Eu despre Ciclova
Romana nu auzisem decat in relatarile tatalui meu, cand, copil fiind, il
ascultam cum povestea despre drumurile facute lunar aici, cand facea
inchiderile de luna contabile la fabrica locala de bere. Fiind sectie a Fabricii
de bere din Timisoara, cea din Ciclova nu avea birou propriu de contabilitate,
astfel ca tatal meu era cel desemnat sa valorifice documentele primare stranse
in decursul fiecarui luni.
De venit in Ciclova Romana insa, am venit aici pentru
prima oara mult mai tarziu, prin anul 2007, in vizita la niste prieteni,
profesori de facultate, care isi cumparasera o casuta si cam pe atunci o
renovau ca sa aiba unde sa stea in vacante.
In vara acelui an
2007, ei se aflau deja la Ciclova impreuna cu baietelul lor, cand am descins si
eu in autogara veche si prafuita din Oravita. M-au indrumat niste localnici
unde se face autostopul spre Ciclova, caci autobuz nu circula in ziua aceea,
fiind vacanta, am mers acolo, la bariera si am inceput sa fac semne cu mana,
stand la umbra unui dud batran ce strajuia pichetul caii ferate.
Vreme de un ceas
au trecut destule masini, dar niciuna nu s-a indurat sa ma ia si pe mine, pana
cand intr-un tarziu, dupa ce incepusem sa imi fac griji cu privire la motiv, una
a oprit totusi, o Dacie, iar soferul a deschis usa din spate si m-a poftit sus.
Am urcat cu repeziciune, am multumit pentru amabilitate si atunci am realizat
ca in masina mirosea a paine calda. Tin minte si acum acea prima senzatie, de
coca coapta si asta mi-a amintit de coptarita bunicii mele de la Sichevita, in
care ea si mama coceau paine inainte de sarbatori. Omul a inceput sa se scuze
ca ma tine in spate, dar pe scaunul din fata avea niste sacose cu paine. Nu era
nimic, cateva paini calde erau asezate si pe bancheta din spate, era bine si
asa, stateam de prea multa vreme pe marginea drumului ca sa mai fac si nazuri.
L-am intrebat
daca merge pana la Ciclova si mi-a spus ca da, pana acolo merge si el. Am
intrebat din nou daca Ciclova e departe si mi-a spus sa nu imi fac griji, ca
este doar la cativa kilometri. Nu ii vedeam fata, dar soferul era un om tanar,
corpolent, ce parea usor ingandurat. Am zis sa il las cu ale lui, dar a intors
el capul spre mine si m-a intrebat daca vin de departe. Avea o fata bucalata,
cu un zambet prietenos in coltul gurii si niste ochi iscoditori. Vin de la
Timisoara, in vizita la niste prieteni ce au casa in Ciclova. Cum de nu am
venit cu masina? Am mintit ca masina o lasasem fiului meu sa plece in vacanta.
Evident nu m-a crezut, asa ca intre noi s-a creat un aer de stajeneala, pe care
tot el l-a imprastiat. O sa va placa la noi in Ciclova, aici oamenii sunt de treaba si primitori. Aveam sa ma conving in
timp ca asa e! Locurile sunt frumoase, cine bea apa odata de aici, se va
intoarce negresit. Mi-a placut asta, pentru ca asa gandeam si eu despre comuna
mea natala. Sunteti nascut aici, locuiti in Ciclova, am incercat sa il descos.
A raspuns ca da, toata familia sa se afla in Ciclova.
Am mai vorbit de
una, de alta, despre drum, despre plantatiile de pomi printre care trecea
drumul si am intrat in comuna. M-a izbit asemenarea frapanta dintre aspectul
caselor ciclovene si cele sichevicene. Erau aliniate la marginea drumului (comuna
de deal si aici, am gandit), erau ingrijite, varuite, cu iarba taiata in fata
caselor si cu santurile curatate pe marginea drumului (locuitori harnici, am
gandit din nou).
Ma gandeam ca nu
parea sa il intereseze concluziile mele, dar interlocutorul meu m-a intrebat,
privindu-ma in retrovizoarea din parbriz, ce prima impresie imi face comuna. I-am
spus sincer ce gandisem mai inainte, el a inceput sa rada si a continuat sa ma
intrebe – dar despre primar ce s-ar putea spune? Primarul ar putea fi agentul
ce inspira sau impune si uniformizeaza conduita cetatenilor. Ori stie sa se
impuna in fata oamenilor, ori stie cum sa le ceara, ceea ce e bine, mai ales ca
in etapa urmatoare comunitatilor locale
le vor reveni roluri importante pe taramul descentralizarii administrative. A tacut
putin, parand surprins si m-a intebat cu ce ma ocup. L-am mintit si i-am zis ca
sunt jurist la o firma de materiale de constructii. A zis „aha” si m-a intrebat
unde trebuie sa ajung. I-am explicat cum am putut, aratandu-i o fotografie a prietenilor
mei in fata casei lor, a zis din nou „aha” si dupa putin timp a intors masina
in drum si a oprit. Ajunsesem.
Am coborat, am vrut sa ii platesc, m-a refuzat,
mi-am spus numele si i-am multumit, el mi-a intins mana si s-a prezentat de
asemenea – Puiu, dupa care a demarat, lasandu-ma in mijlocul drumului.
In poarta casei
sedea prietenul meu si prima sa remarca a fost ”Nu mi-ai spus ca te cunosti cu
primarul din Ciclova!”.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu