Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 23 octombrie 2015

Varutu'




Ce am eu in comun cu insul ce mi-este verisor prin sange, dar dupa fapte se dovedeste a fi un nemotivat, amuzant dar si trist adversar? Greu de spus, dar usor de dedus vazand marile si multele diferente dintre dorintele si realizarile noastre.

Mai intai, e greu de spus daca am ceva in comun cu el! Eu nu mi-am batut niciodata tatal, nu mi-am injurat mama, sora sau sotia, nu mi-am crescut copiii in teroare, nu am ridicat vocea la neamuri, nu beau in exces, nu ma aduce nimeni acasa beat mort, nu sunt complexat ca nu am realizat nimic in viata, nu am trofee cinegetice la purtator, nu stiu sa ma cert, nu, nu, nu! Tot ce il caracterizeaza pe el, mie mi-e strain! Tot ce ma caracterizeaza pe mine ii este strain lui. Cam atata despre mine! Daca sunt completari, le astept!

De mai multa vreme am simtit nevoia sa fac un inventar al lucrurilor bune pe care in decursul timpului eu si parintii mei le-am facut pentru familia Dochiilor, pentru Milan si Veta Dochia, pentru Ionica si Claudea. Despre cele bune facute celor doi copii ai lor nu voi spune nimic, pentru ca sunt prea tineri, inca nestiutori si in mod firesc partinitori.

Nu vreau sa spun ca verisorul meu a fost vreun neajutorat sau vreun neputincios, desi as putea-o foarte bine argumenta, insa o multime de categorii de probleme de familie, el si parintii lui mi le-au pasat mie, cum as fi avut vreo obligatie fata de ei toti! Nu doar el, ci si mama sa, tatal sau, sotia sa, cu totii au cerut si au si primit sprijin de la mine in problemele lor personale sau de familie. Si asta - nu de putine ori in ultimii aproape 40 de ani! Le-am facut de atatea ori bine si i-am ajutat de atatea ori ca nici nu mai stiu, fara sa le cer sa multumeasca la sfarsit. Fiindca, socotind ca li se cuvine, nu au multumit! Nu m-am asteptat la nicio multumire, toata lumea din sat vedea si stia ca nu am de la cine sa astept multumiri.
Dar nu m-am asteptat nici la invidii, minciuni, insulte, jigniri, amenintari, abuzuri si alte tratamente nedrepte! Si totusi, toate acestea, ce credeti, au venit! Cu gramada, cu nemiluita, cu zecile! Din partea tuturor membrilor familiei Dochiilor, mai putin din partea celor copii scoliti la Timisoara.

Voi scrie in serial inventarul lucrurilor bune facute de mine si parintii mei catre Dochii si astept in replica, un inventar al lucrurilor bune facute de catre ei la adresa mea si a parintilor mei.
Pana atunci, iata ce diferente vad eu intre acest verisor neam de Dochia si mine, neam de Jian:

In vremea cand bunicul lui, Iova Dochia o sugruma pe batrana evreica Anna Weis dupa ce biata femeie schingiuita fara mila a sfarsit prin a marturisi locul unde isi ingropase aurul, bunicul meu Beloia Gavrila mergea incolonat, in mars cu trupele romanesti in ofensiva impotriva fortelor hitleriste si lua parte la luptele de pe raul Tisa, contribuind la eliberarea Ardealului si apoi a Budapestei. In vreme ce eu ascultam si invatam din faptele eroice din razboi ale bunicului meu, el invata cum se strage de gat o femeie batrana si bolnava. Iata o prima diferenta intre noi doi!

Intors de pe front, bunicul meu, declarat chiabur desi nu avea decat hainele de pe el, a luat bani de la cooperativa de credit sa isi construiasca o locuinta pe Valea Ravensca, in vreme ce bunicul lui isi cumpara si isi intabula terenuri cu banii luati pe aurul Annei Weis, trecut si vandut peste Dunare la Biserica Alba, dupa ce ingropase o parte din bijuterii chiar langa cadavrul femeii. Este o noua diferenta! Intre bunicii nostri si intre ceea ce am mostenit noi de la ei.

Cand tanara mama a verisorului meu era tinuta pe palme de socrii ei, Iova si Elena Dochia de pe Valea Sichevitei, nefiind lasata sa lucreze in soare alaturi de ei, ci doar sa stea la umbra in casa, cu copiii, mama mea era folosita la toate muncile din gospodaria lor, fiind obligata, la propriu,  sa spele rufele murdare ale intregii familii a Dochiilor. Rufele murdare ale lui mos Iova si Elena, Milan si Veta, Ionica si Nuta erau aduse pe Valea Ravensca de catre Iova Dochia cu carul tras de vaci, iar mama mea trebuia sa le fiarba in lesie si sa le bata cu maiul pe piatra, la rau. Toate astea pana cand tatal meu, militar in termen la marina fluviala in Giurgiu, a aflat, s-a revoltat impotriva familiei surorii sale, a Dochiilor si toate acele abuzuri au incetat! Este o alta diferenta!

Cand eu eram elev in clasa I la scoala mica din Sichevita, avandu-l invatator pe Sava Megheles, iar el era elev in clasa a IV-a a doamnei Zoe Circu, acest verisor lua seara meditatii la aritmetica, de la tatal meu, invatator in acele vremuri la Scoala din Carsie. Nepriceputul venea de doua ori pe saptamana in casa noastra de pe strada Tachia sa isi faca temele la dictarea tatalui meu, pana ce doamna Zoe a aflat sau si-a dat seama si i-a reprosat tatalui meu: „Nasu Ghita, lasa-l sa isi faca singur temele la aritmetica, sa gandeasca singur, ca e tare incet la minte, asta seamana rau de tot cu muma-sa! El trebuie sa exerseze singur-singurel, nu ii mai face temele, ca va ramane corigent pe vara…!”. Iata o noua deosebire!


Cand tatal meu ii invata carte pe cei cativa copii de la Carsie – Ion Craciun, Lae lu Tina etc - tatal sau il injunghia cu cutitul pe Petru Moza de la Gornea, iar prin sentinta de condamnare la inchisoare a fost obligat ulterior sa ii plateasca victimei in plus si despagubiri lunare, vreme de ani de zile. Din nou, o alta deosebire! (va urma)

.

joi, 22 octombrie 2015

Reclamatie pentru tulburarea linistii publice

In urma cu trei ani, varutul meu si inca doi insi stransese cateva remorci de piatra si pietris, pe care le-a depozitat in curtea casei bunicilor nostri de pe Valea Ravrensca. Avea nevoie sa le foloseasca in renovarea casei.
Dar cineva l-a imboldit sa faca o reclamatie anonima la Directia Alelor Timisoara si la Directia de Protectie a mediului Resita, prin care sa ma indice pe mine si pe tatal meu drept faptasi.
Proasta inspiratie si pentru cel ce l-a sfatuit, si pentru varutul meu, om in general usor de dus de nas!
Cercetarile politiei au evidentiat ca el era hotomanul si ca atare, a fost amendat!

Iata ca dupa trei ani, omul inca mai striga in gura mare dupa mine ca eu l-as fi reclamat pe el!

Nu e nimic, varutul cel hotoman si reclamangiu va vedea ce inseamna sa il reclam eu. De acum inainte!








"Catre

           Sectia 7 Politie Moldova Noua



Domnule Comandant,


Subsemnatul Beloia Sau din Timisoara, str. Sirius nr. 25, ap. 3, judetul Timis, formulez urmatoarea plangere:

La data de 14 iulie 2015, dimineata la ora 8.00, m-am aflat la casa bunicilor mei din satul Valea Ravensca, comuna Sichevita, impreuna cu tatal meu, Beloia Pavel si cu familia Iosif si Mileva Gaina din aceeasi localitate. Eram prezenti in livada casei parintesti a tatalui meu pentru a  strange un cazan de corcoduse (cca 200 kg), in vederea umplerii unei cazi in care aveam deja stranse 4 cazane (800 kg) din livada noastra de la Carsie.

In timp ce strangeam corcoduse, in jurul orelor 10.00, au venit la noi numita Sorescu Elisabeta, sora tatalui meu si fiul ei, Sorescu Mihai, co-proprietari ai averii parintesti alaturi de tatal meu si de alte sapte persoane. Sorescu Elisabeta si Sorescu Mihai sunt cunoscuti organului de politie locala ca urmare a unor plangeri depuse de catre noi pentru savarsirea in anii anteriori  de fapte antisociale impotriva familiei mele.
In urmatoarea ora cat au ramas in apropierea noastra, cei doi au fost foarte agresivi, ne-au adresat cuvinte jignitoare pe tonuri ridicate, ne-au amenintat cu consecinte negative pentru ceea ce noi faceam acolo. Au provocat scandal, au strigat la noi ca sa ne sperie, sa ne determine sa plecam, dar si pentru a se face auziti de catre vecinii din sat carora le-au inoculat in ultimii ani convingerea ca intr-adevar noi am pierdut drepturile succesorale.

Prin conduita si strigatele lor, cei doi ne-au provocat disconfort, emotie, tulburare si uneori chiar teama ca vor trece la materializarea amenintarilor.
Sorescu Mihai ne-a acuzat ca suntem hoti si ca furam corcodusele, ca am intrat in terenul respectiv fara sa avem nici un dept legal, ca intreaga proprietate este a lor, iar noi nu avem nici un drept acolo. In tot acest timp, mama sa il ii soptea la ureche ce sa spuna. Ne-a reprosat ca noi am fi scris o reclamatie la politie in 2012 potrivit careia el ar fi sustras 40.000 de kg de piatra si nisip din albia raului. De fapt, reclamati anonim si cercetati de catre Politia Moldova Noua am fost eu si tatal meu…

Precizez ca incepand cu luna martie 2015 se afla in derulare la Judecatoria Moldova Noua o actiune de partaj judiciar introdusa de catre tatal meu, parati fiind Sorescu Elisabeta si fiul ei, dar si alte 7 rude ale lor. Cele doua persoane cerusera in intampinarea depusa la dosar sa se respinga cererea de partaj, pe motiv ca tatal meu nu ar avea drepturi succesorale acolo (!).
Vizibil infuriat si intaratat de catre mama sa, dar si de faptul ca noi nu ne-am lasat angrenati in cearta provocata, Sorescu Mihai i-a cerut lui Gaina Iosif sa fie martor la cele ce se vor intampla si a anuntat ca imediat va veni la fata locului seful postului local de politie impreuna cu un avocat, care sa constate ca noi furam corcoduse si sa ne sanctioneze (!).

Noi ne-am vazut de lucru in continuare, fara sa aducem celor doi nici lamuriri pentru ce ne gasim acolo, dar nici vreo jignire. Le vorbeam cu calm si intelegere, le-am relatat ca cu o seara inainte tatal meu o anuntase telefonic pe sotia lui Sorescu Mihai ca vom veni sa strangem o cantitate mica de corcoduse, adica doar trei dintre cei 17 corcodusi care rodisera in acest an.

Vazand ca nu intram in competitie cu el, Sorescu Mihai s-a enervat mai tare si continuand sa ne adreseze cuvinte jignitoare, i-a izgonit pe sotii Gaina si le-a cerut pe ton amenintator sa nu ne mai ajute niciodata si sa nu mai intre niciodata pe terenul care ii apartine lui. Vizibil marcati de strigatele sale, cei doi soti au dat curs cererii sale si au plecat.

Timp de inca jumatate de ora noi ne-am vazut de treaba si Sorescu Mihai a continuat sa ne strige aceleasi invective, insulte si jigniri, dupa care a primit un telefon si a plecat.
In urmatoarele doua ore doar eu si tatal meu am mai ramas sa strangem restul de corcoduse de care aveam nevoie. Nu a venit niciun politist sau vreun avocat. Am scuturat inca doi corcodusi din curtea casei, am umplut cada respectiva, am inspectat starea casei parintesti si am plecat din Valea Ravensca.

Mentionez ca fapte similare au savarsit cei doi fata de noi si in anii anteriori, dar plangerile noastre au ramas fara nici un rezultat. Consideram ca lipsa unei solutii legale fata de acele fapte i-a incurajat sa persiste in atitudini recalcitrante si sa le reia de fiecare data la sezonul strangerii corcoduselor si prunelor, odata cu o nemotivata dar sustinuta campanie de denigrare a noastra in mediul satesc.

Va rugam sa dipuneti cele necesare astfel ca pe viitor sa se evite repetarea unor asemenea fapte. Va rog sa dispuneti sa ni se comunice masurile legale intreprinse.

Cu stima
Beloia S.

Timisoara, 11.09.2015".

Aceasta este prima reclamatie. Varutule, ia notite!

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Sichevita – boala pamantului (partea a III-a)






Apare un contract de intretinere ce face lumina deplina
Ca sa se faca lumina pe deplin si toata comuna sa vada cat de cinstite au fost tranzactiile cu terenuri facute de sora lui Pavel cu cei trei vecini din Valea Ravensca, recent a aparut, nu se stie cum si de unde, un document notarial inedit: un contract de intretinere autentificat la notarul Manescu!

Inainte de a trece in lumea celor drepti, in anul 1998, Gavrila Beloia, venit ginere in casa la Pavel Jian, ii lasase fiicei lui si surorii lui Pavel cota sa din averea ce o mostenise dupa defuncta sa sotie Paladuica, adica 25 procente, ca sa il ingrijeasca pana la moarte, aceasta devenind astfel mostenitoare majoritara in raport cu fratele ei. Printre altele, contractul de intretinere contine, negru pe alb, si acele cote parti mostenite de Gavrila din parcelele si cartile funciare pe care cele trei familii din vecini declara acum ca sunt proprietari.

Desi exista martori de buna credinta (Mos Dragotin si Ionica Tastui) ce sustin ca in anul 1993 au fost de fata la vanzarea de catre Gaia Jian impreuna cu fiica lui, Veta Dochia a unor terenuri la Ornit (IN CALITATE  DE  PROPRIETARI  EXCLUSIVI), in acel acel Contract de intretinere nu apare scazuta niciuna dintre acele parcele si arata ca nicio vanzare de terenuri nu se petrecuse pana in 1998!

Probabil ca martorii, crezand ca au asistat la o vanzare, de fapt a asistat la o infractiune – aceea prin care co-proprietarului Pavel Beloia i-a fost sustrasa o parte din mostenirea sa legala.
Iata cum printr-o inginerie imobiliara, Veta Dochia a reusit sa ii pacaleasca pe cumparatorii din Valea Ravensca, luandu-le banii pe pamanturi, dar ulterior primind prin contract de ointretinere, drept de proprietate asupra acelorasi terenuri. Ma intreb ce ar face acei cumparatori daca ar afla despre acel Contract de intretinere…!
Beloia Gavrila (Gaia Jian, dupa socrul sau ce l-a primit ginere in casa),
lasa fiicei sale si ginerelui sau o cota de 384 parti din 3584, prin contract de intretinere. Atat mostenise el dupa sotia sa Paladuica. Doar 384/3584 parti! Niste margini, acolo!

Intr-adevar, in 1998, anul mortii lui Gaia Jian, notarul a autentificat faptul ca mostenirea este integrala si se preda fara evictiuni catre fiica sa si nimic nu mai poate fi intors, nici cu acea chitanta de mana si nici cu acei martori nestiutori, aflati de fata la o pretinsa vanzare, dar de fapt - martori la fapte penale - cel putin de uzurpare de calitate, fals, uz de fals si inselaciune.

La 15 ani dupa decesul lui Gavrila, fiica sa, femeie la 80 de ani acum, in loc sa isi mute atentia catre mantuirea sufletului (si are destule la acest capitol), se gandeste ca tare bine ar fi daca i-ar ramane ei intrteaga avere a parintilor si daca fratele sau nu ar mai avea niciun drept la averea parinteasca.

Pentru inceput, pentru a-si realiza visul, dupa ce a murit Milan Dochia, batrana Veta cea lacoma a inceput sa strige in comuna, in gura mare, ca fratele ei nu mosteneste nimic de la parintii lor, ca tatal lor i-a lasat ei intreaga avere. Intr-adevar, Gaia Jian a afirmat toata viata catre toata lumea si mai ales dupa moartea sotiei sale Paladuica, cum ca toata everea lui Pavel Jian ii apartine lui in exclusivitate. Izgonit din averea parinteasca de la Straneac de catre fratele sau Vasa, era visul sau de o viata sa ii demonstreze lui Vasa ca si el are acum avere! 

Desi detinea doar 384/3584 parti din teren, Gaia Jian vinde lui Jurita intreaga suprafata de 5800 mp.
(Alaturi de fiica sa, care de fapt nu era proprietara, asa cum scrie in actul ilegal, scris de mana,
pe care insa cei doi martori fara cunostinte juridice il iau de bun)

Dupa ani si ani, acum este randul babei Veta Dochia sa se tina ca orbul de bata de ideea ca fratele ei nu mosteneste nimic din averea parintilor lor. La aceasta ciudata convingere au subscris in mod dubios si cei doi copii ai ei, cu ceva carte totusi, dar pare ca zadarnica. Copiii ei, mirosind o prada imobiliara, i-au atras si pe copiii lor, tineri intelectuali cu licente obtinute la oras, la campania propagandistica potrivnica lui Pavel Beloia. Si mai ales potrivnica fiului sau, ofiterul in rezerva de la Timisoara, uitand cu totii ca fara acesta, o buna parte dintre ei ar fi avut cazier judiciar. 

Ce este de-a dreptul iesit din comun insa, este faptul ca desi cererea lui Pavel s-a judecat deja acolo unde se fac judecatile veritabilele, adica la judecatoria Moldova Noua, in Sichevita - prin primarie, pe la scoala, prin talcioc au aparut noi si noi judecatori, care pe marginea santului inca mai combat si acum cererea lui Pavel si decizia justitiei, sustinand sus si tare, potrivit cunostintelor juridice, ca acesta nu are nici un drept de mostenire si ca toata averea i se cuvine surorii lui, pentru ca aceasta ar fi singura mostenitoare…!

Vorba ceea, gura lumii… doar cu documente o inchizi!








************



"Contract de vanzare-cumparare provizoriu
Incheiat 2 iunie 1993

(transcriere cu respectarea greselilor din textul olograf)

Subsemnatul Beloia Gavrila din Comuna Sichevita nr 4, sat Valea Ravensca, si Sorescu Elisabetanr 191 comuna Sichevita jud Caras Severin casatorita cu Sorescu Mihail
Prin prezentul contract vand lui Jurita Vichentie casatorit cu Jurita Elena domiciliati in comuna Sichevita nr 391 judetul Caras Severin terenul agricol in locul numit ORNITI, vecini Radonea Pau  si Jurita Vichentie, in suprafata de 0,58 ari teren arabil.
Pretul de vanzare este de 250.000 (douasutecincizecimii) lei care a fost achitata de intregine de Jurita Vichentie si Jurita Elena, azi data de mai sus a prezentului Contract provizoriu.
Subsemnatii Beloia Gavrila si Sorescu Elisabeta ca acest teren este proprietatea noastra, fara sarcini garantat de cumparatori le voi autentifica contract de vanzare cumparare prin notariatul de stat cand acest lucru va fi posibil.
In cazul in care subsemnatii pe timpul pe timpul executii mele sau mostenitorii nu vor mai recunoaste prezentul act sunt de acord sa fim actionati in judecata de catre cumparatori pentru achitarea sumei de 500.000 (cincisutemii) lei, reprezentand dublul sumei pe care am incheiat targul.
Jurita Vichentie si Jurita Elena…
…………
… data de la care in viitor vor suporta si toate sarcinile publice pentru acestea.
Subsemnatul Jurita Vichentie si Jurita Elena declaram ca amn cumparat de la Beloia Gavrila si Sorescu Elisabeta terenul specificat mai sus cu pretul si in conditiile mentionatein prezentul contract de vanzare-cumparare provizoriu.  
Vanzatori: Beloia Gavrila si Sorescu Elisabeta
Cumparatori: Jurita Vichentie si Jurita Elena
Martori: Gruita Ion si Lazarovici Dragotin".


**************

Nn: In fapt, este vorba de o suprafata de 0,58 hectare, si nu 0,58 ari, cum este mentionat in actul olograf, eroare voita, produsa inainte la intelegere de cei doi vanzatori, dar neobservata de catre cumparatorii si martorii fara prea multa scoala, asa cum spuneam mai inainte.

Bietul meu bunic, din cei 5800 mp avea dreptul sa vanda doar a 384/3584 - a cota, adica 580 de metri patrati. Jurita vichentie insa, a folosit abuziv intreaga suprafata de 5800 mp, asta in vreme ca tatal meu detine chitantele de plata a impozitului pe acel teren din 1986 pana in 2015.

S. Beloia



.

duminică, 11 octombrie 2015

Ultima generaţie cu copilărie






jr.dr. Pompiliu COMŞA

Am ajuns să trăiesc clipa să văd cum casa părinţilor este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizez că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Sunt din generaţia care are printre amintiri primii paşi pe lună, ceva războaie sângeroase, ultima generaţie care a jucat ''Ascunselea'', ''Castel'', ''Raţele şi vânătorii'', ''Ţară, ţară, vrem ostaşi'', ''Prinsea'', capace, ţurca, ''Sticluţa cu otravă'', ''Pac Pac'', ''Hoţii şi vardiştii'', ultimii care au strigat ''Un, doi, trei, la perete stai'', ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme două zile închişi în casă), primii care am văzut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea ţoale de la firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii ''Şoimi ai Patriei'' şi ultimii pionieri. La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză.
Şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ din toţi bojocii, nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas, şi cine zice că nu s-a uitat ori minte, ori nu avea încă televizor. Până l-au luat ai mei, mergeam cu familia pe strada Română la un evreu, Azril, ce deţinea în proprietate o asemenea bijuterie, şi stăteam cu ochii pironiţi în micul ecran, preţ de două ore şi jumătate, de la un telejurnal la altul.
Când eram trimis în vacanţă undeva pe lângă Giurgiu, în comuna Letca Veche, la Tanţa şi Victor Hacştuţ, eram mândru că se aduna tot satul să se holbească la televizorul pus pe pervarz în grădină. Reclamale de pe posturile străine ne înnebuneau şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum sau pastilele ălea superbe cu apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie, ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală. Când am început să lucrez în vacanţe pe la cărat gheaţă sau suc, făcusem rost de bani cu care să-mi pot cumpăra Marlboro cu 7 lei pachetul şi să-mi pun colegii de la LVA să mă aplaude când mă duceam la WC dacă vor să tragă un fum delicios.
Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson (aveam un coleg, Jindiceanu, mare fac şi la fiecare melodie repetată bătea ritmul în bancă cu zgomot şi mare satisfacţie), şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam, ca şi acum.
Dar spre deosebire de copii din ziua de azi, am auzit atât de Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Asta deşi jinduiam după Beatles. Am citit ''Licurici'', ''Arici Pogonici'', ''Cutezătorii'' (pe care o vreme l-am şi ilustrat), ''Cireşarii'', am băut Cico şi Zmeurata de ni s-a acrit şi ni s-a părut ceva extraordinar când au apărut primele sucuri ''de la TEC'', fără să ne fie teamă că ''au prea multe E-uri'', iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi.
Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, la o miuţă, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri tetris de care ne plictisisem la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia aşteptam la chefuri să jucăm Sticla, Făntâniţa sau ''Flori, fete sau băieţi'', ''Adevăr sau provocare'' sau orice ne dădea un pretext să pupăm pe gură pe cine ''iubeam''. Nu uit nici azi primul ceai la care m-a cărat fratele, mai mare cu cinci ani, şi unde, după ce am dat peste cap vreo cinci pahare de vin, am pus şi eu în premieră mâna pe nişte chiloţi uzi de fată.
Noi suntem cei care încă au mai cerut ''prietenia'', care încă roşeam la cuvântul ''sex'', care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând că persoana iubită va citi acolo unde scrie ''De cine îţi place?'' că ne place de el/ea.
Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au ''child proof the house'', ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentara, şi câte un pachet de ţigări de la tutungeria lu' madam Ignat.
Noi am auzit cum s-a tras la revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, fata de securist, fostă secretară UTC în liceu, la Pro TV, noi suntem cei care ţinem minte emisiunea ''Feriţi-vă de măgăruş''.
Suntem o generaţie de învingători, de visători, de ''first-timers''... Şi parcă după noi nu mai este deloc viaţă sau cel puţin copilărie. Chiar dacă aveţi altă opinie!

Cu plecăciune!