Varutu'

Ce am eu in comun cu insul ce mi-este verisor prin sange, dar dupa fapte se dovedeste a fi un nemotivat, amuzant dar si trist adversar? Greu de spus, dar usor de dedus vazand marile si multele diferente dintre dorintele si realizarile noastre.

Mai intai, e greu de spus daca am ceva in comun cu el! Eu nu mi-am batut niciodata tatal, nu mi-am injurat mama, sora sau sotia, nu mi-am crescut copiii in teroare, nu am ridicat vocea la neamuri, nu beau in exces, nu ma aduce nimeni acasa beat mort, nu sunt complexat ca nu am realizat nimic in viata, nu am trofee cinegetice la purtator, nu stiu sa ma cert, nu, nu, nu! Tot ce il caracterizeaza pe el, mie mi-e strain! Tot ce ma caracterizeaza pe mine ii este strain lui. Cam atata despre mine! Daca sunt completari, le astept!

De mai multa vreme am simtit nevoia sa fac un inventar al lucrurilor bune pe care in decursul timpului eu si parintii mei le-am facut pentru familia Dochiilor, pentru Milan si Veta Dochia, pentru Ionica si Claudea. Despre cele bune facute celor doi copii ai lor nu voi spune nimic, pentru ca sunt prea tineri, inca nestiutori si in mod firesc partinitori.

Nu vreau sa spun ca verisorul meu a fost vreun neajutorat sau vreun neputincios, desi as putea-o foarte bine argumenta, insa o multime de categorii de probleme de familie, el si parintii lui mi le-au pasat mie, cum as fi avut vreo obligatie fata de ei toti! Nu doar el, ci si mama sa, tatal sau, sotia sa, cu totii au cerut si au si primit sprijin de la mine in problemele lor personale sau de familie. Si asta - nu de putine ori in ultimii aproape 40 de ani! Le-am facut de atatea ori bine si i-am ajutat de atatea ori ca nici nu mai stiu, fara sa le cer sa multumeasca la sfarsit. Fiindca, socotind ca li se cuvine, nu au multumit! Nu m-am asteptat la nicio multumire, toata lumea din sat vedea si stia ca nu am de la cine sa astept multumiri.

Dar nu m-am asteptat nici la invidii, minciuni, insulte, jigniri, amenintari, abuzuri si alte tratamente nedrepte! Si totusi, toate acestea, ce credeti, au venit! Cu gramada, cu nemiluita, cu zecile! Din partea tuturor membrilor familiei Dochiilor, mai putin din partea celor copii scoliti la Timisoara.

Voi scrie in serial inventarul lucrurilor bune facute de mine si parintii mei catre Dochii si astept in replica, un inventar al lucrurilor bune facute de catre ei la adresa mea si a parintilor mei.

Pana atunci, iata ce diferente vad eu intre acest verisor neam de Dochia si mine, neam de Jian:

In vremea cand bunicul lui, Iova Dochia o sugruma pe batrana evreica Anna Weis dupa ce biata femeie schingiuita fara mila a sfarsit prin a marturisi locul unde isi ingropase aurul, bunicul meu Beloia Gavrila mergea incolonat, in mars cu trupele romanesti in ofensiva impotriva fortelor hitleriste si lua parte la luptele de pe raul Tisa, contribuind la eliberarea Ardealului si apoi a Budapestei. In vreme ce eu ascultam si invatam din faptele eroice din razboi ale bunicului meu, el invata cum se strage de gat o femeie batrana si bolnava. Iata o prima diferenta intre noi doi!

Intors de pe front, bunicul meu, declarat chiabur desi nu avea decat hainele de pe el, a luat bani de la cooperativa de credit sa isi construiasca o locuinta pe Valea Ravensca, in vreme ce bunicul lui isi cumpara si isi intabula terenuri cu banii luati pe aurul Annei Weis, trecut si vandut peste Dunare la Biserica Alba, dupa ce ingropase o parte din bijuterii chiar langa cadavrul femeii. Este o noua diferenta! Intre bunicii nostri si intre ceea ce am mostenit noi de la ei.

Cand tanara mama a verisorului meu era tinuta pe palme de socrii ei, Iova si Elena Dochia de pe Valea Sichevitei, nefiind lasata sa lucreze in soare alaturi de ei, ci doar sa stea la umbra in casa, cu copiii, mama mea era folosita la toate muncile din gospodaria lor, fiind obligata, la propriu,  sa spele rufele murdare ale intregii familii a Dochiilor. Rufele murdare ale lui mos Iova si Elena, Milan si Veta, Ionica si Nuta erau aduse pe Valea Ravensca de catre Iova Dochia cu carul tras de vaci, iar mama mea trebuia sa le fiarba in lesie si sa le bata cu maiul pe piatra, la rau. Toate astea pana cand tatal meu, militar in termen la marina fluviala in Giurgiu, a aflat, s-a revoltat impotriva familiei surorii sale, a Dochiilor si toate acele abuzuri au incetat! Este o alta diferenta!

Cand eu eram elev in clasa I la scoala mica din Sichevita, avandu-l invatator pe Sava Megheles, iar el era elev in clasa a IV-a a doamnei Zoe Circu, acest verisor lua seara meditatii la aritmetica, de la tatal meu, invatator in acele vremuri la Scoala din Carsie. Nepriceputul venea de doua ori pe saptamana in casa noastra de pe strada Tachia sa isi faca temele la dictarea tatalui meu, pana ce doamna Zoe a aflat sau si-a dat seama si i-a reprosat tatalui meu: „Nasu Ghita, lasa-l sa isi faca singur temele la aritmetica, sa gandeasca singur, ca e tare incet la minte, asta seamana rau de tot cu muma-sa! El trebuie sa exerseze singur-singurel, nu ii mai face temele, ca va ramane corigent pe vara…!”. Iata o noua deosebire!

Cand tatal meu ii invata carte pe cei cativa copii de la Carsie – Ion Craciun, Lae lu Tina etc - tatal sau il injunghia cu cutitul pe Petru Moza de la Gornea, iar prin sentinta de condamnare la inchisoare a fost obligat ulterior sa ii plateasca victimei in plus si despagubiri lunare, vreme de ani de zile. Din nou, o alta deosebire! (va urma)

.