.
Noul cod rutier
Incepand cu data de 14 februarie2015, noul COD RUTIER
intra in vigoare. Cresc amenzile, cresc contraventiile si pedepsele, iar legea
s-a schimbat in unele cazuri destul de mult. De exemplu, soferii sunt obligati
sa le spuna pasagerilor sa-si cupleze centurile de siguranta, iar cei care
incalca anumite reguli pot ramane pietoni 90 de zile.
Pentru cei indragostiti
sau nu, de Sf. Valentin, Politia Rutiera a pregatit un cadou special: noul COD
RUTIER 2015. Acesta va intra in vigoare de Ziua Indragostitilor, de pe 14
februarie, si vine cu o serie lunga de modificari menite sa-i sperie pe soferii
inconstienti.
Adica tot ce inseamna incalcare a legii va fi aspru pedepsita, in
timp ce au fost introduse in lege noi puncte care reprezinta o noutate pentru
Romania. Si pentru ca un punct amenda inseamna 10% din salariul minim brut pe
economie, amenzile au crescut de la 1 ianuarie.
Adica un punct amenda este acum
97,5 lei, dar, pe langa aceasta crestere a amenzilor, vom simti si o crestere
usturatoare a contraventiilor.
Adica daca pana acum primeam 2 puncte amenda, pentru
aceeasi incalcare a legii vom primi de acum 4 puncte amenda.
Interesant este ca
de la 1 iulie vom vedea o noua crestere a amenzilor, odata cu marirea
salariului minim brut pe economie de la 975 la 1050 de lei. Una dintre
modificarile CODULUI RUTIER se refera la copii si pasageri, astfel incat
Romania se aliniaza la reglementarile UE.
Soferul este obligat sa le spuna
pasagerilor sa-si cupleze centura de siguranta, iar daca acestia vor fi
surprinsi fara centuri, soferul primeste o amenda in cuantum de 5 puncte
amenda, adica in jur de 450 de lei. In plus, copiii mai inalti de 135 cm pot
sta pe orice scaun din spate, numai cu centura montata, in timp ce copiii mai
mici doar in scaune sau dispozitive speciale omologate. Cine isi transporta
minorul in alte conditii va primi aceeasi amenda de 450 de lei.
Sanctiunile
prevazute in Codul Rutier din clasa 1 vor fi amendate cu 195-295,5 lei, cele
din clasa 1 cu 390 - 487,5 lei, clasa 3 cu 585 - 780 de lei, clasa 4 cu amenzi
cuprinse intre 877,5 si 1950 de lei iar cele din clasa a 5-a, cele mai grave,
cu 21-100 de puncte amenda, adica 2047,5 lei pana la uriasa suma de 9750 de
lei.
Primesti amenda cuprinsa intre 195 si 295,5 lei daca incalci urmatoarele
reguli de circulatie:
1.conducerea unui autovehicul in mod nejustificat cu o
viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe
tronsonul de drum respectiv;
2.nerespectarea obligatiei de semnalizare a
manevrei de schimbare a directiei de mers; 3.nerespectarea de catre pietoni a
normelor privind circulatia pe drumurile publice; 4.neindeplinirea obligatiei
proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul si tractor agricol sau
forestier de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia
in alte imprejurari decat in urma unui accident de circulatie;
5.nerespectarea
normelor privind circulatia pe drumurile publice de catre conducatorii
coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate si cortegiilor;
6.nerespectarea
semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti
de culoare galbena ori alba cu varful orientat in jos spre dreapta, care anunta
schimbarea semnalului de culoare verde in cazul benzilor cu circulatie
reversibila; 7.conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de
la data eliberarii documentului de constatare a avariei;
8.nerespectarea
obligatiei pasagerilor aflati intr-un autovehicul si tractor agricol sau
forestier de a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau
dispozitivele de siguranta omologate;
9.nerespectarea obligatiei de catre
persoana transportata pe motocicleta sau pe moped de a purta, in timpul
deplasarii pe drumurile publice, casca de protectie omologata; 10.nerespectarea
obligatiei conducatorului de vehicul de a lasa liber traseul tramvaiului la
apropierea acestuia, cand drumul are o singura banda;
11.nerespectarea
regulilor de circulatie de catre conducatorii de animale;
12.nerespectarea
obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule si tractoare agricole
sau forestiere conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la
dobandirea permisului de conducere;
13.lasarea libera in timpul conducerii a
volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;
14.nerespectarea
de catre pasageri sau calatori a obligatiilor ce le revin atunci cand se afla
in vehicule;
15.nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;
16.conducerea unui vehicul ale carui placute cu numarul de inmatriculare sau de
inregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de
natura a impiedica identificarea numarului de inmatriculare sau de
inregistrare;
17.conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de
inmatriculare sau de inregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care
nu permit citirea numarului de inmatriculare ori placutele nu corespund
standardelor in vigoare;
18.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu
defectiuni tehnice, altele decat cele prevazute la art. 102 alin. (3) lit. b),
ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este
deteriorata vizibil.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se
aplica si conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori
tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare,
conform art. 108 alin. (1) lit. a).
Primesti amenda cuprinsa intre 390 si 487,5
lei daca:
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in
clasa a II-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:
1.nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera in punctele de trecere a
frontierei de stat a Romaniei, ale indrumatorilor de circulatie ai Ministerului
Apararii Nationale, ale organelor fiscale din cadrul Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala, ale agentilor de cale ferata, ale persoanelor desemnate
pentru dirijarea circulatiei, pe sectoarele de drum pe care se executa lucrari
de reabilitare a acestora, precum si cele ale patrulelor scolare de circulatie
si ale nevazatorilor;
2.nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de
avertizare sonora de catre conducatorii de vehicule, cu exceptia celor care
conduc autovehicule prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b);
3.nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligare;
4.neindeplinirea obligatiei de a solicita autoritatii competente, in termenul
prevazut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de
inmatriculare ori de inregistrare, in cazul in care acestea au fost declarate
furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al
formei si continutului celor in vigoare;
5.lipsa dotarilor specifice la
autovehiculele si tractoarele agricole sau forestiere destinate invatarii
conducerii auto, prevazute in reglementarile in vigoare;
6.conducerea unui
autovehicul si tractor agricol sau forestier care are montate anvelope cu alte
dimensiuni sau caracteristici decat cele prevazute in certificatul de
inmatriculare sau de inregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;
7.conducerea unui autovehicul si tractor agricol sau forestier care, in mers
sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;
8.nerespectarea traseelor stabilite de politia rutiera pentru pregatirea
practica sau sustinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere;
9.nerespectarea obligatiei de a circula pe un singur sir, indiferent de
directia de deplasare, intr-o intersectie in care circula si tramvaie si de a
lasa liber traseul tramvaiului atunci cand spatiul dintre sina din dreapta si
trotuar nu permite circulatia pe doua siruri;
10.efectuarea de catre
conducatorul unui vehicul a unor activitati de natura a-i distrage atentia de
la conducere ori folosirea instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care
afecteaza deplasarea in siguranta a lui si a celorlalti participanti la trafic;
11.nerespectarea obligatiei ce revine conducatorului de motocicleta sau moped
de a avea in functiune, in timpul zilei, luminile de intalnire in circulatia pe
drumurile publice; 12.neutilizarea echipamentului de protectie-avertizare
fluorescent-reflectorizant de catre persoana care executa lucrari in zona
drumului public sau de catre agentul de cale ferata care asigura trecerea la
nivel;
13.conducerea unui autovehicul si tractor agricol sau forestier care nu
este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru
incendii, omologate.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se
aplica si conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori
tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare,
conform art. 108 alin. (1) lit. b). (3) Constituie contraventie si se
sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea
sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului
de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul
de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a urmatoarelor fapte:
a)depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau
la trecerile la nivel cu calea ferata; b)neacordarea prioritatii de trecere
pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin
locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a
autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai ; c)neacordarea
prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept; d)nerespectarea
semnificatiei culorii rosii a semaforului; e)nerespectarea regulilor privind
depasirea; f)nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor
politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu;
g)neprezentarea la unitatea de politie competenta pe raza careia s-a produs un
accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, cu exceptia
cazurilor prevazute la art. 79 alin. (2).
Primesti amenda cuprinsa intre 595 si
780 de lei daca:
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda
prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane
fizice: 1.conducerea unui autovehicul si tractor agricol sau forestier cu
permis de conducere a carui valabilitate a expirat; 3.conducerea unui
autovehicul de catre o persoana cu domiciliul in Romania care nu a preschimbat
permisul de conducere obtinut in alt stat, in termenul prevazut de lege;
4.neindeplinirea obligatiilor de preschimbare a certificatului de inmatriculare
sau de inregistrare a autovehiculului si tractorului agricol sau forestier ori
remorcii in cazurile prevazute de lege; 5.nepastrarea distantei laterale
suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus; 6.nerespectarea de
catre conducatorul de vehicul a semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de
interzicere sau restrictie ori a celor temporare, cu exceptia celor care
interzic accesul sau depasirea care se incadreaza in alta clasa de sanctiuni;
7.nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei conducatorului
vehiculului ramas in interiorul acesteia; 8.nerespectarea normelor privind
circulatia bicicletelor; 9.nereducerea vitezei in cazurile prevazute de
regulament; 10.montarea la autovehicul si tractor agricol sau forestier ,
remorca sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini
ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;
11.circulatia cu un autovehicul si tractor agricol sau forestier, remorca sau
tramvai cu defectiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori
cand acestea lipsesc; 12.nerespectarea regulilor in cazul imobilizarii
involuntare in pasaje subterane si tuneluri; 13.nerespectarea regulilor privind
transportul persoanelor si al obiectelor in sau pe vehicule; 14.pornirea de pe
loc a autovehiculului sau tramvaiului cu usile deschise, circulatia cu usile
deschise ori deschiderea acestora in timpul mersului; deschiderea usilor
autovehiculului atunci cand acesta este oprit sau stationat, fara asigurarea ca
nu se pune in pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic;
15.oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane in alte
locuri decat in statiile semnalizate ca atare; 16.nerespectarea regulilor
privind circulatia pe benzi; 17.conducerea pe drumurile publice a vehiculelor
cu doua roti, fara a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti.
18.nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa
documentele prevazute la art. 35 alin. (2). (2) Amenda contraventionala
prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul, tractor
agricol sau forestier ori tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica
4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c). (3) Constituie
contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de
sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a
suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savarsirea
de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai
a urmatoarelor fapte: a)nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere,
depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a
produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul
sau alte pagube materiale; b)nerespectarea interdictiei temporare de circulatie
instituite pe un anumit segment de drum public; c)nerespectarea regulilor de
circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea intr-o astfel de
coloana; d)circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor in care se efectueaza
regulamentar manevra de depasire.
Primesti amenda intre 877,5 lei si 1950 de
lei daca incalci urmatoarele contraventii:
(1) Constituie contraventii si se
sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni urmatoarele fapte
savarsite de persoane fizice: 1.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul
care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al carui termen de
valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat; 3.conducerea unui
vehicul cu tractiune animala neinregistrat; 4.neefectuarea radierii vehiculelor
din evidenta, in cazurile si termenele prevazute de lege; 5.conducerea unui
autovehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri fara a
detine atestatul profesional; 6.neefectuarea verificarii medicale periodice;
8.detinerea simultana a doua permise de conducere nationale, dintre care unul eliberat
de o autoritate competenta straina; 9.lipirea de afise, inscriptii sau
inscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea
rutiera, inclusiv pe suporturile acestora; 10.detinerea, montarea sau folosirea
in circulatia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora
sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept; 11.detinerea, montarea sau
folosirea in circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba
functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei; 12.folosirea
nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de
catre conducatorii autovehiculelor care au regim de circulatie prioritara;
14.necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea
politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a incredintat vehiculul spre
a fi condus; 15.neindeplinirea obligatiilor ce ii revin conducatorului de
vehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri;
16.nerespectarea obligatiilor ce revin conducatorilor de vehicule cu tractiune
animala; 17.nerespectarea dispozitiilor art. 74 privind circulatia pe
autostrazi; 19.efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule
si tractoare agricole sau forestiere si remorci care circula in baza
autorizatiei pentru probe; 20.conducerea unui autovehicul si tractor agricol
sau forestier care circula in baza autorizatiei pentru probe in afara judetului
sau a municipiului Bucuresti in raza caruia isi are sediul titularul
autorizatiei; 21.nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor
instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila; 22.savarsirea
de catre conducatorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene,
proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare
participantilor la trafic; 23.aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul
public de obiecte, materiale, substante sau vehicule, dupa caz;
24.nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor; 25.neprezentarea, in
mod nejustificat, in termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care
au fost invitate pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de
participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;
26.patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti
sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau
se scurg produse, substante sau materiale ce pun in pericol siguranta
circulatiei; 27.transportul animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;
28.conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata
sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul
autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare
de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri
pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate
cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate
pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate;
29.neaplicarea, in partea din spate a unui autovehicul si tractor agricol sau
forestier inmatriculat intr-un stat care nu este semnatar al Conventiei asupra
circulatiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat
inmatricularea; 31.lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit
instalate inaintea trecerii la nivel cu calea ferata; 32.lovirea si/sau
deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea
gabaritului de libera trecere semnalizat corespunzator; 33.montarea pe
autovehicul a unui sistem antifurt sonor a carui durata a semnalului depaseste
mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depaseste pragul
fonic prevazut de lege; 34.neaplicarea, in partea din spate a vehiculului care
efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a indicatorului cu
limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul
condus; 35.aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta
sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de
catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator; 36.aplicarea
de afise, reclame publicitare, inscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau
geamurile laterale care restrang sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal
admisa ori impiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si
semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare; 37.incalcarea
obligatiilor referitoare la circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care
transporta produse sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa si/sau
gabaritul depasit. 38.nerespectarea obligatiei de comunicare prevazute la art.
801 si la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului
de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care savarseste o
fapta pentru care se aplica 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1)
lit. d). (3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in
clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a
suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile
savarsirea de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier
ori tramvai urmatoarelor fapte: a)conducerea sub influenta bauturilor
alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune; b)conducerea
vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de franare sau la mecanismul de
directie, constatate de politia rutiera impreuna cu specialistii Registrului
Auto Roman; c)neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau
semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu
lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune; e)depasirea cu mai mult de 50
km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria
din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu
mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Primesti amenzi cuprinse
intre suma de 2047,5 lei pana la uriasa suma de 9750 de lei daca faci
urmatoarele contraventii:
Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda
prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de catre
persoane juridice: 1.nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a
drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferata, conform standardelor
in vigoare; neinlaturarea obstacolelor care impiedica vizibilitatea
conducatorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferata;
2.neindeplinirea obligatiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare
rutiera, precum si a dispozitivelor speciale de acest fel; 3.nesemnalizarea sau
semnalizarea necorespunzatoare, conform standardelor in vigoare, a obstacolelor
sau lucrarilor aflate in zona drumului public; 4.neasigurarea starii de
viabilitate a partii carosabile potrivit standardelor in vigoare, precum si
neluarea masurilor de inlaturare a obstacolelor aflate pe partea carosabila;
5.amplasarea in zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu
indicatoarele ori instalatiile care servesc la semnalizarea rutiera ori
realizarea de constructii sau instalatii ori crearea de alte obstacole de
natura sa le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea; 6.instituirea de
restrictii de circulatie pe drumurile publice fara autorizatia
administratorului drumului si avizul politiei rutiere; 7.nerespectarea
termenelor si conditiilor stabilite de administratorul drumului public si de
politia rutiera privind amplasarea si executarea de lucrari in zona drumului
public; 8.nerespectarea obligatiilor de catre executant sau, dupa caz,
beneficiar ca, dupa terminarea lucrarilor in partea carosabila, acostament sau
trotuar, sa readuca drumul public cel putin la starea initiala;
9.neindeplinirea obligatiilor ce le revin, potrivit normelor legale, in
legatura cu vehiculele si conducatorii acestora; 10.necomunicarea, in termen,
la cererea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a incredintat
vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice; 11.lipsa dotarilor specifice
obligatorii pentru admiterea si mentinerea in circulatie a vehiculelor;
12.neasigurarea insotirii deplasarii vehiculelor care efectueaza transport de
marfuri sau produse periculoase, precum si a celor cu mase sau gabarite
depasite; 13.nerespectarea obligatiei de a echipa personalul de executie a
lucrarilor in zona drumului public cu echipamente de protectie-avertizare
fluorescent-reflectorizant; 14.amplasarea statiilor mijloacelor de transport
public de persoane fara avizul politiei rutiere; 15.nerespectarea obligatiilor
de a efectua orele de educatie rutiera in unitatile de invatamant;
16.practicarea actelor de comert pe trotuar, pe acostament sau pe partea
carosabila, iar in afara localitatilor, in zona de siguranta a drumului public;
17.refuzul nejustificat de a inmatricula sau de a inregistra un vehicul ori de
a elibera placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare ori de a
mentiona in certificatul de inmatriculare datele de identificare a
utilizatorului; 18.neindeplinirea, de catre proprietarul sau detinatorul
mandatat al vehiculului, a obligatiei de a solicita autoritatii competente
inscrierea in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare a datelor de
identificare a utilizatorului; 19.neindeplinirea obligatiilor ce revin
organizatorilor intrecerilor autorizate de a lua toate masurile necesare pentru
desfasurarea in siguranta a acestora, precum si pentru protectia celorlalti
participanti la trafic; 20.neindeplinirea obligatiei, de catre autoritatile
publice locale, de a efectua amenajari rutiere destinate circulatiei
pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala si calmarii
traficului, precum si nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a
acestora; 21.incredintarea unui vehicul destinat transportului public de
persoane sau de marfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de catre un
conducator de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;
22.dispunerea efectuarii transportului de marfuri si produse periculoase sau a
vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit fara autorizatie speciala emisa in
conditiile legii ori pe alte trasee decat cele stabilite de autoritatea
competenta; 23.neindeplinirea obligatiei de instiintare a politiei rutiere de
pe a carei raza de competenta pleaca transportul de marfuri sau produse
periculoase cu privire la traseul stabilit si localitatea de destinatie;
24.neindeplinirea obligatiei de catre autoritatile administratiei publice
locale de a amenaja drumuri laterale in conditiile art. 71 alin. (2);
25.nerespectarea obligatiei administratorului drumului public sau autoritatii
publice locale de a executa sau, dupa caz, de a desfiinta amenajarile rutiere,
in termenul stabilit impreuna cu politia rutiera; 26.punerea in aplicare a
planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fara ca acestea sa fie
avizate in prealabil de catre administratorul drumului public si politia
rutiera; 27.incalcarea dispozitiilor legale privind efectuarea de modificari si
completari in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare ori in cartea
de identitate a vehiculului, precum si verificarea tehnica periodica a acestuia
fara solicitarea prezentarii de catre proprietar a dovezii existentei
asigurarii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente
de autovehicule; 28.neindeplinirea obligatiei de intretinere a drumului public
pe timp de iarna, potrivit reglementarilor in vigoare. 29.nerespectarea
obligatiei de comunicare prevazute la art. 801 si la art. 81 alin. (3) sau
comunicarea de date inexacte ori incomplete. Ramai fara permisul de conducere
daca faci urmatoarele contraventii: (1) Suspendarea exercitarii dreptului de a
conduce autovehicule si tractoare agricole sau forestiere se dispune: a)pentru
o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului de conducere a savarsit
contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare; b)pentru o perioada de 60
de zile, daca titularul permisului de conducere cumuleaza din nou cel putin 15
puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei
suspendari a exercitarii dreptului de a conduce. c)pentru o perioada de 90 de
zile cand fapta conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier
ori tramvai a fost urmarita ca infractiune la regimul circulatiei pe drumurile
publice, precum si in cazul accidentului de circulatie din care a rezultat
decesul sau vatamarea corporala a unei persoane si instanta de judecata sau
procurorul a dispus clasarea, renuntarea la urmarirea penala, renuntarea la
aplicarea pedepsei sau amanarea aplicarii pedepsei, daca pentru regula de
circulatie incalcata prezenta ordonanta de urgenta prevede suspendarea
exercitarii dreptului de a conduce. (11)In situatia prevazuta la alin. (1) lit.
c), suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule, tractoare
agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune de catre seful politiei rutiere
pe raza careia a fost savarsita fapta. (2) In cazul in care conducatorul de
autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai savarseste, intr-un interval
de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o noua fapta
prevazuta la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) si art. 102 alin. (3),
perioada de suspendare se majoreaza cu inca 30 de zile. (3) In cazurile
prevazute la alin. (1) si (2) hotararea de suspendare a exercitarii dreptului
de a conduce se comunica titularului de catre serviciul politiei rutiere, care
are in evidenta contravenientul, in termen de 10 zile de la data constatarii
ultimei contraventii. (4) Punctele de penalizare se anuleaza la implinirea
termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei. (5) Suspendarea
exercitarii dreptului de a conduce anuleaza toate punctele de penalizare
acumulate pana in acel moment. (6) In cazurile prevazute la alin. (1), contravenientul
este obligat sa se prezinte la unitatea de politie pe raza careia domiciliaza
sau isi are resedinta in sensul art. 231 alin. (2) ori, dupa caz, locuieste, in
situatia persoanelor aflate la studii in Romania, in termen de 5 zile de la
primirea instiintarii scrise, pentru a preda permisul de conducere. (7)
Neprezentarea contravenientului in termenul prevazut la alin. (6), in mod
nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a
exercitarii dreptului de a conduce, prevazuta la alin. (1) lit. a) si b). (8)
In situatia in care autoritatea emitenta a permisului de conducere a sesizat
instanta de judecata potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitenta
a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitarii dreptului
de a conduce autovehicule, suspendare ce opereaza pana la ramanerea definitiva
si irevocabila a hotararii judecatoresti. In acest caz, titularul este obligat
sa se prezinte la unitatea de politie pe raza careia domiciliaza, are resedinta
sau, dupa caz, locuieste, in situatia persoanelor aflate la studii in Romania,
in termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de
conducere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu