Plecasem de la Sichevita catre Timisoara parca
intr-o inexplicabila graba, in intampinarea unei mult dorite ploi fara de care nu
se va face porumb in acet an. O lasasem pe mama la Carsie cu inima grea si ochi
aburiti, ca de fiecare data cand plecam la Timisoara.
Din bordul masinii rasunau
vechile doine banatene fara de care nu plec din casa, interpretate de generatia
batrana de doinitori – Nica Achim, Mariana Draghicescu si Ana Munteanu.
La Coronini am oprit sa fotografiez din nou Baba
Caia, Ostrovul, Cetatea Golubac si podul spre Ostrov…
Am vazut ca ministerul culturii din guvernul de la Belgrad a alocat fonduri pentru restaurarea Cetatii Golubac!
Batea cu putere Gorneacul si mi-am spus ca la Iazul tehnic
de decantare al fostei Flotatii a Intreprinderii Miniere Moldova Noua – Tausani,
vor fi din nou mari nori de steril ridicati si aruncati inspre Dunare si inspre
Mudava.
Nu m-am inselat. Las imaginile sa vorbeasca de la sine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu