.
Fotografia Beloiestilor, primul atestat fotografic de pana acum al neamului nostru, are format 8/12 cm, pe alocuri este rupta pe margini si e foarte ingalbenita de vreme, ca si cum atunci ar fi existat tehnica sepia.
Ea ar putea data din anul 1918, avand in vedere varsta pe care o afiseaza unul dintre copilasii identificati in ea – Gavrila Beloia, bunicul meu dinspre tata, care in poza are cca 7 ani.
In fata fotografului pozeaza un grup relativ mare de personae, organizate dupa moda vremii: varstnicii asezati pe scaun, iar cei mai tineri sezand in picioare, in jurul lor.
Investigatiile si cercetarile de pana in prezent au stabilit o serie de detalii referitoare la cei fotografiati, dar nu au putut duce la identificarea tuturora, lasand loc unor cercetari viitoare, cert intrucatva ingreunate de disparitia martorilor contemporani acelor vremi.
Asadar, in fata portii unei case din sat, peste care au fost agatate trei ponevi cu modele geometrice si florale, tesute manual la razboi, sade un grup de 12 persoane.
Nu se stie daca acea casa mai este in picioare sau nu, nimeni nu stie unde a fost situata in Sichevita si cui anume a apartinut. Se prea poate ca fotograful, intr-o zi de sarbatoare, sa se fi instalat in centrul comunei, in fata casei vreunui satean, cu aparatul de fotografiat pus pe trepied, iar cei ce treceau pe acolo se asezau si se fotografiau. Asadar, se prea poate ca acea casa sa nu aibe legatura cu Beloiestii.
Pe scaune, la mijlocul grupului - stramosii nostri, comuni tuturora - Mosu Sau (al carui nume eu il port – cu un fior de mandrie, marturisesc) si Baba Varvara (al carei nume nu l-a purtat pana acum nicio fata din neamul nostru).
Cand s-a nascut fiica mea Andrada, in 1987, eu nu stiam ca a existat in trecutul neamului meu o femeie ce a purtat arhaicul si frumosul nume Varvara.
Intre Mosu Sau si sotia sa, sade in picioare o fetita frumusica si scrutatoare de cca 8-9 ani, tunsa scurt, incaltata cu pantofiori, lucru rar la acea vreme, bag-seama!
Acea fetita este Mileva, nascuta in anul 1910, ultimul copil al celor doi ce o incadreaza, viitoarea mama a lui Uica Emilian si a Anei. Mileva este bunica Irinei si a lui Cristian, strabunica Laviniei si a fiicelor din Canada ale lui Cristian, Milena si Madalina.
Mosu Sau isi sprijina cu afectiune mana stanga pe umarul drept al mezinei lor, iar aceasta sade intrucatva rezemata cu soldul de coapsa mamei sale, in timp ce in mainile impreunate in fata tine un ceva mititel, un obiect drag probabil.
Mosu Sau este imbracat in costum popular cu camasa alba lunga, obiele cu motive transversale rosii sau bordeau, opinci din piele de porc, pieptar (laiber) din piele de vitel si palarie noua asezata cochet, putin pe-o parte. Are ochii de culoare deschisa si o mustata alba, bogata, care ii da un aer grav dar senin. Pare sa aiba catre 65 de ani, dar nu este sigur, putand avea chiar mai mult.
Baba Varvara, asezata pe scaun langa el, e imbracata in costum popular, cu sort negru si pe cap cu carpa neagra imbrobodita in fata, cu opinci din piele de porc in picioare. Priveste scrutator, afiseaza siguranta si stapanire de sine.
In dreapta lui Mosu Sau, imbracate in costume populare – ciupag, poale si sort cu flori viu colorate, cu capul descoperit si tunse dupa modelul de la oras, doua fete mari avand intre 15 si 18 ani. Poarta si ele pantofi in picioare. Sunt doua dintre fetele celor batrani. Poate Ana, poate Veta sau poate Iglica, despre care nu s-au obtinut date in plus pana acum, decat ca toate trei au fost nascute intre 1895 si 1908. Se poate ca una dintre cele trei fete stiute ca s-au nascut una dupa alta, inaintea Milevei si inaintea inca unui copil - necunoscut dupa nume pana acum - sa se fi prapadit inca din copilarie, si atunci dintre cele doua aflate in fata fotografului, obligatoriu una este Veta, care s-a maritat si a avut si ea doua fete – Elena si Ana. A doua din fotografie, asezata langa Veta, poate sa fie asadar ori Ana, ori Iglica.
In spatele lui Mosu Sau sade in picioare o femeie inalta, avand cca 40 de ani, cu trasaturi frumoase, imbrobodita cu carpa neagra si cu ciupag inchis la culoare, semn ca este vaduva. Nu a recunoscut-o nimeni pana acum. Se poate sa fie o sora mai mica a Babei Varvara, ori a lui Mosu Sau, dar este doar o presupunere. Oricum e cineva din familie, dar nu face parte dintre descendentii cuplului Sau-Varvara.
Langa ea se vede, printre cei doi batrani, stand in picioare, o femeie tanara, de cca 25 de ani, maritata, avand carpa legata la spate, in costum popular cu laibar peste ciupag. Nu a putut fi identificata.
In continuare, se distinge cu greutate o alta femeie tanara, poate de 22 de ani, care tine in brate un baietel blondut de cca 3 ani, care poarta laibarut peste o camasuta alba. De asemenea neidentificata.
In fata ei si la stanga Babei Varvara, sade o femeie de cca 30 de ani, avand trasaturi frumoase, singura care zambeste catre fotograf, imbracata in costum popular cu laibar de piele de vitel si opinci de piele de porc in picioare. In piept are o floare alba. Sortul e inchis la culoare, iar modelul floral este in culori stinse. Carpa de pe cap o are legata la spate.
Este Beloia Ana, nascuta Stroia, sotia lui Veselin, primul copil al celor batrani.
Ana Beloia tine de mana, de-o parte si de alta, pe cei doi copii ai ei – Gavrila (Deda Gaia, tatal tatalui meu) de cca 7 ani (nascut in 1911) si Vasa, de cca 9 ani (nascut in 1909, probabil), amandoi imbracati in costume populare, cu camasa lunga, bracinari late si pieptare de postav pe deasupra, cu opinci din piele de porc in picioare. Amandoi copiii sunt imbracati ingrijit, pieptanati cu carare pe mijloc si stau cumintei langa cei mari. Gavrila, mai blondut, este mai inalt decat Vasa, desi este mai mic cu doi ani decat acesta. El are o floricica prinsa in piept.
Il tin minte si acum pe Deda Gaia, ca i-a placut intotdeauna, cand mergea pe drum, sau pastea vitele, in general cand avea mainile libere, sa tina in mana un firicel de floare. Bunica Varvara isi sprijinea, in fotografie, mana stanga pe umarul drept al nepotelului.
Toate fetele si femeile din poza au coltisori din cipca (dantela crosetata manual), cusuti la partea de jos a poalelor, fiind vizibili de sub sort. Foarte important de precizat este un element de cochetarie si de ingrijire - faptul ca la niciuna dintre femei, sortul nu sade stramb nici macar cu jumatate de deget, intrucat acei coltisori de dantela se vad in mod egal si in partea stanga si in partea dreapta a sorturilor.
Cu exceptia fetelor nemaritate din dreapta lui Mosu Sau, toata lumea poarta pieptare inchise la culoare (laibere) peste camasile sau ciupagele albe.
Intregul tablou static denota caldura si ralatii apropiate intre membrii familiei, atatia cati au fost de fata la realizarea fotografiei.
Este un crampei de istorie, o clipa imortalizata poate din dorinta lui Mosu Sau, sau poate din cea a sotiei sale, poate la insistentele fotografului, dornic sa castige un creitar.
Fara indoiala ca nimeni dintre cei fotografiati atunci, acolo, in urma cu aproape noua decenii, nu s-a gandit ca acest cliseu va fi vreodata cercetat cu lupa, ca cineva va incerca sa ii recunoasca, isi va aminti de ei, ii va pretui, ii va regreta si va scrie pe internet despre ei. Nu se poate ca cineva dintre ei sa fi intuit ca odata, candva, dupa anul 2000, nepoti si stra-stranepoti, cum suntem noi acuma, sa se gandeasca la ei cu duiosie si cu mare interes.
Cu privire la anotimpul in care a fost facuta fotografia, se poate estima ca momentul imortalizat apartine unei dulci primaveri, candva fie la sarbatoarea Pastelui, fie la cea a Rusaliilor ori Nedeii.
Dupa cum se stie, familia lui Sau Beloia locuia la Straneac, membrii ei coborau rareori in sat, distanta mare – de cca 18 km - pana la Sichevita determinandu-i sa vina cu caruta trasa de cai, in general de sarbatori, ori cand in sat erau organizate targuri.
Venirea in sat cu caruta era datorata nevoilor de a-si vinde purceii ori viteii care le prisoseau, cai sau manjii fatati la Straneac, de a valorifica putinile cu branza de vaca si de oaie pe care o produceau in gospodarie, sau cosurile pline cu oua de gaina.
La fel ca si alti vecini, Beloiestii aduceau spre vanzare piei de iepure, vulpe, lup sau mistret, animale pe care le vanau in padurile seculare ce inconjurau Straneacul, sau poate untura de viezure, colti de mistret, coarne de cerb ori alte produse rezultate de pe urma vanatorii.
Dintotdeauna, Beloiestii au avut arme de vanatoare. Au fost recunoscuti de rude, vecini si consateni ca fiind de departe cei mai buni intr-ale vanatorii, buni ochitori!
Eu tin minte inca si acum multe intamplari pe care, in vremea cand am locuit in Sichevita impreuna cu parintii mei (1965-1969) mi le povesteau Deda Veselin si sotia sa Maica Ana, aflati in intretinere la tata si la mama, dar si Deda Gaia (Gavrila), fiul lor cel mic, cu privire la ispravile lor vanatoresti, la conflictele lor cu jandarmii imperiali ce urcau periodic, din garnizoana de la Mudava (Moldova Veche) sa confiste armele ramase la colibentii din Straneac de pe vremea razboiului de independenta din 1877.
De asemenea, venirea in sat se datora nevoilor de aprovizionare, ei trebuiau sa cumpere zahar, cuie pentru potcovit caii, petrol lampant, farfurii de portelan, pahare de sticla, curele pentru hamurile cailor, biciuri din piele, samanta de cereale necesara insamantarilor de primavara, galeti de tabla, securi, barde, fierastraie si alte produse ce veneau de la oras, ori sa isi faca la fierarul din sat potcoave pentru cai si cutite pentru pluguri.
Targurile periodice se organizau in mod obligatoriu si in zilele marilor sarbatori ortodoxe de care vorbeam mai inainte, astfel ca un alt motiv important pentru care cei 12 Beloiestii au putut cobori de la Straneac era nevoia ingrijirii sufletului, sus ei neavand nici biserica, nici servicii duhovnicesti. De aceea, primavara mai ales, de sarbatorile ce anuntau incheierea sezonului rece si inceperea muncilor campului, cand se ofereau servicii de impartasanie, cuminecatura etc, Beloiestii, la fel ca si alti vecini, coborau in sat pentru a face cele de cuviinta la biserica.
Alte motive ce puteau sa motiveze venirea unui grup de 12 membri ai familiei in sat ar putea fi ori petirea vreunei fete din sat de catre vreun june din familie, ori botezarea vreunui copilas ramas nebotezat dupa nastere sau a vreunui nou nascut, ori logodirea vreunui tanar sau a unei fete din familie cu alesul inimii, gasit in sat.
Se poate ca fotografia sa fi fost facuta la oricare un asemenea eveniment, sau cu ocazia participarii familiei la unul sau la mai multe asemenea evenimente din aceeasi zi.
De ce nu s-au aflat de fata la momentul fotografierii si ceilalti membri ai familiei?
Avand gospodarie mare la Straneac, cu animale mari – cai, iepe gestante, manji, vaci pentru lapte, vitei, oi, capre, porci, gaini etc, o parte a celor din familie trebuia sa ramana sa ingrijeasca gospodaria si animalele.
Mersul spre Sichevita dura cateva ceasuri bune. Coborarea in sat incepea dimineata devreme, mult inainte de ivirea zorilor, pe dealul Caraula, ramas renumit pentru cat era de abrupt, cu rotile impiedicate pe alocuri, astfel ca rasaritul soarelui ii prindea in sat, cu caruta trasa in targ, caii dezhamati si cu un brat de trifoi in fata si cu junincile de vanzare priponite de rotile carutei. Venirea in sat era un bun prilej de a-si revedea cunoscutii, prietenii, neamurile din comuna etc, de a afla noutati si de a transmite noutati despre cei de la Straneac neamurilor lor din sat.
Dupa oboseala unei zile incarcate de evenimente, trebaluiala de pe la primarie, unde se plateau darile, multumiti de cele vandute si de cele cumparate, Beloiestii plecau inapoi imediat dupa spartul targului si ajungeau acasa pe inserate, dupa ascensiunea aceleiasi nemiloase Caraule, fiind asteptati cu cina calda pregatita de cei ce ramasesera la coliba si acum erau dornici sa auda ce noutati au mai fost prin sat.
Ceea ce au comun toti cei ce privesc din urma cu nouazeci de ani este un singur si inexorabil lucru: cu totii sunt trecuti in alta dimensiune.Cu totii sunt doar dragi amintiri in constiinta urmasilor lor. Amintiri frumoase si de acum inainte cu respect depanate.
Ultimul dintre cei din fotografie s-a prapadit acum 13 ani, in 1998, la varsta de 87 de ani. A fost Beloia Gavrila, bunicul meu dinspre tata. El a fost verisor primar cu Uica Emilian Beloia, parintii lor – Deda Veselin si Maica Mileva fiind frati. Bunicul meu a mai fost verisor primar si cu Uica Sau, bunicul Evelinei si al lui Toni, precum si al lui Milan, Ionel si Vasile.
Fie-le tuturor celor plecati, odihna usoara!
De noi depinde cat de perena si de apreciata va fi memoria lor!
Vom gasi oare resursele sufletesti sa le edificam un monument funerer colectiv, la Sichevita, sau la Straneac, sau la bifurcatia de la Liborajdia, locul de unde se incepea ascensiunea spre Straneac, pe Caraula? Astfel incat sa ii readucem si in memoria colectivitatii in care au trait?
Pe spatele fotografiei stau scrise, cu tocul cu penita, urmatoarele cuvinte: “De suvenire. Sau Beloia, fiii lui si nepotii”. De asemenea, cu creionul, dedesubt cineva a scris mai tarziu, cu o caligrafie evoluata: “Beloia Sava, Sichevita nr. 148”. Mai sunt si alte inscrisuri neinteligibile, pare ca ale unor copii, suprapuse, toate in creion, din care una reia grafia cu cerneala “De suvenire. Sau Beloia, fiii lui si nepotii”.
Saulica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu