La putina vreme inainte de ziua in care Sichevita isi va hotari destinul social, economic si administrativ, analiza politica a intereselor economice ce se confrunta pentru obtinerea scaunului de primar aduce doar cateva noutati.
Partida liberala
Sa existe vreun candidat liberal authentic in filiala sicheviceana ce detine totusi un puternic nucleu anti PSD?
Nu, intrucat Ilie Jurca fusese PSD-ist pana in urma cu cateva saptamani, el ajungand la liberali pe postul lasat liber de Kramer, numai dupa ce acesta primise ordin de la Resita sa dezerteze din nou, la PSD de data asta.
Plecarea lui Jurca de la PSD si ruptura lui violenta de grupul de firme abonate la contracte cu primariile de pe Clisura Dunarii, firme situate in jurul d-lui Ghita Birtea (pe care eu personal il respect pentru adevarurile spuse in calitate de martor al Dochiilor in procesul de partaj judiciar), cele doua acte de mare impact local s-au produs doar dupa ce Kramer a schimbat grupul ce ii umple buzunarele cu bani in aceasta perioada ca sa ia ochii alegatorilor, l-a tradat pe Vela si a batut palma cu Mocioalca.
La urma urmei, Ilie Jurca nu trebuie sa apartina unui anume partid ca sa poata gospodari comuna si comunitatea. Daca este bun organizator, o poate face din oricare partid, iar votantii il vor ierta ca a fugit de colo-colo.
Partida social democrata
Vreun candidat socialist authentic? Nu, intrucat Nicolaie Kramer nu a stiut niciodata ce a fost – pedelist, liberal sau socialist, iar acum, din interiorul PSD, nici atat nu stie cu ce se ocupa politologia sau ce e aia doctrina social – democrata, dupa cum nu a stiut niciodata ce e aia doctrina democrat-liberala sau liberala. El tine ca orbul de bata de sfaturile lui Frunzaverde Foaielata, caci mai mult nu stie, iar electoratul din Sichevita a inceput sa ii inteleaga jocul perfid.
Eu am fost un simpatizant al partidelor de stanga prin formatia mea, ce a inceput in tinerete si s-a sfarsit tocmai la pensionare. Am pretuit oamenii saraci si harnici, intrucat si eu fac parte dintre ei. In pofida sumei de pe cuponul meu de pensie, nu platesc nicaieri niciun leu impozit, neavand nicio avere, dupa modelul vechi de ofiter, ce avea doar epoletii de pe umar, sabia si solda. Si onoarea!
Cotitura facuta de Kramer m-a adus insa in postura de a-l tine in cuiul catarii chiar si in noua sa locatie politica din apropierea domnului Ghita Birtea, de urmare eu devenind antipatic membrilor si simpatizantilor social democrati din Sichevita, intrucat criticandu-le candidatul (pentru fapte strict contrare legii si familiei mele), cu siguranta aduc daune de imagine si partidului lor.
Regret asta, dar fac trimitere la articolul meu "Lista abuzurilor ..."
Partida taranista
Vreun candidat taranist authentic la Sichevita?
Nu, caciSaulica Beloia nu este recunoscut decat de una din cele doua grupari taraniste aparute dupa ce Gheorghe Ciuhandu, primarul corupt al Timisoarei, a fost zvarlit afara de la conducerea partidului de catre membrii cu mare vechime. Atunci, un anume avocat Pavelescu a rupt o jumatate din partid, lasand cealalta jumatate unui anume Milut. Nici nu stiu cu care din cei doi voteaza tizul meu de la Sichevita!
In Sichevita circula insa zvonuri potrivit carora candidatul taranist, de altfel fara nicio sansa de victorie, ar avea drept unica sarcina primita de la Kramer si sefii lui de la Resita sa capteze pe buletinul sau de vot acea parte indecisa a electoratului, care nedorindu-l nici in ruptul capului pe Kramer, ar putea merge spre Jurca.
Aceasta alianta stanga - dreapta insa, dintre PSD si PNT-CD, goala de orice nuanta doctrinara, arunca o lumina sordida asupra moralitatii celor implicati si nu poate decat sa starneasca repulsia alegatorilor.
Partida populara
Vreun candidat popular autentic? Nu, caci cei cativa PMP-sti existenti in Sichevita ii injurau de mama focului pe americani pana la aparitia lui Teodor Damian avand in buzunar desemnarea de candidat pentru primarie.
In pofida impactului negativ initial dintre Damian si grupul local de sustinatori ai lui Basescu, grupati in jurul lui Kramer si legati de acesta prin contracte cu firmele membrilor lor de familie, acesta a fost totusi acceptat cu anumite mormaieli infundate.
Acum, ca Damian are vechime in politica mai mare decat partidul din care face parte, nu este nicio problema cata vreme BEJ Caras Severin a admis candidatura cu noile insemne ale partidului.
Iata insa ca in scurt timp si cu privire la Damian a aparut un zvon similar cu cel care il demoleaza pe candidatul taranist - ca ar avea un simplu rol decorativ in toata povestea electorala din comuna, el avand sarcina sa muste din electoratul indecis care nedorindu-l pe Kramer, ar fi putut sa il voteze pe Jurca.
Zvonul respectiv ar putea avea un temei real, avand in vedere faptul ca Damian nu este exponentul vreunui grup care sa ii finanteze campania, asa cum sunt Kramer si Jurca. Intr-adevar, in vreme ce cei doi pot fi apreciati drept lideri ai celor doua grupuri economico-financiare locale, despre Damian nu se poate spune acelasi lucru.
O anume deosebire persista totusi intre Jurca si Kramer!
O deosebire care poate face diferenta intre a fi ales si a nu fi ales primar la Sichevita!
Singura conditie este aceea ca alegatorii sa inteleaga unde este batut cuiul de bolta al campaniei electorale de la Sichevita.
Despre asta insa, in urmatoarea analiza politica!
Partida Uneperista
Poate doar Adrian Suru, cel mai tanar si neprihanit dintre toti, ar putea fi un reprezentant authentic al formatiunii sale, caci el nu este manjit cu traseismele politice si nici cu acte de coruptie, abuzuri, furturi sau contracte cu statul.
Dar, intrucat partidul sau pierde masiv sange dupa decapitarile de la varf, a scazut tensiunea si in arterele carasene, avand de suferit implicit imaginea tanarului candidat. Cat este el de popular in sanul comunitatii din care face parte, se va vedea in curand!
Zvonurile care circula prin Sichevita in legatura cu o anume intelegere preelectorala dintre el si candidatul liberal Ilie Jurca, chiar reale daca ar fi, nu ii vor aduce niciun fel de prejudicii de imagine, intrucat el fiind consatean din valea Ravensca si vecin cu liberalul, copilarind cu fiul acestuia, dar mai ales neavand afaceri, firme si vizibile interese economice in comuna, ar putea deveni un pol de atractie pentru voturile sichevicenilor ce detesta implicarea mediului economic in administrarea comunei. Si in felul acesta, ar putea deveni un serios sprijin pentru Ilie Jurca.
Cat despre profesorul Alexandru Moza, inscris doar pe lista de consilieri si mai degraba promotor cultural recunoscut in comunitate decat politician, domnia sa este dificil de etichetat, cu toate ca doctrina pe care o sustine, cu o buna promovare locala ar fi putut foarte bine sa revitalizeze o ideologie patriotica de exceptie, neaos romaneasca, ce ar fi venit cu success in coliziune cu celelalte orientari politice de import.
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu