COLIBA ( 5 )

.
Imediat după ce venise din război, tatăl ei îşi cumpărase două perechi de boi, vacă cu viţel, treierătoare, plug şi car de fier, socrul său avea pământ suficient familiei sale, aproape şase hectare, moştenit de la primele două femei cu care se însurase după ce se refugiase din Banatul sârbesc. În plus, avea pensie bună, fusese jandarm toată viaţa şi dincolo şi dincoace de Dunăre, grajdurile erau pline de animale, vecinii veneau la lucru la ei cu ziua, îi plăteau în natură, căci banii erau puţini în acele vremuri, perioada era grea pentru toată lumea, dar la ei în casă nu se simţeau lipsurile atât de rău.

Fiind mai răsărit în sat, a atras atenţia activiştilor comunişti veniţi la putere şi întrucât în sat nu erau alţii mai bogaţi, dar chiaburi trebuiau să fie declaraţi pentru a se motiva confiscările şi deportările ce aveau să urmeze, a fost trecut şi el pe o listă de la primăria comunei.

Asa se face ca intr-o noapte, după ce cântaseră cocoşii prima oară, curtea colibei se umpluse de soldaţi înarmaţi şi câţiva civili coborâţi din GAZ-uri, au spart uşa, au năvălit înăuntru, au scotocit şi când au văzut că nu e nimeni, au mers la grajduri şi la şupe, unde au început să facă înventarul animalelor şi lucrurilor.

Coliba era goală, doar câinii lătrau cu înverşunare la străini. La vecini nu se aprisese nici o lampă, toţi ştiau ce se petrecea, dar nimeni nu avea curajul să iasă afară.

Câţiva dintre vecini văzuseră de cu seară cum toată familia plecase pe Valea Mică, cu traiste cu mâncare pe umăr. Nimeni nu scotea o vorbă, noaptea era neagra, nici o steluţă nu licarea, iar nori joşi ameninţau cu ploaia.

.