cu ele. Sovieticii s-au arătat foarte interesați de cupru, nu și de bere. Exploatând ei cuprul au descoperit minereu de uraniu, pe care l-au tot cărat până prin 1960, după care mina căzu în dizgrația guvernanților, apoi fu pusă la conservare.

În schimb fabrica de bere fu scoasă la mezat abia după 1990 și trecu dintr-o mână în alta, deoarece devenise „ineficientă", „maldăr de fiare vechi", inutilă, după opinia celor trei - Brucan, Iliescu, Petre Roman. Și în doar zece ani, fabrica de bere chiar devenise o ruină jalnică, năpădită de buruieni.

Ciclovenii orăvițănizați se treziră șomeri sau pensionați.