Incendiu de proportii la Carsie!

Incendiu de proportii la Carsie! 

Zeci de pomi fructiferi si aproape trei hectare de fanete si miristi mistuite de flacari! 
Piromana le rade in nas pagubitilor! Barbatul ei ii ia apararea!

Sichevita, Carsie, catre sfarsitul lui iulie. Seceta mare. Caldura ucigatoare. Uscaciune. Campul ars de soare a izgonit vitele oamenilor in grajduri.
Campul ars de mana omului arata ce poate face inconstienta si indolenta. Cat trebuie sa aprinzi un bat de chibrit si sa il arunci pe jos? Si cand parjolesti cateva hectare de teren si cativa zeci de pomi fructiferi ce nu iti apartin, ce fel de om trebuie sa fii ca sa razi cand pagubitul iti cere socoteala?

27 iulie 2015, Carsie.
O femeie ce locuieste la Iliuta Iedu lucreaza ceva pe un teren al acestuia, la ora amiezii, in plin soare dogoritor. Sufla vantul destul de tare de la sud spre nord. Femeia aprinde un chibrit, afirmativ pentru a arde niste buruieni uscate si incendiul este gata.
Parjolul porneste ca focul. Flacarile se inalta la cinci-sase metri inaltime, alimentat de buruienile usccate, de fanul necosit si de coroanele pomilor fructiferi pe care parjolul le intalneste in drumul sau dictat de vant.

Fumul des si albicios se inalta la cer si se vede in nord pana la Garnic si in sud pana la Sichevita. Probabil lumea zice ca un inconstient a dat foc la miriste pe o asemenea vreme!
Pocnetul combustiilor se aude pana in departare. Nimeni si nimic nu poate face nimic.

Focul trece din terenul lui Iliuta in cel al lui Tomita, de aici in cel al Mariei Beloia, iar de aici pune in pericol o capita cu paie a lui Ionel. Peste drum de acea capita mai sunt cateva, la usa grajdului sau, iar in curtea casei se afla o sursa combustibila de proportii - podul prin cu trifoi uscat, iar la zece metri de grajdul cu animale, locuinta omului, cu toata agoniseala de o viata, curtea plina de utilaje agricole. Stapanul nu este acasa, a plecat unde va cu tractorul. Nevasta-sa este la atelierul de bobinaj de la Garnic.

Spectatorii neputinciosi nu pot decat sa dea telefoane sa anunte incendiul - la primarie, la politie, la pompieri. Probabil la Ionel  la nevasta-sa, la Franta si Stancuta, la Maria, la Petrica Iedu si la un grup ce trebaluia la umbra, in curtea Stanei. Toata lumea sade si priveste, nimeni nu ar putea face ceva. Unii rad, asa ca intre vecini si comenteaza - lasa, ca buruienile lui Tomita oricum ar fi fost arse la toamna sau la primavara. Maria trebuia sa isi fi cosit fanul pana acuma, nu sa il lase pe camp! Cei cativa zeci de pruni incendiati - lasa, ca ii da Iliuta mladite sa isi puna altii...

Apare cu o furca de fier in mana, femeie ce locuieste la Iliuta, - chiar piromana ! - care incepe sa se lupte cu flacarile, in portiunile cosite, unde flacarile sunt mai mici. Parand panicata, isi risca viata zadarnic, focul nu poate fi nici stins si nici fragmentat si cu atat mai putin de catre o singura persoana, lipsita de putere si de mijloace de lupta cu focul.
Din cand, femeia fuge la poarta lui Ionel si il striga cu disparare, dar acesta nu ii raspunde.  Cei din curtea Stanei stiu unde se afla omul, dar pastreaza tacerea. Ti se face mila cand vezi eforturile ei, pe cat de disperate pe atat de inutile.

Intr-un tarziu, cand e clar ca flacarile se vor alimenta si din capita lui Ionel si cand focul se intinde spre casa acestuia, coboara de pe Ciucar Ion Craciun si Tomita.
Cel din urma se angajeaza in lupta cu flacarile alaturi de femeie, dar nu are la indemana decat o grebla, o galeata si foarte putine sanse de a stavili focul.
Craciun ramane o vreme pe Ciucar si da indicatii celor doi de jos unde sa actioneze si sa anunte telefonic diverse persoane despre incendiu. Focul trozneste amenintator, flacarile sunt tot mai amenintatoare, iar fumul tot mai des, caci s-a aprins un crang de boji, buruieni verzi ce paraie si pocnesc rasunator.

Dar, parca pentru a-i ajuta pe cei trei, vantul se opreste brusc, dar ei nu observa asta. Ca si la Bunavestirea de foc din aceasta primavara, de pe Valea Sichevitei, vantul se opreste si lasa neatinse de foc vecinatatile incendiului. Focul devine mocnit, dar incolacit doar dupa ratiunile curentilor de aer, a ajuns la prunii lui Ionel si dupa cei ai Mariei, ii parjoleste si pe aceia.

Dinspre Garnic coboara un tractor. Este Ionel si ginerele lui, care se intorc acasa dupa o zi de lucru.
La scurt timp dupa ei, coboara de la Garnic cu tractorul Franta si Stancuta, care in remorca au galeti.
Incendiul se subtiaza, focul mai palpaie pe ici pe colo, fumul se rareste.

Uzi leoarca de efort si temperatura, Craciun si Tomita renunta si lasand focul sa se stinga singur, se indreapta incet spre curtea Stanei.
Femeia se duce la poarta Mariei cu un PET gol si ii sub pretextul ca ii cere apa de baut, ii cere iertare pentru pagubele pricinuite si promite ca Iliuta o va despagubi si pentru fanul ars si pentru pomii distrusi de foc.

Nu aveai cum sa iti inchipui ca a doua zi, opriti in drum de fiul Mariei ca sa discute despre cele intamplate, femeia va rade cu privire la cele intamplate, iar Iliuta va sari ca ars cand va auzi ca fanul fusese vandut in urma cu cateva zile si va spune ca el nu datoreaza nimic pentru paguba pricinuita de femeia lui. Daca Maria va dori ceva, sa obtina prin lege!

Fugind cu PET-ul cu apa spre incendiu, il intalneste in drum pe Craciun, care cunoscand-o ceva mai bine, ii arunca o vorba de ocara  - "Ma, tu cu astia doi litri de apa vrei sa stingi focul?".

Toata Carsia miroase a fum. Inserarea se lasa peste toti, pagubiti, piromani si comentatori.
.

A doua zi, zona incendiata arata ciudat, precum craterul unui vulcan in repaus. Totul este negru. Niciun fir de iarba nu a scapat de foc. Arbori scheletici isi intind crengile inspre cerul fierbinte. Pomii parjoliti de dogoarea de ieri sunt negri si ei. Cainii ocolesc zona arsa. Caii ce trec pe drum fornaie pe nas, speriati de miros.

Doar Maria si fiul ei merg sa evalueze pagubele. Sunt tristi ca vor da de lucru autoritatilor din nou, dar cineva trebuie sa ii apere si pe ei de aceasta noua agresiune. 

Al catelea?

.