VALEA RAVENSCA 3

.

Amintirile copilariei

M-a adus pana in fata casei bunicilor mei fiul unui alt prieten din copilarie – Petrica Iedu de la Carsie, cu aproape un ceas inantea orei de intalnire cu Iosam. Anume venisem mai devreme, ca sa am timp sa intru cumva in curtea casei bunicilor – parasita de o gramada de ani si plina de balarii - si sa o revad indeaproape in toate detaliile sale.

Luasem camera foto cu mine, hotarat sa imortalizez locul in care, alaturi de parintii si bunicii mei, traisem cei mai fericiti ani ai copilariei. Doream demulta veme sa fac asta, imbolduri vechi, nascute din tinerete ma indemnau de ai de zile sa imi astampar dorul.
Voiam sa fotografiez si mai tarziu, acasa la Timisoara, in semiobscuritatea si racoarea camerei mele, sa revad fatada imbatranita a casei ridicata dupa razboi de bunicul impreuna cu bunica si cu tatal meu, dupa ce sora sa plecase din casa prin casatorie cu Milan Sorescu, livada cu pomi fructiferi - cei aproape 200 de pruni, rengloti, ciresi, meri si peri cumparati de la pepiniera de tatal meu si plantati in toata curtea de catre sateni platiti acum 18 ani, sobele si supele de la deal cu grajdul, fantana, nucii si duzii batrani plantati cand tatal meu era copil si atatea alte detalii ale locului in care ma nascusem si crescusem pana la varsta de a merge la scoala.

 Multe materiale de constructii, in curtea casei. Oare de unde-or fi aparut? Cine le-o fi adus si pentru ce?

  Aveam sa ma intritsez de aspectul deplorabil al constructiilor lasate de izbeliste.

 Aveam sa ma intritsez de aspectul deplorabil al constructiilor lasate de izbeliste.

 Acesta este un fragment de gard pe care eu cu mana mea l-am edificat, dupa ce Damu mi-a dat materialele necesare, gratuit!

 M-a bucurat bogatia rodului pomilor cumparati de tatal meu.

Imi petrecusem copilaria in multe locuri – in functie de locurile in care parintii mei isi gasisera de lucru – la Sichevita, la Moldova Noua, la Timisoara, dar nicaieri nu am fost atat de fericit ca pe Valea Ravensca. Nicaieri nu avusesem prieteni atat de buni ca aceia pe care ii lasasem un urma! Bunicii cei atat de apropiati veneau arareori la noi in vizita acolo pe unde locuiam, eu veneam in vizita la ei in vacantele scolare, adica rar, dar dorurile de ei toti ramasesera si se acumulasera undeva in suflet, trairi tacute dar care se cereau luate in seama. Tecusem in ultimii ani de mai multe ori prin fata casei bunicilor mei, dar lacatele puse pe porti ma tinusera la distanta de imboldul de a revedea curtea in care copilarisem pana la varsta cand am mers la Sichevita pentru a urma scoala in clasa intai.

 .