Emotii la Sichevita (partea I)

Micuta comunitate sicheviceana, plictisita de promisiunile politicianiste din campania electorala contand pentru desemnarea viitorilor europarlamentari ai Romaniei, astepta cu mare speranta sa vina in sfarsit vara si sa inceteze ploile cu care primavara napadise frumosul tinut intins intre poalele Muntilor Almajului la rasarit si cele ale Muntilor Locvei - la apus.

Din cand in cand, cate un botez, cate o nunta, uneori serbarea cate unui majorat a vreunui tanar, cate un deces, intoarcerea unuia sau altuia dintre capsunari, de la munca din strainatate, erau noutati ce mai animau cate un pic, din cand in cand, plictisul unei comune parca prea departata de lumea dezlantuita ce se vedea la televizor.

Situata la doar 7-8 km de DN 57 Orsova-Moravita, de care se lega prin drumeagul judetean 571/A, Sichevita ducea lipsa de evenimente, astfel ca toata lumea astepta Rusaliile, Nedeia locala si sosirea acelorasi negutatori cu stralucitoare marfuri turcesti, ucrainene ori sarbesti, etalate pe stelaje de sarma sau pe mese pliante, ce ii concurau periodic pe cei cativa intreprinzatori locali cu magazine de textile-incaltaminte.

Pe acest fond general de apatie, parea ca decesul unei femei de la Carsie era gata sa treaca aproape neobservat, mai ales ca de ani buni, biata batrana, imobilizata in casa de boala si de batraneti, fusese aproape uitata de consatenii ei.

Pregatirile pentru inhumare se derulau in liniste, se facusera cele de cuviinta la starea civila de la primarie, vecinii se intrebau daca nepotii defunctei vor putea veni la timp din Cehia, unde erau plecati la munca.

In ziua hotarata pentru inmormantare, patru apropiati ai celui ce isi pierduse mama, sapau groapa in cimitir, potrivit datinei.

Zorii zilei ii prinsesera pe cei patru la poarta cimitirului cu uneltele pe umar, cu merinde si cu apa de baut – ei stiau ca urmau sa aiba de lucru aproape sase ore pana sa scoata din pamant ramasitele unei alte consatence din Carsie, decedata in urma cu aproape 10 ani, ca sa faca loc sicriului proaspetei defuncte.

O pasare de noapte cu tipat cobitor le starnise fiori celor patru barbati pe sira spinarii cand zburatacise in negurile diminetii de pe poarta de fier a cimitirului chiar cand unul dintre ei intinsese mana sa o deschida. Zambisera destul de stramb si glumisera cei patru, insa desi nu era prima oara cand scoteau din pamant si puneau in saci oasele unor cunoscuti, acum parca era altfel, ca o prevestire rea, mai ales ca zburatoarea, refuzand sa se indeparteze, se oprise pe creanga unui pom din apropiere si de acolo isi arunca tipetele datatoare de fiori. Dupa ce unul zvarli cu o piatra in directia pomului din care se auzea pasarea, barbatii se apucasera de sapat in liniste, dar de indata strigatele rasunara din nou, ceva mai departe, ca si cum biata vietate, speriata de piatra aruncata spre ea, dorea sa cante prohodul unei lumi intregi.

Saparea pamantului era mai usoara ca in alte dati, caci dupa atatea si atatea ploi cate se revarsasera de-o vreme, solul se muiase pana si pe dealul pe care se intindea cimitirul. Barbatii sapau cu randul, ca sa isi poata trage sufletul ori sa ia cate o inghititura de apa. Se luminase bine de ziua intre timp.

Odata cu rasaritul soarelui, jos in comuna incepusera sa se auda clopotele din turla bisericii, cand deodata cei patru se oprisera din lucru: clopotul se oprise brusc, fara sa isi duca dangatul pana la capat. Intr-un tarziu, cand gandurile lor negre se mai listira, sunetele clopotului se facura auzite din nou. Mai tarziu, cei patru aveau sa afle si motivul – anume, ca se rupsese funia de care tragea clopotarul.

Cand aveau sa afle insa acest detaliu, evenimentele deja o luasera razna si aceasta stire nu avea decat sa intregeasca un tablou de adevarata apocalipsa locala.

Unul dintre cei patru barbati, om in toata firea, tare ca ursul, trecuse recent pe langa moarte ca prin urechile acului, dar scapase cu bine, medicii il vindecasera si era in curs de intremare. Acesta isi sunase nevasta la telefon si o chemase sa coboare de la Carsie in mare urgenta si sa vina la cimitir. Nevasta lui, si ea o fire bolnavicioasa, de ani de zile ducea pe picioare o boala femeiasca pe care medicii nu o puteau vindeca. Desi nu vorbeau despre asta, amandoi erau necajiti ca fiul lor, ajuns bine la vremea insuratorii, nu avea noroc la fete si de multe ori se intrebasera daca nu fusese legat de vreo vrajitoare. Femeia plecase degraba si se afla pe drum spre comuna.

Unul dintre ceialalti sunase acasa la preotul comunei si povestindu-i cele descoperite in sicriu, il chemase sa pofteasca sa vada cu ochii lui si sa ia o hotarare duhovniceasca. Dupa aceea, oamenii  se despartisera si fiecare mersese in treaba lui, fiind opriti la tot pasul pentru a povesti celor ce ii intrebau, despre cele ce vazusera cu ochii lor in sicriul dezgropat in cimitir.

Dezgroparea moartei de acum 10 ani si cele descoperite dupa ridicarea capacului de la sicriu avea sa devina un subiect infricosator ce avea sa arunce in aer intr-o clipita linistea patriarhala a micutei comune de la poalele muntilor.

Nu doar pentru cei ce sapau, dar si pentru preotul comunei, pentru membrii corului bisericii, pentru femeile si barbatii din sat, schitarea unei simple cruci nu avea cum sa fie suficienta pentru a le aduce vreo senzatie de liniste ori sa le linisteasca emotiile. Stirea privind descoperirea facuta in vechiul sicriu facuse ocolul satului din gura in gura ca fulgerul, telefonul o dusese cu repiziciune dincolo de granitele localitatii, sms-ul o scosese din tara in randurile firavei diaspore sichevicene, raspandita pe toata intinderea continentului. Ca niciodata, legatirile telematice dintre strainatate si comuna se revigorasera brusc, toata lumea suna la rude sau la familie sa afle detalii despre cele petrecute.

Se apropia ora slujbei de pomenire pentru proaspata defuncta, preotul insa inca era in cimitir in incercarea de a gasi o solutie pentru cele ce aveau sa tulbure pentru multa vreme linistea micutei comunitati rurale. Rudele defunctei, profund tulburate de cele despre care toata lumea vorbea, se intrebau daca nu ar fi cazul sa sape o alta groapa in care sa coboare ramasitele pamantesti ale recentei defuncte, iar familia celeiallte defuncte sa isi rezolve problema osemintelor si a dezhumarii. (Va urma)