.
.
Iliuta Jurca, un barbat fara prea multa scoala din satul Carsie, judetul Caras-Severin, in cearca sa treaca peste criza la volanul unei masinarii pe care si-a facut-o singur.
I s-ar putea spune tractorul-puzzle, fiindca masinaria aduce cu un tractor si fiindca a facut-o luand piese de ici, de colo.
Povestea tractorului-puzzle a inceput in urma cu noua ani. Chiar daca era sarac, i se parea absurd sa bata cinci kilometri zilnic, pe jos, din sat pana la magazinul din comuna. Apoi, mai erau si muncile agricole, caci, vorba lui, "cine mai lucra pamantul cu caii in secolul XXI?!”.
Asa ca, impins de saracie, Iliuta Jurca a adunat diverse componente de masini de prin sat si s-a pus pe ciocanit si surubarit pana cand, dupa patru ani de mestereala, a construit minunea la care mai repara cate ceva si acum.
A lucrat patru ani la el
Iliuta Jurca are cum 35 de ani si isi conduce mandru tractorul unicat. In urma cu noua ani, pe cand era prea sarac ca sa-si permita o masina sau macar un tractor adevarat, i-a venit o idee. Cum toata copilaria s-a invartit in jurul tatalui sau, Iosif, fost mecanic la IAS, ideile s-au legat cu usurinta. Astfel, de la proiect pana la masinaria care duduie pe drumul de tara n-a trecut mult timp.
Era prin anul 2000 cand Iliuta a cumparat, cu cativa lei, o semanatoare nemteasca Fariman, veche de 50 de ani. Fusese parasita intr-o gospodarie de un neamt plecat in Germania. "Aveam vreo 26-27 de ani cand m-am apucat de construit tractorul. Nu lucram atunci niciunde, asa ca de unde sa fi avut bani sa-mi iau unul nou? In patru ani lam terminat si merge si acum fara probleme. Fac peste 100 de kilometri cu el, saptamanal, la camp si pe drumuri. Acum trebuie sa aflu lant pentru transmisie si cauciucuri pentru rotile motrice”, zice barbatul.
In acte, figureaza ca sasiu
Tractorul-puzzle consuma o jumatate de litru de motorina ca sa parcurga 25 de kilometri de "drum intins”. "La teren accidentat, problema se pune altfel, masinaria consuma. Oricum, merge foarte bine si ca jeep, e o adevarata masina de teren”, se lauda constructorul tractorului-puzzle.
"Tractorul nu e omologat, figureaza ca sasiu, ceea ce inseamna ca nu poate merge pe drumurile publice, dar pe camp e numai bun”, spune Iliuta. In urma cu doi ani, niste ingineri din Cehia au vrut sai cumpere masinaria, ca s-o expuna ca piesa de muzeu, zice Iliuta. Pana la urma, au abandonat ideea din cauza complicatiilor vamale. Dar au fost impresionati de piesele "stravechi” din corpul tractorului. Nici consatenii lui Iliuta nu prididesc cu mirarea ori de cate ori il vad pe drum sau pe camp. In afara de sotia Tincuta, cel mai mandru de ispravile lui este insa bunicul sau, Ilie Jurca, de 94 de ani.
"Copilul asta de mic a vrut sa mestereasca. Cand era scolar, ne repara ceasurile de perete, mai tarziu a facut incalzire centrala in toata casa, ne-a facut o centrala pe lemne, a pus calorifere in toate sobele din casa, iar acum repara televizoarele vecinilor. Daca putea sa faca scoala, cine stie unde ajungea”, spune batranul Jurca.
Iliuta primeste laudele zambind si are planuri pe mai departe. Recent, si-a cumparat un tractor adevarat, e drept defect, caruia vrea sa-i puna un motor de Skoda Felicia. Mai planuieste sa faca si un tractor cu motor in doi timpi, dar cu tractiune 4x4. Ce s-ar alege de tractorul-puzzle? "L-as da, dar numai dupa ce imi construiesc altul. Nu pot ramane fara. Ma ajuta prea mult in gospodarie si la camp, nu ma pot lipsi de el”, zice Iliuta.
RETETA ILIUTA: Marci celebre, intr-o combinatie originala
FARYMANN. De la semanatoarea Farymann, veche de aproape 60 de ani, Iliuta Jurca a facut rost de motor si sistem de suspensii. Motorul are un singur cilindru si, atunci cand nu vrea "sa plece” la buton, e pornit cu manivela (foloseste si "vechiul” demaror al semanatorii). Tot de aici a luat si puntea fata. Si sistemul de franare provine tot de la vechea semanatoare. Pe acesta insa l-a imbunatatit: atunci cand are nevoie sa-ntoarca tractorul pe loc, poate bloca roata motoare de pe partea dorita. De aceea, tractorul-puzzle are doua pedale de frana, ca la masinile de curse. Una este pentru stanga si una pentru dreapta, situate una langa cealalta, ca sa poata fi actionate si simultan, cu un singur picior, la nevoie.
TALBOT. De pe un autoturism Talbot a luat volanta si placa de presiune de la ambreiaj. Discul de ambreiaj l-a facut dintr-un disc mare de frana luat de la un tractor obisnuit.
OPEL. Cutia de viteze a fost luata de la un autoturism Opel Rekord, model 1980. A modificat-o si a adaptat-o la intregul angrenaj.
ARO. Reductorul este de pe o masina de teren Aro 32 fabricata in anul 1983. Tot de la un Aro, model ceva mai vechi, a luat volanul.
DACIA. Farurile au fost luate de la un autoturism Dacia 1310.
ILIUTA 100%. Iliuta Jurca a facut osiile singur, dintr-un profil metalic "U”. Piesa de rezistenta este "caroseria” motorului, de asemenea o inventie 100% Iliuta. Tanarul banatean a facut caroseria dintr-o bucata de tabla indoita pe care a vopsit-o apoi, frumos, in rosu.
ALTE COMPONENTE. Rotile motorii, cele din spate, sunt de pe un tractor nemtesc care avea si el mai bine de jumatate de veac vechime in momentul in care l-a "deposedat” de ele. Rotile din fata, de directie, le-a cumparat dintr-un magazin. Demarorul a fost achizitionat din piata de vechituri.
ALTE DATE TEHNICE. Alimentarea cu motorina este facuta prin cadere, dintr-un rezervor de noua litri, lucru care-i confera motorului de 14 CP o autonomie de functionare de 18 ore.
ADAPTAT. Motorul are un singur piston, dar trage tare
Sursa: stiriROL.ro
Romania on-line
.
marți, 1 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu