.
Scriam nu demult despre pasiunea locuitorilor din satul Carsie din Sichevita pentru rasa cabalina, despre placerea lor de a trai si lucra alaturi de minunatele exemplare.
Fotografiile ce insoteau si exemplificau cele scrise atunci au atras sute de like-uri si distribuiri, iar in final un cumparator din departari, indragostit de caii despre care vorbeam atunci, a venit in comuna si i-a cumparat pentru el.
A platit omul atat cat i-au cerut proprietarii, atat de mult incat mai multi vecini de-ai lor au palit atunci de omeneasca invidie.
Acum nu voi mai vorbi despre comuniunea dintre om si cal. Nici despre faptul ca omul se naste alaturi de cai, vietuieste alaturi de ei, isi traieste bucuriile si necazurile vietii impreuna cu ei, iar minunatele animale sunt martori tacuti ai vietii aspre a satenilor din satul Carsie.
Voi spune simplu ca peste Novac trec anii incet incet si caii au devenit prea puternici pentru el. Ca omul marturiseste asta cu ochi aburiti si cu un nod in gat.
Ascultandu-l cum vorbeste despre caii sai, auzi indelungata spovedanie a parintilor, bunicilor si strabunicilor sai nascuti, crescuti si plecati odata cu caii lor.
Am vazut mandria lui Novac cand a mers cu caii sa ii potcoveasca. I-am vazut tremurul mainii cand le-a periat mandrele coame.
I-am ascultat vorbele despre zecile de perechi de cai cu care a lucrat toata viata.
Si am inteles ca Novac este intristat ca puterile cailor i-au intrecut puterile sale si ca de aceea, a luat hotararea sa se desparta de ei, scotandu-i in targ.
Tineretea si puterea fiului sau, Avacum, nu i-a schimbat hotararea de a-i scoate la targ si amandoi sunt tristi pentru despartirea ce sta sa vina.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu