Inamicul clasei muncitoare

Destinul contabilului Pavel Beloia de la Sichevita avea sa fie in mod substantial si dramatic marcat de adversitatea institutionalizata a regimurilor prin care si-a dus existenta.

Pavel Beloia se nascuse in 1937 pe vremea capitalismului, dar a invatat si trait in socialism, iar acum isi duce traiul din nou in capilatism. 

El a sperat toata viata ca nedreptatile suferite la un moment dat apartin si poarta marca exclusiv a regimului ce i le-a pricinuit.

Pentru asta, dorind sa cada socialismul, asculta Radio Europa Libera la fel ca si tatal sau Gavrila. Cand regimul reprezentat de Nicolae Ceausescu a cazut, a sperat ca noile structuri ii vor face drepate. Acestea insa, uzand de evidentele si metodele celor anterioare, aveau sa ii produca rele si mai mari.

In 1993 lucrand la Timisoara, nu a acceptat sa semneze documente de evaluare contabila pentru diminuarea valorii activelor fabricii la care lucra ca si sef de birou contabilitate. Urma o privatizare MEBO, decidentii din fabrica doreau sa faca subscriptii cu bani putini, insa el a refuzat sa semneze devalorizarea. Gestul sau l-a costat locul de munca. A fost aruncat din Timisoara la o fabrica de imbuteliere a apei minerale si dupa cativa ani avea sa priveasca cu uimire vilele si masinile pe care si le cumparau atat sefii sai cat si fostii sai subordonati.

Acea destituire nu era prima sicana pe care o suporta in fabrica.

Prin 1975 cand venise prin transfer in interesul serviciului in intreprindere, locuise la Casa Tineretului din Timisoara, fapt ce il costa aproape un sfert din salariu. Era inscris la sindicat pe lista de prioritati, urma sa se stabileasca in oras si sotia cu fiul lor. Abia in septembrie anul viitor avea sa primeasca, pe strada Mangalia, o locuinta alcatuita dintr-o camera si un hol ce avea sa il transforme in bucatarie si in acelasi timp in dormitor al baiatului, elev in ultimul an de liceu. Nu ca nu ar fi fost locuinte, in fiecare luna se dadeau 5-6 apartamente, doar ca repartitiile dictate de Comitetul Oamenilor Muncii il ocoleau sistematic pe Pavel.

Dupa patru ani de locuit pe Mangalia, Pavel a inteles ca nu i se va rezolva niciodata problema locativa si a incheiat cu CEC-ul un contract de construire, astfel ca in nici sase luni se muta cu familia sa intr-un apartament cu patru camere pe care avea sa il plateasca in rate in urmatorii 25 de ani. Avea 40 de ani.

Habar nu avea ca pentru statul roman el era un inamic. 

.