Ce se poate spune despre propriii copii? Ceea ce de obicei parintii spun despre odrasle: sunt neatenti, sunt prea zburdalnici, nu se mai maturizeaza odata etc.
Cu siguranta in acest fel gandisem si eu pana in acel an. In contrasens cu acele tipare, viata m-a adus insa in pozitia din care sa gandesc altfel decat potrivit acelui sablon.
Era la sfarsitul lui 2008 si copiii mei hotarasera sa imi faca o surpriza. Socotisera ca aveam nevoie de un ceva iesit din comun, de un ceva ce nu mai vazusem si nu mai primisem pana atunci de la ei sau de la altcineva.
In acel sfarsit de an ei simtisera ca urcusul drumului meu devenise dintr-o data prea abrupt si intr-o seara de ajun, fara sa spuna nimanui (deh, era o surpriza), au confectionat un album fotografic.
Mi l-au inmanat a doua zi, la masa de Craciun. Tin minte ca era o masa grea, incarcata de bucate si de indoieli.
Gestul lor imi aparuse atunci incununat cu semnificatiile grave ale sprijinului pe care copiii mei mi-l daruiau. Cele cateva zeci de poze ne aratau pe mine impreuna cu ei si pe ei doi, impreuna in ultimii cativa ani. O mare parte dintre fotografii nu le stiam. Prin ceea ce faceau, ei imi spuneau ca imi restituie momente frumoase pe care le traisera in departari, poate cu gandul la mine.
De aceea, doresc sa impartasesc imaginile din album celor care au
copii si inca nu s-au bucurat de sprijinul lor!
Le spun sa astepte, caci sprijinul va veni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu