(urmare)
Desi se maritase foarte tanara si plecase din casa parinteasca de pe Valea
Ravensca inainte de a se construi noua locuinta a parintilor ei, Dochia era
dornica sa faca avere. Dar sa faca avere la Sichevita nu era tocmai usor la
doar 10 ani dupa razboi, caci saracia era mare.
Ar fi trebuit sa lucreze pamantul din greu, sa
stranga ban cu ban, sa nu cheltuie si sa puna totul deoparte, ceea ce ea nu
putea, caci nu ii prea placea munca la pamant si in plus, desi era lacoma, era si
risipitoare din fire.
Unde mai pui faptul ca parintii ei nu o puteau ajuta cu
cine stie ce, caci platind taxe duble la stat, ca si chiaburi ce fusesera
declarati in urma cu 10-15 ani, nu aveau bani nici sa isi termine coliba noua
inceputa. Asa ca pentru tanara Dochia, planul de imbogatire prin munca a fost
dat la o parte de la bun inceput.
Desi
admira felul in care socrul ei, Iova Dochia, se pricopsise in vremea razboiului
cu averea unei familii de evrei al caror pamant il lucra in parte, caci el nu avea nicio avere, acum nu se mai putea repeta acea figura – adica sa omori pe cineva
si sa ii iei averea, caci vremurile sunt schimbate, este politie peste tot,
securitate, procuratura, judecatori, inchisori…! Asa ca trebuia gasita o alta
cale de imbogatire!
Asa
stand lucrurile, Dochia a gasit calea cea mai usoara de a face avere - sa puna mana pe ceea ce apartinea neamurilor
ei. Adica cumnatei ei Maria, sora lui Milan si apoi socrilor ei, parintilor ei de
pe Valea Ravensca si apoi fratelui ei, ba chiar si fiicei ei, de ce nu, mai
ales ca Nuta fusese trimisa in casa bogata, o alta avere mare din sat si nu mai
avea nevoie de mostenire de la parintii ei! Dochia gasise solutia pentru a
deveni si ea cineva! Sa stranga totul sub mana ei si sa arate ea tuturor cine
este!
Visul
ei s-a realizat cu destula usurinta, nu a trebuit decat sa raspndeasca prin sat
cateva zvonuri, sa strige de cateva ori la cei ce aveau drepturi succesorale alaturi
de ea, sa ii puna pe fuga si sa se instapaneasca peste tot fara niciun efort. Cei
ce aveau sa fie despuiati parca nu aveau vointa, nu s-au opus in nici un fel,
ii recunosteau in mod ciudat autoritatea, i se supuneau ca si cum ar fi avut
vraji!
Amagita
de povestirile socrului ei despre emotia dezgroparii galbenilor batranei
evreice, Dochia cochetase o vreme cu ideea de a se imbogati prin descoperirea
unei caldari cu aur, despre care batranii povesteau ca fusese ingropata pe
Valea Ravensca prin anii 1700, in apropierea locului unde tatal ei isi ridicase
o locuinta noua imediat dupa ce ea se maritase cu Milan Dochia.
In acel loc, la
o rascruce de drumuri ce si acum exista, se spune ca in subsolul unei foste primarii
turcesti din acele vremuri fusese ingropata o caldare de arama plina cu aur, ce apartinuse unui negustor turc gasit cu capul taiat in pravalia lui.
Povestea se spunea in soapta pana in serile tarzii ale copilariei mele, dupa ce se stingea lampa, dar nu am avut niciodata gandul sa caut acea comoara.
Pe Dochia insa, o asemenea decoperire ar fi adus-o in situatia sa nu fie obligata niciodata
sa mai lucreze! Ce vis frumos!
Ani de
zile, Dochia a trait cu speranta ca fiul
ei va reusi sa aduca de la Timisoara pe cineva cu un aparat de cautat aur, ca
sa caute si sa dezgroape acea caldare. Cand acest lucru s-a si intamplat, a
trecut la etapa a doua a dobandirii de averi – alungarea din avere a rudelor,
ca sa poata sapa nestingherita. Si apoi la etapa a treia – cumpararea de
terenuri de la cei ce le aveau de vanzare, mai ales ca la Sichevita terenul
agricol a inceput in ultima vreme sa se vanda la un pret de nimic, cca 2000 de
lei pe hectar!
Cine priveste
cu atentie, vede lungul sir de neamuri ce si-au pierdut rand pe rand averile
din Sichevita dupa ce au intrat in vederile babei nesatule. Si ca toate
proprietatile ei stranse la un loc depasesc de departe cele mai mari averi din
Sichevita.
Astazi,
Dochia este singura detinatoare a averii din Valea Sichevitei, ramase de la
familia Weiss lui Iova Dochia dupa ce ultima reprezentanta a acesteia, Ana, sfarsise sugrumata. Nu are acte de proprietate
pe acea avere, in cadastrele vechi apar inca membrii familiei Weiss, dar cui ii
mai pasa de asta? De asemenea, casa din sat, cea din care socrul ei isi alungase
fiica, acum daramata si ridicata o moara pe ruinele ei, extinsa la nesfarsitul
celor 10 camere, apartine in intregime batranei Dochii. In plus, babei ii
apartine intreaga avere a parintilor ei de pe Valea Ravensca, intrucat nu ii
permite fratelui ei sa se apropie de casa si de pamant. Una peste alta, batrana
Dochia, in timp ce primeste ajutor social de la stat, stapaneste aproape 16 lanturi de pamant, desi nu declara la
primarie toate suprafetele, ca sa nu plateasca impozit.
De ani
de zile, Dochia se afla in sfada cu fiul ei, caruia ii refuza repetatele cereri
de a trece pe numele lui agoniseala ei. Fiul ei, suparat ca nu a avut noroc in
viata, mai este suparat si din cauza ca la varsta sa nu are nicio avere pe
numele lui si pentru asta se sfieste sa mearga la birt sa bea cu oamenii, caci
acestia, judecandu-l dupa dependenta fata de mama, il socotesc un ciudat.
Zadarnic
incearca el sa o determine pe batrana, prin certuri nesfarsite, sa treaca averea
pe numele lui, caci aceasta stie foarte bine ca dupa ce ar face asta, in
secunda doi ar zbura din casa cu un crac in fund si ar ajunge sa doarma sub
podul de la scoala mica. (va urma)
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu